ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2470/2022

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 613/A din 23 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a respins apelurile formulate de către pârâtele A. S.A. și S.C. A. S.A. declarate împotriva încheierilor de ședință din 18.06.2018 și 14.10.2019, precum și împotriva sentinței civile nr. 530/16.12.2019, pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2018, având ca obiect acțiune în daune delictuale; a admis apelul declarat de reclamantele B. și C. împotriva aceleiași hotărâri și a schimbat în parte hotărârea, în sensul că a obligat pârâtele să plătească reclamantei B. suma de câte 330.000 de RON fiecare cu titlu de daune morale, și a menținut în rest dispozițiile sentinței civile nr. 530/16.12.2019, pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2018; fără cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, pârâta A. S.A. - prin lichidator judiciar D.. la data de 16 februarie 2021.

La termenul de judecată din 31 martie 2022, constatându-se că intimata-reclamantă B. a decedat, la dosar nefiind indicați moștenitorii acesteia, s-a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.., până la introducerea în cauză a moștenitorilor.

De la această dată și până în prezent nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură, cauza rămânând în nelucrare din vina părților.

Prin cererea înregistrată la dosar la 11.10.2022, intimata-pârâtă Societatea "A." S.A. a formulat cerere de constatare a perimării cererii de recurs, prin rezoluție, stabilindu-se termen pentru discutarea acesteia la 17.11.2022.

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., perimarea cererii de recurs, pentru împlinirea termenului de perimare, de drept, prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul, având în vedere următoarele considerente:

Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".

Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.

Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, de desistare, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Termenul de perimare începe să curgă, așadar, de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei.

Înalta Curte constată că încheierea de ședință din data de 31 martie 2022, prin care s-a dispus suspendarea judecății recursului în cauză, reprezintă ultimul act de procedură efectuat, de la această dată începând să curgă termenul de perimare de 6 luni, prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 30 septembrie 2022.

În cauză, de la data suspendării judecății (31.03.2022) și până la data constatării perimării (17.11.2022), nu a fost efectuat niciun act procedural cu eficiența prevăzută de lege, adică, din care să rezulte intenția părților de a continua judecata, astfel cum impun dispozițiile imperative ale art. 417 C. proc. civ., în virtutea cărora cursul perimării ar fi putut fi întrerupt.

Se constată, astfel, că părțile nu au formulat, înăuntrul termenului de perimare nicio cerere de redeschidere a procesului potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., și nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare, potrivit prevederilor art. 417 - 418 din același cod.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, se constată a fi cumulativ îndeplinite cerințele perimării, respectiv pricina a rămas în nelucrare în tot timpul de la momentul suspendării (31 martie 2022) și până la data repunerii pe rol (17 noiembrie 2022), trecând, astfel, mai mult de 6 luni, perioadă în care niciuna dintre părți nu a întreprins vreun demers pentru continuarea judecății.

Înalta Curte reține că, în cauză, nu au fost îndeplinită obligația de indicare a moștenitorilor părții decedate, precum și faptul că nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă, și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă vreun motiv de suspendare a cursului perimării, dintre cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ.

În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării de drept a recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (1) și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. - prin lichidator judiciar D.. împotriva deciziei civile nr. 613/A din 23 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2022.