ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.10.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2171/2024

HOTĂRÂRE
15.10.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2171/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. s-a solicitat: obligarea pârâtei la plata sumei de 30512,79 RON (10.170 X 3 RON) cu TVA inclus reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada: 01.04.2019 - 31.03.2020 respectiv pentru perioada 01.06.2020-31.08.2021, în temeiul art. 1.349 C. civ., pentru unitatea nedeclarată la A., respectiv C. clasificat 4 stele, situat în Slănic Moldova, Str. x și restaurantul aflat în incinta hotelului; precum și camere de închiriat D., situate în București, Str. x, Bl. Ferdinand, parter ap. 1, sector 2; obligarea pârâtei să încheie autorizații/licențe neexclusive cu A. pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spațiile administrate; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1737/15.11.2022, Tribunalul București – secția a III-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta A..

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 30.512,79 RON (10.170 x 3 RON) cu TVA inclus, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada 01.04.2019 – 31.03.2020, respectiv pentru perioada 01.06.2020 – 31.08.2021.

A obligat pârâta să încheie cu reclamanta o autorizație/licență neexclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în spațiile administrate, respectiv C., clasificat 4 stele, situat în Slănic Moldova, Str. x, și restaurantul aflat în incinta hotelului, precum și pentru camerele de închiriat D., situate în București, Str. x, Bl. Ferdinand.

A respins în rest, cererea ca neîntemeiată.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.020 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat apel apelanta-pârâtă B. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 1447 A din 8 noiembrie 2023, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1737/15.11.2022, pronunțate de Tribunalul București – secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., ca tardiv.

Împotriva acestei decizii, la 15 aprilie 2024 a formulat recurs recurenta-pârâtă B. S.R.L..

La termenul din 15 octombrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Având a se pronunța cu prioritate, în conformitate cu art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., asupra excepției tardivității recursului, Înalta Curte o va admite și va respinge recursul ca tardiv, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 485 alin. (1) din C. proc. civ.: "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel". Acest termen reprezintă o condiție procedurală imperativă, iar nerespectarea sa atrage sancțiunea decăderii, conform art. 185 alin. (1) din același cod.

Fiind un termen procedural stabilit pe zile, devin aplicabile dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.. Astfel, la calcularea termenului de recurs, nu se ia în calcul ziua în care a fost comunicată hotărârea, ziua respectivă fiind considerată punctul de pornire al termenului, iar termenul se împlinește la sfârșitul ultimei zile, fără a include ziua de împlinire.

În speță, hotărârea ce formează obiectul recursului a fost comunicată recurentei la data de 12 decembrie 2023, aspect menționat în fila x - verso din dosarul Curții de Apel București. Termenul de recurs de 30 de zile, calculat conform regulilor menționate mai sus, a început să curgă la data de 13 decembrie 2023 și s-a împlinit la data de 12 ianuarie 2024.

Cererea de recurs a fost transmisă de recurenta-pârâtă, prin intermediul corespondenței electronice, la data de 13 februarie 2024, conform înscrisurilor aflate la dosarul de recurs.

Potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel". Actul procedural făcut peste termen este, așadar, lovit de nulitate absolută.

Această sancțiune are un caracter imperativ, fiind aplicabilă în toate situațiile în care termenul procedural prevăzut de lege nu este respectat. În cazul de față, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. nu a fost respectat de recurenta-pârâtă, iar aceasta nu a invocat niciun motiv justificativ care să atragă înlăturarea sancțiunii decăderii.

Din înscrisurile aflate la dosar reiese că recurenta-pârâtă nu a prezentat nicio justificare pentru depășirea termenului procedural, iar legea nu prevede nicio derogare aplicabilă în această situație. Termenul de recurs are un caracter peremptoriu și nu poate fi prelungit prin acordul părților sau prin interpretare judiciară.

Simpla depunere tardivă a cererii de recurs, indiferent de motivele invocate ulterior, este suficientă pentru aplicarea sancțiunii decăderii, iar instanța de recurs nu poate analiza fondul cererii în lipsa îndeplinirii acestei condiții preliminare.

În consecință, întrucât recurenta a exercitat recursul cu depășirea termenului prevăzut de art. 485 C. proc. civ., se apreciază a fi întemeiată excepția tardivității introducerii cererii de recurs.

Respectarea termenelor procedurale este esențială pentru asigurarea securității raporturilor juridice și pentru realizarea unui proces echitabil. În acest context, termenul de recurs reprezintă o limitare temporală obiectivă care garantează celeritatea procesului și protecția intereselor legitime ale părților implicate.

Depășirea termenului procedural, fără nicio justificare, constituie o încălcare gravă a principiilor procesuale și nu poate fi tolerată, întrucât ar aduce atingere atât intereselor părții adverse, cât și ordinii publice procesuale.

Având în vedere că prezenta cerere de recurs a fost depusă la o dată ulterioară împlinirii termenului procedural prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., devin aplicabile dispozițiile art. 185 alin. (1) și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., care prevăd sancțiunea nulității cererii de recurs, ca efect al decăderii din exercitarea dreptului procesual.

Întrucât recursul declarat de recurenta-pârâtă este respins ca tardiv, aceasta se află în culpă procesuală, urmând a fi obligată, conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei-reclamante.

Astfel, recurenta-pârâtă va fi obligată la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat achitat de intimata-reclamantă, conform dovezii depuse la acest termen de judecată de către avocatul intimatei-reclamante.

Pentru aceste motive, constatându-se că recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, având în vedere și dispozițiile art. 493 alin. (5) din același cod, urmează să anuleze recursul, ca tardiv declarat și să oblige recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata – reclamantă A..

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1447 A din 8 noiembrie 2023 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata–reclamantă A..

Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata – reclamantă A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-09-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1935/2024
Ședința publică din data de 24 septembrie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la data de 31 martie 2022 pe rolul Tribunalului București – secția a III-a c
ÎCCJ 2022-02-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 347/2022
Ședința publică din data de 22 februarie 2022 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 24 iulie 2019 pe rolul Tribunalului Bucure
ÎCCJ 2024-02-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 388/2024
Ședința publică din data de 13 februarie 2024 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a
ÎCCJ 2021-12-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2670/2021
Ședința publică din data de 7 decembrie 2021 I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2020, la data de 20 octombrie 2020, reclamantul Centrul Ro
ÎCCJ 2023-06-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1099/2023
e din domeniul audiovizual pentru spațiul administrat - Hotel "B.", situat în municipiul Roman, str. x, jud. Neamț; la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ. I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în prim
Sursă