ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1388/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâții D. și E. și F., solicitând să constate, în principal, intervenită rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți și autentificat sub nr. x din 13 octombrie 2009 de către BNP G. și, ca efect al rezoluțiunii, să se dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului. În subsidiar, s-a solicitat constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 13 octombrie 2009, raportat la prețul derizoriu, ca, ulterior anulării actului, să se acorde aplicabilitate principiului restitutio in integrum în sensul repunerii părților în situația anterioară a contractului desființat. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 829, art. 1303 C. civ. 1864. La 20 mai 2019, cererea de chemare în judecată a fost modificată în sensul introducerii în cauză a numitei C., în calitate de reclamantă. Prin sentința civilă nr. 4963, Judecătoria Botoșani a admis excepția necompetenței materiale a Judecătorie Botoșani constatând că, dată fiind natura acțiunii, de drept comun, evaluabilă în bani și valoarea peste 200.000 RON a obiectului acțiunii, competența materială de a judeca pricina în primă instanță revine Tribunalului Botoșani. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la 6 ianuarie 2020. Prin încheierea din 12 iunie 2020, instanța a dispus introducerea în cauză a Asociației Special Additions, în calitate de pârâtă.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 137 din 5 februarie 2021, Tribunalul Botoșani a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții A., B. și C., ca nefondată; a respins cererea doamnei expert H. de reanalizare a decontului aferent expertizei contabile și a obligat reclamanții la plata sumei de 5834 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și decont expertiză contabilă.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 662 din 23 iunie 2021, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A., B., și C., împotriva sentinței civile nr. 137 din 5 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Botoșani, în contradictoriu cu pârâții D., E., și F.. A obligat pe reclamanții-apelanți, în solidar, să plătească pârâtei-intimate E. suma de 3000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 662 din 23 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă au declarat recurs reclamanții A., B., și C., solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. Printr-o primă critică, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 1.303 C. civ. de la 1864. Relativ la soluția pronunțată asupra capătului de cerere subsidiar, privind nulitatea relativă a contractului de vânzare-cumpărare pentru preț derizoriu, au susținut că au fost aplicate greșit dispozițiile care guvernează prețul contractului. În dezvoltarea acestei critici au arătat că, potrivit art. 1303 C. civ., prețul vânzării trebuie să fie serios și determinat de părți. Au precizat că cerința ca prețul să fie serios nu este întrunită, deoarece prețul stabilit prin contract este vădit disproporționat prin raportare la valoarea lucrului vândut. Seriozitatea prețului este o chestiune de fapt, dar instanța pentru a aprecia asupra seriozității, trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 1.303 C. civ. Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au criticat lipsa motivării în ceea ce privește cauza de nulitate invocată de aceștia, apreciind că sunt încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. În acest sens, au indicat că instanța de apel trebuia să motiveze și în drept, nu doar în fapt, soluția de respingere a capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractului, astfel că nemotivarea în drept a soluției conduce la nulitate hotărârii recurate. Nu au fost identificate motive de ordine publică. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimații E. și D. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat anularea recursului ca nemotivat, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 27 august 2021, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 5. Înalta Curte a stabilit termen de judecată la 16 iunie 2022, în vederea soluționării recursului, când a rămas în pronunțare asupra recursului, excepția nulității recursului urmând a fi analizată odată cu fondul. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin raportare la excepția nulității recursului, invocată de intimați, precum și prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Prealabil, cum doar o parte din criticile expuse prin cererea de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că excepția nulității recursului nu este incidentă. De asemenea, se reține că în recurs au fost expuse numai critici relative la capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată, privitor la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, astfel că a intrat în puterea de lucru judecat faptul că pârâții au îndeplinit obligația asumată prin contract. Privitor la primul motiv de casare invocat de recurenții-reclamanți, se constată că au fost expuse critici vizând seriozitatea prețului contractului de vânzare autentificat sub nr. x din 13 octombrie 2009 de către notarul public G., indicându-se că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 1.303 C. civ. de la 1864. În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, au arătat că prețul trebuie să fie serios, cerință care nu este întrunită în speță, întrucât prețul contractului este vădit disproporționat prin raportare la valoare imobilului vândut. De asemenea, din această perspectivă au mai criticat că nu poate fi reținută drept argument, în sensul că prețul este serios, împrejurarea că pârâții au intrat în posesia bunului la 12 ani de la încheierea vânzării. Analizând aceste critici, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți au invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1303 C. civ. de la 1864, însă în dezvoltarea acestei critici și-au exprimat nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a apreciat seriozitatea prețului stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2009. Întrucât seriozitatea prețului reprezintă o chestiune de fapt, ce poate fi analizată doar de către instanțele de fond, instanță de recurs nu o poate examina față de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora recursul urmărește să supună instanței competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Deși regula de drept pretins încălcată a fost indicată prin cererea de recurs, Înalta Curte reține că recurenții-reclamanți au indicat art. 1.303 C. civ. de la 1864 în mod formal, fără să dezvolte critici de nelegalitate, care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care se constată că primul motiv de recurs este nul. În privința criticilor subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul lor nefondat, întrucât decizia atacată este motivată conform standardelor de calitate ce au ca reper dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, recurenții-reclamanți au invocat motivarea sumară și nemotivarea în drept a soluției de respingere a capătului subsidiar de cerere, privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare. În referire la considerentele vizând soluția de respingere a capătului subsidiar de cerere, Înalta Curte observă că instanța de apel a reținut că motivarea acestui capăt de cerere contravine celei care însoțește primul capăt de cerere, privitor la rezoluțiune. În cuprinsul deciziei atacate au fost cuprinse explicații referitoare la motivul pentru care instanța de apel a apreciat că prețul contractului este serios. Astfel, analizând condiția seriozității prețului, instanța de apel a concluzionat că prețul nu este derizoriu față de condițiile convenției încheiate, care au presupus stăpânirea de drept a bunului de către cumpărători începând cu 13 octombrie 2009, iar stăpânirea de fapt la 13 octombrie 2021. Ca atare, nu se poate reține că din decizia recurată lipsește motivarea în drept a soluției de respingere a capătului subsidiar al cererii de chemare în judecată, deoarece condiția ca prețul să fie serios, reglementată de dispozițiile art. 1.303 C. civ., a fost analizată. Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, numai faptul că instanța nu a indicat art. 1.303 C. civ. nu înseamnă că hotărârea este nemotivată, din moment ce a fost verificată întrunirea condiției seriozității prețului, prevăzută de această normă de drept material. De asemenea, se reține că motivarea este concisă, însă suficientă pentru a verifica dacă sunt întrunite condițiile de aplicare a norme juridice incidente, fiind evidențiate argumentele de fapt și de drept pentru care a fost pronunțată soluția de respingere a capătului subsidiar de cerere. Relevant în acest sens este că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, astfel că modalitatea în care o instanță își îndeplinește obligația de motivare trebuie apreciată prin raportare la calitatea argumentelor prezentate. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul și, față de această soluție, în conformitate cu art. 453 alin. (1) coroborat cu art. 451 din același cod, va obliga pe recurenții-reclamanți la plata sumei de 2.000 RON către intimații-pârâți D. și E., cu titlul de cheltuieli de judecată, astfel cum acestea au fost dovedite prin chitanța de la fila x.