ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2466/2024

Ședința publică din data de 06 noiembrie 2024

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția I civilă, în data de 01 septembrie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, obligarea acestuia la plata sumei de 48.000 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru condamnarea sa pe nedrept.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 538-539 C. proc. pen.

Prin sentința civilă nr. 263/2023 din 8 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, a fost respinsă excepția netimbrării cererii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor.

A fost respinsă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.

Prin decizia nr. 142/2024 din 25 aprilie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 263/2023 din 8 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Prin cererea de recurs, neîntemeiată în drept, recurentul a susținut că a fost condamnat pe nedrept, a executat 4 luni și 15 zile de închisoare, iar suma solicitată cu titlu de despăgubiri este pentru a acoperi suferința pentru condamnarea sa, nevinovat fiind.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Prin cererea de recurs, recurentul a susținut că i s-a anulat titlul de proprietate, a fost condamnat pe nedrept, executând 4 luni și 15 zile de închisoare, iar suma solicitată cu titlu de despăgubiri reprezintă suferința pe care a trăit-o în penitenciar, în condițiile în care nu a fost vinovat.

Analizând decizia recurată, se constată că instanța de apel a reținut, în acord cu prima instanță, că reclamantul a fost condamnat prin decizia penală nr. 1070/09.05.2012 a Curții de Apel Craiova, iar între timp nu a fost pronunțată, în rejudecare, o soluție de achitare a reclamantului, în faza procesuală a apelului nefiind prezentată o astfel de hotărâre, iar în aplicarea principiului tempus regit actum, cum pretinsa eroare judiciară a fost invocată în raport de rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești pronunțate la 09.05.2012, litigiului pendinte i se aplică prevederile art. 96 din Legea 303/2004, în redactarea valabilă la acea dată.

Astfel, s-a apreciat că solicitarea reclamantului de a-i fi acordate despăgubiri fără a fi pronunțată o hotărâre definitivă de achitare în condițiile art. 538 alin. (1) și (2) C. proc. civ. nu ține cont de cadrul restrictiv în care poate fi angajată răspunderea Statului pentru erori judiciare și ignoră finalitatea angajării unei astfel de răspunderi, anume doar recunoașterea dreptului persoanei vătămate la dezdăunări, în condițiile legii, nicidecum înlăturarea autorității de lucru judecat a hotărârii penale.

În aceste condiții, raportat la conținutul cererii de recurs, se observă că recurentul nu a formulat critici concrete cu referire la argumentele instanței de apel și care să poată fi circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., partea exprimându-și nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată în cauză.

Ca atare, susținerile recurentului nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, ci vizează, în principal, aspecte de fapt ale litigiului, fără a avea legătură cu raționamentul instanței de apel.

În aceste condiții, având în vedere că recurentul nu a formulat critici de nelegalitate care să privească hotărârea atacată și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 142/2024 din 25 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 142/2024 din 25 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 06 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.