Decizia nr. 1738/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 15 aprilie 2016, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanta Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București, în contradictoriu cu pârâții A., B., C. și D., a solicitat instanței să oblige pe pârâții A. și B. la plata sumei de 115.500 euro, reprezentând echivalentul lipsei de folosință pentru imobilul teren în suprafață de 210 mp, situat în incinta bazei sportive din Șos. x sector 4, teren aflat în proprietatea publică a statului și în administrarea reclamantei, pentru perioada aprilie 2013 - februarie 2015; să oblige pe pârâții C. și D. la plata sumei de 50.820 euro, reprezentând echivalentul lipsei de folosință pentru imobilul teren în suprafață de 210 mp, situat în incinta bazei sportive din Sos. x sector 4, teren aflat în proprietatea publică a statului și în administrarea reclamantei pentru perioada februarie 2015 - martie 2016; să oblige pe pârâții C. și D. la plata sumei de 22 euro/mp reprezentând echivalentul lipsei de folosință pentru imobilul teren în suprafață de 210 mp situat în incinta bazei sportive din Șos. x sector 4, teren aflat în proprietatea publică a statului și în administrarea reclamantei pentru perioada de la introducerea prezentei acțiuni și până la evacuarea acestora; să oblige toți pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 1574 din 24 septembrie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București, în contradictoriu cu pârâții A., B., C. și D..

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 1026A din 23 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamanta Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1574 din 24 septembrie 2018 pronunțată de Tribunalul București – secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu pârâții A., B., C. și D.; a schimbat, în tot, sentința apelată, în sensul că: a admis, în parte, cererea; a obligat pârâții A. și B. la plata către reclamantă a sumei de 9.240 euro (echivalent în RON la cursul BNR la data plății), reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 210 m.p. situat în Șos. x, pe perioada 15 aprilie 2013 – 19 februarie 2015; a obligat pârâții C. și D. la plata sumei de 36.960 euro (echivalent în RON la cursul BNR la data plății), reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 210 m.p., situat în Șos. x, pe perioada 20 februarie 2015 și până la data pronunțării deciziei.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pârâții A., B., C. și D. au declarat recurs, criticând decizia pentru nelegalitate. În cuprinsul memoriului de recurs, recurenții susțin incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 7 și 8 din C. proc. civ. În acest sens, arată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, împrejurare pe care au invocat-o în condițiile legii, și, de asemenea, a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a încălcat dispozițiile art. 245 din C. proc. civ., întrucât, fără a exista o cerere privind continuarea judecății din partea apelantei-reclamante, la termenul din data de 7 aprilie 2022, constatând că a fost finalizat dosarul nr. x/2016, până la soluționarea căruia a fost dispusă suspendarea prezentului dosar, a dispus repunerea cauzei pe rol, din oficiu. Recurenții arată că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a hotărârii nr. 4246 din 20 decembrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2016, prin care s-a constatat, în contradictoriu cu Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București, dreptul lor de folosință asupra terenului aflat sub construcția proprietatea acestora, situat în București, Șos. x, potrivit acordului nr. 206 din 5 iunie 2006. Învederează că instanța de apel nu a avut în vedere probele de la dosar din care rezultă că nu există nicio faptă ilicită, reclamanta nu a formulat nicio cerere pentru eliberarea terenului ci, mai mult, a fost de acord cu ridicarea construcțiilor, fără a pretinde plata vreunei taxe de folosință. Apreciază că, prin raportul de expertiză întocmit în cauză, nu s-a putut stabili cu exactitate că valoarea lipsei de folosință este de 2 euro/mp, iar sumele solicitate sunt, în opinia lor, exagerat de mari și fără temei economic sau juridic. Pentru aceste motive, recurenții au solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost argumentat.

Apărările formulate Prin întâmpinare, intimata Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București a invocat excepția tardivității recursului și excepția nulității acestuia. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că dreptul de folosință asupra bunurilor proprietate publică nu are caracter gratuit.

Procedura în fața instanței de recurs Prin rezoluția de primire s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, după efectuarea procedurii de comunicare a recursului către intimată și a întâmpinării către recurenți, în eventualitatea în care se va depune întâmpinare. Prin încheierea din data de 18 aprilie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția tardivității, invocată de intimata Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București, a admis în principiu recursul declarat de pârâții A., B., C. și D. împotriva deciziei nr. 1026 A din 23 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen, pentru judecata recursului, la data de 20 iunie 2024. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele: Obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 1026A din 23 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care recurenții o apreciază ca fiind afectată de motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 7 și 8 din C. proc. civ. În primul rând, se invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din actul normativ menționat, recurenții apreciind că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, și a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Subsumat acestui motiv de nelegalitate, se aduc critici care vizează repunerea cauzei pe rol, de către instanța de apel, la termenul din data de 7 aprilie 2022, fără a exista vreo cerere formulată de părți, în acest sens. Înalta Curte reține că, în cadrul acestui motiv de casare, recurenții afirmă că există o încălcare a competenței de ordine publică a altei instanțe, nelegalitate care poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.. Însă, aceasta este invocată în mod formal, fără a exista vreun argument în justificarea sa. De asemenea, susțin o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești de către instanța de apel, împrejurare care ar atrage nulitatea prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 4 din același act normativ. Însă, prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", ca motiv de recurs, se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție și legile organice, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile altor organe. Or, argumentele recurenților în susținerea acestei teze se raportează exclusiv la conduita procesuală a instanței de apel față de incidentul procedural intervenit în fața sa, nefiind aduse în discuție aspecte care să justifice incidența acestui motiv de casare. Prin urmare, motivul de recurs, încadrat de recurenți în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., a fost invocat în mod formal, fără a fi argumentat. Susținerile din cuprinsul acestei prime critici de nelegalitate pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din același act normativ. Însă, ele sunt nefondate. Recurenții arată că, repunând cauza pe rol, fără a exista vreo astfel de solicitare din partea părților, instanța de apel a încălcat prevederile art. 245 din C. proc. civ. Înalta Curte reține că dispoziția legală, pretins încălcată de instanța de apel, care reglementează excepția procesuală, nu este incidentă cauzei, întrucât nu există o corelație între argumentul detaliat de recurenți în cererea de recurs și conținutul acestui text de lege. Mai mult, la termenul din data de 7 aprilie 2022, instanța de apel a pus în discuția părților prezente necesitatea repunerii cauzei pe rol, față de faptul că litigiul avut în vedere la suspendarea dosarului a fost finalizat. Reprezentantul convențional al recurenților A., B., C. și D. a arătat, expres, că nu se opune și că hotărârile respective trebuie să fie depuse la dosar, întrucât le confirmă dreptul de folosință asupra terenului. Prin urmare, repunerea cauzei pe rol nu a fost dispusă din oficiu, ci a fost pusă în dezbaterea contradictorie a părților, neexistând o opoziție din partea recurenților, așa cum aceștia pretind în cererea de recurs. De altfel, nulitatea care ar interveni în situația în care susținerile lor ar fi reale, ar avea un caracter relativ, deoarece nu interesează ordinea publică și nici nu este prevăzută expres în lege, astfel încât, nesocotirea sa trebuia să fie invocată de cel interesat sau vătămat în condițiile procedurale. Or, o astfel de împrejurare nu a fost susținută la termenul la care s-a dispus repunerea cauzei pe rol. Mai mult, încheierea din data de 7 aprilie 2022 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă nu a fost supusă controlului judiciar, pe calea recursului. Prin urmare, conduita procesuală a instanței de apel se înscrie în limitele stabilite de legiuitor, motivul de recurs invocat de recurenții A., B., C. și D. fiind nefondat. În al doilea rând, se susține incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. potrivit cu care se poate cere casarea unei hotărâri atunci când se încalcă autoritatea de lucru judecat. Recurenții arată că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 4246 din 20 decembrie 2019 pronunțată de Tribunalul București – secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 43 din 20 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă. Nici acest motiv nu este fondat. Înalta Curte reține că, prin hotărârea menționată, s-a constatat dreptul de folosință al recurenților asupra terenului aflat sub construcția proprietatea acestora, situat în București, Șos. x. Potrivit dispozițiilor art. 430 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează fondul procesului are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată, autoritate ce privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Un prim efect al acestei autorități, denumit efect negativ și reglementat de art. 431 alin. (1) din actul normativ menționat, constă în faptul că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. Prin cererea principală, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului București – secția a IV-a civilă, s-a solicitat verificarea legalității unor acte juridice, iar prin cererea reconvențională formulată în acel dosar s-a solicitat confirmarea existenței unui drept de folosință asupra terenului aferent construcției, în favoarea numiților C. și D.. Prin cererea de chemare în judecată ce face obiect al prezentului dosar, s-a solicitat obligarea pârâților A., B., C. și D. la plata contravalorii lipsei de folosință pentru terenul aferent construcției acestora. Existând diferențe în privința obiectului și cauzei celor două litigii, este evident că decizia civilă nr. 4246 din 20 decembrie 2019 a Tribunalului București nu produce efectul negativ al autorității de lucru judecat, deci nu împiedică judecata din litigiul de față. Cel de-al doilea efect – denumit efect pozitiv și reglementat de dispozițiile art. 431 alin. (2) din actul normativ menționat, constă în faptul că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Nici din acest punct de vedere, nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat, prin raportare la decizia civilă nr. 4246 din 20 decembrie 2019 a Tribunalului București. Litigiul, în care s-a pronunțat decizia menționată, a fost purtat în baza altor temeiuri juridice și nu a avut în vedere decât existența dreptului de folosință, fără a stabili regimul juridic gratuit sau oneros al acestuia. Atâta vreme cât aspectul litigios, reprezentat de caracterul oneros sau gratuit al dreptului de folosință, nu a fost consemnat și nici rezolvat în actul jurisdicțional anterior, înseamnă că el poate constitui obiect al analizei ulterioare, din partea instanței. Prin urmare, nici acest motiv de recurs nu este fondat. În al treilea rând, se susține incidența motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. potrivit cu care se poate cere casarea hotărârii care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Subsumat acestui motiv de casare, recurenții aduc critici referitoare, în esență, la cuantumul sumelor pretinse de Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București, pe calea prezentului demers judiciar, caracterul gratuit al dreptului de folosință asupra terenului aferent construcției pe care o dețin în proprietate și imposibilitatea eliberării acestuia. Înalta Curte reține că, prevalându-se de pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., recurenții au susținut că decizia atacată este nelegală și netemeinică deoarece se întemeiază pe o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente, fără, însă, a le indica. De asemenea, aceștia critică modalitatea de apreciere a probelor, de către instanța de apel, considerând că acestea atestă o altă situație de fapt și de drept decât cea reținută prin decizia recurată. Nu pot forma obiect al analizei instanței de recurs decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece, în actuala reglementare, art. 488 din C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată. Așa fiind, criticile care vizează situația de fapt și aprecierea probelor, respectiv criticile referitoare la expertiză, taxele achitate pentru terenurile aflate în vecinătate, existența construcțiilor, imposibilitatea eliberării terenului, nu vor fi supuse analizei instanței de recurs. De asemenea, nici nemulțumirea recurenților vizând cuantumul sumei la care s-a oprit instanța de apel nu poate constitui motiv de casare în sensul prevederilor procedurale, cu atât mai mult cu cât criticile nu reprezintă decât reiterarea unor situații de fapt. În prezenta cale extraordinară de atac se poate analiza doar problema existenței unui prejudiciu, a producerii lui, problema întinderii (evaluării) lui fiind o chestiune de apreciere a probelor care nu poate fi supusă cenzurii în recurs, fiind o problemă de netemeinicie. De esența acestui litigiu este determinarea caracterului oneros sau gratuit a dreptului de folosință pe care îl au recurenții asupra terenului în suprafață de 210 mp, situat în incinta Bazei sportive din Șos. x, aflat în proprietate publică, aspect corect reținut de instanțe. Exercitarea dreptului de proprietate publică prezintă anumite particularități, care țin atât de natura și destinația sa, cât și de natura juridică a titularilor acestui drept. Așa cum corect a reținut instanța de apel, legislația în vigoare confirmă împrejurarea că dreptul de folosință asupra bunurilor imobile proprietate publică se acordă cu titlu oneros, cu anumite excepții, care nu se regăsesc în cauză. Astfel, Constituția din 1991, revizuită, prevede, în art. 136 alin. (4), că: " (4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică", în timp ce art. 17 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia stipulează că "Statul și unitățile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, în folosință gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică, ori serviciilor publice." De asemenea, conform dispozițiilor art. 874 alin. (1) din C. civ. "Dreptul de folosință asupra bunurilor proprietate publică se acordă, cu titlu gratuit, pe termen limitat, în favoarea instituțiilor de utilitate publică." Prin urmare, prevederile constituționale și legale permit transmiterea folosinței cu titlu gratuit a unui bun proprietate publică doar către entitățile anume prevăzute de textele legale enunțate mai sus, care dețin o capacitate specială în temeiul căreia pot dobândi un asemenea drept. Or, raportul juridic dedus judecății nu se încadrează în această situație. Recurenții A. și B., respectiv pârâții C. și D., care au dobândit succesiv dreptul de folosință asupra terenului, au calitatea de avânzi cauză față de actele juridice încheiate de autorii lor. Potrivit art. 1282 alin. (2) din C. civ. "drepturile, precum și, în cazurile prevăzute de lege, obligațiile contractuale în strânsă legătură cu un bun, se transmit, odată cu acesta, succesorilor cu titlu particular ai părților." Dreptul de folosință transmis de către Direcția pentru Tineret și Sport a Municipiului București către E. S.A. nu a avut caracter gratuit, prin contractul de închiriere nr. x din 9 august 2002 părțile convenind plata unei chirii lunare de 500 USD și posibilitatea renegocierii acesteia, în cazul încheierii unor contracte de asociere. Ulterior, contractul de asociere în participațiune nr. x din 14 iulie 2003 încheiat între E. S.A. și F. S.R.L. a avut caracter oneros, asocierea presupunând participarea părților la beneficiile și pierderile operațiunilor întreprinse. În condițiile în care dreptul de folosință asupra terenului transmis de stat a avut caracter oneros (nefiind posibilă oricum, astfel cum s-a arătat mai sus, darea în folosință gratuită), un drept de aceeași natură juridică s-a transmis succesorilor cu titlu particular, intimata fiind îndreptățită să obțină de la persoanele care au folosit terenul contravaloarea lipsei de folosință. Prin urmare, și acest motiv de recurs este nefondat. Dat fiind că dispozițiile legale indicate de recurenți au fost aplicate, în mod corect, de către instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 7 și 8 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.