ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1693/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, în data de 29 august 2016, sub nr. x/2016, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D., E., F., G., H., I., Primăria Buftea – Comisia Locală de Fond Funciar Buftea, Instituția Prefectului – Comisia Județeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, Serviciul Român de Informații, ca, prin hotărârea ce se va pronunța: să se constate dreptul de proprietate al Statului Român și dreptul de administrare al Ministerului Afacerilor Interne, prin U.M. 0260 București (Baza de Administrare și Deservire a Jandarmeriei Române), asupra imobilului în suprafață de 60.378,84 mp. situat în Buftea, Șos. București – Târgoviște km. 18, precum și faptul că acest imobil face parte din domeniul public al statului; să se constate nulitatea parțială a titlurilor de proprietate în ceea ce privește imobilul anterior menționat, respectiv nr. x/30.05.2003 pentru numita J. (actual proprietar pârâtul A.), nr. x/28.11.1994 pentru pârâtul B., nr. x/22.02.1995 pentru pârâtul C. și numita K., nr. x/03.07.1995 pentru numita L. (actual proprietar pârâta D.), nr. x/08.04.1996 pentru numita M. (actual proprietar pârâtul E.), nr. x/07.10.1996 pentru pârâtul F. și numiții N. și O., nr. x/22.02.1195 pentru pârâta G., nr. x/31.01.1995 pentru numita P. (actual proprietar pârâtul H.) și nr. x/07.10.1996 pentru pârâtul I. și numitul Q., eliberate de Comisia Județeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor; să se constate nulitatea proceselor-verbale de punere în posesie din 08.05.2003 (pentru numita J.), din 18.02.2003 (pentru pârâtul B.), din 09.12.1994 (pentru C. și numita K.), nr. x/18.07.1994 (pentru numita M.), din 04.04.2003 (pentru pârâtul F. și numiții N. și O.), nr. x/09.12.1994 (pentru pârâta G.), din 20.10.2005 (pentru numita P.), respectiv a proceselor-verbale pentru numiții L., Q. și pârâtul I., care au fost emise de către Primăria Orașului Buftea; să se dispună rectificarea titlurilor de proprietate prin radierea suprafețelor de teren care se suprapun parțial cu imobilul aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne. În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 5 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 18/1991, art. I din Anexa la Legea nr. 213/1998, art. 136 din Constituția României, art. 858, art. 861, art. 865 și art. 870 C. civ., art. III din Legea nr. 169/1997, art. 117 din Ordinul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, art. 26 din Legea nr. 7/1996, art. 11 din Legea nr. 213/1998, art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002. De asemenea, având în vedere că imobilul în litigiu se află în proprietatea Statului Român și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin Unitatea Militară 0260 București, reclamantul a formulat, în temeiul art. 68 C. proc. civ. și art. 865 alin. (1) și alin. (2) lit. b) coroborat cu art. 223 C. civ. cerere de intervenție a Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, și a Unității Militare 0260 București (Baza de Administrare și Deservire a Jandarmeriei Române). În 31 octombrie 2016, intimatul Serviciul Român de Informații – UM 0198 București a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Prin sentința civilă nr. 1598 din 13 martie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, București s-a admis excepția necompetenței materiale invocată prin întâmpinare și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 11 aprilie 2017, sub nr. x/2016*. La data de 26 mai 2017, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecată ca urmare a măsurilor întreprinse de MAI în vederea identificării proprietarilor actuali ai imobilului situat în Localitatea Buftea, șos. București-Târgoviște km 18, solicitând, în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ. modificarea cadrului procesual cu privire la pârâții persoane fizice, sens în care a indicat persoanele cu care dorește să se judece în prezenta cauză, respectiv R., S., T., C., U., V., D., W., X., Y., O., Z., AA., BB., G., H., CC., I. și Q.. Totodată, a solicitat menținerea în calitate de pârâți a Primăriei Orașului Buftea - Comisia Locală de Fond Funciar Buftea, Instituția Prefectului Județul Ilfov - Comisia Județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Serviciul Român de Informații și, în calitate de intervenient, Ministerul Finanțelor Publice și U.M. 260 București. De asemenea, în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ. a solicitat completarea obiectului cererii de chemare în judecată cu un nou capăt de cerere respectiv anularea tuturor actelor subsecvente emise în baza titlurilor de proprietate a căror anulare a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată formulată inițial. La data de 07 august 2017 pârâții AA., BB., Z. și O. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția tardivității cererii modificatoare și cerere reconvențională, solicitând ca, în cazul în care s-ar admite acțiunea, să fie obligate pârâtele Comisia Locală Buftea și Comisia Județeană Ilfov la completarea titlului cu o suprafață similară sau cel puțin echivalentă celei pentru care s-ar admite acțiunea reclamantei. Prin încheierea din data de 07 noiembrie 2017, tribunalul a admis excepția tardivității depunerii cererii modificatoare cu privire la cadrul procesual pasiv. Totodată, a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâților B. și F.. Prin încheierea din data de 06 martie 2018, tribunalul a dispus introducerea în cauză a persoanelor cu privire la care raportul juridic impune participarea potrivit art. 78 alin. (2) C. proc. civ., respectiv R., S., T., V., U., C., D., DD., W., Y., Z., AA., BB., O. (prin moștenitori), G., H., CC., Q., I.. U., G. și C. au formulat cerere reconvențională, solicitând ca, în cazul în care s-ar admite acțiunea, să fie obligate pârâtele Comisia Locală Buftea și Comisia Județeană Ilfov la completarea titlului cu o suprafață similară sau cel puțin echivalentă celei pentru care s-ar admite acțiunea reclamantei. Prin încheierea din data de 07 mai 2018, tribunalul a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor defunctei O., și anume, EE. și FF.. De asemenea, a dispus introducerea în cauză a numiților GG. și HH.. Prin încheierea din data de 02.12.2019, tribunalul a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților V. și DD..

Sentința pronunțată de Tribunalul Ilfov Prin sentința civilă nr. 1305 din 18 mai 2020, Tribunalul Ilfov – secția civilă a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâți în raport de dispozițiile art. 35 C. proc. civ. și a respins acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne, împotriva pârâților EE., FF., GG., HH., X., Z., AA., S., T., U., Y., BB., G., R., D., W., C., H., I., Comisia Locală Buftea pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, Serviciul Român de Informații, CC., Q. și intervenienții Unitatea Militară 0260 București și Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 1785 A din 09 decembrie 2021, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul incident declarat de apelanții-pârâți Z., AA., BB., EE., FF. împotriva sentinței civile nr. 1305/18.06.2020, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă. A admis apelul principal declarat de apelantul reclamant Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr. 1305/18.06.2020, pronunțată de Tribunalul Ilfov – secția civilă, a anulat sentința apelată și a trimis cauza, spre rejudecare, la prima instanță.

Cererile de recurs Împotriva deciziei civile nr. 1785 A din 09 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă au declarat recurs recurenții-pârâți Comisia Orășenească Buftea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, la data de 01 februarie 2023 și CC., la data de 06 februarie 2023. A. Recursul declarat de pârâta Comisia Orășenească Buftea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel. În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a invocat o greșită aplicare a prevederilor art. 35 C. proc. civ., susținând că acțiunea cu care a fost învestită instanța este o acțiune în constatare, supusă regulii prevăzute de art. 35 din C. proc. civ., potrivit căreia cererea pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Astfel, a învederat că art. 35 din C. proc. civ. consacră principiul subsidiarității acțiunii în constatare, fără a face vreo distincție în funcție de încadrarea ei în categoria celor interogatorii, provocatorii sau declaratorii, față de acțiunea în realizare, ceea ce echivalează cu inadmisibilitatea oricărei categorii a acțiunii în constatare, atât timp cât partea are deschisă calea acțiunii în realizare, caracterul subsidiar al acțiunii în constatare manifestându-se în raport cu toate posibilitățile procedurale pe care partea le are, pentru realizarea dreptului. Or, în speță, reclamantul a pretins constatarea pe cale judecătorească a existenței dreptului său de proprietate și administrare asupra unui imobil-teren ce nu se află în posesia sa, ci a pârâților. Neexercitând posesia asupra bunului cu privire la care pretinde un drept de proprietate și administrare, reclamantul poate cere realizarea dreptului său, având deschisă calea acțiunii în realizare. Concluzionând, a arătat că o altă interpretare a acțiunii decât a titularului acțiunii este de natură să încalce principiul disponibilității, instanța fiind obligată să se abțină de la recalificare și să dea eficiență principiului disponibilității, deoarece așa cum prevede art. 9 C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. B. Recursul declarat de pârâta CC. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel. În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a invocat o greșită aplicare a prevederilor art. 35 C. proc. civ., susținând că, din analiza cererii de chemare în judecată precum și a cauzei juridice, rezultă că reclamantul urmărește, în primul rând, ca instanța de judecată să constate dreptul de proprietate al Statului Român și dreptul de administrare al MAI, prin U.M. 0260 București, asupra imobilului în suprafață totală de 60.378,84 mp, precum și că acest imobil face parte din domeniul public al Statului Român și, în subsidiar, după ce instanța tranșează această chestiune a constatării dreptului de proprietate, reclamantul urmărește constatarea nulității titlurilor de proprietate asupra suprafeței ce se suprapune parțial cu terenul reclamantei. În continuare, a arătat că reclamantul, atât în cadrul notelor scrise, cât și în cadrul dezbaterilor orale în fața instanței, nu a negat faptul că primul capăt de cerere este o acțiune în constatarea dreptului de proprietate, iar al doilea capăt de cerere referitor la constatarea nulității titlurilor de proprietate reprezintă o acțiune în realizare. A învederat recurenta că instanța de apel nu poate, prin considerentele deciziei atacate, să reconfigureze petitul cererii de chemare în judecată și să ignore faptul că reclamantul a învestit instanța cu un capăt principal și cu alte capete subsidiare. Chiar dacă prin capătul subsidiar se solicită anularea parțială a titlurilor de proprietate pe considerentul existenței unei suprapuneri, totuși, nu se poate face abstracție de primul capăt de cerere, fiind și cel principal. Drept urmare, a susținut că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind vorba în esență despre principiul disponibilității, rolului activ al judecătorului și dispozițiile art. 30 alin. (4) C. proc. civ., conform cărora cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal. A arătat că fără dubiu există o legătură de subordonare între capătul principal și cel accesoriu referitor la constatarea nulității titlurilor de proprietate, soluționarea capătului subsidiar depinzând de soluția dată primului capăt de cerere. Reclamantul a susținut permanent că primul capăt de cerere este o acțiune în constatare, iar în urma constatării dreptului de proprietate al Statului Român și a dreptului de administrare al MAI, prin UM 0260 București, asupra imobilului, respectiv că acest imobil face parte din domeniul public al Statului Român, a solicitat anularea titlurilor de proprietate eliberate pârâților ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în mod nelegal. Concluzionând, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la curtea de apel.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare la recursurile declarate în cauză, prin care a invocat excepția nulității recursurilor, considerând că motivele invocate nu se circumscriu motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. Intimata-intervenientă Unitatea Militară 0260 București a formulat întâmpinare la recursurile declarate în cauză, prin care a invocat excepția nulității recursurilor, considerând că motivele invocate nu se circumscriu motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate. Intimații-pârâți AA., BB., Z., EE., FF. au formulat întâmpinare la recursurile declarate în cauză, prin care au solicitat admiterea acestora. Intimatul-pârât Serviciul Român de Informații a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Procedura de filtru Prin încheierea din 14 februarie 2024, completul de filtru a respins excepția inadmisibilității recursurilor, invocată de intimatul Ministerul Afacerilor Interne, a respins excepția nulității recursurilor, invocată de intimații Ministerul Afacerilor Interne și Unitatea Militară 0260 București, a admis în principiu recursurile declarate de pârâta Comisia Orășenească Buftea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin primar, și de pârâta CC., împotriva deciziei civile nr. 1785 A din 09 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, stabilind termen de judecată în ședință publică, la data de 17 aprilie 2024, ora 9:00, completul C10- noul C. proc. civ., cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Prin cererea de recurs, pârâta Comisia Orășenească Buftea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat greșita aplicare a prevederilor art. 35 raportat la art. 22 alin. (4) și art. 9 din C. proc. civ., susținând că acțiunea dedusă judecății este una în constatare, care nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, o altă calificare a acțiunii decât cea avută în vedere de reclamant fiind de natură să încalce principiul disponibilității. Această critică, deși a fost subumată de către recurenta-pârâtă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate se circumscrie motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât pune în discuție pretinsa încălcare a unor norme de procedură. La rândul său, pârâta CC. a susținut, în esență, prin cererea de recurs, încălcarea de către instanța de apel a principiului disponibilității, rolului activ al judecătorului și a dispozițiilor art. 30 alin. (4) C. proc. civ., acțiunea în constatare fiind petitul principal formulat de reclamant, iar acțiunea în realizare ce privește constatarea nulității titlurilor de proprietate fiind capătul accesoriu, care depinde de soluția primului capăt de cerere, care este cel principal. Înalta Curte reține că cele două pârâte susțin, în sinteză, că decizia atacată a fost dată cu încălcarea principiului disponibilității, respectiv a prevederilor art. 35 din C. proc. civ., cererea dedusă judecății fiind o acțiune în constatare inadmisibilă care se circumscrie dispozițiilor art. 35 din cod, instanței de apel nefiindu-i permis să reconfigureze petitul cererii de chemare în judecată și să ignore că reclamantul a învestit instanța cu un capăt principal care are ca temei juridic art. 35 C. proc. civ. și cu mai multe capete subsidiare a căror soluționare va fi analizată într-o teză subsecventă, după ce se va hotărî cu privire la capătul principal de cerere. Întrucât criticile formulate de recurenți sunt comune, respectiv similare, analiza celor două cereri de recurs va fi făcută împreună și integrat, niciuna dintre acestea nefiind fondată. Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma căruia vor fi analizate cele două recursuri deduse judecății, prevede că o hotărâre poate fi casată, printre altele, când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de casare a fost invocat de recurente prin raportare la art. 35 C. proc. civ., la principiul dispobibilității și la rolul judecătorului în aflarea adevărului. Înalta Curte constată că nu i se poate reproșa primei instanțe de control judiciar încălcarea sau aplicarea greșită a acestor dispoziții legale și, înainte de a răspunde criticilor formulate, este necesar a se prezenta câteva aspecte teoretice relative la normele invocate de recurenți. Procesul civil este guvernat de principiile disponibilității, contradictorialității și publicității dezbaterilor, precum și de principiul respectării dreptului la apărare, care reprezintă adevărate garanții procesuale ale părților litigante. Disponibilitatea reprezintă posibilitatea conferită de lege părților de a sesiza autoritățile judiciare, de a dispune de obiectul litigiului și de mijloacele de apărare, sens în care judecătorul nu poate soluționa un litigiu decât în baza cererii părții interesate și numai în limitele sesizării. În acest sens, art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților și, corelativ, art. 22 alin. (6) C. proc. civ. impune ca judecătorul să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut. Principiile menționate sunt o componentă a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa". În același sens, doctrina drepturilor omului a afirmat că aceste garanții procesuale ar fi superflue în absența dreptului de acces la un tribunal imparțial și independent, care a fost pentru prima dată recunoscut în cauza Golder contra Marii Britanii, hotărârea din 21 februarie 1975. Astfel, dreptul de acces la un tribunal, garantat de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, reclamă nu doar posibilitatea formală a părților de a se adresa instanței, dar și necesitatea de a obține o hotărâre pe baza "meritelor cazului", după o examinare completă, în fapt și în drept, a cererii deduse judecății de către o instanță independentă și imparțială, cu plenitudine de jurisdicție, și, evident, în cazul hotărârilor susceptibile de executare, punerea în executare a acestora. Încălcarea principiilor enunțate și neexaminarea integrală a capetelor de cerere și a temeiurilor juridice distincte care le justifică și cu care o instanță a fost învestită semnifică încălcarea însăși a substanței dreptului de acces la un tribunal, cu consecința producerii unei vătămări procesuale care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea în totalitate a hotărârii recurate și reluarea judecății. Aplicând aceste principii prezentei cauze, cu luarea în considerare a circumstanțelor particulare ale acesteia, Înalta Curte reține că situația de fapt relevă că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat: (i) să se constate dreptul de proprietate al Statului Român și dreptul de administrare al Ministerului Afacerilor Interne, prin U.M. 0260 București (Baza de Administrare și Deservire a Jandarmeriei Române), asupra imobilului în suprafață de 60.378,84 m.p. situat în Buftea, Șos. București – Târgoviște km. 18, precum și faptul că acest imobil face parte din domeniul public al statului, (ii) să se constate nulitatea parțială a titlurilor de proprietate în ceea ce privește imobilul anterior menționat eliberate pe numele pârâților și antecesorilor acestora, (iii) să se constate nulitatea proceselor-verbale de punere în posesie, respectiv (iv) să se dispună rectificarea titlurilor de proprietate prin radierea suprafețelor de teren care se suprapun parțial cu imobilul aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne. Prin sentința civilă nr. 1598 din 13 martie 2017, Judecătoria Sectorului 1 București – secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Ilfov, reținând, în esență, cu privire la primul capăt de cerere, că, potrivit art. 125 C. proc. civ., în cererile pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, competența instanței se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului. În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, instanța a reținut că, potrivit art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, nulitatea actelor de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluționarea cererilor este de competența instanțelor judecătorești de drept comun. Referitor la capetele III și IV de cerere, instanța a apreciat că acestea au caracter accesoriu în raport de capătul II de cerere. Învestit prin declinare, Tribunalul Ilfov – secția civilă, prin sentința civilă nr. 1305/2020 din 18 iunie 2020, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea, ca inadmisibilă, pe motiv că, raportat la art. 35 C. proc. civ. și la obiectul cererii, reclamantul avea la îndemână o acțiune în realizarea dreptului, respectiv o acțiune în revendicare, care este prioritară acțiunii în constatare. În apel, prin decizia recurată a fost admis apelul declarat de reclamant și anulată sentința primei instanțe cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reținându-se în esență, că cererea dedusă judecății are caracterul unei cereri în realizare, iar tribunalul trebuia să dea calificarea corespunzătoare cererii și să o analizeze ca având natura unei acțiuni în realizare, ceea ce demonstrează că în speță au fost aplicate greșit prevederile art. 35 C. proc. civ., în sensul constatării inadmisibilității acțiunii. Raportat la situația de fapt reținută în cauză, se reține că reclamantul a formulat patru capete de cerere, dintre care primul vizează constatarea dreptului de proprietate al Statului Român și a dreptului de administrare al Ministerului Afacerilor Interne prin UM 0260, petit care deși a fost formulat primul în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu poate fi considerat petitul principal în raport cu care să se stabilească admisibilitatea acțiunii față de prevederile art. 35 C. proc. civ.. Acest petit reprezintă o consecință a celui de-al doilea prin care se solicită constatarea nulității titlurilor de proprietate. În acest sens, însăși instanța de apel a apreciat judicios că solicitarea de constatare a dreptului de proprietate reprezintă cauza juridică a nulității titlurilor de proprietate, motivul pentru care se solicită aplicarea sancțiunii nulității, absorbit în petitul având acest obiect, în contextul în care ceea ce se susține este faptul că, fiind în domeniul public al statului, terenurile nu puteau face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate. Prin urmare, nu se poate imputa instanței de apel nerespectarea dispozițiilor art. 35 care reglementează acțiunea în constatare raportat la art. 9 (principiul disponibilității) și la art. 22 alin. (4) și (6) C. proc. civ. (rolul judecătorului în aflarea adevărului), în condițiile în care chiar alin. (6) al art. 22 din cod dispune că judecătorul trebuie să pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel. Astfel, prin admiterea apelului nu se poate reține că instanța de prim control judiciar a recalificat obiectul cererii deduse judecății, cum eronat se susține de către recurenți, întrucât așa cum s-a arătat anterior, reclamantul a formulat patru petite ale cererii introductive, dintre care primul este într-adevăr o acțiune în constatare care însă nu poate fi considerat principal față de celelate trei petite și nici nu poate determina respingerea întregii acțiunii, întrucât s-ar încălca dreptul părții la un proces echitabil. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimatul Serviciul Român de Informații – Unitatea Militară 0198 București, aceasta a fost calificată în ședință publică ca fiind o apărare de fond, constatându-se că a fost invocată încă din fața primei instanțe, mai exact la 31.10.2016, motiv pentru care, raportat la soluția dispusă de instanța de apel, de trimitere a cauzei spre rejudecare, și de menținere a acestei soluții de către instanța de recurs, urmează ca această excepție să fie analizată de prima instanță învestită odată cu rejudecarea cauzei. Pentru aceste considerente, reținând caracterul nefondat al criticilor de nelegalitate formulate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâte. În ceea ce privește cererea formulată de intimații-pârâți II., JJ., EE., FF. și BB. de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, potrivit chitanțelor nr. x/27.06.2023 și nr. x/16.06.2024, urmează a fi admisă, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința obligării recurenților-pârâți la plata către fiecare dintre intimații anterior indicați a sumei de 1300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, pe care o apreciază ca fiind proporțională, în raport cu activitatea desfășurată de avocat și complexitatea cauzei.