Decizia nr. 853/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, sub nr. x/2016, la data de 25.10.2016, reclamanta Unitatea Militară 0260 București (Baza de administrare și deservire a Jandarmeriei Române), în contradictoriu cu pârâții Primăria Balotești-Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Instituția Prefectului-Comisia Județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, pârâta A., pârâta B., pârâtul C. și cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov, a solicitat să se constate dreptul de proprietate al Statului Român și dreptul de administrare al U.M. 0260 București asupra imobilului în suprafață de 5000 mp, situat în comuna Balotești, jud. Ilfov, tarla x, parcela P82/1, precum și faptul că acest imobil face parte din domeniul public al statului. De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea Titlului de proprietate nr. x din 18.06.2009 eliberat pe numele pârâtei A.; nulitatea procesului-verbal de punere în posesie nr. x/04.03.2008 eliberat pe numele pârâtei A., precum și nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/31.08.2008 încheiat între pârâta A. - o parte și B. și C. - cealaltă parte. Totodată, a solicitat rectificarea intabulării în Cartea Funciară, respectiv radierea încheierii nr. 93987/04.09.2009, urmare a constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. x/31.08.2009.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1107/19.04.2022, Tribunalul Ilfov a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta UM 0260 București (Baza de Administrare și Deservire a Jandarmeriei Române), în contradictoriu cu pârâții D., E., Primăria Balotești-Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, Instituția Prefectului - Comisia Județeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, A., B., C., Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov, B., C. și intervenienții Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerului Afacerilor Interne, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâții A., D., E., Primăria Balotești-Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, Instituția Prefectului - Comisia Județeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, B., C. și intervenienții Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerului Afacerilor Interne, ca neîntemeiată și a obligat reclamanta să plătească pârâtei A. cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 6.500 de RON.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 935 A din 26.06.2023, Curtea de Apel București, secția a III civilă și pentru cauze cu minori și familie a respins ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți Ministerul Afacerilor Interne și de Unitatea Militară 0260 București (Baza de Administrare de Deservire a Jandarmeriei Române) împotriva sentinței civile nr. 1107 din 19.04.2022, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimații-pârâți B., C., D., E., Primăria Balotești - Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, Instituția Prefectului-Comisia Județeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, A., Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov și cu intimatul intervenient Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs intervenientul - reclamant Ministerul Afacerilor Interne și reclamantul Unitatea Militară 0260 București (Baza de Administrare de Deservire a Jandarmeriei Române), criticând soluția pentru nelegalitate. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta reclamantă Unitatea Militară 0260 București (Baza de administrare și deservire a Jandarmeriei Române) a formulat, în esență, următoarele critici: Făcând referire la considerentele de la pagina 16 a deciziei recurate (prin care instanța de apel a analizat în ce măsură cele două decrete de preluare - Decretul nr. 218/1960 și Decretul nr. 712/1966 - invocate de apelanții-reclamanți, reprezintă titlu valabil în baza căruia Statul a dobândit proprietatea asupra terenului în litigiu), recurenta Unitatea Militară 0260 București precizează că în raport cu dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 218/1960 pentru modificarea Decretului nr. 167 din 21 aprilie 1958 și ale art. unic din Decretul nr. 712/1966 cu privire la bunurile ce se încadrează în prevederile art. III din Decretul nr. 218/1960 pentru modificarea Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, Procesul-verbal întocmit în anul 1974 și cele ulterioare, probează ca instrumentum dreptul de proprietate al statului asupra bunurilor în condițiile în care acesta pune în aplicare Decretul nr. 218/1960, completat cu Decretul nr. 712/1966. Susține că modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate de către stat este legea, conform art. 645 din C. civ. de la 1864. Cu referire la dosarul nr. x/2009, dosar prin care intimatei-pârâte A. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,50 ha în comuna Balotesti, recurenta arată că nu a cunoscut existența acestuia și nici a sentinței pronunțate. In acest context, a fost în imposibilitate de a contesta sentința civilă nr. 998/26.02.2009, în baza căreia s-au eliberat Titlul de proprietate și Procesul-verbal de punere în posesie al intimatei - pârâte. În hotărârea recurată se face distincție între constituirea și respectiv, reconstituirea dreptului de proprietate (considerentele de la fila x), iar în cauză, intimatei-pârâte A. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de 5000 mp, situat în comuna Balotesti, sat Săftica, jud. Ilfov astfel că nu este aplicabilă ipoteza la care se referă art. III alin. (1) lit. b) Legea nr. 169/1997, care vizează doar actele de constituire a dreptului de proprietate. Recurenta arată că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar potrivit cărora "... Aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public, (...), terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosințe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public" și ale art. I (pct. 23 și 29) din anexa la Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, în baza cărora "domeniul public al statului este alcătuit din terenuri destinate exclusiv instrucției militare; terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea (...), unități ale Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne (...)". În decizia recurată se reține că anularea procesului-verbal de punere în posesie și a titlului de proprietate ca urmare a culpei autorităților, la aproximativ 16 ani de la emiterea acestora, timp în care intimata-pârâtă și-a exercitat prerogativele dreptului de proprietate și au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare succesive cu privire la imobil, este incompatibilă cu principiul preeminenței dreptului, fiind încălcată siguranța juridică a raporturilor juridice . Contrar soluției instanței de apel, în realitate, imobilul care face obiectul prezentei acțiuni, aflat la adresa din jud. Ilfov, este asigurat cu pază militară de către efective ale U.M. 0260 București, proprietarii B. și C., respectiv D. și E. nu s-au prezentat la imobil. Mai mult, soții Băran nu au putut fi identificați deși au fost emise adrese către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date București și către Administrația Națională a Penitenciarelor; B. și C. și D. și E. nu au întreprins nici un demers pentru a-și exercita dreptul de proprietate. Recurenta învederează că în lipsa unui act normativ astfel cum este prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 ("la cererea consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului"), care să consfințească trecerea imobilului constând în teren în suprafață de 5000 m.p. din domeniul public al statului și administrarea MAI, în domeniul public al comunei Balotești, județul Ilfov, punerea în posesie conform procesului-verbal nr. x/04.03.2008 nu se putea realiza. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. Recurentul Ministerul Afacerilor Interne a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ., aducând următoarele critici deciziei, critici care sunt expuse sintetic: Instanțele au înlăturat nelegal apărările formulate în cauză, deși prin actele depuse la dosar recurentul a dovedit faptul că atât la momentul formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, cât și la momentul emiterii Titlului de proprietate nr. x din 18.06.2009 și a Procesului-verbal de punere în posesie nr. x din 04.03.2008, terenul în litigiu se afla în proprietatea publică a Statului Român. În concret, emitenții actelor mai sus enumerate au dispus asupra unui imobil cu privire la care nu dețineau un drept de proprietate, bunul făcând parte din proprietatea publică a Statului Român, cu încălcarea Legii nr. 18/1991 a fondului funciar și a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997. Se arată că în cauză a fost efectuată o expertiză topografică, din care a reieșit faptul că terenul intimaților-pârâți se suprapune în integralitate cu terenul aflat în proprietatea publică a Statului Român și în administrarea recurenților - reclamanți, context în care revenea instanțelor judecătorești să stabilească dacă punerea în posesie, respectiv emiterea titlului de proprietate s-a realizat cu respectarea prevederilor legale. Prin procesul-verbal din 31.05.1974 întocmit la nivelul Penitenciarului Ilfov (structură aflată în subordinea Ministerului de Interne, la momentul respectiv), s-a constatat că imobilul din comuna Săftica, km. 24, jud. Ilfov, în suprafață de 33.257 mp a fost dat în folosința Ministerului de Interne din anul 1952. În același proces-verbal s-a făcut mențiunea că a fost întocmit în conformitate cu Decretul nr. 218/1960 și Decretul nr. 712/1966, cel din urmă act constituind act de preluare al imobilului care face obiectul litigiului. Prin urmare, în anul 1952 imobilul în litigiu aparținea domeniului public al Statului Român, fiind dat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - UM 0260 București și până în prezent, acesta nu a fost scos din domeniul public al Statului Român prin modalitățile prevăzute de lege. Recurentul învederează că numai în situația de excepție în care un bun proprietate publică este trecut, în condițiile legii, în domeniul privat al statului sau al unei unități administrativ-teritoriale, ar putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate privată. Contrar celor reținute de către instanța de apel, actele normative prin care terenul a intrat în proprietatea statului, respectiv Decretul nr. 218/1960 și Decretul nr. 712/1966, nu au fost declarate ca neconstituționale, astfel încât nu pot fi înlăturate de la aplicare. În acest sens, analiza efectuată de către instanța de apel cu privire la cele două decrete care constituie titlul statului asupra terenului, s-a făcut cu depășirea atribuțiilor instanțelor judecătorești, legalitatea celor două decrete reprezentând o problemă de constituționalitate, aspect care excedează competențelor unei instanțe naționale. Recurentul invocă faptul că imobilul este înscris în H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului. Contrar celor reținute de instanța de apel, nu a susținut că acest din urmă act administrativ ar valora titlu de proprietate, ci doar a subliniat faptul că valabilitatea titlului de proprietate al Statului Român a mai trecut printr-o analiză, la momentul înscrierii imobilului în H.G. nr. 1705/2006. Susține că instanța de apel trebuia să constate că terenul în litigiu se află în domeniul public al statului și în administrarea MAI prin UM 0260 București, ceea ce face dovada contrară a celor reținute în sentința civilă nr. 998/2009 a Judecătoriei Buftea. În acest context, sentința menționată nu constituie titlu de proprietate în favoarea intimatei - pârâte A.. Abordând chestiunea nulității titlului de proprietate emis de Comisia Județeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, recurentul arătă că, în ipoteza avută în vedere de instanța de apel, a nevalabilității titlului de proprietate al Statului Român, dispozițiile legale imperative indicate pe parcursul judecății nu pot fi nesocotite, deoarece consecința nu ar fi includerea imobilului în proprietatea privată a unității administrativ teritoriale (comuna Balotești), pentru a putea dispune cu privire la acesta. Instituția Prefectului Ilfov - Comisia Județeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a dispus cu privire la un bun care nu se afla la dispoziția sa, deci contrar principiului de drept potrivit căruia nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuși (în prezent, art. 17 alin. (1) din C. civ.). Recurentul susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra aspectului de drept invocat, respectiv faptul că prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 s-a consacrat principiul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, cu condiția ca acestea să fie libere. În mod greșit instanța de apel a înlăturat susținerile apelantului -reclamant în sensul că în lipsa unui act normativ (prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998) care să consfințească trecerea imobilului - teren în suprafață de 5.000 mp din domeniul public al statului și administrarea MAI - UM 0260 București în domeniul public al comunei Balotești, jud. Ilfov, reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut nelegal. în opinia recurentului, terenul nu a fost scos din domeniul public al statului, în condițiile legii. Recurentul arată că instanța a adăugat la prevederile legale, prin reluarea afirmației primei instanțe în sensul că trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale, potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 213/1998 este necesară în situația în care bunul a fost dobândit de către stat printr-o modalitate prevăzută de lege, iar nu și în situația în care preluarea a fost ilegală, "dat fiind faptul că această din urmă ipoteză echivalează, de facto, cu lipsa calității de bun domenial al imobilului". Invocă Decizia nr. 23/17.10.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, în sensul că se impune îndeplinirea cerințelor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998. În opinia recurentului, din moment ce numai proprietarul terenului, respectiv Statul Român putea dispune de imobil, terenul în litigiu rămâne în proprietatea publică. Prin urmare, nu putea face obiectul constituirii vreunui alt drept de proprietate, iar Comisia Locală de Fond Funciar Balotești nu putea efectua punerea în posesie, în mod legal, a unor terenuri ce nu se aflau în posesia sa. În susținerea afirmației, recurentul invocă adresa nr. x/13.04.2006 a Primăriei Balotești, aflată la dosarul cauzei, prin care i s-a comunicat intimatei A. faptul că suprafața de 5.000 mp "nu s-a aflat și nu se află la dispoziția Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și drept urmare, nu poate fi atribuit de către aceasta". Recurentul critică concluzia instanței în sensul că punerea în posesie a pârâtei s-a făcut în mod legal fără parcurgerea procedurii prevăzute de Legea nr. 213/1998. Recurentul invocă dispozițiile Deciziei nr. 748/2015 a Curții Constituționale și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 395/2017 care, deși privesc "terenuri forestiere", apreciază că sunt deplin aplicabile tuturor terenurilor aflate în domeniul public al statului, fiind necesar ca, anterior reconstituirii dreptului de proprietate, imobilul să fie trecut din proprietatea publică în proprietatea privată a statului. Imobilul - teren în suprafață de 5.000 mp, pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea pârâtei A., se află în domeniul public al Statului Român și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - UM 0260 și este inclus în Inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1705/2006, anexată în extras de către reclamantă. Concluzionează că terenul nu a ieșit din proprietatea statului în unul dintre modurile reglementate de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Titlul de proprietate a fost emis pentru un imobil din proprietatea publică a statului și care nu se afla la dispoziția emitentului, demersuri ce afectează inclusiv validitatea vânzărilor ulterioare. Făcând referire la considerentele de la pagina 18 a deciziei recurate, recurentul susține că deși pârâta A. și-a exercitat prerogativele dreptului de proprietate și că au fost încheiate contracte de vânzare - cumpărare succesive cu privire la imobil, acest lucru nu împiedică revenirea la situația juridică anterioară, legală, cu atât mai mult cu cât și în prezent, imobilul ce formează obiectul prezentei acțiuni este asigurat cu pază militară de către UM 0260 București, iar proprietarii nu s-au prezentat să își revendice terenul. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Oficiul de Cadastru și Publicitate, D. și E., A., B. și C. au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursurilor. Intimații-pârâți, B. și C., prin curatorul special F., au solicitat prin întâmpinarea depusă în termen legal, respingerea recursurilor și stabilirea cuantumului onorariului cuvenit curatorului pentru reprezentarea intimaților și obligarea recurenților la plata acestui onorariu. Recurenta - reclamantă Unitatea Militară 0260 București a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimaților pârâți D. și E. și a intimatei pârâte A. și admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Intimata-pârâta A., prin răspuns la întâmpinarea formulată de O.C.P.I. Ilfov, a solicitat admiterea apărărilor și respingerea recursului formulat de Unitatea Militară 0260 București. De asemenea, prin răspuns la întâmpinarea intimaților B. și C., a solicitat admiterea apărărilor și respingerea recursului formulat de Unitatea Militară 0260 București, cu argumentul că motivele de recurs invocate nu se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 03 decembrie 2024, completul de filtru a prorogat discutarea excepțiilor tardivității recursului declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Militară 0260 București (Baza de Administrare și Deservire a Jandarmeriei Române) împotriva deciziei nr. 935A din 26 iunie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și inadmisibilității recursurilor declarate, în ședință publică. A admis în principiu recursurile declarate de recurenții-reclamanți Ministerul Afacerilor Interne și Unitatea Militară 0260 București (Baza de Administrare și Deservire a Jandarmeriei Române) împotriva deciziei nr. 935A din 26 iunie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în contradictoriu cu intimații-pârâți Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov, B. prin curator special F., D., Instituția Prefectului - Comisia Județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Primăria Balotești - Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, C. prin curator special F., E., A. și cu intimatul-intervenient Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A fost fixat termen de judecată la data de 18 martie 2025, ora 9 00 , în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate pentru considerentele comune ce urmează să fie expuse. Excepția inadmisibilității acțiunii este nefondată, întrucât astfel cum s-a stabilit prin sentința civilă definitivă de declinare nr. 780/2017 a Judecătoriei Buftea pronunțată în prezenta cauză, instanța de judecată a fost învestită cu o cerere principală având ca obiect acțiunea în revendicare a unui imobil, imobil a cărui valoare este mai mare de 200.000 RON. Întrucât capătul de cerere principal este reprezentat de o acțiune în revendicare, atunci rezultă pe cale de consecință, că prezentul proces nu poate fi calificat drept unul funciar, spre a îi fi aplicabile dispozițiile art. 1 și art. 5 din Titlul XIII Accelerarea judecăților în materia restituirii proprietății funciare al Legii nr. 247/2005. Existența acestui capăt de cerere principal (recunoscut în mod expres de altfel, ca atare, inclusiv de intimata pârâtă A., prin notele scrise depuse la data de 06.02.2017 la dosar - dosar Judecătorie Buftea) permite în sistemul național judiciar, promovarea și a căii de atac a recursului - indiferent deci, de existența și a unor alte capete de cerere care dacă ar fi privite singure, ar atrage inadmisibilitatea acestei căi de atac - date fiind prevederile art. 460 alin. (2) C. proc. civ. privind unicitatea căii de atac: "Dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală". De altfel, în privința capetelor de cerere care vizează procedura de fond funciar, Înalta Curte notează și prevederile art. 63 din Legea nr. 18/1991 (invocate de asemenea, și de intimata pârâtă A. în aceleași note scrise menționate anterior, pe care le-a formulat în circumscrierea procedurii judiciare unitare prezente dreptului comun și deci, nu dreptului funciar), conform cărora: "În toate cazurile în care legea prevede nulitatea unor operațiuni sau acte juridice, litigiul se judecă potrivit dreptului comun și nu conform procedurii speciale prevăzute în prezentul capitol", coroborate cu calitatea de terți a recurenților față de titlul de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991 a cărui anulare o solicită între altele. Deciziile Curții Constituționale indicate de către intimata pârâtă A. (respectiv nr. 743/2021, 292/2017, 532/2020 sau 680/2021) în punctul său de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu, se raportează, potrivit chiar paragrafelor citate de către această parte procesuală, la marja de apreciere a legiuitorului național de a stabili materiile specifice exceptate de la calea de atac a recursului, unele dintre acestea fiind evidențiate în cadrul acestor decizii indicate ale forului constituțional. Or, în cauza pendinte, astfel cum s-a argumentat supra, ne aflăm în prezența dreptului comun și nu a unei astfel de materii specifice. Din perspectiva tuturor acestor elemente conjugate evidențiate anterior, rezultă că prezentul litigiu nu se circumscrie dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. j) 3 C. proc. civ., ci prevederilor art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., astfel încât raportat la valoarea obiectului material al pricinii, valoare care depășește 200.000 RON și la dispozițiile art. 460 alin. (2) C. proc. civ., decizia civilă atacată are deschisă calea de atac a recursului (în același sens e și practica judiciară a instanței supreme, de exemplu încheierea din 14.02.2024 din dosarul nr. x/2016, aflată la filele x și urm. dosar recurs). Nici excepția tardivității recursului formulat de către recurenta Unitatea Militară 0260 București, nu este fondată. Astfel, se observă că pe procesul-verbal de comunicare a deciziei recurate către recurenta reclamantă menționată, este indicată olograf data de 26.01.2024 ca dată a comunicării hotărârii din apel . Or, potrivit mențiunilor din cadrul finalului deciziei recurate, rezultă că aceasta a fost redactată la data de 31.01.2024 . Mai mult, în cadrul al înseși dovezii de înmânare enunțate, se atestă în partea de jos, data emiterii acestei dovezi, 01.02.2024, dată de asemenea, ulterioară datei înscrise în cuprinsul său ca fiind cea a comunicării efective a hotărârii către partea procesuală. Aceste elemente ilustrate și conjugate atestă din punct de vedere logico - juridic strecurarea unei evidente erori materiale în cuprinsul dovezii de comunicare respective, sub aspectul datei comunicării hotărârii, întrucât la data menționată ca fiind cea a comunicării, hotărârea din apel nu fusese încă redactată și nici formularul dovezii de comunicare (formular pe care se trece ulterior, data efectivă a comunicării) nu fusese încă emis, printat. Concluzia expusă este confirmată de altfel, și de extrasul din registrul de corespondență al recurentei reclamante, depus de această parte procesuală la dosar, din care rezultă că decizia civilă recurată a fost primită de către această parte procesuală la data de 05.02.2024. Având în vedere toate aceste aspecte conjugate expuse, rezultă că, dată fiind eroarea materială evidentă strecurată în cuprinsul dovezii de comunicare respective, nu rezultă data comunicării hotărârii din apel către recurenta reclamantă, astfel încât nu se poate aprecia că termenul de recurs de 30 zile a început a curge și s-a epuizat, date fiind prevederile art. 485 Cod Procedură Ciivlă, motiv pentru care recursul declarat de această parte procesuală la data de 28.02.2024 este apreciat a fi fost formulat în interiorul termenului legal de declarare de 30 zile. Procedând în continuare la analiza celor două recursuri formulate, ce în esență, ridică aceleași critici de nelegalitate, Înalta Curte constată că aceste căi de atac sunt fondate, în temeiul următoarelor considerente comune: Astfel, sub un prim aspect, se constată - potrivnic susținerilor unora dintre intimați din cuprinsul întâmpinărilor depuse la dosar în această fază procesuală a recursului - că deși și-a întemeiat recursul exclusiv pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu toate acestea recurentul intervenient reclamant Ministerul Afacerilor Interne a formulat inclusiv critici vizând nemotivarea deciziei recurate sub aspecte esențiale ale cauzei, exemplificând în acest sens: "Reiterăm problema principală a dosarului, respectiv faptul că Instituția Prefectului Ilfov - Comisia Județeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a dispus cu privire la un bun care nu se afla la dispoziția sa, deci contrar principiului de drept potrivit căruia nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuși (în prezent, art. 17 alin. (1) din C. civ. Astfel, reiterăm aspectele prezentate și instanței de apel și asupra cărora Curtea de Apel București nu s-a pronunțat, respectiv faptul că prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 s-a consacrat principiul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, cu condiția ca acestea să fie libere" (pagina 3 a cererii de recurs a intervenientului recurent). Or, astfel de critici formulate se subsumează în realitate, motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", motiv de recurs invocat de altfel, în mod expres și de recurenta reclamantă UM 0260 București în cererea sa distinctă de recurs. Instanța de recurs are posibilitatea, date fiind dispozițiile art. 489 C. proc. civ., de a încadra în mod corect criticile de recurs formulate, în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Procedând așadar, la cercetarea acestei omisiuni criticate în recurs, Înalta Curte constată că într-adevăr, în apel intervenientul apelant a formulat între altele, următoarele critici: "Așadar, în concret, motivul pentru care reclamantul a cerut instanței anularea titlului de proprietate nr. x/18.06.2009 și a procesului-verbal de punere în posesie 297/04.03.2008 este că emitenții acestor acte au dispus asupra unui imobil cu privire la care nu dețineau dreptul de proprietate, bunul făcând parte din proprietatea publică a Statului Român. (...) Astfel, prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 s-a consacrat principiul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, cu condiția ca acestea să fie libere. (...) Terenul fiind proprietate publică, nu poate face obiectul constituirii vreunui alt drept de proprietate, așadar Comisia Locală de Fond Funciar Balotești nu putea efectua punerea în posesie, în mod legal, a unor terenuri ce nu se aflau în posesia sa. De fapt, din adresa Primăriei Balotești nr. 3428/13.04.2006, aflată la dosarul cauzei, pârâtei A. i s-a precizat faptul că suprafața de 5.000 mp "nu s-a aflat și nu se află la dispoziția Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și drept urmare, nu poate fi atribuit de către aceasta". (...) Mai mult decât atât, împrejurarea că părțile din dosarul nr. x/2009 nu au invocat faptul că terenul în cauză se afla în domeniul public al statului, respectiv că este un teren cu privire la care Comisia locală nu putea dispune întrucât nu se afla la dispoziția sa, nu poate fi imputată Statului Român, Ministerului Afacerilor Interne sau U.M. 0260 București, entități care nu au fost parte în acest litigiu. (...) Precizăm faptul că la dosarul cauzei nu există un înscris din care să reiasă faptul că terenul în discuție s-ar fi aflat la dispoziția comisiei de aplicare a legilor fondului funciar, pentru ca aceasta să poată emite titlul de proprietate în mod legal. Trecând peste aceste aspecte, chiar și în ipoteza avută în vedere de instanță, a nevalabilității titlului de proprietate al Statului Român, dispozițiile legale imperative indicate în prezentul apel nu pot fi nesocotite, deoarece consecința nu ar fi includerea imobilului în proprietatea privată a unității administrativ teritoriale (comuna Balotești)". Or, potrivnic susținerilor intimaților din cuprinsul întâmpinărilor depuse la dosar în această fază procesuală a recursului, Înalta Curte constată împrejurarea că în cuprinsul deciziei recurate, cutea de apel nu soluționat aceste critici, măcar prin minime considerente comune care să le răspundă concis, sintetic, dar logico-juridic, încălcând astfel dispozițiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. care indică standardele legale de motivare: "(1) Hotărârea va cuprinde: (...) b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", dar și prevederile art. 6 C. proc. civ. referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 13 C. proc. civ. privitor la respectarea dreptului la apărare al părților procesuale. Într-adevăr, din silogismul juridic concret expus de către instanța de apel, lipsește analiza referitoare la aceste elemente esențiale învederate, elemente care puteau avea înrâurire inclusiv asupra capătului de cerere privind revendicarea. Astfel, se observă că deși instanța de apel confirmă statuarea tribunalului asupra inexistenței la momentul emiterii titlului de proprietate în baza legilor funciare, a dreptului de proprietate al statului asupra imobilului litigios, cu toate acestea instanța de apel validează respectivul act juridic, validare care însă, în mod necesar se grefează - ab initio și chiar cu titlu general - pe însăși regăsirea inițială a imobilului în patrimoniul unității administrativ - teritoriale a cărei comisie de fond funciar propune emiterea titlului de proprietate. Or, din această perspectivă, instanța de apel nu a lămurit în privința situației de fapt a cauzei deduse judecății, modul în care, deși potrivit propriei sale aprecieri, titlurile de preluare de către stat a imobilului - respectiv Decretele nr. 218/1960 și nr. 712/1966 - nu ar fi fost valabile, cu toate acestea a considerat în continuare, că ulterior, imobilul s-a regăsit totuși în patrimoniul unității administrativ - teritoriale și la dispoziția acesteia, liber, pentru a putea fi reconstituit dreptul de proprietate în favoarea intimatei pârâte A.. Această lămurire se impunea în condițiile în care pe de o parte, recurenții au afirmat că în întreagă această perioadă, imobilul litigios a fost ocupat, fiind în stăpânirea lor și nu la dispoziția comisiilor locală și județeană de fond funciar, nefiind deci, liber, fapt care - potrivit susținerii recurentului intervenient - ar fi fost recunoscut prin înscris emis de Primăria Balotești, iar pe de altă parte, dispozițiile art. 2 alin. (1) partea întâi din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 atestă că "(1) În aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane". Totodată, instanța de apel nu a lămurit concret nici titlul în temeiul căruia imobilul litigios s-a regăsit totuși, ulterior încheierii perioadei comuniste, în patrimoniul unității administrativ - teritoriale, în condițiile în care același organ judiciar a negat existența unui titlu valabil de preluare de către stat în perioada comunistă și nici caracterul liber al imobilului din perspectiva legală enunțată anterior, aflarea sa la dispoziția comisiilor de fond funciar, în condițiile în care a respins cererea de anulare a titlului de proprietate emis în temeiul legilor funciare. În tot acest context expus, a se reproșa recurenților că, terți fiind față de procesul civil finalizat prin sentința civilă nr. 998/2009 a Judecătoriei Buftea, nu ar fi realizat dovada contrară celor reținute în respectiva hotărâre judecătorească, în condițiile în care pe de altă parte, apărările acestora în această direcție, apărări determinante în cauza prezentă, nu au fost analizate de către instanța de apel și nu au primit astfel, un răspuns, echivalează nu doar cu încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare, ci și cu nesoluționarea completă a fondului cauzei, lipsind pe cale de consecință, de fundament soluția pronunțată în cauză de instanța de apel și devenind așadar, incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în referire la art. 498 alin. (2) C. proc. civ., cu consecința aprecierii caracterului fondat al recursurilor declarate, admiterii acestora, casării deciziei recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare. În aceeași direcție procesuală enunțată, instanța de recurs mai constată, convergent susținerilor recurentei reclamante Unitatea Militară nr. 0260 București din cererea sa de recurs, privitoare la legea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate de către stat, că această critică nu a fost cercetată în mod riguros și complet de către instanța de apel, conform standardelor procesuale impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Astfel, deși instanța de apel s-a raportat în mod generic, în cuprinsul deciziei sale de apel, în delimitarea domeniului public, inclusiv la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 conform căruia: "Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege" (a se vedea pagina 15 a deciziei recurate), cu toate acestea curtea de apel a ignorat cu totul din analiza sa juridică conținutul efectiv al anexei menționate în norma juridică, anexă care face parte integrantă din Legea nr. 213/1998, conținut individualizat în mod concret la particularitățile speței prezente de către recurenta reclamantă prin trimitere la art. I pct. 23 și 29 din anexă, în forma în vigoare la momentul emiterii titlului de proprietate: "1. Domeniul public al statului este alcătuit din următoarele bunuri: (...) 23. terenurile destinate exclusiv instrucției militare; (...) 29. terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea: Parlamentul, Președinția, Guvernul, ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiile publice subordonate acestora; instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea; unități ale Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne, ale serviciilor publice de informații, precum și cele ale Direcției generale a penitenciarelor; serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și prefecturile, cu excepția celor dobândite din venituri proprii extrabugetare, care constituie proprietatea privată a acestora". Or, în condițiile în care apelanții au afirmat încă din faza procesuală a fondului, faptul că au stăpânit în tot acest răstimp imobilul litigios, se impunea cercetarea efectivă a aspectului dacă într-adevăr, imobilul litigios face parte din domeniul public al statului, astfel cum acest domeniu a fost circumscris inclusiv prin anexa la Legea nr. 213/1998. Este corect că potrivit art. 6 alin. (1) din același act normativ, "(1) Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat". Instanța de apel trebuia în acest context, să cerceteze criticile apelanților relative apartenenței bunului la domeniul public al statului în temeiul legii, inclusiv din perspectiva analizei atât a conținutului concret al art. 3 alin. (1) partea întâi și anexei la Legea nr. 213/1998, text de lege distinct de art. 6 din aceeași lege și căruia, dacă l-ar fi subordonat, trebuia de asemenea, în temeiul aceleiași obligații legale de motivare expuse supra, să prezinte argumentele pentru care aprecia că se impune o astfel de interpretare sistematică a celor două norme juridice, tot astfel cum instanța de apel trebuia să ilustreze și dacă art. 3 alin. (1) prima parte din Legea nr. 213/1998 instituie un caz diferit de partea secundă a aceleiași prevederi legale, din perspectiva instituirii condiției necesității dovedirii dobândirii dreptului de către stat prin modurile prevăzute de lege. Lipsa argumentării necesare a instanței de apel în aceste direcții creionate, în contextul în care a utilizat aceste norme juridice în fundamentarea soluției pe care a pronunțat-o în cauză, echivalează de asemenea, cu nerespectarea de către curtea de apel a obligației sale legale de motivare, de tranșare a elementelor decisive ale cauzei, consolidând astfel, și din această perspectivă, caracterul fondat al recursurilor promovate și concluzia de admitere a recursurilor, cu consecința casării deciziei civile recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiași instanței, în temeiul art. 498 alin. (2) C. proc. civ. în referire la art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Deficiența de cercetare juridică ilustrată regăsită în hotărârea din apel este reconfirmată și chiar accentuată de partea finală a deciziei recurate. Astfel, se observă că deși în prima parte a argumentării instanței de apel, curtea de apel constată valabilitatea procedurii finalizate prin emiterea titlului de proprietate pe numele intimatei pârâte A., cu toate acestea, în partea finală a deciziei, respectiv în paragrafele destinate cercetării speței din perspectiva interpretării oferite de CEDO dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților sale Fundamentale, aceeași instanță de apel admite că ar fi existat totuși, greșeli în privința respectării de către autoritățile competente a procedurii aplicabile în materia restituirii dreptului de proprietate: "Într-o situație precum cea din cauză, în care ar fi existat greșeli în privința respectării de către autoritățile competente a procedurii aplicabile în materia restituirii dreptului de proprietate, greșeli care să impună anularea titlului de proprietate, (...)" (pagina 18 a deciziei recurate). Or, Înalta Curte apreciază că o astfel de motivare este afectată de carența contradictorialității, element negativ sancționat de asemenea, prin intermediul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât lipsește instanța de control judiciar de posibilitatea grefării controlului său jurisdicțional exclusiv de legalitate pe o situație de fapt clar stabilită. Or, din aceste constatări ale curții de apel expuse, nu rezultă cu certitudine dacă instanța de apel a constatat sau nu existența de greșeli, nelegalități în cadrul procedurii finalizate cu emiterea titlului de proprietate în favoarea intimatei A.. Conchizând, întrucât astfel cum s-a enunțat supra, potrivit tuturor considerentelor ilustrate în mod conjugat în prezenta decizie civilă de recurs, instanța de apel nu a cercetat total fondul cauzei și nu a stabilit integral situația de fapt a litigiului dedus judecății și atât timp cât verificarea modului de aplicare a legii în cauză reprezintă a doua etapă a silogismului juridic de rezolvare a speței, etapă subsecventă celei a completei stabiliri a situației de fapt a cauzei, rezultă pe cale de consecință, că restul criticilor din cererile de recurs formulate (între care se înscrie și cea a recurentei reclamante privitoare la recunoașterea apartenenței bunului imobil litigios la domeniul public al statului, prin dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 8/1991 a fondului funciar), aferente motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., devin inutil de analizat la acest moment procesual, ele urmând însă, a fi evaluate - evident laolaltă cu apărările contrapuse de intimați - de către instanța de apel, în rejudecarea dispusă. Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția tardivității recursului declarat de recurenta-reclamată Unitatea Militară 0260 București (Baza de Administrare și Deservire a Jandarmeriei Române), va respinge excepția inadmisibilității recursurilor declarate de recurenții-reclamanți Ministerul Afacerilor Interne și Unitatea Militară 0260 București (Baza de Administrare și Deservire a Jandarmeriei Române) și va admite recursurile promovate, va casa decizia civilă și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, urmând a fi avute în vedere cele statuate prin prezenta decizie civilă de casare.