ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1935/2024

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la data de 31 martie 2022 pe rolul Tribunalului București – secția a III-a civilă sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat: 1. obligarea pârâtei la plata sumei de 15.010,07 RON cu TVA inclus/12.613,50 RON fără TVA, ca urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând triplul remunerației datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada: 01.05.2019-31.03.2020 și respectiv 01.06.2020-31.03.2022, în temeiul art. 1349 C. civ., pentru unitățile nedeclarate la A., respectiv Camere de închiriat - B. (6 camere) clasificate 3 stele, situate în Municipiul Bacău, Calea x, județ Bacău și sala de mese aflată la aceeași adresă ca și Camerele de închiriat; 2. obligarea pârâtei să încheie autorizații/licențe neexclusive cu A. pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spațiile administrate; 3. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ. În drept au fost invocate dispozițiile art. 1349 și urm. C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare (în vigoare pentru perioada dedusă judecății), inclusiv cu forma republicată la data de 14.06.2018 în M.Of. Partea I nr. 489 din 14 iunie 2018, Decizia ORDA nr. 10/2016 și Decizia ORDA nr. 120/2016, ca norme de aplicare. I.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București – secția a III-a civilă Prin sentința civilă nr. 1048 din 22 iunie 2022, Tribunalul București – secția a III-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., astfel cum a fost precizată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 12.723,48 RON (TVA inclus) reprezentând triplu remunerație comunicare publică fonograme și prestații artistice din audiovizual pentru intervalul 01.05.2019 - 31.03.2020, respectiv 01.06.2020 - 31.03.2022, a obligat pârâta să plătească reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 900 RON reprezentând onorariu avocat, suma de 100 RON reprezentând taxă judiciară și suma de 20 RON reprezentând cheltuieli extras ONRC. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. S.R.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă la data de 22.08.2022 sub nr. x/2022. I.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă Prin decizia civilă nr. 1098A din 13 septembrie 2023, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 1048/22.06.2022, pronunțate de Tribunalul București–Secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: triplul remunerației datorate este în cuantum de 10.368 RON; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1098A din 13 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a formulat recurs pârâta B. S.R.L.. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 18 ianuarie 2024 și a fost repartizată aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din raportul dosarelor alocate fără prim termen și procesul-verbal de repartizare aleatorie . Prin cererea formulată, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel, în mod greșit, nu a ținut seama de dispozițiile Legii nr. 55/15.05.2020, când a obligat-o la plata triplului remunerației, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu figurează pe lista celor ce beneficiază de derogare de la această lege. A mai susținut că a dovedit buna-credință prin faptul că inițial a plătit taxele datorate reclamantei, însă odată cu apariția pandemiei de Covid 19 nu le-a mai plătit din motive pecuniare și fortuite declanșate de pandemie. De asemenea, a învederat că la aplicarea metodologiei de calcul nu s-a ținut seama de faptul că în perioada în litigiu pensiunea nu dispunea decât de două camere cu aparat TV. Conform Ordinului nr. 65/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică a licențelor și brevetelor de turism nu există nicio prevedere expresă care să oblige pensiunile de 3 stele să aibă camerele dotate cu aparate TV, această obligație având-o doar hotelurile de 4-5 stele. La pensiunile de 3 stele, aparatele TV, frigiderele și aerul condiționat au caracter de atractivitate și nu sunt obligatorii. Recurenta-pârâtă a solicitat să se ia în calcul doar camerele vândute și cele cu aparat TV. Algoritmul său de calcul este bazat pe acte doveditoare, respectiv bilanț anual și fișe de cazare a clienților. Totodată, a învederat că din totalul de 6 camere, doar două aveau aparat TV, iar în perioada de referință s-au încasat 262.300 RON, astfel că suma reală datorată este de 1032 RON fără penalități. Având în vedere noile probe, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului cu algoritmul său de calcul, fără plata triplului remunerației. În drept au fost invocate dispozițiile art. 483 C. proc. civ. I.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, să se constate că recursul este nul, întrucât recurentul-reclamant nu a încadrat motivele de recurs în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. A susținut că cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 483 C. proc. civ. și reprezintă o reiterare a motivelor de apel, recurenta-pârâtă ignorând faptul că asupra aspectelor invocate a existat o judecată din partea instanței de apel. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii instanței de apel. A menționat, totodată, că solicită cheltuieli de judecată. În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. În drept au fost invocate dispozițiile art. 489 și art. 490 alin. (2) C. proc. civ. I.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a eliminat din calculul remunerațiilor doar luna ianuarie 2022, deși ar fi trebuit să procedeze la fel și pentru alte perioade în care nu s-au încasat bani. În consecință, a apreciat că instanța de apel a aplicat o dublă măsură atunci când a admis cererea reclamantei de calculare a remunerațiilor pentru întreaga perioadă, fără a elimina din calcul zilele în care nu s-au închiriat camere. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: În condițiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate și prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Tot cu nulitatea sancționează și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Criticile trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. De asemenea, simpla încadrare în drept de către parte a unuia sau a mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac. Aplicând aceste considerații cu caracter teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă critică, în esență, faptul că instanța de apel nu a ținut seama de faptul că, urmare a pandemiei Covid 19, a avut un grad mic de ocupare al camerelor de închiriat, că doar două din cele șase camere sunt dotate cu aparate TV, precum și că nu există o prevedere legală expresă care să oblige pensiunile de 3 stele să aibă camerele dotate cu aparate TV. Înalta Curte constată că o atare motivare a recursului nu îndeplinește rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel. Aspectele invocate de recurenta-pârâtă nu susțin neregularități ale hotărârii atacate, ci aduc în discuție situația de fapt a speței și tind la o cenzurare a aprecierii date de instanța de apel mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului cauzei, a temeiniciei sale, ceea ce nu poate forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu această cale de atac, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei elementelor de fapt ale cauzei. Aceeași concluzie este valabilă și în privința susținerii expuse prin răspunsul la întâmpinare, potrivit căreia instanța de apel ar fi trebuit să înlăture remunerația și pentru alte perioade, nu doar pentru luna ianuarie 2022. Or, recurenta-pârâtă ar fi trebuit să se raporteze la considerentele instanței de apel și să le combată, prin expunerea unui raționament juridic contrar. Susținerile referitoare la situația de fapt stabilită de instanța de apel pe baza probatorului administrat nu reprezintă o motivare valabilă a recursului, iar acest aspect nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din același cod. Referitor la critica ce vizează faptul că instanța de apel nu a ținut seama de dispozițiile Legii nr. 55/2020 și a obligat pârâta să plătească triplul remunerațiilor, Înalta Curte observă că această critică nu este susținută în concret de argumente care să privească dezlegările instanței de apel sub acest aspect, iar analizarea lucrărilor dosarului a relevat faptul că prin apel pârâta nu a criticat această chestiune, memoriul de apel necuprinzând nicio susținere referitoare la faptul că nu s-a ținut seama de dispozițiile Legii nr. 55/2020 cu ocazia calculării triplului remunerațiilor. Sunt incidente, astfel, prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., iar criticile invocate omisso medio, care nu au făcut obiectul judecății în apel conform art. 477 alin. (1) C. proc. civ., nu pot fi examinate direct în recurs. În consecință, Înalta Curte reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, iar recurenta-pârâtă nu s-a conformat acestor imperative, astfel că nu se poate proceda la o încadrare a susținerilor formulate de aceasta prin cererea de recurs în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidența sancțiunii nulității recursului reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, față de cele anterior reținute și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., precum și prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod, va constata nul recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1098A din 13 septembrie 2023 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A.. Totodată, reținând culpa procesuală a recurentei-pârâte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va dispune obligarea acesteia, ca parte care a pierdut procesul în sensul textului legal menționat, la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial potrivit documentului justificativ depus la dosar, apreciind cuantumul acestora ca fiind corespunzător muncii concrete depuse de avocatul părții intimate-reclamante și complexității dosarului.