ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1206/2023

Ședința publică din data de 16 mai 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

A fost disjunsă judecata cererii reconvenționale formulate de B., C. și D. în contradictoriu cu A. S.R.L., Primăria Sectorului 1 al Municipiului București și Municipiul București prin Primar.

Prin urmare, s-a dispus formarea unui nou dosar, care a fost înregistrat sub nr. x/2015, cu termen de judecată la 19.01.2015.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 11 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, prin disjungerea cererii reconvenționale formulate în dosarul nr. x/2015, reclamanții B., D. și C., în contradictoriu cu pârâții A. S.R.L., Primăria Sectorului 1 al Municipiului București și Municipiul București prin Primar, au solicitat instanței să dispună obligarea acestora în solidar, la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului în suprafață de 700 m.p. situat în București, str. x, (fosta str. x), contravaloare care urmează să fie stabilită printr-o expertiză judiciară, calculată la valoarea de piață a imobilului, de la 27 octombrie 2010, data la care sentința civilă nr. 944/2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă a rămas irevocabilă și, în continuare, până la data la care a intervenit contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/05.05.2015 de S.P.N. "E."; precum și obligarea pârâților A. S.R.L., Primăria Sectorului 1 al Municipiului București și Municipiul București prin Primar, la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu prezentul proces.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 C. civ. și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pârâta Primăria Sectorului 1 al Municipiului București a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației Piețelor Sector 1 București, solicitând ca, în măsura în care instanța va admite acțiunea reclamanților, să fie obligată chemata în garanție la plata către aceștia a sumelor ce vor fi stabilite cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului din litigiu.

În drept, au fost invocate prevederile art. 72 și urm. C. proc. civ.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 6 ianuarie 2017, sub același nr. de dosar x/2015

A fost admisă cererea formulată de reclamanții B., C., D., în contradictoriu cu pârâții A. S.R.L. și Primăria Sectorului 1 al Municipiului București și s-a dispus obligarea pârâtelor A. S.R.L. și Primăria Sector 1 al Municipiului București la plata către reclamanți a sumei de 171.036 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului anterior identificat.

Au fost respinse celelalte excepții invocate în cauză, ca neîntemeiate.

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Municipiul București, ca rămasă fără obiect.

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Primăria Sector 1 al Municipiului București, ca neîntemeiată.

S-a dispus obligarea pârâtelor A. S.R.L. și Primăria Sector 1 al Municipiului București la plata sumei de 22.090,66 RON, către reclamanți cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 501A/2019 din 20 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul pârâtelor, fiind schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtele Primăria Sectorului 1 al Municipiului București și A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost respinsă cererea intimaților-reclamanți B., D. și C. privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 2396 din 24 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamanții B., C. și D. împotriva deciziei civile nr. 501A/2019 din 20 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

În considerentele acestei decizii, instanța de recurs a reținut că nu rezultă cu claritate, în absența indicării unui temei de drept, în privința pârâtei Primăria Sectorului 1 București, dacă acțiunea a fost respinsă pentru neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale sau pentru raportarea la un criteriu greșit în stabilirea modalității de evaluare a sumei solicitate cu titlu de contravaloare a folosinței terenului din litigiu.

În egală măsură, în privința pârâtei A. S.R.L., instanța de apel a reținut inexistența obligației de despăgubire, cu motivarea că aceasta a deținut terenul în baza contractului de asociere încheiat cu Primăria Sectorului 1 București, cărei i-a achitat contravaloarea folosinței, astfel încât, instanța de casare a constatat că nu se poate reține o faptă ilicită sau o culpă în cauzarea prejudiciului invocat de reclamanți, fără a fi dezvoltat și raționamentul pentru care este exclusă răspunderea civilă delictuală față de reclamanți.

În concluzie, instanța supremă a găsit fondată critica recurenților în sensul că, deși prin decizia recurată, instanța de apel arată că reclamanții au dreptul de a se bucura de toate atributele dreptului de proprietate în conformitate cu dispozițiile art. 550 C. civ., precizând și posibilitatea restituirii fructelor produse de bun, în funcție de buna sau reau-credință a posesorului, acțiunea a fost respinsă în baza unor argumente neclare sau contradictorii, care exclud și posibilitatea verificării motivului de recurs constând în încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiile anterioare dintre părți privind modalitatea de calcul a despăgubirilor solicitate.

Prin decizia civilă nr. 1657/2021 din 25 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a admis apelul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2169/2018 din 5 iulie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii formulate de reclamanții B., C. și D., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamanților de obligare a pârâtei A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Au fost menținute celelalte dispoziții din sentința apelată.

S-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta Primăria Sectorului 1 București, prin Primar împotriva aceleiași sentințe.

Au fost obligații intimații-reclamanți, în solidar, la plata către apelanta-pârâtă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.263 RON, efectuate în apel.

A fost obligată apelanta-pârâtă Primăria Sectorului 1 București la plata către intimatul-reclamant C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.596,6 RON, efectuate în apel și în recurs.

S-a formulat și cerere de repunere în termenul de declarare a recursului, solicitându-se admiterea acesteia. În motivarea cererii de repunere pe rol, s-a arătat că instanța de apel a efectuat, în mod greșit, comunicarea hotărârii recurate la o altă adresă decât sediul pârâtei.

Cu privire la recursul formulat, recurenta a susținut că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 430 alin. (1) și (2), art. 431 alin. (2), art. 453, art. 500 alin. (1), art. 501 alin. (3) C. proc. civ. si ale art. 1357 C. civ., în cauză fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a invocat motivarea contradictorie și străină de natura cauzei, prin raportare la dispozițiile deciziei de casare și de ceea ce se impunea a fi analizat în cauză, respectiv s-a invocat încălcarea prevederilor art. 500 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la efectele casării, precum și a dispozițiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ., privind rejudecarea în limitele casării, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 si 6 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a arătat că instanței de apel nu i s-a limitat analiza, prin decizia de casare, la condițiile răspunderii civile delictuale, aceasta fiind în continuare ținută să verifice și dacă acest tip de răspundere ar mai putea fi incident în cauză prin raportare la puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1283R/14.12.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2012, care a tranșat acest aspect. Această chestiune nu a mai fost analizată de către instanța de apel, care a interpretat, în mod nelegal și nefondat faptul că acest aspect ar fi fost stabilit prin decizia de casare.

Recurenta-pârâtă a invocat și încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 1283R/14.12.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București, în ceea ce privește stabilirea răspunderii civile contractuale ca fiind singura cauză posibilă a unei acțiuni a reclamanților pentru obținerea despăgubirilor, prin raportare la efectele subrogației în temeiul art. 14 din Legea nr. 10/2001, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ., precum și încălcarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 10/2001, care deși sunt invocate, nu le-au fost respectate efectele, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 si pct. 8 C. proc. civ.

Conform recurentei, analiza efectuată de instanța de apel, ca urmare a interpretării eronate a deciziei de casare și cu încălcarea dispozițiilor art. 500 alin. (1) și art. 501 alin. (3) C. proc. civ., a condus la încălcarea în cauză a principiului puterii de lucru judecat.

În cadrul dosarului nr. x/2012 s-a stabilit cu putere de lucru judecat între părți chestiunea tipului de răspundere aplicabil în raporturile reclamanților cu pârâții, Primăria Sectorului 1 a Municipiului București, prin Primar și S.C. A. S.R.L.

Recurenta-pârâta a subliniat că prin decizia recurată au fost încălcate dispozițiile art. 431 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 430 alin. (1) si 2 C. proc. civ., respectiv a fost încălcată prezumția absolută a puterii de lucru judecat a chestiunii dezlegate irevocabil anterior, prin decizia nr. 1283R/14.12.2015 pronunțata în dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Sectorului 1 București, cu privire la stabilirea tipului de răspundere care poate fi invocat de reclamanți în contradictoriu cu pârâții, iar, în subsidiar, și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001, care, deși sunt invocate, au fost ignorate de către instanța de apel.

O altă critică invocată de recurentă se referă la faptul că hotărârea recurată este nelegală și sub aspectul reținerii îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1357 C. civ., fiind dată nu numai cu încălcarea acestor dispoziții legale, ci și a celor de la art. 435 C. proc. civ., context în care s-a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 si 8 C. proc. civ.

Totodată, s-a învederat că decizia recurată conține motive străine de hotărârile la care s-a raportat instanța de apel în soluționarea litigiului, fiind astfel incidente prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta a precizat că nu se poate reține o culpă a sa la data de 27.10.2010, constând în încălcarea vreunui drept al reclamanților, în condițiile în care la data respectivă recurenta nu mai avea calitate procesuală în cauza în care s-a pronunțat soluția la care s-a raportat instanța de fond.

Cu atât mai puțin, s-ar putea reține reaua-credință a recurentei-pârâte deoarece, în cauză nu s-a făcut dovada că la acea dată recurenta cunoștea hotărârea irevocabilă din dosarul nr. x/2008.

Intimații-reclamanți au invocat și nerespectarea prevederilor art. 186 din C. proc. civ., solicitând respingerea cererii de repunere în termen, cu consecința admiterii excepției tardivității cererii de recurs, iar pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a mai susținut că toate criticile din cuprinsul motivelor de casare privind încălcarea de către instanța de apel a puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 1283/14.12.2015 pronunțate de către Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2012, precum și privind reținerea greșită a culpei recurentului-pârât începând cu data de 27.10.2010 nu au fost invocate prin cererea de apel formulată împotriva sentinței civile nr. 2169/05.07.2018 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, contrar tezei a doua a dispozițiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., și prin urmare, motivele de recurs evocate anterior invocate omisso medio.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2023, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-pârâtă și intimații-reclamanți au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 4 aprilie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepțiile netimbrării și tardivității recursului, pentru considerentele menționate în cuprinsul acesteia, a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la data de 16 mai 2023.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Cu titlu preliminar este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esențială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și constă în realizarea unui control judiciar limitat la criticile de nelegalitate ale deciziei atacate, care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare expres și limitativ reglementate prin pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma obiectul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurentă cu privire la situația de fapt stabilită în urma analizei probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., dispoziții legale potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, ori atunci când ea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

O primă critică invocată de recurentă vizează încălcarea dispozițiilor art. 500 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la efectele casării, precum și a prevederilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ., privind rejudecarea în limitele casării, fiind invocate motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Astfel, recurenta-pârâtă a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a considerat că problema tipului de răspundere aplicabil în cauză ar fi fost stabilită prin decizia de casare nr. 2396/24.11.2020, ca fiind răspundere delictuală. Recurenta susține că prin decizia de casare, instanța de recurs nu a stabilit tipul de răspundere, ci a reținut că instanța de apel, prin decizia anterioară, deși nu a înlăturat o atare răspundere, nu a analizat condițiile acesteia.

Totodată, s-a susținut că instanței de apel nu i s-a limitat examinarea la condițiile răspunderii civile delictuale, aceasta fiind în continuare obligată să analizeze și dacă acest tip de răspundere ar mai putea fi incident prin raportare la puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1283R/14.12.2015, care a tranșat acest aspect, chestiune pe care instanța de apel nu a examinat-o, interpretând în mod nelegal că acest aspect ar fi fost stabilit prin decizia de casare.

În legătură cu această critică de nelegalitate se reține că, prin decizia nr. 2396 din 24 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamanții B., C. și D. împotriva deciziei civile nr. 501A/2019 din 20 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe, reținându-se că acțiunea a fost respinsă în baza unor argumente neclare sau contradictorii, care exclud posibilitatea verificării motivului de recurs constând în încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiile anterioare dintre părți privind modalitatea de calcul a despăgubirilor solicitate.

Prin decizia de casare s-a mai reținut că nu rezultă cu claritate, în absența indicării unui temei de drept, în privința pârâtei Primăria Sectorului 1 București, dacă acțiunea a fost respinsă pentru neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale sau pentru raportarea la un criteriu greșit în stabilirea modalității de evaluare a sumei solicitate cu titlu de contravaloare a folosinței terenului din litigiu.

În egală măsură, în privința pârâtei A. S.R.L., instanța de apel a reținut inexistența obligației de despăgubire, cu motivarea că aceasta a deținut terenul în baza contractului de asociere încheiat cu Primăria Sectorului 1 București, căreia i-a achitat contravaloarea folosinței, astfel încât, instanța de casare a constatat că nu se poate reține o faptă ilicită sau o culpă în cauzarea prejudiciului invocat de reclamanți, fără a fi dezvoltat și raționamentul pentru care este exclusă răspunderea civilă delictuală față de reclamanți.

În rejudecare, instanța de apel, în preambulul motivării, reține că, în cauză, se impune numai analizarea fondului cererii de chemare în judecată, în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a stabilit prin decizia de casare. Deși inexactă, precizarea instanței de apel nu semnifică încălcarea dispozițiilor art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., deoarece prin decizia recurată s-a analizat cauza, arătând motivele pentru care este posibilă doar răspunderea civilă delictuală. În cadrul considerentelor, instanța de apel expune propriul raționament cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale în ceea ce o privește pe pârâta Primăria Sectorului 1 București pentru repararea prejudiciului produs în perioada 27.10.2010-5.05.2015, prin lipsirea intimaților-reclamanți de atributele folosinței și culegerii fructelor dreptului de proprietate deținut asupra terenului în suprafață de 700 m.p.

În egală măsură, se constată că tipul de răspundere civilă ce trebuie analizată în cauză a fost stabilit prin cererea de chemare în judecată, reclamanții solicitând obligarea pârâților la plata despăgubirilor prin raportare la valoarea de piață a imobilului, iar nu prin raportare la cota parte cuvenită din contractul de asociere în participațiune.

Instanța de recurs a casat decizia anterioară pronunțată în apel reținând că, deși prin această hotărâre, instanța de apel arată că reclamanții au dreptul de a se bucura de toate atributele dreptului de proprietate în conformitate cu dispozițiile art. 550 C. civ., precizând și posibilitatea restituirii fructelor produse de bun, în funcție de buna sau reaua-credință a posesorului, acțiunea a fost respinsă în baza unor argumente neclare sau contradictorii, care exclud posibilitatea verificării motivului de recurs constând în încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiile anterioare dintre părți privind modalitatea de calcul a despăgubirilor solicitate.

În rejudecare, instanța de apel a analizat toate elementele răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția.

Prin urmare, în cauză nu au fost încălcate prevederile art. 501 C. proc. civ., deoarece în rejudecare, instanța de apel a efectuat propria analiză, în limitele și în funcție de reperele stabilite de instanța de recurs.

Art. 501 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "după casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată". În raport cu aceste dispoziții legale, rezultă că în cauză instanța de apel nu a încălcat limitele casării, ci, dimpotrivă, s-a conformat îndrumărilor obligatorii și dezlegărilor în drept ale instanței de recurs.

În consecință, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. va fi respins ca nefondat.

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă se referă la încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ., respectiv încălcarea puterii de lucru judecat a chestiunii tranșate irevocabil anterior, prin decizia nr. 1283R/14.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2012, cu privire la stabilirea tipului de răspundere care poate fi invocat de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții, iar în subsidiar, și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001, care deși sunt invocate, nu au fost examinate de către instanța de apel.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a mai susținut că acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2012 a fost respinsă având în vedere întemeierea greșită de către reclamanți pe răspunderea civilă delictuală, în loc de răspunderea contractuală, singura reținută ca fiind posibil incidentă în raporturile reclamanților cu pârâții, ca efect al subrogației de drept al reclamanților în drepturile persoanei deținătoare din contractul de asociere în participațiune, potrivit art. 14 din Legea nr. 10/2001. În consecință, s-a subliniat că, în cauză, nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală, având în vedere că problema de drept vizând tipul de răspundere care poate fi invocată de reclamanți a fost tranșată definitiv în litigiul precedent.

Prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că toate demersurile efectuate de către intimații-reclamanți, inclusiv acțiunea care a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, au avut drept scop valorificarea tuturor atributelor dreptului de proprietate recunoscut prin sentința civilă nr. 944 din data de 24.06.2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în Dosarul nr. x/2008.

Cererea înregistrată în dosarul nr. x/2012 a fost respinsă prin raportare la prevederile art. 14 din Legea nr. 10/2001, fără a se analiza faptele ilicite deduse judecății în prezenta cauză și fără a se stabili inexistența dreptului reclamanților de a obține repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului lor de proprietate de către instituția publică locală.

Totodată, instanța de apel reține că: chestiunea admisibilității acțiunii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală față de posibilitatea atragerii răspunderii civile contractuale a pârâtelor ca urmare a subrogării reclamanților în contractul de asociere nu face obiectul judecății în prezenta cale de atac, având în vedere că soluția primei instanțe de respingere a excepției inadmisibilității nu a fost atacată de apelanta-pârâtă Primăria Sectorului 1 București.

În cadrul dosarului nr. x/2012, soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 1283R din 14 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a reținut că obiectul acțiunii l-a constituit obligarea pârâtelor Primăria Sectorului 1 București și A. S.R.L. la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului reprezentând cota parte din plata lunară a asocierii celor două pârâte, stabilită în contractul de asociere nr. x/21.07.1999 și la ridicarea construcțiilor de pe teren. În litigiul pendinte, obiectul îl reprezintă obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului, calculată la valoarea de piață a acestuia.

În considerentele deciziei civile nr. 1283R/14.12.2015, instanța a reținut că, deși numiții B., D. și C. au formulat o notificare, manifestându-și dorința de a se subroga în drepturile și obligațiile prevăzute în contractul de asociere în participațiune, ce reveneau Primăriei Sectorului 1 București, subrogarea la care face referire art. 14 din Legea nr. 10/2001 a intervenit de drept.

Totodată, s-a constatat că reclamanții nu și-au precizat ori modificat acțiunea așa cum ar fi trebuit pentru a solicita obligarea pârâților pe tărâm contractual. Reclamanții au invocat răspunderea civilă delictuală, însă, în cauză, nu există acest tip ce răspundere, ci răspunderea contractuală.

Prin urmare, având în vedere că reclamanții nu și-au schimbat temeiul juridic al acțiunii, instanța nu a putut să analizeze condițiile răspunderii civile contractuale. Dacă s-ar proceda astfel și s-ar analiza elementele răspunderii civile contractuale, fără a fi sesizați în acest sens, s-ar încălca principiul disponibilității părții.

Având în vedere considerentele reținute de către instanțele de judecată în litigiul pendinte și în dosarul nr. x/2012, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte sub aspectul încălcării puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 1283R din 14 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în ceea ce privește stabilirea răspunderii civile contractuale ca fiind singura cauză posibilă a unei acțiuni a reclamanților pentru obținerea despăgubirilor.

Astfel, se constată că, în mod corect, instanța de apel a reținut că prin decizia civilă nr. 1283R/2015 nu s-a stabilit inexistența dreptului reclamanților de a obține repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului lor de proprietate de către recurenta-pârâtă.

Totodată, se constată că, deși recurenta-pârâtă face trimitere la prevederile art. 14 din Legea nr. 10/2001, aceasta nu prezintă un raționament concret cu privire la motivul pentru care raporturile juridice existente între părți ar fi de natură contractuală.

În litigiul pendinte, având ca obiect plata de despăgubiri bănești pentru lipsa de folosință a terenului, calculată prin raportare la valoarea de piață a acestuia, în temeiul răspunderii civile delictuale, nu se poate opune autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei civile menționate, având în vedere obiectul și considerentele reținute de instanță în cadrul acelui dosar.

Sub acest aspect, Înalta Curte arată că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior și, în cazul efectului pozitiv, instanța nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situații juridice.

Prin urmare, critica ce vizează încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 1283R pronunțate în dosarul nr. x/2012, în ceea ce privește stabilirea răspunderii civile este nefondată și va fi înlăturată, ca atare.

Subsumat motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că decizia recurată cuprinde motive străine de cele statuate în dosarul nr. x/2008, la ale cărei soluții s-a raportat, astfel încât hotărârea este nemotivată în ceea ce privește stabilirea culpei recurentei-pârâte începând cu data de 27 octombrie 2010 sau motivată pe aspecte străine de chestiunea pe care a tranșat-o.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte reține faptul că ipoteza referitoare la motivarea pe aspecte străine de natura cauzei nu se regăsește în cuprinsul deciziei recurate, care respectă exigențele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. fiind dezvoltate argumentele care au determinat adoptarea soluției pronunțate, motiv pentru care va înlătura această critică adusă de recurenta-pârâtă prin recursul formulat.

Cu privire la argumentele expuse în susținerea motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcarea prevederilor art. 1357 C. civ., prin raportare la faptul că instanța de apel în mod greșit ar fi stabilit culpa recurentei-pârâte începând cu data de 27 octombrie 2010, respectiv începând cu data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței civile nr. 944/24.06.2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă pronunțată în dosarul nr. x/2008, și nu prin raportare la momentul la care această hotărâre judecătorească i-a fost adusă la cunoștință, având în vedere că nu mai avea calitatea procesuală în acel dosar.

Înalta Curte constată că această critică a recurentei-pârâte, prin care se solicită în fapt reducerea perioadei în care instanța de apel a reținut existența faptei ilicite și a culpei Primăriei Sectorului 1 București reprezintă critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, recurenta-pârâtă făcând trimitere la mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv înscrisurile a căror analiză a determinat pronunțarea soluției.

Instanța supremă reține că prin dezvoltarea acestor critici, recurenta-pârâtă tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanța de apel mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică astfel cum rezultă explicit din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., exclusiv conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

De altfel, cu toate că recurenta tinde să demonstreze încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 1357 C. civ., aceasta nu demonstrează în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele instanței în fundamentarea acesteia.

Cu toate acestea, Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă a fost citată în cadrul dosarului nr. x/2008, astfel încât, cunoștea stadiul dosarului și hotărârile judecătorești pronunțate în acea cauză, acestea fiindu-i opozabile de la pronunțare, chiar dacă în etapa procesuală a fondului se admisese în privința sa excepția lipsei calității procesuale pasive.

Față de aceste considerente, Înalta Curte urmează a înlătura această critică invocată prin recursul formulat de către pârâtă.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, reținând că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Sectorului 1 a Municipiului București, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 1657/2021 din 25 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Referitor la cererea intimaților-reclamanți privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele: că în conformitate cu dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimații au depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, respectiv factura seria x nr. x din 6 septembrie 2022, precum și ordinul de plată aferent, aflate la dosarul de recurs.

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte Primăria Sectorului 1 a Municipiului București, prin Primar în promovarea recursului și în raport cu solicitarea intimaților-reclamanți privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei-pârâte la plata sumei de 5.746,15 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Sectorului 1 a Municipiului București, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 1657/2021 din 25 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă să achite intimaților-reclamanți suma de 5.746,15 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 mai 2023.