ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1747/2024

Ședința publică din data de 20 iunie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 2 iunie 2022, la Tribunalul Harghita – secția civilă, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 150.000 euro, reprezentând despăgubiri morale pentru repararea integrală a prejudiciului moral suferit de pe urma faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, respectiv atacului unui urs, din data de 4 iunie 2019, și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 732 din 20 iunie 2023, Tribunalul Harghita – secția civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în sensul obligării pârâtului să plătească reclamantului suma de 9.000 de RON, reprezentând despăgubiri civile, pentru daunele morale suferite.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 18 iulie 2023, Tribunalul Harghita a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului sentinței civile nr. 732 din 20 iunie 2023 a Tribunalului Harghita, în sensul că, în loc de "Obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 9.000 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale", se va menționa corect "Obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 90.000 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale".

Prin decizia nr. 647A din 2 noiembrie 2023, Curtea de Apel Târgu Mureș – secția I civilă a respins apelul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în contradictoriu cu reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 732 din 20 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Harghita. A admis apelul declarat de reclamantul A., împotriva aceleiași sentințe civile pe care a schimbat-o, în parte, sub aspectul modificării cuantumului despăgubirilor civile (daunelor morale) și, în consecință, a obligat apelantul pârât să plătească apelantului reclamant suma de 110.000 RON, reprezentând despăgubiri civile (daune morale).

Împotriva deciziei civile nr. 647 din 2 noiembrie 2023 a Curții de Apel Târgu Mureș – secția I civilă a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și, în rejudecare, diminuarea cuantumului daunelor morale.

Prioritar, recurentul solicită să se constate că, față de statutul său juridic și de obiectul cauzei deduse judecății, sunt incidente dispozițiile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 potrivit cu care demersul judiciar este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

În ceea ce privește decizia supusă controlului judiciar, recurentul arată că aceasta este afectată de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Apreciază că se impune reevaluarea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale întrucât acestea ar trebui să reprezinte o compensație echitabilă, iar nu o îmbogățire fără justă cauză.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor are doar calitatea de administrator al faunei cinegetice și nu de gestionar al acesteia, astfel încât să suporte în integralitate cuantumul daunelor morale. Instanța putea, în virtutea rolului său activ, să introducă în cauză gestionarul fondului cinegetic, respectiv Asociația Cinegetică Gheorgheni, care are paza juridică a faunei care a produs evenimentul și care este obligată să ia măsurile care se impun pentru a preveni pagubele cauzate de animalele sălbatice, răspunzând, în solidar, cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru eventualele prejudicii.

Răspunderea gestionarului fondului cinegetic rezultă din contractul de gestionare și din prevederile art. 1 lit. m) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic.

Recurentul apreciază că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1280 din C. civ., care nu este aplicabil cauzei, întrucât se susține o răspundere civilă delictuală, nu contractuală a pârâtului.

Față de dispozițiile art. 1382 din C. civ., consideră că se impunea ca Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor să răspundă solidar cu Asociația Cinegetică Gheorgheni pentru prejudiciul cauzat intimatului.

Pentru a-și păstra caracterul de satisfacție echitabilă, daunele morale trebuie să fie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege și să nu devină un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit.

Recurentul arată că legiuitorul a introdus art. 13

1

alin. (1) din Legea nr. 13/2020 pentru modificarea și completarea legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 în care a prevăzut, expres, o modalitate de calcul pentru situațiile în care persoana a suferit o vătămare cauzată de atacul exemplarelor din speciile prevăzute de lege, astfel încât instanța trebuie să țină cont și de această prevedere legală.

După expunerea unor elemente doctrinare referitoare la daunele morale, recurentul concluzionează că, în cauză, nu se poate reține culpa sa, întrucât nu are paza juridică a faunei cinegetice. Mai mult, suma de 110.000 RON este excesivă, ceea ce justifică reducerea sa.

În concluzie, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor solicită admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și, în rejudecare, diminuarea cuantumului daunelor morale.

Intimatul A. a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât a suferit un prejudiciu moral, iar recurentul trebuie să răspundă pentru acesta.

Prin rezoluția din data de 18 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a fixat termen, pentru judecata recursului, la data de 20 iunie 2024.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 647A din 2 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, pe care recurentul o apreciază ca fiind afectată de motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Criticile acestuia vizează lipsa rolului activ al instanței, nesocotirea cadrului legal de gestionare a faunei cinegetice și aplicarea eronată a dispozițiilor legale care reglementează modalitatea de stabilire a daunelor morale.

În primul rând, se susține că instanța de apel nu a lămurit toate împrejurările concrete ale cauzei, în virtutea rolului său activ instituit de dispozițiile art. 22 alin. (3) din C. proc. civ., și nu a introdus în cauză Asociația Cinegetică Gheorgheni, în calitate de gestionar al fondului cinegetic pe raza căruia s-a produs evenimentul prejudiciabil pentru intimat.

Acest argument, care vizează conduita procesuală a instanței, fiind încadrabil în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., este nefondat.

Prin încheierea din data de 11 octombrie 2022, neatacată cu apel, Tribunalul Harghita a respins cererea pârâtului de introducere în cauză a Asociației Cinegetice Gheorgheni, în calitate de gestionar al fondului cinegetic pe raza căruia s-a produs evenimentul.

Prin cererea de apel formulată împotriva sentinței primei instanțe și a încheierii de îndreptare a acesteia, pârâtul a reiterat, inadecvat procedural, solicitarea de introducere în cauză a acestui terț, susținând că răspunderea pentru astfel de prejudicii este solidară.

În decizia recurată, Curtea de Apel Brașov a analizat această împrejurare, concluzionând că nu se impune atragerea asociației în proces, nefiind implicată în raportul juridic dedus judecății.

Prin urmare, aspectele referitoare la modalitatea de stabilire a cadrului procesual, astfel cum a fost determinat de tribunal, respectiv că Asociația Cinegetică Gheorgheni nu poată sta în prezentul proces, în calitate de parte, au fost lămurite de către instanța de apel, astfel că nu se i poate reproșa o lipsă de rol activ care să atragă casarea deciziei recurate.

În al doilea rând, subsumat motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se susține nesocotirea cadrului legal de gestionare a faunei cinegetice și aplicarea eronată a dispozițiilor legale care reglementează modalitatea de stabilire a daunelor morale.

În ceea ce privește susținerile privitoare la nerespectarea prevederilor art. 13 din Legea nr. 407/2006 și ale art. 1375-1377 din C. civ., ca urmare a stabilirii, exclusiv în sarcina ministerului, a obligației de plată a prejudiciului suferit de intimat, acestea sunt lipsite de fundament.

Prin deducerea pretenției ce face obiectul litigiului pendinte, A. a susținut îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale referitoare la fapta ilicită reprezentată de atacul animalului sălbatic, prejudiciul suferit, raportul de cauzalitate dintre "comportamentul" ursului și acest prejudiciu, cât și a condiției speciale care vizează calitatea Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor de paznic juridic al animalului.

Conform dispozițiilor art. 1375 din C. civ.,"proprietarul unui animal sau cel care se servește de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa".

Totodată, potrivit prevederilor art. 1377 din același act normativ, "în înțelesul dispozițiilor art. 1375 și 1376, are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul și supravegherea asupra animalului sau a lucrului și se servește de acesta în interes propriu".

Dat fiind că această formă de răspundere civilă este una obiectivă, fundamentată pe obligația de garanție pentru prejudiciul cauzat de așa-zisul "comportament" al animalului sălbatic, rezultă că antrenarea răspunderii civile necesită dovedirea inclusiv a cerinței speciale referitoare la noțiunea de pază juridică.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a interpretat și aplicat, în mod corect, dispozițiile art. 1375 și art. 1377 din C. civ. atunci când a reținut că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor are atribuții de control și supraveghere asupra animalelor sălbatice, având calitatea de paznic juridic al animalelor din specia urs, ceea ce-i justifică, în mod direct, calitatea de subiect pasiv în raportul juridic obligațional litigios, precum și calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.

Cum prevederile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 407/2006 (forma în vigoare la data producerii faptei cauzatoare de prejudicii) stabilesc, în mod expres, că "despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului", în mod corect a fost obligat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la plata despăgubirilor morale către intimat, neprezentând relevanță existența contractului de gestionare a faunei cinegetice, încheiat cu Asociația Cinegetică Gheorgheni.

Această asociație nu este proprietar al urșilor sălbatici și nici nu exercită, în mod independent, controlul și supravegherea acestora, ci are doar calitatea de gestionar al fondului de vânătoare, în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 407/2006 (cum, de altfel, chiar recurentul afirmă prin cererea de recurs).

În condițiile în care asociația menționată este doar gestionarul fondului cinegetic pe teritoriul căruia a fost produs atacul, neavând calitatea de paznic juridic, nu poate fi ținută să răspundă civil pentru prejudiciile cauzate intimatului, împreună cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, doar această din urmă autoritate având putere de direcție, supraveghere și control asupra animalelor sălbatice, adică paza lor juridică, în sensul dispozițiilor art. 1377 din C. civ.

Prin urmare, legitimarea procesuală a Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor este grefată pe calitatea acestuia de subiect pasiv în raportul juridic obligațional de răspundere delictuală pentru prejudiciul cauzat de animalul sălbatic, în considerarea calității dovedite de păzitor juridic al animalului, răspundere care este fundamentată pe normele de drept comun ale C. civ., a căror aplicabilitate la circumstanțele factuale ale speței a fost corect stabilită de către instanța de apel.

Aceste considerente sunt susținute inclusiv de interpretarea dată de către instanța de apel probatoriului administrat în cauză, aspect care nu mai poate face obiectul unei alte dezlegări în prezenta fază procesuală.

Recurentul susține aplicarea eronată, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 1280 din C. civ., care reglementează relativitatea efectelor unei convenții. Însă, această dispoziție legală nu a fost folosită ca fundament legal al soluției adoptate și nu se face referire la ea în considerentele deciziei recurate.

În ceea ce privește criticile referitoare la aplicarea eronată a dispozițiilor legale care prevăd modalitatea de calcul a despăgubirilor morale, nici acestea nu sunt fondate.

Recurentul susține incidența dispozițiilor art. 13

1

alin. (1) din Legea nr. 13/2020 pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, în cuprinsul cărora legiuitorul a prevăzut expres o modalitate de calcul pentru situația în care o persoană a suferit o vătămare cauzată de animalele sălbatice.

Însă, această dispoziție legală nu este aplicabilă cauzei, din moment ce intrarea sa în vigoare - 13 ianuarie 2020 - a avut loc la o dată ulterioară producerii faptei ilicite – 4 iunie 2019, fiind incident principiul neretroactivității legii civile, reglementat de art. 6 alin. (1), (2) și 5 din C. civ.

În determinarea normelor de drept aplicabile speței, relevante sunt și dispozițiile art. 103 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor. În acest context, dat fiind că textul de lege invocat de recurent este străin, rationae temporis, de prejudiciul a cărui reparare se solicită în litigiul pendinte, criticile în legătură cu pretinsa nerespectare a prevederilor art. 13

1

alin. (1) introduse prin Legea nr. 13/2020, în ceea ce privește modalitatea de stabilire a daunelor morale, vor fi înlăturate.

Recurentul expune pe larg o serie de aspecte doctrinare și jurisprudențiale referitoare la daunele morale și scopul acordării lor, insistând asupra faptului că trebuie să fie rezonabile și să nu conducă la o îmbogățire fără just temei.

Înalta Curte reține că instanțele trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale (Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunțată în Cauza Tolstoy Miloslovsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii) pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu suma acordată.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei – aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție – o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de persoana păgubită și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că, în cauza pendinte, instanța de apel a ținut cont, atunci când a stabilit cuantumul daunelor morale, de criterii precum: importanța valorilor protejate, consecințele negative suferite în plan psihic de intimat, gravitatea acestor consecințe și intensitatea cu care aceste consecințe au fost percepute de persoana prejudiciată, respectiv de existența unui raport rezonabil de proporționalitate între prejudiciile produse și daunele morale acordate.

Însă, aplicarea acestor criterii în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale presupune strict evaluarea probatoriilor, întrucât se referă la aspectele factuale ale cauzei, care intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive.

În acest context, se constată că solicitarea de cenzurare a modului în care instanța de apel a stabilit cuantumul daunelor morale, pentru ca, în acest mod, să se obțină o redimensionare a acestora (în sensul reducerii lor), ar presupune strict verificarea temeiniciei deciziei atacate, ceea ce nu este permis în calea de atac a recursului.

Nici invocarea, de către recurent, a faptului că instanța de apel ar fi trebuit să țină cont de o serie de soluții de practică judiciară, pronunțate de către instanțele naționale în alte spețe similare, nu este în măsură să contureze o altă dezlegare în cauză, din moment ce jurisprudența nu constituie izvor de drept, în conformitate cu prevederile art. 1 din C. civ., instanțele fiind ținute doar de acele decizii ale Înaltei Curți pronunțate în mecanismele de unificare a practicii judiciare, respectiv de hotărârile instanței de contencios constituțional, acte jurisdicționale care fac, totodată, obiectul publicării în Monitorul Oficial.

În aceste condiții, criticile referitoare la nerespectarea unor soluții de practică judecătorească, pronunțate în materia daunelor morale, nu deduc judecății aspecte de nelegalitate, nefiind, așadar, susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Dat fiind că dispozițiile legale indicate de recurent au fost aplicate, în mod corect, de către instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva deciziei civile nr. 647/A din 2 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 din C. proc. civ.