ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1702/2023

Ședința publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecata pârâtele B. și C., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 35.116,03 RON, reprezentând debite restante înregistrate la furnizorii societății reclamante pentru salonul de înfrumusețare D.; cu cheltuieli de judecată.

La data de 12 decembrie 2018, reclamanta a depus cerere completatoare, prin care a arătat că își majorează pretențiile cu suma de 2.397 RON, reprezentând contravaloarea zilelor de concediu pentru perioada contractelor de muncă a două salariate, E. și F..

La data de 18 ianuarie 2019, reclamanta a depus cerere modificatoare, prin care a învederat că renunță la capătul de cerere adăugat prin cererea completatoare, respectiv cel privitor la obligarea pârâtelor și la plata sumei de 2.397 RON, contravaloare zile de concediu, și că înțelege să își majoreze pretențiile cu suma de 21 RON, 60 RON, 495 RON și respectiv de 48 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă G. pentru numerele de telefon personale ale H..

La data de 22 ianuarie 2019, reclamanta a depus o nouă cerere completatoare, prin care a arătat că își majorează pretențiile și cu suma de 1.068,74 RON, reprezentând contravaloarea facturilor emise de furnizorul I..

La data de 31 ianuarie 2019, reclamanta a depus note de ședință, prin care a învederat că solicită obligarea pârâtelor la plata sumei totale de 35.651,73 RON.

Prin sentința civilă nr. 4748 din 14 august 2019, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și a fost declinată competența în favoarea Tribunalului București, secția VI-a civilă.

Cauza a fost înregistrată sub același număr pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 17 septembrie 2019.

La termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2019, tribunalul a constatat suspendarea de drept a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că la 07.06.2019 a decedat pârâta C..

Prin cererea formulată la data de 21 noiembrie 2019, reclamanta a solicitat redeschiderea procesului, indicând ca moștenitor al defunctei pe fiica acesteia, pârâta B..

Prin sentința civilă nr. 2614 din 15 decembrie 2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea precizată formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta B., și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 35.651,73 RON, cu titlu de despăgubiri și suma de 3.174,55 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 991/A din 14 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 2614 din 15 decembrie 2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă; a fost schimbată în parte sentința în sensul că: a fost admisă în parte cererea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 9.815,30 de RON, cu titlu de despăgubiri și suma de 1.595,77 RON, parte din cheltuielile de judecată la prima instanță. A fost obligată apelanta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante suma de 1.000 de RON, parte din cheltuielile de judecată din apel.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, motivele fiind, în esență, următoarele:

În susținerea recursului, recurenta-pârâtă arată că, prin decizia recurată, a fost obligată să-i plătească intimatei-reclamante suma de 9.815,30 RON, cu titlu de despăgubiri pentru o pretinsă faptă ilicită săvârșită în virtutea unei calități pe care nu a deținut-o niciodată, aceea de administrator în fapt al S.C. A. S.R.L.

Recurenta-pârâtă arată că, aplicând greșit prevederile art. 71 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, instanța de apel, înlăturând mijloacele de probă pe care le-a administrat, i-a angajat atât răspunderea personală, în virtutea unei pretinse și nedovedite calități de moștenitoare a mamei sale, C., cât și răspunderea solidară cu aceasta, în calitate de fost administrator statutar și în fapt al S.C. A. S.R.L.

Recurenta-pârâtă solicită a se observa că nu poate răspunde în calitate de moștenitoare a defunctei C., atât timp cât, în calitate de fiică a acesteia, alături de ceilalți doi frați ai săi, are doar vocație succesorală, iar nu calitate de moștenitor, întrucât nu a acceptat succesiunea, nu a dezbătut-o și nu s-a emis un certificat de moștenitor care să îi confere această calitate potrivit legii.

Se impune, în opinia recurentei-pârâte, a se observa că faptele sale, de a preda la data de 05.11.2018, noului asociat, cheile spațiului comercial din B-dul. x nr. 181, ștampila societății, parolele domeniilor web aparținând societății, precum și de a încheia un contract de prestări servicii publicitare cu S.C J. S.R.L. la data de 11.10.2018, nu îi pot conferi calitatea de administrator în fapt al societății și nu îi pot atrage răspunderea în temeiul art. 71 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, în condițiile în care avea calitatea de angajat și își desfășura activitatea la punctul de lucru menționat, având sarcini de muncă trasate de reprezentantul legal al angajatorului său.

Așadar, asociatul unic și administratorul S.C. A. S.R.L., C., după ce a încheiat contractul de cesiune de părți sociale și a predat bunurile societății noului asociat (05.11.2018), dat fiind faptul că recurenta-pârâtă era angajata societății și își desfășura activitatea efectiv la punctul de lucru menționat, iar cheile care asigurau accesul în spațiu se regăseau în posesia sa pentru a deschide dimineața, precum și pentru a închide punctul de lucru la terminarea programului, i-a trasat o altă sarcină de muncă, aceea de a le preda noilor asociați una dintre ștampilele societății care se regăsea în incinta punctului de lucru și care era folosită de toți angajații și parolele domeniilor web care aparțineau societății și pe care le foloseau atât angajații, cât și reprezentantul legal al angajatorului.

Astfel cum susține recurenta-pârâtă, faptul că a încheiat un singur contract de prestări servicii publicitare cu S.C. J. S.R.L. la data de 11.10.2018, în cuprinsul căruia, dintr-o eroare materială probabil, a fost menționată în calitate de administrator al S.C. A. S.R.L., iar nu de împuternicit, nu îi poate conferi calitatea de administrator în fapt al societății.

Recurenta-pârâtă susține că actele prin care a fost delegată/împuternicită să facă toate aceste operațiuni se află în posesia reprezentanților intimatei-reclamante, fiindu-le predate la momentul încheierii contractelor de cesiune de părți sociale, astfel încât se găsește în imposibilitatea de a le administra în cauză.

Pe cale de consecință, recurenta-pârâtă susține că nu sunt îndeplinite cerințele art. 71 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

La 30 mai 2023, recurenta-pârâtă a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în original .

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenta- pârâtă, deși a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.

Motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, deoarece, deși recurenta-pârâtă a invocat greșita aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 71 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, prin argumentele expuse, urmărește o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Astfel, criticile recurentei-pârâte ce vizează calitatea sa de moștenitoare a defunctei C., aspectele de vizează situația de fapt, respectiv de a preda la data de 05.11.2018, noului asociat, cheile spațiului comercial din B-dul. x nr. 181, ștampila societății, parolele domeniilor web aparținând societății, precum și de a încheia un contract de prestări servicii publicitare cu S.C J. S.R.L. la data de 11.10.2018, care, în opinia recurentei-pârâte nu îi pot conferi calitatea de administrator în fapt al societății, reprezintă aspectele relative la netemeinicia hotărârii atacate, respectiv cele care vizează aprecierea probatoriului și stabilirea situației de fapt de către instanța de apel. Ca atare, aceste critici nu pot face obiectul analizei instanței de recurs.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 991/A din 14 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 991/A din 14 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2023.