Decizia nr. 2418/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IlI-a civilă, în data de 19 iunie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin primar și Consiliul General al Municipiului București, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestora la plata despăgubirilor în cuantum de 466.614 euro, respectiv a sumei de 2.000.747.5092 RON echivalent în RON la cursul BNR din data de 15.12.2010 (1 euro = 4.2878 RON), data pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6753/15.12.2010, constând în contravaloarea imobilului-teren în suprafață de 518,46 mp, situat în București. Str. x, calculate la nivelul anului 2010; obligarea pârâților la plata despăgubirilor în cuantum de 38.366,04 euro, respectiv echivalent în RON a 171.365.75 RON la cursul BNR din data de 11.06.2015, respectiv de 4,4666 RON, data depunerii acțiunii, constând în lipsa de folosință a terenului pentru o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acțiunii, respectiv 11 iunie 2012 - 11 iunie 2015; obligarea pârâților la plata despăgubirilor constând în lipsa de folosință a terenului indicat la pct. 1 pentru perioada cuprinsă între mai 2015 și până la achitarea efectivă a despăgubirii indicate la pct. 1; cu cheltuieli de judecată. În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, art. 4 și 6 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică republicată, art. 44 din Constituția României, art. 481, art. 482, art. 998-999 C. civ. din 1864. La data de 30 iulie 2015, pârâtul Municipiul București, prin primar general, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile prescripției dreptului material la acțiune, netimbrării, lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. La termenul de judecată din data de 10 decembrie 2015, tribunalul a invocat din oficiu excepția prematurității formulării acțiunii, fiind pusă în discuție la același termen de judecată concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță, în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 1581 din 17 decembrie 2015, pronunțată de TribunalulBucurești, secția a IlI-a civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Municipiul București, prin primarul general, a fost admisă excepția prematurității și, în consecință, a fost respinsă acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primar general și Consiliul General al Municipiului București, ca prematur introdusă.

Decizia pronunțată în apel, în primul ciclu procesual Prin decizia nr. 392 din 3 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul reclamantului, anulată în parte sentința apelată și trimisă cauza spre rejudecare.

Hotărârea pronunțată în primă instanță, ca urmare a rejudecării Prin sentința civilă nr. 330 din 21 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosar nr. x/2015, a fost admisă excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune și a fost respinsă ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul A..

Decizia pronunțată în apel Prin decizia civilă intermediară nr. 1394/A din 10 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul A., a fost anulată sentința apelată și s-a reținut cauza pentru evocarea fondului de către instanța de apel. Prin decizia civilă nr. 870A din 2 iunie 2022, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâților Municipiul București, prin primar general și Consiliul General al Municipiului București, a fost obligat pârâtul Municipiul București la plata sumei de 1.597.682,55 RON, reprezentând contravaloarea de piață actuală a terenului în suprafață de 518,46 mp, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul reprezentat de contravaloarea lipsei de folosință a terenului începând cu data de 11.06.2012 și până la data pronunțării prezentei hotărâri. A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată efectuate în litigiu, în cuantum total de 13000 RON, din care 10000 RON reprezintă contravaloarea parțială a onorariului de avocat plătit (50% din acesta) iar suma de 3000 RON reprezintă jumătate din contravaloarea onorariilor de expertize achitate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 870 A/2022 din 02 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă au declarat recurs Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și pârâtul Municipiul București, prin primar general. Recursul declarat de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București În dezvoltarea motivului de recurs, după prezentarea istoricului litigiului, recurentul a susținut că despăgubirile acordate de instanța de apel pentru terenul în suprafață de 518,46 mp, expropriat în fapt, sunt calculate eronat, fiind avută în vedere, în considerentele deciziei civile recurate, o suprafață de 528,46 mp. Arată că sunt legale și temeinice raționamentele logico-juridice expuse în considerentele deciziei civile recurate, însă referințele la suprafața de teren expropriată în fapt sunt contradictorii. Astfel, în cuprinsul hotărârii recurate, inclusiv în dispozitivul acesteia, este în mod repetat menționată suprafața reală a terenului expropriat în fapt, de 518,46 mp; totodată, în hotărâre sunt numeroase mențiuni privind o suprafață de teren de 528,46 mp. Acest aspect ar fi reprezentat o simplă eroare materială, nu o chestiune de legalitate, dacă instanța de apel nu ar fi raportat calculul despăgubirilor la suprafața de 528,46 mp. În considerentele deciziei civile recurate, instanța de apel a reținut faptul că din suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară, valoarea terenului conform grilei notariale aferente anului 2021 pentru municipiul București, zona 24 intravilan, subzona A2 este de 1.563.261,42 RON (612 euro/mp), instanța de apel utilizând cursul euro/leu practicat de B.N.R. la momentul pronunțării (4,94 RON/euro) și nu cursul utilizat la momentul efectuării raportului de expertiză. În dispozitivul hotărârii recurate, instanța de apel a indicat că obligă pe pârâtul Municipiul București la plata către reclamantul A. a sumei de 1.597.682,55 RON, reprezentând contravaloarea de piață actuală a terenului în suprafață de 518,46 mp. însă, calculul matematic arată că valoarea corectă a despăgubirilor pentru terenul în suprafață reală de 518,46 mp, ar fi fost de 1.567.449,74 RON (612 x 518,46 x 4,94), valoare foarte apropiată de cea reținută în suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară. Prin raportarea eronată la un teren în suprafață de 528,46 mp, instanța de apel i-a acordat reclamantului A. despăgubiri necuvenite în valoare de aproximativ 30.000 de RON, încălcându-se în acest fel dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, care consacră dreptul la despăgubiri constând în valoarea reală a imobilului expropriat. Concluzionând, recurentul a susținut că decizia recurată este nelegală, soluția pronunțată cu privire la contravaloarea terenului expropriat în fapt întemeindu-se pe elemente contradictorii privind întinderea acestuia (din toate actele dosarului rezultă o suprafață de 518,46 mp, iar instanța de apel face trimitere la o suprafață de 528,46 mp). Recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general Prin cererea de recursul formulată de recurentul-pârât Municipiul București, prin primar general, întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul solicită în principal admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea stabilirii valorii terenului, în raport cu normele legale imperative, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii cu privire la valoarea de piață a terenului expropriat, iar pe fond stabilirea valorii terenului expropriat la valoarea de 186.600 euro, cât s-a stabilit prin expertiza efectuată în anul 2020 și depusă pentru termenul din data de 03.12.2020. În dezvoltarea motivelor de casare, arată că instanța de apel a încălcat prevederile art. 7 din C. proc. civ., întrucât judecătorul nu are dreptul de a judeca în echitate, ci în drept, în raport cu normele legale incidente, valabile și menținute ca fiind constituționale, obligativitatea respectării legii decurgând din prevederile art. 1 alin. (5) și 124 alin. (1) și (3) din Constituție. Arată recurentul că aceste prevederi sunt invocate de cel dovedit că a expropriat fără respectarea dispozițiilor legale, dar acest fapt nu face ca aceste prevederi să fie mai puțin aplicabile sau "mai puțin obligatorii" pentru instanța de judecată. O inechitate nu poate fi reparată printr-o altă încălcare a principiului legalității, neputând vorbi de o reparație, prin încălcarea dispozițiilor legale imperative. Instanța a judecat "în echitate", dând prevalență restabilirii echilibrului "moral" și încercând să pronunțe o hotărâre "dreaptă", cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile, respectiv Legea nr. 33/1994, care reglementează imperativ modalitatea de stabilire a despăgubirilor. Instanța, deși a menționat că hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 33/1994, a apreciat că, în speță, nu ar fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 33/1994 și nici dispozițiile Legii nr. 255/2010, fiind o situație atipică de expropriere și considerând că se impune pronunțarea unei hotărâri care să stingă definitiv litigiul dintre părți, indiferent de dreptul de dispoziție al părților și indiferent de normele aplicabile în soluționare. Instanța a stabilit valoarea de piață a imobilului prin raportare la grila notarială considerând că diferența care excedează acestei valori este prejudiciul suferit de expropriat și care, în cazul pronunțării unei alte soluții, ar fi fost obligat la promovarea unei acțiuni pentru reactualizarea valorii stabilite ca despăgubire. Un alt argument invocat de recurent este încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 9 C. proc. civ., respectiv dreptul de dispoziție al părților, judecând în echitate și nu în drept. Așadar, instanța de apel, reținând că deși valoarea despăgubirii calculată prin raportare la grila notarială, încalcă dispozițiile Legii nr. 33/1994 care stabilește imperativ că valoarea imobilului se stabilește la valoarea cu care se vând în mod obișnuit imobilele în perioada de referință și că valoarea nu reflectă valoarea de piață, întrucât niciunul dintre contractele de vânzare cumpărare nu sunt aplicabile speței, fiind vorba despre alte perioade și terenuri cu alte caracteristici, deși terenul expropriat are o formă care nu permitea construirea de imobile, exceptând lucrări de sistematizare - drum și trotuar, apreciază totuși că diferența de valoare este o compensație a proprietarului expropriat, pentru eventualele prejudicii suferite și imposibil de cuantificat, conform legii. Reclamantul a formulat o acțiune, în cadrul căruia a înțeles, în temeiul principiului disponibilității, să solicite despăgubiri reprezentând lipsa de folosință, prin raportare la o eventuală chirie neprobată și nu a înțeles să solicite vreo actualizare a prețului de piață al imobilului, astfel cum a pronunțat instanța. Un alt motiv de recurs invocat de recurent este reprezentat de încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilind valoarea terenului și a prejudiciilor cauzate prin expropriere în altă manieră decât prevede legea aplicabilă. Arată recurentul faptul că prin decizia nr. 6753 din 15 decembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul x/2006, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat incidența în cauză a Legii nr. 33/1994. Instanța, urmare a suplimentului la raportul de expertiză, a stabilit valoarea de piață a imobilului și prejudiciul suferit urmare a exproprierii, stabilind ca valoare a despăgubirilor valoarea terenului prin raportare la grila notarială pe anul 2021, cu mențiunea că, deși este o altă metodă de evaluare a despăgubirilor decât prevede legea, această valoare ar reprezenta o valoare de despăgubire care înglobează atât valoarea reală a imobilului, cât și prejudiciul suferit, încălcând în acest mod dispozițiile imperative ale Legii nr. 33/1994. Arată că, în raport cu practica Înaltei Curți de Casație si Justiție, cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului și cu practica Curții Constituționale, despăgubirile nu pot fi stabilite prin raportare la grila notarială, dispozițiile imperative ale Legii nr. 33/1994 nepermițând acest mod de stabilire a lor. În continuare, la paginile 8-14 din cererea de recurs, recurentul a redat considerente din Cauza Burghelea împotriva României, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și din Decizia nr. 31/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, recurentul arătând că practica instanței naționale supreme este în sensul că stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru o expropriere trebuie să respecte imperativul "unei juste despăgubiri", fără a constitui o îmbogățire fără justă cauză pentru expropriat, urmărindu-se valoarea reală în raport cu folosința reală a bunului, și nu față de criterii formale și excesive. Citând in extenso din Decizia nr. 31/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, recurentul concluzionează în sensul că practica instanței supreme este în maniera în care stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru exproprierea unui bun, în fapt sau cu respectarea formalităților cerute de lege (fie aceasta pe calea dreptului comun - Legea nr. 33/1994, fie pe legile speciale de expropriere nr. 255/2010), trebuie să fie făcută astfel încât să fie respectat imperativul "unei juste despăgubiri", adică fără a constitui o îmbogățire fără justă cauză în ceea ce privește expropriatul, urmărindu-se a se acorda valoarea reală, în raport cu folosința reală a bunului, și nu în raport cu criterii formale si excesive. Recurentul a susținut că, în speță, soluția pronunțată încalcă dispozițiile imperative ale Legii nr. 33/1994, care fac vorbire de calcularea acestor despăgubiri la data efectuării raportului de expertiză, în considerarea legiuitorului cele două momente, respectiv exproprierea și calcularea despăgubirilor, fiind apropiate în timp, această lege neavând în vedere că cele două momente pot fi la distanțe extrem de mari. Deși a avut în vedere această situație, Curtea Europeană în cauza Burghelea a fost extrem de diligentă în a nu calcula o despăgubire disproporționată în raport cu valoarea terenului dată de destinația de folosință a acestuia. Atât în vechiul C. civ., cât și în actualul C. civ., dreptul de proprietate poate fi valorificat de proprietar neîngrădit, afară de excepțiile prevăzute prin lege. Una din legile care restrâng dreptul de proprietate asupra terenurilor este legea urbanismului - Legea nr. 350/2001 și de care instanța nu poate face abstracție, nefiind permis a aplica o lege, prin încălcarea alteia. Stabilirea prețului terenului expropriat la valoarea unui teren construibil dă naștere unei îmbogățiri fără justă cauză în patrimoniul reclamantului, încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 creând premisele unei atare îmbogățiri. În continuare, recurentul face referire la prevederile art. 31 1 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, arătând că reclamantul a construit pe terenul deținut, deși suprafața de retragere i-a fost adusă la cunoștință încă din anul 1998 când prin Certificatul de urbanism x/2094 din 24.02.1998 s-au menționat retragerile care trebuiau respectate. Astfel, nu poate fi vorba în speță de un prejudiciu efectiv, reclamantul nefăcând nici susțineri în sensul că retragerile au afectat proiectul de construcție sau i-au adus o altă vătămare care ar trebui convertită într-o sumă de bani pentru acoperirea unui prejudiciu efectiv și cert și nici nu a conturat o situație de fapt din care să reiasă sau să se poată configura existența unui prejudiciu suportat de reclamant ca urmare a exproprierii suprafeței de 518,46 m.p. din teren, cu caracteristicile și forma indicate prin raportul de expertiză administrat, altul decât valoarea terenului, astfel cum a achitat-o la data cumpărării. Conchizând, recurentul a susținut că despăgubirea pentru terenul expropriat în fapt nu poate cuprinde decât valoarea reală a terenului, prejudiciul pretins nefiind dovedit și nici în legătură de cauzalitate cu exproprierea în fapt, adică cu momentul ocupării efective a terenului de lucrările aferente acceselor și carosabilului, care dincolo de nelegalitatea ocupării acestuia fără a fi efectuate formalitățile legale de expropriere, au crescut valoarea proprietății reclamantului. 5. Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare la recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul București, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției inadmisibilității recursului declarat, admiterea excepției nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În susținerea excepției inadmisibilității recursului a invocat faptul că în aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 2/2013 (în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată) coroborate cu art. 23 raportat la art. 40 din cuprinsul Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în materia cererilor de chemare în judecată formulate în temeiul dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 33/1994, decizia curții de apel prin care a fost soluționat apelul declarat împotriva sentinței tribunalului este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs. Chiar dacă în dispozitivul hotărârii recurate s-a menționat calea de atac a recursului, intimatul a susținut că nu se poate crea părților o cale de atac în afara cadrului legal, date fiind dispozițiile art. 457 C. proc. civ. În susținerea excepției nulității recursului, a arătat intimatul că recursul poate fi exercitat doar pentru motive de nelegalitate (art. 488 alin. (1) C. proc. civ.), așa încât, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din cod. Din această perspectivă, cererile de recurs nestructurate ce conțin critici de netemeinicie sau simple nemulțumiri ale părților prin raportare la judecata din fazele procesuale anterioare nu pot constitui motiv de casare în considerarea prevederilor art. 488 C. proc. civ., neputând fi încadrate în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Cu privire la criticile recurentului-pârât fundamentate în baza dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a arătat că acestea nu sunt critici de nelegalitate, pe de o parte fiind indicată încălcarea dispozițiilor art. 7 și ale art. 9 C. proc. civ. care reprezintă norme de drept procesual și nu norme de drept material, iar pe de altă parte, recurentul invocă încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 doar formal, neaducând vreo critică soluției instanței, ci doar exprimându-și nemulțumirile personale în legătură cu cuantumul valorii terenului stabilită de către instanță și redând pasaje din hotărâri ale instanțelor naționale și internaționale, cu titlu de practică judiciară. Reproducerea, prin cererea de recurs, a nemulțumirilor părții cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată nu se constituie într-o critică de nelegalitate a hotărârii, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul fiind nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.. Or, aparența de motivare a recursului nu poate fi privită ca un recurs motivat. Constatând că recurentul-pârât nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să facă posibilă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., solicit admiterea excepției nulității recursului declarat de recurentul-pârât. Pe fondul recursului declarat de către Municipiul București a solicitat respingerea, ca nefondat, arătând că în cauză instanța de apel a aplicat în mod corect normele de drept material. 6. Procedura de filtru Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că părțile au deschisă calea de atac a recursului, recursurile sunt scutite de la plata taxei de timbru, sunt formulate în termen legal și îndeplinesc cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) din C. proc. civ., sub sancțiunea nulității. Prin încheierea pronunțată la data de 25 mai 2023, Înalta Curte a respins excepțiile inadmisibilității și nulității recursului declarat de recurentul-pârât Municipiul București, prin primar general, și a admis în principiu recursurile declarate în cauză, reținând că motivele de recurs formulate de recurentul-pârât se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., stabilind termen pentru soluționarea recursurilor la data de 29 noiembrie 2023. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursurile în raport de conținutul criticilor formulate și a normelor legale incidente cauzei, Înalta Curte reține următoarele: În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, analizând cu prioritate, excepția inadmisibilității căii de atac raportat la criticile efective dezvoltate prin memoriul de recurs, Înalta Curte va admite excepția și va respinge recursul, ca inadmisibil, având în vedere cele ce succed. Invocând motivul de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a afirmat existența unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii curții de apel cu privire la suprafața de teren expropriată în fapt. Dezvoltând critica formulată, recurentul a arătat că raționamentele logico-juridice expuse în considerentele deciziei civile recurate sunt legale și temeinice, însă, deși instanța de apel a reținut că suprafața de teren expropriată în fapt este de 518,46 mp, la calculul despăgubirilor a avut în vedere o suprafață de 528,46 mp, acordând astfel o despăgubire într-un cuantum nedatorat. Lecturând decizia recurată, Înalta Curte constată că, într-adevăr, deși instanța de apel a reținut corect suprafața de teren expropriată în fapt, la realizarea calculului despăgubirilor a avut în vedere o suprafață cu 10 mp mai mare. Mai departe, urmărind raționamentul instanței de apel, reiese, în mod clar, că menționarea suprafeței de 528,46 mp și efectuarea calculului raportat la această suprafață este o simplă eroare materială, și nu o chestiune ce ține de legalitatea hotărârii pronunțate. Or, criticile care au ca scop îndreptarea unei erori materiale strecurate în hotărârea judecătorească nu pot fi formulate pe calea recursului. În acest sens, trebuie avute în vedere dispozițiilor art. 445 C. proc. civ., care prevăd, în mod expres, că îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442-444 C. proc. civ. Textul instituie obligativitatea urmării procedurilor reglementate de dispozițiile menționate supra, stabilind astfel o disciplină procesuală, obligând partea să respecte o procedură ce i-a fost pusă la îndemână în vederea asigurării celerității judecății, fără a i se oferi posibilitatea să opteze între exercițiul căilor de atac și urmarea unei proceduri mult mai facile. De altfel, Înalta Curte constată că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar de intimatul-reclamant, eroarea materială strecurată în cuprinsul hotărârii atacate cu privire la suprafața de teren avută în vedere la calculul despăgubirilor a fost sesizată de intimatul-reclamant, iar diferența rezultată din cuantumul despăgubirilor achitate (ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 870 A/2022 din 02 iunie 2022) și despăgubirile realmente datorate pentru suprafața de 518,46 mp a fost înapoiată pârâtului. Drept urmare, vătămarea suferită de pârâtul Municipiul București, în sarcina căruia a fost stabilită obligația de plată a despăgubirilor, urmare erorii materiale a curții de apel, a fost înlăturată. În consecință, având în vedere dispozițiile legale invocate, reținând că singura critică adusă de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva hotărârii curții de apel vizează eroarea materială strecurată în cuprinsul considerentelor, urmează a respinge, ca inadmisibil recursul. În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul București, prin primar general, prin care se invocă ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 7 și art. 9 din C. proc. civ. și art. 26 din Legea nr. 33/1994 la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru considerentele ce succed. Înalta Curte reține că, deși recurentul a încadrat argumentele dezvoltate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cum parte din aspectele semnalate vizează și nereguli de ordin procedural, cu referire la încălcarea principiului legalității și cel al disponibilității, acestea vor fi examinate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., a căror incidență, însă, nu se verifică în cauză. Invocând încălcarea dreptului de dispoziție al părților, recurentul-pârât a susținut că, prin demersul său judiciar, reclamantul a formulat o acțiune, în cadrul căruia a înțeles să solicite despăgubiri reprezentând lipsa de folosință, prin raportare la o eventuală chirie neprobată și nu a înțeles să solicite valoarea de piață a imobilului, astfel cum, în mod greșit, a pronunțat instanța. Verificarea determinată de invocarea încălcării principiului disponibilității obligă instanța de recurs să reamintească că, într-un litigiu purtat anterior între părți, litigiu soluționat în mod definitiv prin decizia civilă nr. 6753 din 15 decembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2006, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamantul este titularul dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu și s-a constatat intervenirea unei exproprieri în fapt, fără o prealabilă și justă despăgubire. În cauza pendinte, prin cererea de chemare în judecată formulată în data de 19 iunie 2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin primar, și Consiliul General al Municipiului București, solicitând obligarea acestora la plata despăgubirilor în cuantum de 466.614 euro, respectiv echivalent în RON a 2.000.747.5092 RON la cursul BNR din data de 15.12.2010, data pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6753/15.12.2010, constând în contravaloarea imobilului-teren în suprafață de 518,46 mp, situat în București. Str. x, calculate la nivelul anului 2010; obligarea pârâților la plata despăgubirilor în cuantum de 38.366,04 euro, respectiv echivalent în RON a 171.365.75 RON la cursul BNR din data de 11.06.2015, respectiv de 4,4666 RON, data depunerii acțiunii, constând în lipsa de folosință a terenului pentru o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acțiunii, respectiv 11 iunie 2012 - 11 iunie 2015; obligarea pârâților la plata despăgubirilor constând în lipsa de folosință a terenului indicat la pct. 1 pentru perioada cuprinsă între mai 2015 și până la achitarea efectivă a despăgubirii indicate la pct. 1. În al doilea ciclu procesual, prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție este data pronunțării deciziei civile nr. 6753 din 15 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care au fost obligați pârâții să declare de utilitate publică lucrările care afectează terenul proprietatea reclamantului, precum și dreptul la despăgubiri al acestuia. Curtea de apel, ca primă instanță de control judiciar, în raport de criticile formulate, analizând cauza în fapt și în drept, potrivit art. 476 alin. (1) C. proc. civ., a verificat, în limitele învestirii sale, aplicarea normelor legale de către prima instanță de fond, în raport de care a constatat admiterea greșită a excepției prescripției, iar, în evocarea fondului, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul Municipiul București la contravaloarea de piață actuală a terenului în litigiu. Neregularitatea invocată de recurent presupune încălcarea principiului disponibilității părților care guvernează procesul civil, care implică, conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ., că acestea stabilesc, prin cererile și apărările lor, obiectul și limitele procesului. Pentru apel, dispozițiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ. menționează că instanța de apel procedează la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant. Drept urmare, raportat la petitele cererii inițiale, Înalta Curte reține că instanța de apel, contrar susținerilor recurentului, a reținut corect obiectul cererii cu care a învestită, respectiv acțiune în pretenții, reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 518,46 mp situat în București, urmare ingerinței în dreptul de proprietate al reclamantului, care a dus la pierderea tuturor atributelor dreptului de proprietate asupra acestui teren, și a soluționat pricina, aplicând normele de drept material incidente la situația factuală concretă a cauzei. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată neîndeplinite dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii. În ceea ce privește criticile prin care se invocă încălcarea principiului legalității, precum și încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța supremă reține că prin ambele critici se invocă, în realitate, nerespectarea criteriilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor acordate în situația intervenirii exproprierii, urmând a fi analizate din perspectiva motiului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Ceea ce invocă recurentul-pârât este că instanța de apel a judecat "în echitate", cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilind ca despăgubirea acordată pentru terenul expropriat în fapt să fie echivalentul contravalorii prețului de piață al terenului, la momentul stabilirii acestor despăgubiri, prin raportare la grila notarială aferentă anului 2021. Criticile astfel dezvoltate, deși încadrabile în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate. Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, a cărui încălcare este invocată, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Cu titlu prealabil, trebuie menționat că Legea nr. 33/1994 reglementează trecerea forțată a imobilelor din domeniul privat în domeniul public pentru cauză de utilitate publică, cu consecința plății din partea statului către proprietarul imobilului a unei despăgubiri prealabile și corespunzătoare valorii de piață a bunului expropriat. Totodată, acest act normativ reglementează măsurile premergătoare exproprierii, respectiv etapele anterioare expropririi propriu-zise care este ulterioară declarării utilității publice a lucrărilor efectuate de autoritățile publice, procedura fiind finalizată odată cu transferul dreptului de proprietate de la proprietar în domeniul public al statului, după o prealabilă și justă despăgubire. În cazul concret dedus judecății, astfel cum a fost stabilit în mod definitiv de Înalta Curte prin decizia nr. 6753 din 15 decembrie 2010, pronunțată în litigiul anterior purtat între părțile litigante, există o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantului, care a dus la pierderea tuturor atributelor dreptului de proprietate asupra terenului. Deși pârâții au fost obligați la declararea utilității publice încă din anul 2010, nici până în acest moment, pentru terenul în litigiu, nu a fost demarată procedura exproprierii, nefiind emis niciun act administrativ de declarare a utilității publice sau de stabilire a despăgubirilor aferente pierderii atributelor dreptului de proprietate. Or, dispozițiile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea stabilesc procedurile ce trebuie urmate înainte de realizarea lucrărilor pentru care imobilul urmează să fie expropriat și nu reglementează în mod expres procedura și despăgubirile aferente exproprierii în fapt, cum este cazul concret dedus judecății. Cu toate acestea, chiar și în absența unei reglementări specifice pentru exproprierea în fapt, principiul protecției proprietății și al reparării prejudiciului rămâne aplicabil, permițând proprietarului să solicite compensații prin intermediul normelor generale de răspundere civilă delictuală. Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel că în cauza pendinte nu sunt direct aplicabile dispozițiile Legii nr. 33/1994 sau cele ale Legii nr. 255/2010, aceste acte normative putând fi aplicate prin analogie. Aplicând dispozițiile legilor speciale prin analogie, instanța de apel a stabilit în mod just și legal despăgubirile datorate reclamantului, respectând voința legiuitorului, în ceea ce privește repararea prejudiciului cauzat prin expropriere și urmărind criteriile stabilite pentru cuantificarea despăgubirilor. Potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Constituția României, cu referire la dreptul de proprietate privată garantat de stat "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire". Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească". Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă și justă despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică. Pentru stabilirea unei juste despăgubiri, prin art. 26 din Legea nr. 33/1994, legiuitorul a stabilit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Instanța de apel a arătat, în considerentele deciziei recurate, că prin raportul de expertiză, comisia de experți numită în apel a procedat la evaluarea imobilului, prin metoda comparației directe prin raportare la trei contracte de vânzare-cumpăre, aplicând corecțiile care se impuneau. Aceste corecții au fost necesare deoarece contractele furnizate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu au fost concludente și nu erau adecvate pentru a fi utilizate ca proprietăți comparabile cu terenul expertizat. Drept urmare, instanța de apel a reținut că metoda comparației directe nu poate fi folosită în cauză pentru determinarea prejudiciului suferit de reclamant. În același timp, Curtea nu a acceptat utilizarea unor oferte de vânzare a unor terenuri comparabile de la nivelul anilor 2010, respectiv 2020, deoarece acestea nu sunt tranzacții efective și nu pot dovedi un prejudiciu cu o acuratețe aptă să reflecte adevărul judiciar. Urmare a imposibilității de stabilire a prejudiciului prin metoda comparației, curtea de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor raportându-se la grila notarială aferentă anului 2021, apreciind că grila notarială coroborează vânzările din perioada imediat anterioară întocmirii și indică valoare pe metru pătrat rezultată din media ponderată a prețurilor tranzacțiilor efective, apreciind că acestea se aproprie cel mai mult de valoarea reală a terenurilor și satisfac cel mai bine cerința "dreptei" despăgubiri. Astfel, terenul în litigiu a fost evaluat conform grilei notarilor publici la suma de 612 euro/mp, iar, potrivit prețului stabilit în compararea contractelor de vânzare-cumpărare, la 362.900, adică aproximativ 700 euro/mp (la data efectuării raportului de expertiză). Prin urmare, în lipsa unor comparabile apte a fi valorificate, raportarea instanței de apel la despăgubirile stabilite pe baza expertizelor întocmite și actualizate de Camerele Notarilor Publici este corectă și legală, raportat la voința legiuitorului de acoperire integrală a prejudiciui, astfel cum rezultă din dispozițiilor legilor care reglementează exproprierea pentru utilitate punblică. În acest sens, trebuie menționate și avute în vedere și dispozițiile din Legea nr. 255/2010, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 233/2018, precum și chestiunilor de drept statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 78/15.11.2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1185/15.12.2021, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, modificată prin Legea nr. 233/2018, respectiv dacă valoarea despăgubirilor se stabilește, exclusiv, prin raportare la expertizele întocmite și actualizate de Camerele Notarilor Publici la momentul transferului dreptului de proprietate sau vor fi avute în vedere și criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, cu completările ulterioare. Cu privire la această chestiune de drept, Înalta Curte a arătat, la pct. 111, că, subsumat principiului constituțional al dreptei (și prealabilei) despăgubiri în caz de expropriere, se impune cu forța evidenței argumentul că, indiferent de caracterul general sau special al normei de drept care reglementează modalitatea concretă de determinare a cuantumului despăgubirilor acordate, această normă trebuie să satisfacă exigența constituțională anterior referită, potrivit principiului despăgubirii integrale a proprietarului expropriat, consacrat de întreaga reglementare internă în domeniul exproprierii." Prezintă, de asemenea, relevanță următoarele statuări ale instanței supreme, din cuprinsul deciziei anterior enunțate: "114. Într-o bogată jurisprudență în materie, atât din reglementarea-cadru a exproprierii, cât și din cea specială, Curtea Constituțională a reținut că despăgubirea reprezintă o compensație pentru pierderea suferită de proprietar ori de ceilalți titulari de drepturi reale, ca urmare a pierderii dreptului de proprietate sau a altui drept real principal asupra bunului, obiect al exproprierii, astfel că aceasta trebuie să fie «dreaptă», în sensul de a reprezenta valoarea reală a bunului expropriat, și să fie «prealabilă», adică trebuie să fie plătită proprietarului înainte de deposedarea sa. (...) 119. În baza normei de trimitere din cuprinsul art. 34 al legii speciale, dispozițiile art. 22 alin. (6) se completează cu cele generale cuprinse în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. 120. Compatibilitatea și complementaritatea dispozițiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 și ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, aflate într-o corelație de tipul normă specială - normă generală, sunt nu doar justificate, ci, mai mult decât atât, impuse de principiul fundamental anterior evocat, întrucât efectivitatea unei atari garanții constituționale nu ar putea fi asigurată, în cazul stabilirii valorii despăgubirilor pentru bunuri expropriate ce fac parte din domeniul specific de reglementare al legii speciale, decât prin luarea în considerare atât a reperului legal introdus în norma specială (expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici), cât și a criteriilor stipulate de norma generală conținută de art. 26 alin. (2), finalitatea unică urmărită fiind aceea a determinării și acordării unei despăgubiri "drepte". 121. Concluzia interpretării extensive a normei speciale, în corelație cu norma generală, în sensul arătat anterior, care asigură sfera corectă de repere/criterii legale pentru determinarea cuantumului despăgubirilor acordate în etapa judiciară a procedurii de expropriere, este fundamentată de o interpretare adecvată și corelată a normelor juridice relevante, prin utilizarea în mod conjugat a metodelor de interpretare gramaticală, logică, teleologică și sistematică. (...) 144. (…) norma specială de la art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 referitoare la reperul expertizelor întocmite și actualizate de Camerele Notarilor Publici nu ar fi putut fi edictată decât în spiritul exigenței constituționale referitoare la dreapta despăgubire, care să fie stabilită în mod just la valoarea reală a bunului expropriat, nefiind, în consecință, derogatorie nici de la criteriile legale consacrate în norma generală, ce are în vedere prețul de piață la momentul realizării exproprierii. 146. Aceasta întrucât principiile fundamentale care guvernează procedura exproprierii sunt aceleași, indiferent de cadrul normativ general sau special în materie ori de titularul (expropriator sau expropriat) care declanșează etapa judiciară a procedurii. 147. Exigența constituțională privind dreapta despăgubire trebuie obiectivată în repere și criterii legale aflate în armonie, evitându-se crearea unor situații discriminatorii sau inechități." În acest context se cuvin a se menționa și statuările Curții Constituționale din decizia nr. 450/25.10.2022, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (4) și (6) din Legea nr. 255/2010 invocată în raport de dispozițiile art. 44 din Legea fundamentală, și prin care s-a reținut, în raport de dezlegările cu caracter obligatoriu ale deciziei nr. 78/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, că, în etapa judiciară a exproprierii, calculul despăgubirilor se realizează în mod inechivoc în conformitate cu criteriile evidențiate de instanța supremă, pentru a rezulta o valoare justă și echitabilă a despăgubirii, corespunzătoare valorii reale a imobilului și care să acopere integral prejudiciul suferit de expropriat. Înalta Curte notează că aceste chestiuni au fost respectate de curtea de apel în considerentele deciziei sale, ele reprezentând fundamentul pentru care a înțeles să se raporteze, atunci când a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului, la valorile din grilele notarilor publici, respectând exigențele constituționale privind caracterul drept al despăgubirii. Privită din perspectiva dispozițiilor art. 44 alin. (6) din Constituția României, astfel cum s-a arătat supra, exproprierea, fiind o vânzare forțată determinată de motive de utilitate publică, presupune ca persoana deposedată să primească valoarea de înlocuire a bunului de care a fost lipsită. Dreapta și prealabila despăgubire de care trebuie să beneficieze proprietarul în situația exproprierii are menirea de a asigura persoanei expropriate păstrarea aceleiași valori a activului patrimonial, prin înlocuirea dreptului real pierdut cu o valoare reală. În ceea ce privește motivul de recurs instituit de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocat de recurent prin concluziile orale formulate de termenul de judecată din 29 noiembrie 2023, trebuie amintit că potrivit art. 489 alin. (3) din același cod "dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică". Recunoașterea, prin lege, a dreptului instanței de recurs de a invoca un motiv de ordine publică după împlinirea termenului de recurs nu presupune însă, că un atare drept i-ar putea reveni și recurentului. În ceea ce îl privește, recurentul este ținut să indice motivele de casare, chiar și pe acelea de ordine publică, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, însă numai în termenul de motivare a căii de atac, astfel cum se desprinde din art. 487 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, se observă că potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (3) mai sus menționate, instanța de recurs are posibilitatea, iar nu obligația de a invoca motive de casare de ordine publică, după împlinirea termenului de motivare a căii de atac. Așadar, motivul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat după împlinirea termenului de motivare a recursului, astfel încât, în considerarea argumentelor expuse în cele ce preced și a art. 489 alin. (1) din același cod, acesta nu va mai fi examinat. În raport de considerentele expuse, Înalta Curte va valida raționamentul curții de apel, precum și soluția pronunțată asupra chestiunii referitoare la modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite recurenților-reclamanți, urmând a respinge criticile formulate în recurs cu privire la aceste aspecte. Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte, constatând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge recursul, ca nefondat. În raport de soluția adoptată în recurs și constatând incidența prevederilor art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea formulată de intimatul-reclamant A. având ca obiect obligarea recurenților, aflați în culpă procesuală, la plata a sumei de 119.00 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, achitate conform chitanțelor nr. 0745/24.05.2023 și nr. 0746/25.05.2023, anexate la dosar. În acest sens, se are în vedere că onorariul de avocat perceput a fost stabilit pentru reprezentarea intimatului-reclamant în fața instanței, precum și pentru pregătirea apărărilor în combaterea ambelor recursuri declarate în cauză. Totodată, raportat la activitatea efectiv desfășurată și complexitatea fiecărui recurs în parte, Înalta Curte va obliga recurentul-pârât Municipiul București la plata sumei de 8925 RON și recurentul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la plata sumei de 2975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A..