ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1799/2024

Ședința publică din data de 27 iunie 2024

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui – secția I civilă sub nr. x/2022 la data de 06.09.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții societatea B. S.R.L., C. și D., solicitând să se constate:

- caracterul ilicit al faptelor săvârșite de către pârâții C. și D., constând în publicarea articolelor despre fostul primar al comunei Stănilești, prins că fura curent electric, și în care se arată că un fost primar penal se visează candidat pe listele E., cu încălcarea drepturilor sale la demnitate și la propria imagine; să fie obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul pe care i l-au creat;

- obligarea pârâților să înceteze a mai publica orice fel de articole de natură să încalce dreptul său la onoare, reputație, demnitate;

- obligarea pârâților la publicarea hotărârii judecătorești ce urmează a fi pronunțată în cauză, pe cheltuiala lor, în ziarul local B., în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancțiunea obligării la plata de daune-cominatorii în cuantum de 100 de RON pentru fiecare zi de întârziere.

În conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul a solicitat să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1386 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 806/2023 din 10 iulie 2023, Tribunalul Vaslui, secția I civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect "acțiune în răspundere delictuală" formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L, D. și C..

A obligat pârâta B. S.R.L la plata către reclamantul A. a sumei de 1.000 RON, cu titlu de daune morale.

A obligat pârâtul C. la plata către reclamantul A. a sumei de 500 de RON, cu titlu de daune morale.

A obligat pârâtul D. la plata sumei de 800 de RON, cu titlu de daune morale.

A obligat pârâții la publicarea, pe cheltuiala lor, a hotărârii judecătorești astfel pronunțate, în paginile publicației B., în termen de 10 zile, după rămânerea definitivă a acesteia.

A obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 850 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins restul pretențiilor ca fiind neîntemeiate.

Împotriva sentinței civile nr. 806/2023 din 10 iulie 2023 pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă au declarat apel reclamantul A. și pârâții B. S.R.L. și D..

Prin decizia civilă nr. 545/2023 din 07 decembrie 2023, Curtea de Apel Iași – secția civilă a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâții B. S.R.L. și D. împotriva sentinței civile nr. 806/2023 din 10 iulie 2023 pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă.

A respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 806/2023 din 10 iulie 2023 pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, pe care a păstrat-o.

A respins cererea lui A. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 545/2023 din 07 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția civilă au declarat recurs recurenții-pârâți B. S.R.L. și D., solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere în vederea rejudecării apelului întrucât instanța de apel a soluționat cauza fără a intra în judecarea fondului.

Recurenții pârâți au invocat cazul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., considerând greșită soluția instanței de apel în sensul anulării ca netimbrat a apelului declarat în cauză.

Recurenții pârâți au precizat că nu le-a fost comunicată obligația de a achita taxa de timbru în procedura de regularizare și nici prin citație, cu toate că instanța a reținut ca fiind îndeplinite aceste obligații.

Recurenții pârâți au arătat că aveau domiciliul procesual ales la sediul cabinetului de avocat, or la sediul apărătorului ales aceste acte nu au fost comunicate.

Mai mult decât atât, la termenul de judecată din data de 23 noiembrie 2023, instanța a respins cererea apărătorului ales de amânare a cauzei, cerere justificată și dovedită de înscrisurile atașate la dosar.

Recurenții pârâți au considerat că instanța a procedat la soluționarea cauzei prin încălcarea dispozițiilor art. 470 alin. (3) ultima teză raportat la art. 471 alin. (2) C. proc. civ., întrucât pârâții aveau posibilitatea achitării taxei de timbru până la primul termen de judecată, dacă le-ar fi fost comunicată obligația de a achita taxa de timbru.

Recursul a fost comunicat intimaților la data de 12 februarie 2024, conform dovezilor de la filele x și 19.

Intimații nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.

În condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 18 iunie 2024, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra cauzei.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia hotărârea poate fi casată atunci când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, recurenții pârâți au susținut că este greșită soluția instanței de apel în sensul anulării ca netimbrat a apelului declarat în cauză, întrucât nu le-a fost comunicată obligația de a achita taxa de timbru în procedura de regularizare și nici prin citație, cu toate că instanța a reținut ca fiind îndeplinite aceste obligații.

Recurenții pârâți au mai indicat că aveau domiciliul procesual ales la sediul cabinetului de avocat, unde nu s-a comunicat citația, iar la termenul de judecată din 23 noiembrie 2023, instanța a respins cererea apărătorului ales de amânare a cauzei, deși era justificată și dovedită.

Aceste motive de recurs, deși încadrabile în cazul de casare indicat, întrucât vizează pretinsa nerespectare de către instanța de apel a unor norme de procedură, au caracter nefondat.

Dispozițiile art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. reglementează locul citării și comunicării actelor de procedură, stabilind că persoanele fizice vor fi citate la domiciliul lor, iar în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde își desfășoară permanent activitatea curentă.

Dispozițiile art. 158 C. proc. civ., circumscrise alegerii locului citării și al comunicării actelor de procedură, prevăd că, în caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea mențiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156.

În aplicarea acestor texte legale la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține că, în pofida susținerilor recurenților societatea B. S.R.L. și D., instanța de apel a stabilit în sarcina acestora obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 RON și a dispus comunicarea adresei prin care li se punea în vedere respectiva obligație la 06 septembrie 2023. Comunicarea adreselor sus-menționate s-a efectuat la adresa indicată de ambii apelanți drept domiciliu procesual ales, Cabinet avocat F., Vaslui, str. x, jud. Vaslui, dovezile de înmânare pentru apelanții B. S.R.L. și D. aflându-se la filele x verso (08.09.2023) și 45 verso (08.09.2023).

Așadar, fiind îndeplinită procedura de comunicare a actelor de procedură la domiciliul procesual ales, așa cum s-a expus supra, nu se identifică niciun viciu în privința procedurii de citare și comunicare a obligației de plată a taxei de timbru, așa cum invocă recurenții-pârâți, această critică de recurs urmând a fi respinsă, ca nefondată.

În consecință, nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 470 alin. (3) din C. proc. civ., astfel cum au susținut recurenții. Conform acestei dispoziții legale, lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel. În cauză, această lipsă nu a fost complinită în condițiile prevăzute de textul legal, în situația în care apelanții nu au depus, la primul termen de judecată la care au fost legal citați în apel, dovada achitării taxei de timbru, deși au fost înștiințați cu privire la această obligație în condițiile legii, astfel cum s-a arătat mai sus.

Cât privește critica referitoare la respingerea eronată a cererii apărătorului ales de amânare a cauzei, în ciuda faptului că aceasta era, în opinia recurenților pârâți, justificată și dovedită de înscrisurile atașate la dosar, Înalta Curte reține că, prin respectivele critici, recurenții invocă nerespectarea dispozițiilor art. 222 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei.

Procedând la verificarea actelor și lucrărilor cauzei, Înalta Curte reține că respectiva cerere de amânare a cauzei a fost formulată de apărătorul ales al apelanților cu motivarea că nu se poate prezenta în fața instanței, întrucât este angajat într-un alt dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la aceeași dată.

Argumentele instanței de apel din încheierea de amânare a pronunțării din 23 noiembrie 2023 potrivit cărora părțile au fost citate pentru acel termen de judecată cu respectarea termenului legal și că a existat suficient timp atât pentru angajarea unui apărător, cât și pentru ca apărătorii să își asigure o eventuală substituire, în ipoteza în care nu s-ar putea prezenta la termen, nu relevă o încălcare a normei de procedură evocate.

Astfel, condițiile cerute de lege pentru încuviințarea acestei cereri sunt următoarele: caracterul excepțional al cererii; temeinicia motivelor vizând lipsa de apărare; absența culpei părții sau a reprezentantului ei în generarea acestei situații. Motivarea instanței de apel relevă respectarea obligației examinării cerințelor arătate iar aprecierea asupra temeniciei motivelor invocate implică analiza unor aspecte de fapt, în care instanța se raportează la circumstanțele cauzei, dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face. Este vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

În consecință, întrucât evaluarea temeiniciei motivelor invocate reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, reținând că motivele de recurs invocate, examinate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenții-pârâți B. S.R.L. și D. împotriva deciziei nr. 545 din 7 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția civilă, în contradictoriu cu intimații A. și C., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-pârâți B. S.R.L. și D. împotriva deciziei nr. 545 din 7 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția civilă, în contradictoriu cu intimații A. și C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 iunie 2024.