ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2186/2024

HOTĂRÂRE

15.10.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2186/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

I Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, contestatoarea Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA-Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul A., admiterea contestației la execuare și anularea actelor de executare silită efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 358/2021, aflat pe rolul B.E.J. B., întoarcerea executării silite pentru suma de 26.271,14 de RON, actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală, cu plata eventualelor cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 712 și urm. C. proc. civ.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1. Prin sentința civilă nr. sentința civilă nr. 420 din 01 februarie 2024, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale exclusive ca instanță de executare, excepție invocată din oficiu de instanță și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere sediul contestatoarei Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova de la momentul sesizării organului de executare, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 714 alin. (1) și art. 651 C. proc. civ.

A mai reținut că sediul debitoarei Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate se afla, la data sesizării organului de executare, în Craiova, bd. x, conform extrasului ONRC, depus chiar de către contestatoare, la solicitarea instanței, în vederea dovedirii calității de reprezentant legal și din titlul executoriu. De asemenea, a subliniat faptul că în cererea de executare silită, contestatoarea a indicat în mod eronat că sucursala Craiova își avea sediul în sector 1, București, deși certificatul constatator indică un aspect contrar.

Concluzionând, a considerat că instanța de executare este Judecătoria Craiova, având în vedere că la data înregistrării cererii de executare, domiciliul debitoarei se afla situat în mun. Craiova, fiind competentă să soluționeze și prezenta contestație la executare.

I.2.2. Prin sentința civilă nr. 5539 din 15 mai 2024, Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea conflictului de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența Deciziei nr. 20/2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. Drept urmare, aplicând principiul unicității instanței de executare, așa cum a fost detaliat în decizia cu caracter obligatoriu, a constatat că instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare este cea care a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București.

Concluzionând, a constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o decizie de speță ce a avut ca obiect soluționarea unui conflict de competență, respectiv prin decizia nr. 144 din 26.01.2022, a reținut că atât timp cât nu există o situație de excepție dată de lege în competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., reținând scopul urmărit de legiuitor prin determinarea clară, printr-o singură normă atributivă de competență a instanței de executare, respectiv acela de a asigura unicitatea instanței de executare, deja determinată prin efectul pronunțării hotărârii prin care a fost încuviințată executarea silită, care a tranșat în mod necesar și problema calificării instanței ce a pronunțat-o ca având statutul de instanță de executare, acest aspect nu mai poate fi reapreciat în cadrul procedurii în care se contestă executarea silită deja declanșată.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei, apreciind diferit cu privire la modul de determinare a instanței de executare.

Astfel, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că, deși această instanță a încuviințat executarea silită, debitoarea, la data înregistrării cererii de executare, avea sediul în Craiova, astfel că Judecătoria Craiova, ca instanță de executare, este competentă să soluționeze contestația la executare.

Pe de altă parte, Judecătoria Craiova a considerat că în cauză se aplică principiul unicității instanței de executare instituit de art. 651 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 1 București fiind instanța care a încuviințat executarea silită.

Înalta Curte constată că prin cererea de executare silită, înregistrată la data de 20 iulie 2021 la Biroul Executorului Judecătoresc B., formându-se dosarul execuțional nr. x/2021, creditorul A. a solicitat încuviințarea începerii executării silite împotriva debitoarei Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala de Căi Ferate Craiova în toate modalitățile de executare și autorizarea creditorului pentru trecerea la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 249 din 28 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul Dolj – conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020.

Cererea de încuviințare a executării silită a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 26 iunie 2021, sub nr. x/2021, iar prin încheierea din data de 05 august 2021, Judecătoria Sectorului 1 București – secția a II-a civilă a admis cererea formulată de creditorul A. și în consecință a încuviințat executarea silită a debitoarei Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala de Căi Ferate Craiova de către B.E.J. B., în dosarul de executare silită nr. x/2021, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 249 din 28 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul Dolj – conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, prin toate modalitățile prevăzute de lege, până la realizarea dreptului creditorului A. rezultat din titlul executoriu, respectiv pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor menționate în cuprinsul său, precum și a cheltuielilor de executare.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București – secția I civilă sub nr. x/2023, la data de 13 noiembrie 2023, contestatoarea Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat instanței admiterea contestației la executare și anularea actelor de executare pentru suma de 10.251,48 RON și obligarea intimatului la plata eventualelor cheltuieli de judecată.

Față de situația de fapt expusă și având în vedere obiectul cererii deduse judecății, Înalta Curte reține următoarele:

Contestația la executare este în principal, un mijloc procedural special creat pentru procedura de executare silită, o plângere specifică acestei proceduri, prin care se obține anularea sau îndepărtarea unor acte de executare ori, uneori, chiar și anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.

Instanța competentă să soluționeze contestația la executare este, potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare care, în conformitate cu dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Norma care reglementează competența de soluționare a contestației la executare propriu-zisă are caracter imperativ. Art. 651 alin. (1) C. proc. civ. nu reglementează un caz de competență teritorială alternativă, criteriile cuprinse în teza a doua a textului fiind subsidiare primului, activându-se numai în cazul în care cel dintâi criteriu nu este operabil, nefiind așadar, de natură să transforme norma de competență teritorială exclusivă într-o normă de competență teritorială alternativă, la alegerea părților.

În cazul de față, instanța de executare este cea care a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de 249 din 28 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul Dolj – conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020.

Astfel, o dată ce o anumită instanță a încuviințat executarea silită, instanța de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite (în speța de față, încheierea din 05.08.2021 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București – secția I civilă în dosarul nr. x/2021).

Or, scopul urmărit de legiuitorul noului C. proc. civ. a fost acela de a asigura, în principiu, unicitatea instanței de executare, pentru a elimina procedurile paralele și contrazicerile între hotărârile judecătorești pronunțate în cadrul acestora.

Dacă s-ar proceda la stabilirea competenței de soluționare în favoarea unei alte instanțe decât cea care a încuviințat executarea silită s-ar ajunge la încălcarea principiului unicității instanței de executare, principiu ce rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Deși executarea silită începe o dată cu sesizarea organului de executare (art. 622 alin. (2) C. proc. civ.) prin cererea formulată de creditor, totuși, încuviințarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condițiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obținerea încuviințării.

Drept urmare, elementul care condiționează sine qua non întreaga fază procesuală execuțională este procedura încuviințării executării silite.

Or, așa cum s-a reținut și de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021), încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ. Altfel spus, o dată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Pe cale de consecință, instanța supremă a statuat prin decizia anterior amintită că "ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare".

Această decizie este aplicabilă tuturor situațiilor premisă existente în cadrul cererilor privind incidente apărute în cursul executării silite, iar nu doar situațiilor în care există pluralitate de debitori, deoarece considerentele sale decizorii dezleagă chestiuni de principiu referitoare la procedura de executare silită, între acestea găsindu-se și principiul unicității instanței de executare – care a stat la baza pronunțării deciziei de recurs în interesul legii.

Ca atare, în aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 714 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea având ca obiect contestație la executare (care reprezintă un incident la executare) în dosarul execuțional nr. x/2021 al BEJ B. este Judecătoria Sectorului 1 București, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.