Decizia nr. 1254/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 04 februarie 2022 sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Direcția Generală a Poliției Municipiului București, prin Jandarmeria Română, prin Parlamentul României, prin Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, prin Ministerul Sănătății, prin Guvernul României, prin Președinția României, prin Ministerul de Finanțe, prin Colegiul Medicilor din România și intimatul Avocatul Poporului, solicitând instanței obligarea acestora la plata sumei de 1.236.390 RON (250.000 euro), reprezentând daune morale. Prin sentința civilă nr. 8115/20.06.2022, Judecătoria Sectorului 4 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin sentința civilă nr. 1632/18.11.2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondate, excepția nulității cererii, excepția netimbrării cererii, excepția inadmisibilității cererii și excepția lipsei calității procesuale a pârâților și a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată. Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel reclamantul A..

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 918A/08.06.2023, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1632/18.11.2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022 în contradictoriu cu intimații-pârâți Avocatul Poporului, Statul Român prin Direcția Generală a Poliției Municipiului București, Statul Român prin Jandarmeria Română, Statul Român prin Parlamentul României, Statul Român prin Comitetul Național Pentru Situații Speciale de Urgență, Statul Român prin Ministerul Sănătății, Statul Român prin Guvernul României, Statul Român prin Președinția României, Statul Român prin Ministerul de Finanțe și Statul Român prin Colegiul Medicilor din România, ca nefondat.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 918A/08.06.2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul A.. Prin recursul declarat, recurentul-reclamant a învederat că solicită casarea deciziei pronunțate în apel nr. 918A din 08 iunie 2023, invocând eroarea judiciară, în sensul exercitării funcției cu neglijență. A invocat că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., a mai indicat drept motive de recurs pct. 6 (instanța nu a intrat în cercetarea fondului și nici a apelului) și pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și punctele 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. de la 1865. A susținut că motivarea la fond și în apel nu îndeplinește exigențele legale, instanța nepronunțându-se cu privire la întreg probatoriul administrat. Instanța de apel a apreciat că măsura de siguranță publică a fost justificată și proporțională, fără a avea dovezi în acest sens, nu există studii științifice făcute în acest sens. Face aprecieri cu privire la caracterul incorect, discriminatoriu și neconstituțional al Legii nr. 55/2020. Susține că a acuzat personalul medical din parcarea B. de încălcarea Legii nr. 46/2003, iar instanța nu a ținut cont de dovezile prezentate în care personalul medical a refuzat să îl informeze în legătură cu riscurile la care se supunea dacă alegea să se vaccineze contra Covid 19, personalul medical l-a tratat batjocoritor, cu încălcarea art. 8 din Legea nr. 46/2003, spunându-se să meargă la Spitalul de boli psihice Obregia. A mai arătat că în parcarea B. nu exista mașină de salvare pentru a se merge la un spital în caz de nevoie, nu existau condiții de resuscitare, medicii nu aveau echipament medical, nu aveau nici ecusoane pentru identitate și funcția. Instanța de apel nu a ținut seama de dovezile prezentate, filmări video, înscrisuri, extrase de pe website-uri, din emisiuni TV, susține că unele dovezi nu se mai regăsesc la dosarul cauzei. Consideră că nu a avut parte de un proces echitabil, arată că restricțiile instituite în perioada pandemiei au fost abuzive, expune considerații generale privitoare la pandemia Covid 19 la nivel european. A invocat că în mod abuziv nu a fost primit în C., că agenții de pază l-au bruscat și lovit pentru că nu era vaccinat contra Covid 19, susține că a fost discriminat pe baza convingerilor sale, a indicat prevederile art. 13 și 19 din Legea nr. 46/2003, conform cărora pacientul poate refuza sau poate opri o intervenție medicală, consimțământul pacientului fiind obligatoriu în cazul participării sale în învățământul clinic și la cercetarea științifică. A mai arătat că măsura obligării de a nu părăsi locuința dispusă pe durata pandemiei Covid 19, precum și prelungirea sa a fost abuzivă. Citează alte cauze în care pandemia Covid 19 a fost declarată ilegală. Susține că hotărârile emise de Guvern pentru instituirea sau prelungirea stării de alertă conțin reglementări de natură să restrângă drepturile și libertățile fundamentale. Mai arată că nu a fost primit într-un cabinet stomatologic din cadrul Spitalului clinic de chirurgie oro-maxilo-facială Profesor Dr. Dan Theodorescu, Susține că nu s-a cercetat susținerea potrivit căreia i s-ar fi refuzat serviciile stomatologice pe motiv că nu este vaccinat contra Covid 19. Prin omisiunea de a analiza toate probele cerute, instanța nu a stabilit toate împrejurările de fapt esențiale în cauză, motivarea fiind incompletă și incorectă. Instanța era datoare să verifice cronologic înscrisurile cerute care demonstrau că guvernul era demis când a emis ordonanța de urgență care viza pandemia. Susține că există la dosar unele înscrisuri cu privire la care prima instanță și instanța de apel nu s-au pronunțat, că instanța de apel nu a dorit să vizualizeze toate probele cu înregistrări video. Arată că dovada că instanța de apel a tratat cu superficialitate apelul este faptul că la pagina 7 din apel s-a reținut că singura probă utilă pentru soluționarea cauzei este reprezentată de înregistrarea video din octombrie 2021 depusă de apelant la dosar, din care rezultă că acestuia i s-a interzis accesul într-un spațiu comercial, însă acesta a depus mai multe înregistrări video în care se observă că i s-a interzis intrarea în mai multe centre comerciale. Arată că argumentul din hotărârea recurată referitor la competența instanței de contencios administrativ este incorect, atâta timp cât cauza a fost reținută spre judecare de Tribunalul București Arată că menținerea măsurilor ce restrângeau drastic drepturi fundamentale contravine în mod flagrant art. 53 din Constituție, nu este nici proporțională, nici necesară raportat la situația concretă din 26 octombrie 2021. Mai arată că și testarea era discriminatorie. Vaccinarea nu era o măsură de prevenție a unei boli infecțioase, deci o măsură medicală, ci ca o condiționare a restrângerii drepturilor și libertăților. Instanța nu a dat curs cererii recurentului de a se face adresă la OMS, nu a făcut demersurile necesare pentru aflarea adevărului. A arătat că instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționale prevederile Legii nr. 55/2020 care nu prevedeau o procedură de judecată efectivă a controlului hotărârilor Guvernului cu respectarea liberului acces la justiție. Face referire la hotărârea Curții Constituționale a României nr. 392/2021 privind lipsa unei căi eficiente de atac împotriva actului administrativ care restrânge drepturi, arată că aceasta dă dreptul la daune morale, având în vedere că anularea actului nu produce efecte în sensul reîntregirii exercitării unor drepturi în timp util. Astfel, pierderea participării la unele evenimente unice creează frustrare, disconfort psihic și încalcă demnitatea umană. În drept a indicat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de recurs de ordine publică.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Sănătății a invocat excepția nulității recursului și pe fond respingerea recursului ca nefondat, subliniind că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii sale civile delictuale. Prin întâmpinarea formulată de pârâta Direcția Generală a Poliției Municipiului București, s-a invocat excepția nulității recursului și, pe fond, respingerea recursului, ca nefondat. Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Colegiul Medicilor din România a invocat excepția nulității recursului și, pe fond, respingerea recursului, ca nefondat. Prin întâmpinarea formulată de pârâta Instituția Avocatul Poporului s-a invocat excepția nulității recursului și, pe fond, respingerea recursului, ca nefondat. Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prin reprezentant legal Departamentul pentru Situații de Urgență s-a invocat excepția nulității recursului și, pe fond, respingerea recursului, ca nefondat. Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române s-a invocat excepția nulității recursului, excepția netimbrării recursului, excepția tardivității recursului și, pe fond, respingerea recursului, ca nefondat. Prin întâmpinarea formulată de pârâta Administrația Prezidențială s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Prin notele de ședință depuse, recurentul A. a indicat pretinsele fapte ilicite care pot fi imputate fiecărui intimat. Prin întâmpinarea formulată de pârâta Camera Deputaților s-a invocat excepția nulității recursului și, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 05 februarie 2024 a fost fixat termen de judecată în 14 mai 2024 pentru soluționarea recursului, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prioritar, cât privește excepția nulității, invocată de intimați prin întâmpinare, Înalta Curte reține că se invocă motivarea incompletă a deciziei recurate, interpretarea greșită a unor dispoziții legale, precum și că instanțele de fond și apel nu au analizat toate susținerile recurentului. Aceste critici pot fi subsumate cel puțin parțial motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., astfel că excepția nulității recursului urmează a fi respinsă. Se impune a se evidenția că, deși circumscrise de recurent motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs, reclamantul a susținut și critici de netemeinicie a deciziei recurate, care nu vor fi însă analizate, întrucât sunt incompatibile cu fizionomia juridică a recursului. Astfel, nu pot fi deduse cenzurii instanței de recurs chestiuni privind greșita stabilire a situației de fapt, reinterpretarea unor probe administrate în cauză ori modalitatea de apreciere a acestora din urmă de către instanțele de fond. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, ce poate fi exercitată în termenul prevăzut de lege și pentru motivele expres și limitativ arătate la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanței de recurs revenindu-i exercitarea controlului judiciar exclusiv pentru motive de nelegalitate (art. 483 alin. (3) C. proc. civ.). Drept urmare, partea care face uz de exercitarea recursului, atunci când calea de atac este prevăzută de lege, este ținută să își conformeze conduita procesuală acestor norme imperative, de ordine publică, din C. proc. civ., în sensul de a aduce spre analiză instanței de recurs doar motive de nelegalitate. Pentru cazul în care totalitatea criticilor invocate în memoriul de recurs nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele legale de la art. 488 alin. (1) pct. 1 – 8 din C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului, potrivit celor prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. Cum recurentul-reclamant a invocat și motive care se circumscriu ipotezelor de casare pe care s-a întemeiat în formularea recursului – art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ. – Înalta Curte va proceda la analizarea acestora întrucât nu s-a reținut nulitatea căii de atac. Prin motivul de recurs încadrat de recurenta reclamantă în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., aceasta a invocat faptul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin faptul că nu a avut la bază studii științifice pentru a aprecia că măsura de siguranță publică a fost justificată și proporțională. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. are în vedere situația în care, prin hotărârea recurată, instanța a depășit atribuțiile autorității judecătorești, intrând în cele ale autorității legislative sau executive. Acest motiv de casare, care este de ordine publică, poate fi invocat în situații precum acelea în care instanța judecătorească săvârșește un act pe care numai organ al puterii legislative sau al puterii executive îl poate face, aplică norme juridice abrogate, tăgăduiește orice valoare unui text care are forță legală, aplică o lege înainte de intrarea ei în vigoare, îl critică pe legiuitor în cuprinsul hotărârii sau face presiuni asupra lui, se pronunță pe cale de dispoziții generale sau creează norme juridice pe care le aplică în speța respectivă. Înalta Curte constată că niciuna dintre aceste ipoteze nu se regăsește în cauza de față, cum, de altfel, nici dezvoltarea motivelor de recurs în acest sens nu poate fi circumscrisă acestei dispoziții legale. Astfel, recurentul reclamant nu a indicat în mod concret nicio depășire a atribuțiilor autorității judecătorești de către instanța de apel. Prin motivele de recurs circumscrise punctului 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul susține că instanța de apel, prin omisiunea de a analiza toate probele cerute, nu a stabilit toate împrejurările de fapt esențiale în cauză, motivarea fiind incompletă și incorectă. Analizând acest motiv de recurs, Înalta Curte îl reține a fi nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului, judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte reține că respectiva critică privind omisiunea de a analiza toate probele cerute și lipsa stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt esențiale în cauză este nefondată. Prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că prin cererea de apel au fost reluate motivele din cererea de chemare în judecată, prin care s-a susținut întrunirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimaților pârâți, faptă ilicită fiind condiționarea accesului reclamantului în mai multe spații comerciale, de prezentarea unui certificat de vaccinare împotriva virusului Covid-19 sau de purtarea unei măști, în perioada ulterioară adoptării H.G. nr. 1.161 din 25 octombrie 2021 pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COV1D-19. A mai reținut instanța de apel că singurele probe administrate sunt cele administrate în fața primei instanțe, constând în două dvd-uri, depuse de reclamant la dosarul cauzei, prima instanță respingând cererea ca neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, măsurile pentru siguranța si sănătatea publică luate de autoritățile statului nu pot reprezenta, prin ele însele, fapte ilicite, iar pe de altă parte, prin probele administrate reclamantul nu a dovedit existența unei fapte ilicite și a unui prejudiciu constând în lipsirea acestuia de cele necesare traiului. A mai relevat instanța de fond că modalitatea de comportare a agenților de pază de la intrarea în spațiile comerciale, nu poate fi imputată autorităților statului. Procedând la analizarea probatoriului administrat, instanța de apel a reținut că singura probă utilă pentru soluționarea cauzei este reprezentată de înregistrarea video din octombrie 2021, depusă de reclamant la dosar, din care rezultă că acestuia i s-a interzis accesul într-un spațiu comercial, întrucât nu a fost în măsură să prezinte un certificat verde electronic care să ateste fie vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, fie că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Instanța de apel a relevat că, deși reprezintă o îngrădire a drepturilor reclamantului, respectiva restricție nu reprezintă o faptă ilicită, nu este contrară regulilor de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 1349 alin. (1) C. civ.. A menționat că măsura luată împotriva reclamantului a fost justificată de necesitatea respectării regulilor stabilite prin actele normative ce au reglementat măsurile care s-au aplicat în perioada stării de alertă pe teritoriul României pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (anexa 3 pct. 61 din H.G.. nr. 1090/2021, H.G. nr. 1161/25.10.2021), astfel încât nu se poate reține caracterul ilicit al măsurii de interzicere a accesului reclamantului în spațiile comerciale, în lipsa prezentării certificatului verde electronic. Instanța de apel a analizat și susținerile reclamantului în sensul că dispozițiile legale la care s-a făcut anterior trimitere sunt contrare dispozițiilor art. 53 din Constituție, reținând că o astfel de analiză ar putea fi făcută doar în cadrul unei acțiuni în anulare în fața instanțelor de contencios administrativ, reglementată de dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. A mai analizat instanța și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1357 C. civ., reținând că reclamantul nu a dovedit caracterul ilicit al faptei imputate pârâților, subliniind că analiza celorlalte condiții nu mai este necesară, câtă vreme îndeplinirea acestora trebuie să fie cumulativă. Cât privește maniera în care agentul de pază i-a interzis reclamantului accesul în centrul comercial, instanța de apel a confirmat raționamentul primei instanțe, în sensul că aceasta nu poate fi imputată pârâților chemați în judecată, agentul de pază sau angajatorul acestuia nefiind părți în judecată. Așadar, contrar susținerilor recurentului potrivit cărora nu s-au analizat toate susținerile sale, decizia având caracter incomplet, se reține că instanța de apel a efectuat o analiză, așa cum s-a expus supra, relevând un raționament logico-juridic care cuprinde argumentele care au stat la baza soluției de respingere a acestor motive, și anume lipsa caracterului ilicit al faptei imputate, neimputabilitatea manierei de conduită a agenților de pază instituțiilor statului, imposibilitatea analizării caracterului nelegal al unor dispoziții legale în prezentul cadru procesual. Cât privește criticile aferente punctului 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța nu a ținut cont de dovezile prezentate privind refuzul personalului medical de a-l informa în legătură cu riscurile la care se supunea prin vaccinare si conduita inadecvată a acestuia, cu încălcarea art. 8 din Legea nr. 46/2003, precum și nesocotirea dovezilor prezentate, filmări video, înscrisuri, extrase de pe website-uri, din emisiuni TV, aceste critici sunt nefondate, întrucât, în analiza motivelor de nelegalitate, instanța de recurs nu poate proceda la o reapreciere a probelor, pentru a reține o altă stare de fapt prin reinterpretarea acestora. Înalta Curte consideră, grefat pe situația de fapt stabilită în mod definitiv de către instanța de apel, că în cauză, din perspectiva criticilor formulate de recurentul-reclamant, s-a realizat de către curtea de apel o corectă aplicare și interpretare a prevederilor legale invocate, criticile din recurs nefiind fondate. Referitor la critica privitoare la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, care ar fi condus la schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit îndoielnic al acestuia, întemeiată de recurent pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte reține pe de o parte, că subsumat acestui motiv de recurs, recurentul nu a explicitat nicio critică aferentă deciziei recurate și, pe de altă parte, că aplicabil în cauză este C. proc. civ. din 2013, act normativ care nu mai reia respectivul motiv. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs invocate sunt nefondate în ansamblul lor, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.