ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1239/2020

Ședința publică din data de 23 iunie 2020

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția I civilă, la data de 16 ianuarie 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., primar al comunei Roșia de Amaradia, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro sau echivalentul în RON la data efectuării plății, cu titlu de daune morale aduse onoarei, reputației și demnității; obligarea pârâtului să publice într-un ziar local, în trei numere consecutive, un articol prin care să dezmintă acuzațiile lansate împotriva sa, sub sancțiunea acordării de către pârât de daune-interese cominatorii de 500 RON/zi pentru fiecare zi de întârziere în publicarea articolului de dezmințire a acuzațiilor false aduse împotriva sa, daune calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

La data de 9 februarie 2019, data poștei, pârâtul B. a depus cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantului-pârât reconvențional A. la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 euro, ca urmare a denigrării în articolul publicat și în care i-a fost lezată imaginea și personalitatea; a solicitat ca, în conformitate cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ., să se dispună obligarea reclamantului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 53 din data de 21 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018,Tribunalul Gorj, secția I civilă a respins cererea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului B. și a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional B., în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional A..

Prin decizia nr. 2389 din data de 17 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelul principal declarat de apelantul-reclamant A. și apelul incident declarat de apelantul-pârât B. împotriva sentinței civile nr. 53 din data de 21 februarie 2019, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, având ca obiect pretenții-daune morale.

Împotriva deciziei 2389 din data de 17 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, a declarat recurs principal reclamantul A..

Pârâtul B. a formulat recurs incident împotriva aceleiași decizii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2018, la data de 18 noiembrie 2019.

În temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în cuprinsul acestuia constatându-se că atât recursul principal, cât și recursul incident sunt formulate în termenul prevăzut de lege, sunt legal timbrate, iar cererile de recurs îndeplinesc condițiile de formă reglementate de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității.

Totodată, s-a reținut că părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate.

În ceea ce privește cerința impusă de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., raportorul a constatat că recurentul-reclamant A. a invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar, recurentul-pârât a susținut incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Față de cele evidențiate prin raport, s-a reținut că, în cauză, completul de filtru va analiza dacă susținerile recurenților pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege și, în măsura în care va aprecia că nu este incidentă sancțiunea nulității, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se va pronunța asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

În conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, iar acestea nu au formulat puncte de vedere.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cauză a fost fixat termen la data de 23 iunie 2020, fără citarea părților, în vederea analizării admisibilității în principiu a recursurilor, față de cele reținute prin raport.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului:

Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului principal formulat de reclamantul A., în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile susținute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

Înalta Curte reține că, deși a invocat incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant nu a formulat critici care să se grefeze pe raționamentul curții de apel care a determinat respingerea, ca nefondat, a apelului promovat de către acesta și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, partea rezumându-se a prezenta aspecte ce țin de situația de fapt a speței și de probele administrate în cauză.

Excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului susținerile recurentului-reclamant care vizează modul de apreciere a probelor, instanțele de fond și de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor deja administrate.

Astfel, nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs, reprezentând critici de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii recurate, aspectele susținute de către recurentul-reclamant, prin care acesta a invocat că în mod greșit instanța de apel a apreciat că nu i-a fost încălcată demnitatea și nu i-a fost cauzat vreun prejudiciu, având în vedere că au fost invocate aspecte ce țin de aprecierea probelor, respectiv de valoarea dată de către instanța de apel răspunsurilor pârâtului la interogatoriu, precum și declarațiilor date de martori în cauză.

Pentru aceleași considerente nu pot fi supuse analizei instanței de recurs nici cele arătate de către recurentul-reclamant cu privire la depășirea limitelor libertății de exprimare, partea aducând din nou în discuție aspecte de țin de interpretarea probelor administrate în cauză și de situația de fapt a speței.

Totodată, deși a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1357 C. civ., recurentul-reclamant nu a arătat în concret în ce a constat această greșeală a instanței, ci a susținut că instanța de apel a apreciat că nu există o faptă prejudiciabilă, dând o interpretare greșită declarațiilor date de către partea adversă, analizând în mod greșit apărările pe care le-a formulat în cauză și minimalizând toate acuzațiile făcute în mod direct de către pârât, susțineri care nu se convertesc în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de lege.

Prin urmare, având în vedere că susținerile formulate de recurentul-reclamant nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare limitativ reglementate, acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Așa fiind, cum criticile formulate de recurentul-reclamant nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

În ceea ce privește recursul incident formulat de pârâtul B., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 491 raportat la art. 472 alin. (2) C. proc. civ., dacă recursul principal este respins pentru un motiv care nu implică cercetarea fondului, recursul incident rămâne fără efect.

Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale anterior evocate, raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză cu privire la recursul principal declarat de reclamantul A., care nu presupune cercetarea pe fond a căii de atac, Înalta Curte va constata ca rămas fără efect recursul incident formulat de pârâtul B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul principal declarat reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2389 din data de 17 septembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Constată ca rămas fără efect recursul incident formulat de pârâtul B. împotriva aceleiași decizii.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2020.