ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 252/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 252/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 6 februarie 2024
Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte reține următoarele:
Prin încheierea din 13 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a suspendat, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecata recursului formulat de recurenții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 86 din 3 februarie 2023, pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal în contradictoriu cu moștenirea lui C..
Prin cererea înregistrată la 4 octombrie 2023, reclamanții B. și A. au formulat recurs împotriva încheierii din 13 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, solicitând admiterea căii de atac pentru motivele prezentate sau atașate. De asemenea, au atașat fotografii din care rezultă că C. a semnat contractul de vânzare-cumpărare.
Examinând excepția de nulitate, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru următoarele considerente:
Cererea de recurs depusă de recurenții A. și B. nu conține precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate.
Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.
Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.
Dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Așadar, nemotivarea căii de atac este sancționată de legiuitor cu nulitatea.
Cum recurenții s-au limitat la o simplă afirmație în sensul că motivele de recurs sunt atașate cererii, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este privat de elementele esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale.
De asemenea, reține că prin susținerea potrivit căreia fotografiile anexate cererii de recurs ar atesta că C. a semnat contractul de vânzare-cumpărare se urmărește dovedirea unei circumstanțe de fapt a raportului juridic dedus judecății prin cererea de chemare în judecată; prin urmare, aceasta nu vizează legalitatea încheierii de suspendare ce face obiectul căii de atac și nu poate fi calificată drept o critică care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
Recurentul trebuia să indice toate argumentele de drept pe care înțelege să se întemeieze, deoarece dezvoltarea motivelor de recurs într-o manieră suficient de precisă este necesară pentru a permite înțelegerea și verificarea acestora. Această exigență este conformă cu art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, Curtea Europeană statuând că, pentru a-și îndeplini misiunea, instanțele judecătorești trebuie să beneficieze de "cooperarea părților care, în măsura posibilului, sunt ținute să-și expună pretențiile în mod clar, neambiguu și rezonabil structurate" (Hotărârea din 28 martie 2000, în Cauza Janquie et Ledun contra Franței).
În conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 din același cod, constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv aceea a anulării căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva încheierii din 13 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2024.