ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 246/2024

Ședința publică din data de 6 februarie 2024

Deliberând asupra recursului, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 23 decembrie 2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. au solicitat instanței:

- să constate că, în calitate de strănepoți ai defuncților E. și I., sunt îndreptățiți să primească compensațiile bănești acordate de către Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Timiș, conform hotărârii nr. 1120 din 9 decembrie 2008, respectiv la suma de 179.787,19 RON calculată la indicele de inflație până la data plății;

- obligarea pârâtei de rang II la emiterea unei noi decizii de validare a hotărârii nr. 1120 din 9 decembrie 2021, prin care să le fie recunoscute drepturile prevăzute de Legea nr. 9/1998, și la plata compensațiilor bănești cuvenite;

- obligarea pârâtei de rang I la plata compensațiilor bănești cuvenite în calitate de moștenitori, de pe urma autorilor E. și I..

Prin sentința civilă nr. 2168 din 21 decembrie 2021, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 17 februarie 2022, Tribunalul Timiș – secția I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți.

Împotriva acestei hotărâri, au formulat apel reclamanții B., A. și J..

Prin încheierea din 8 decembrie 2022, având în vedere că a fost depusă la dosar dovada decesului lui K., ce a fost introdus în cauză în calitate de moștenitor al intimatei-reclamante C., precum și faptul că nu a fost solicitat un termen pentru introducerea în cauză a moștenitorilor lui K., curtea de apel, în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata apelurilor formulate de reclamanții B., A. și J. împotriva sentinței civile nr. 2168 din 21 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Timiș în contradictoriu cu intimații-reclamanți D., E., F., G., H., C. și intimații-pârâți Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Timiș.

Prin încheierea din 14 iunie 2023, curtea de apel a respins cererea de repunere pe rol formulată de apelantul-reclamant B..

Prin decizia civilă nr. 201 din 13 septembrie 2023, Curtea de Apel Timițoara – secția I civilă a constatat perimate apelurile formulate de reclamanții B., A. și apelanta J. împotriva sentinței civile nr. 2168 din 21 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu intimații-reclamanți D., E., F., G., H., C. și intimații pârâți Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din Cadrul Instituției Prefectului Județului Timiș.

Împotriva deciziei civile nr. 201 din 13 septembrie 2023 a Curții de Apel Timițoara – secția I civilă a declarat recurs reclamantul B., prin care a solicitat casarea deciziei pronunțate de instanța de apel, cu consecința repunerii cauzei pe rol și continuarea dezbaterilor, formulând după expunerea circumstanțelor litigiului următoarele motive de recurs:

Prin sentința civilă nr. 596 din 7 iunie 2018, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau Mare în dosarul civil nr. x/2017, având ca obiect succesiune, s-a stabilit că recurentul-reclamant și J. au vocație succesorală și calitate de moștenitori, ca nepoți și nepoată, după defuncții E. și I.. Cu toate că aceasta hotărâre a fost depusă la dosarul cauzei, curtea de apel a solicitat depunerea unei copii a certificatului de deces al tatălui său, K., sens în care s-a conformat dispozițiilor instanței și a înaintat acest înscris la dosar. De asemenea, a depus note scrise prin care a arătat că apelanta-reclamantă J. este sora sa și este în viață, iar C. este mama sa (decedată), fiind îndreptățită a primi compensații bănești de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, iar nu K., după cum instanța în mod greșit a înțeles.

În mod greșit, instanța de apel a apreciat necesară introducerea în cauză a moștenitorilor defunctului K., acesta nefiind parte în dosarul administrativ ce a stat la baza emiterii hotărârii nr. 1120 din 9 decembrie 2008 de către Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a celorlalte hotărâri emise ulterior în dosarul administrativ.

Suspendarea și perimarea cauzei au fost dispuse în mod nelegal cu motivarea că nu au fost indicați moștenitorii lui K., în condițiile în care moștenitorii acestuia (recurentul-reclamant și sora sa, J.) erau deja părți în dosar, figurând în calitate de reclamanți.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 414, art. 421 și art. 486 C. proc. civ.

În dovedire, a anexat certificatele de deces pentru K. și C., certificat de moștenitor suplimentar, acte de stare civilă, sentința nr. 596/2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Judecătoria Sânnicolau Mare.

La 15 decembrie 2023, intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 10 ianuarie 2024, recurentul-reclamant a transmis răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiile și apărărilor invocate prin întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. A anexat certificatul de moștenitor nr. x/2018 de pe urma defunctului K..

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul din perspectiva criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente cărora acestea li se circumscriu - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

În primul rând, trebuie menționat că recursul este o cale de atac exercitată împotriva deciziei pronunțate de ultima instanță de fond, astfel că motivele de recurs trebuie să se raporteze la considerentele acesteia și să le combată, prin expunerea unui raționament juridic contrar.

În litigiul pendinte, reclamantul B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 201 din 13 septembrie 2023, prin care instanța a constatat perimate apelurile formulate de reclamanții B., A. și J. împotriva sentinței civile nr. 2168 din 21 decembrie 2021 a Tribunalului Timiș.

În conformitate cu dispozițiile art. 416 C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni."

Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare, potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, controlul legalității unei astfel de hotărâri în calea de atac a recursului este limitat la verificarea respectării condițiilor pentru constatarea perimării. Raportat la dispozițiile art. 416 C. proc. civ., constatarea perimării poate interveni numai după prealabila verificare a următoarelor condiții: cauza să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni; rămânerea în nelucrare să se fi datorat culpei părții; neintervenirea unei cauze de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare; inexistența unei cauze de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare; și inexistența unei cauze de stingere a procesului.

Drept urmare, criticile care privesc exclusiv legalitatea măsurii de suspendare a judecății apelurilor, dispusă prin încheierea din 8 decembrie 2022 și menținută prin încheierea din 14 iunie 2023, nu pot face obiectul analizei instanței învestite cu recursul declarat împotriva deciziei prin care instanța de apel a constatat perimarea, ci ar fi putut fi formulate pe calea recursului împotriva încheierii de suspendare a cauzei sau de respingere a cererii de repunere pe rol, cale de atac prevăzută de dispozițiile art. 414 C. proc. civ., însă aceste încheieri nu au fost recurate.

Raportat la circumstanțele litigiului, Înalta Curte reține că, în mod corect, instanța a constatat că este incidentă sancțiunea perimării cererilor de apel, deoarece de la data îndeplinirii ultimului act de procedură, respectiv din 18 decembrie 2022, când s-a dispus suspendarea cauzei, pricina a rămas în nelucrare, din motive imputabile părților, mai mult de 6 luni.

Cum perimarea operează de drept, prin simpla împlinire a termenului de perimare, odată împlinit acest termen, constatând îndeplinite și celelalte condiții legale, instanța era obligată să constate perimarea. În acest context, trebuie menționat și că actul de procedură efectuat de recurentul-reclamant, respectiv cererea de repunere pe rol nu a avut eficiența pretinsă de dispozițiile imperative ale art. 417 C. proc. civ., în virtutea cărora cursul perimării ar fi putut fi întrerupt.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, dacă această cerere nu este urmată de repunerea efectivă a cauzei pe rol și de continuarea judecății (prin neindicarea moștenitorilor lui K.), nu se produc efecte juridice în planul sistării perioadei de timp în raport cu care este prevăzută sancțiunea perimării.

Fără relevanță în curgerea termenului de perimare sunt și notele scrise depuse la 10 noiembrie 2022, câtă vreme prin acestea nu au fost indicați moștenitorii lui K., ci s-a susținut că defunctul nu are calitate procesuală în cauză.

Nu poate fi primită critica în sensul că defunctul K. nu are calitate procesuală în cauză, întrucât nu a fost parte în dosarul administrativ ce a stat la baza emiterii hotărârii nr. 1120 din 9 decembrie 2008 emisă de Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, câtă vreme acesta a fost introdus în cauză în calitate de moștenitor al reclamantei decedate, C..

De asemenea, nici susținerea din recurs potrivit căreia moștenitorii defunctului K. (recurentul-reclamant și sora sa, J.) erau deja părți în dosar, figurând în calitate de reclamanți, nu este aptă să demonstreze nelegalitatea deciziei recurate, în condițiile în care arătarea moștenitorilor trebuia făcută în intervalul de timp prevăzut de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., indiferent dacă aceștia aveau sau nu calitatea de parte în proces, iar prerogativa de a verifica și statua cu privire la calitatea de moștenitor revenea instanței de apel.

Cum de la data suspendării judecății (8 decembrie 2022), astfel cum a fost menținută prin încheierea din 14 iunie 2023, pricina a rămas în nelucrare din culpa părților, curtea de apel a constatat în mod corect perimarea apelurilor declarate de reclamanții B., A. și J. împotriva sentinței civile nr. 2168 din 21 decembrie 2021 a Tribunalului Timiș.

În consecință, se constată că în prezenta cauză au fost aplicate în mod corect dispozițiile art. 417 C. proc. civ., astfel că nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recursul urmând a fi respins în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B. împotriva deciziei nr. 201 din 13 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2024.