ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2188/2024

HOTĂRÂRE

15.10.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2188/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

I Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 16 iulie 2024, sub numărul x/2024, formulată de petentul A., executor judecătoresc în cadrul Societății Civile Profesionale a Executorilor Judecătorești A. și B., s-a solicitat, la cererea creditorului C. S.A., încuviințarea executării silite privind pe debitorul D., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din data de 07.11.2023, în vederea recuperării creanței în cuantum de 2.032,88 RON, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, cu cheltuieli de executare, în dosarul de executare silită nr. x/2024.

În drept, a invocat prevederile art. 666 C. proc. civ., republicat, cu modificările ulterioare.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 14049 din 20 august 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere domiciliul și reședința debitorului D., la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului fiind în București Sector 4 și reședința în sat Târgșoru Nou, comuna Ariceștii Rahtivani, str. x, jud. Prahova, astfel cum acestea au reieșit din relațiile obținute în urma verificărilor efectuate în baza de date D.E.P.A.B.D.

I.2.2. Prin sentința civilă nr. 8021 din 02 septembrie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu de instanță și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Ploiești a avut în vedere domiciliul cu care debitorul figurează în actul de identitate, respectiv București, str. x, începând cu data de 28.07.2023, aceasta fiind adresa unde se găsește în fapt. Totodată, a subliniat faptul că în perioada 24.04.2024-23.07.2024, debitorul a figurat în evidențe cu reședința declarată în sat Târgșoru Nou, comuna Ariceștii Rahtivani, str. x, jud. Prahova, însă această reședință declarată a avut o perioadă de valabilitate scurtă, nemaifiind de actualitate, la scurt timp de la data sesizării organului de executare silită din data de 11.07.2024, reședința încetându-și valabilitatea.

Astfel că Judecătoria Ploiești a apreciat că reședința menționată nu întrunește criteriile de continuitate și stabilitate pentru a fi încadrată în noțiunea de "domiciliu" conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, a apreciat că o astfel de interpretare este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut că "domiciliu" se referă nu doar la spațiul legal ocupat sau dobândit, ci și la orice spațiu de locuit, dacă există legături suficiente și continue.

Prin urmare, din cronologia datelor rezultate din verificările D.E.P.A.B.D. efectuate în cauză, Judecătoria Ploiești a reținut că singura adresă care întrunește aceste cerințe, de continuitate și stabilitate, este adresa de domiciliu a debitorului din București, str. x, cu care acesta figurează în evidențe începând cu 28.07.2023.

Totodată, aceasta este și adresa declarată de debitor la momentul încheierii contractului de credit, contract în baza căruia se solicită încuviințarea executării silite.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite față de domiciliul debitorului.

Astfel, pe de o parte, Judecătoria Sectorului 4 București prin sentința nr. 14049/20.08.2024, a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale pe baza faptului că la data sesizării (11 iulie 2024), debitorul avea o reședință declarată în Prahova, deși figura și cu domiciliul în București. Instanța a concluzionat că reședința debitorului trebuie să fie considerată relevantă, deoarece acesta locuia efectiv în Prahova la momentul respectiv. Această interpretare are la bază jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform căreia noțiunea de "domiciliu" include și reședința efectivă, în scopul de a asigura eficiența actului de justiție și proximitatea dintre instanță și locul în care debitorul își desfășoară activitățile de zi cu zi.

Pe de altă parte, Judecătoria Ploiești, prin sentința nr. 8021/02.09.2024, a argumentat că reședința din Prahova nu avea stabilitate la momentul sesizării instanței și că singurul domiciliu activ și stabil al debitorului era cel din București, conform evidențelor D.E.P.A.B.D. Aceasta înseamnă că, la momentul soluționării cererii de executare, instanța din București ar fi trebuit să fie competentă să soluționeze cererea, având în vedere că domiciliul actual, menținut era cel din București.

Înalta Curte constată că petentul Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești A. și B. a formulat o cerere de încuviințare a executării silite, la cererea creditorului C. S.A., prin care a solicitat încuviințarea executării silite privind pe debitorul D., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din data de 07.11.2023, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, cu cheltuieli de executare, în dosarul de executare silită nr. x/2024.

În drept, a invocat prevederile art. 666 C. proc. civ., republicat, cu modificările ulterioare.

Dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare, cu excepția cazurilor în care legea dispune altfel. Acest criteriu de competență este de ordin imperativ, având scopul de a asigura accesul eficient la justiție, în special pentru debitor. Astfel, competența teritorială este determinată în primul rând de domiciliul debitorului, în speță D., domiciliat în București.

În cazul de față, debitorul avea domiciliul activ în București, conform evidențelor D.E.P.A.B.D., la data sesizării organului de executare (11.07.2024). Totodată, în perioada 24.04.2024-23.07.2024, debitorul a figurat în evidențe cu reședința declarată în sat Târgșoru Nou, comuna Ariceștii Rahtivani, str. x, jud. Prahova, însă această reședință declarată a avut o perioadă de valabilitate scurtă, nemaifiind de actualitate, la scurt timp de la data sesizării organului de executare silită din data de 11.07.2024 reședința încetându-și valabilitatea.

Deși acesta a avut o reședință temporară în Prahova, această locuință nu prezintă criteriile de stabilitate și continuitate pentru a fi considerată relevantă la momentul formulării cererii de încuviințare a executării silite, întrucât ea a fost foarte scurtă. Reîntoarcerea la vechiul domiciliu după o astfel de perioadă de timp scurtă subliniază că respectivele atribute juridice s-au păstrat în privința domiciliului din București.

Executarea silită este guvernată de principiul disponibilității, astfel încât aceasta nu poate începe decât la cererea titularului creanței constatate prin titlu executoriu.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului interpretează noțiunea de "domiciliu" ca un concept care nu se limitează la spațiul dobândit legal, ci include și locuința efectivă a persoanei, dacă există legături suficiente și continue. Această interpretare asigură respectarea principiului accesului la justiție, permițând debitorului să-și exercite drepturile procesuale într-un mod efectiv.

De asemenea, locuința efectivă, adică aceea caracterizată prin continuitate și stabilitate, prezintă relevanță și trebuie apreciată ca semnificând domiciliu și în planul executării silite, fiind just a considera că, în mod obișnuit, de cele mai multe ori, la acea locuință se regăsesc bunurile pe care debitorul le deține și care pot fi supuse urmăririi.

În cauza pendinte, debitorul avea domiciliul activ în București, conform evidențelor D.E.P.A.B.D., la data sesizării organului de executare (11.07.2024). Deși acesta a avut o scurtă reședință temporară în Prahova, aceasta nu a prezentat criterii de stabilitate și continuitate pentru a putea fi considerată relevantă la momentul formulării cererii de încuviințare a executării silite, în cazul pendinte.

Mai mult, se observă că această adresa a fost și cea declarată de debitor la momentul încheierii contractului de credit, contract în baza căruia se solicită încuviințarea executării silite.

Prin urmare, se apreciază în contextul particular expus al speței deduse judecății, că la data sesizării organului de executare, respectiv 11 iulie 2024, locuința statornică a debitorului era în București, împrejurare ce produce în cazul pendinte, efecte juridice în ceea ce privește determinarea competenței teritoriale a instanței de executare, conform celor expuse mai sus.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 666 coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., ținând cont că stabilirea competenței instanței de executare se face prin raportare la domiciliul efectiv, în fapt al debitorului de la data sesizării organului de executare, situat în raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 4 București, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite deduse judecății în favoarea acestei instanțe.