ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 902/2023

Ședința publică din data de 18 mai 2023

După deliberare, asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată la data de 18 mai 2020, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2020, reclamanții A., B. și C., prin reprezentanții legali A. și B., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat obligarea acestuia la plata daunelor morale, cuantificate la termenul de judecată din data de 9 septembrie 2020, ca fiind în sumă de 30.000 lire, reprezentând daune materiale, și 20.000 lire, reprezentând daune morale, pentru recuperarea pierderilor efective, trauma și stresul suferite de reclamanți, cât și plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1595 din data de 04 decembrie 2020, Tribunalul București, secția a V- a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a admis cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de Ministerul Sănătății, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și cu intervenientul accesoriu Ministerul Sănătății, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins cererea de repunere pe rol, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1074 A din data de 30 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a admis excepția tardivității apelului, invocată din oficiu. A respins apelul formulat de apelanții-reclamanți A., B. și C., prin reprezentanții legali A. și B., împotriva sentinței civile nr. 1595 din 4 decembrie 2020 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și cu intimatul - intervenient Ministerul Sănătății, ca tardiv introdus.

Împotriva deciziei civile nr. 1074 A din data de 30 iunie 2022 a Curții de Apel București, recurenții-reclamanți A., B. și C. au declarat recurs, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, anularea în tot a ambelor hotărâri pronunțate în cauză și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru soluționarea acesteia. Recurenții au invocat incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ.

În primul rând, arătă că au fost încălcate dispozițiile de drept procedural cuprinse în art. 158 și 163 din C. proc. civ., potrivit cu care actele de procedură se comunică persoanei în drept să le primească, care va semna dovada de înmânare.

În speță, reclamanții nu au optat pentru comunicarea corespondenței la vreo căsuță poștală, ci au indicat, expres, că domiciliul procesual ales este la avocatul lor, care este și persoana desemnată cu primirea corespondenței.

Din coroborarea dispozițiilor art. 155, 156 și 158 din C. proc. civ. rezultă că este validă și legală comunicarea făcută la cutia poștală doar dacă partea optează pentru o astfel de comunicare, își asumă un astfel de risc.

Prin urmare, dovada primei comunicări, din luna decembrie 2020, este lovită de nulitate pentru lipsa semnăturii persoanei desemnate, conform art. 163 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.. De asemenea, dovada primei comunicări nu menționează nici numele, prenumele și calitatea celui căruia i s-a înmânat hotărârea, fiind lovită de nulitate și sub acest aspect.

Cea de a doua comunicare a fost făcută în limitele legii, iar față de aceasta, apelul a fost exercitat în termenul legal de 30 de zile. Aceasta reprezintă dovada corectă că reclamanții au luat, în mod efectiv, la cunoștință de conținutul hotărârii.

Înmânarea actului și semnarea dovezii de comunicare asigură efectivitatea comunicării și luării la cunoștință a actului de procedură. Mențiunea că nu s-a găsit destinatarul și s-a lăsat corespondența în cutia poștală nu respectă cerințele legii.

De aceea, în opinia recurenților, decizia instanței de apel este nelegală și nulă pentru că încalcă și aplică greșit textele legale imperative de procedură.

În al doilea rând, recurenții arată că înțeleg să redea câteva aspecte, care nu au fost analizate de către instanța de apel, întrucât vizau fondul, iar apelul a fost respins ca fiind tardiv formulat. În acest sens, apreciază că instanța de fond a făcut o confuzie între problema dedusă judecății și aparența lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Au fost încălcate, astfel, dispozițiile legale imperative ce vizează liberul acces la justiție, respectiv art. 21, art, 20 și art. 16 din Constituția României, art. 6, art. 7, art. 13, art. 20 și art. 22 din C. proc. civ.

Instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, fără să o pună în discuția contradictorie a părților. Apărătorul ales al reclamanților a lipsit din sală la momentul strigării cauzei, astfel că a fost pus în fața faptului împlinit deși avea de propus și administrat probe. Această împrejurare le-a încălcat dreptul la apărare și dreptul de egalitate de arme în procesul civil.

Recurenții prezintă un scurt istoric al demersurilor făcute în fața instanței de fond, inclusiv a actelor depuse la dosar și insistă asupra faptului că le-au fost încălcate drepturile procesuale, nu au avut parte de o apărare efectivă. În opinia lor, rămânerea în pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale pasive și pronunțarea instanței pe această excepție, care nu a făcut obiectul dezbaterilor, și nici nu a fost adusă la cunoștința părților, echivalează cu îngrădirea dreptului la apărare, la egalitate de tratament procesual, la contradictorialitatea dezbaterilor.

Concluzionează că nerespectarea principiilor menționate atrage incidența dispozițiilor art. 174 - 179 din C. proc. civ. cu privire la nulitatea actelor de procedură, respectiv nulitatea absolută a hotărârii pronunțate.

În al treilea rând, recurenții prezintă conduita autorităților românești și arată că au fost deposedați de pașapoartele britanice, au fost sechestrați și izolați într-o cameră de hotel cu un pat de două persoane deși erau 3 persoane, timp de 17 zile. Aceste aspecte puteau fi aduse la cunoștința instanței de fond dacă aceasta punea cauza pe rol pentru administrarea probatoriilor. Aceasta cu atât mai mult cu cât au plătit și o taxă judiciară de timbru de 4.243 RON și au depus mai multe înscrisuri doveditoare.

În al patrulea rând, recurenții învederează că pretențiile lor pecuniare sunt reale și detaliază situațiile, care au determinat cuantumul sumelor solicitate, respectiv faptul că recurentul A. a fost concediat în Anglia și a rămas fără singura sa sursă de venit. De asemenea, minorul C. a suferit o depresie și o traumă psihică, a stat izolat, în condiții precare, timp de 17 zile, nu a putut participa la cursuri online, nu a socializat cu colegii și frații săi. În opinia lor, daunele materiale sunt în sumă de aproximativ 30.000 lire iar cele cele morale pentru traumele suferite, în cuantum de 20.000 lire.

Pentru considentele expuse, recurenții solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, anularea sentinței apelate și trimiterea dosarului la instanța de fond pentru administrarea probatoriilor.

Intimații nu au formulat întâmpinări.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele.

Recurenții - reclamanți critică decizia civilă nr. 1074 A din data de 30 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ.. Argumentele prezentate vizează conduita procesuală a ambelor instanțe, care s-au pronunțat în cauză.

În primul rând, se susține că soluția de admitere a excepției tardivității apelului și respingerea căii de atac, ca fiind tardivă, este nelegală, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 157, art. 158 și 163 din C. proc. civ.. În esență, susțin că prima comunicare a hotărârii instanței de fond, la data de 15 decembrie 2020, nu întrunește cerințele legale, întrucât și-au ales domiciliul procesual la avocatul, care le reprezintă interesele, iar dovada de comunicare a actului de procedură nu este semnată de acesta.

Aceste argumente nu pot fi primite, pentru următoarele considerente:

Căile de atac și termenele, în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări, care ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit dispozițiilor art. 468 alin. (1) din C. proc. civ., termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 185 alin. (1), din același act normativ, când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Prin urmare, neexercitarea apelului în termenul de 30 zile, prevăzut de lege, atrage decăderea părții din dreptul de a mai formula calea de atac.

Calculul termenului procedural se realizează potrivit regulilor prevăzute de art. 181 - 184, legiuitorul stabilind că acesta începe să curgă de la data comunicării actelor de procedură. Când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul nici ziua în care începe să curgă și nici ziua în care se împlinește.

În cauza pendinte, sentința a fost comunicată la data de 15 decembrie 2020, astfel că, prin raportare la dispozițiile legale incidente, ultima zi în care se putea declara calea de atac a apelului era 15 ianuarie 2021.

Întrucât acesta a fost declarat la data de 23 decembrie 2021, potrivit ștampilei aplicate pe plicul, prin care s-a transmis la instanță, soluția de respingere, ca tardiv, este în concordanță cu dispozițiile legale menționate.

Recurenții susțin că sentința civilă nu le-a fost comunicată, în mod legal, la data de 15 decembrie 2020, ci ca urmare a solicitării lor de recomunicare, din data de 10 noiembrie 2021. În acest sens, pretind că lipsa semnăturii de primire a avocatului, de pe dovada de comunicare, este un viciu de procedură, care atrage nulitatea actului de procedură.

Înalta Curte reține că recurenții și-au ales domiciliul procesual, fiind incidente dispozițiile art. 158 din C. proc. civ., potrivit cu care "În caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea mențiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156 din același act normativ."

Sentința civilă a fost comunicată reclamanților cu respectarea dispozițiilor legale, la domiciliul procesual ales, indicat la filele x verso din dosarul tribunalului, așa cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de fond.

Procedura de comunicare a fost realizată prin depunere la cutia poștală în condițiile prevăzute de art. 163 alin. (8) din C. proc. civ., potrivit cu care "În cazul în care lipsesc persoanele prevăzute la alin. (6) și (7), precum și atunci când acestea, deși prezente, refuză să primească actul, sunt aplicabile dispozițiile alin. (3) - (5)." Iar art. 163 alin. (3)-(5), la care face trimitere alin. (8) prevăd: "(3) Dacă destinatarul refuză să primească citația, agentul o va depune în cutia poștală. (...)(5) Despre împrejurările arătate la alin. (3) agentul va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde mențiunile arătate la art. 164, acesta făcând dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat."

În cauză, la domiciliul procesual ales nu a fost găsită nicio persoană, motiv pentru care agentul procedural a depus actul în cutia poștală, încheind un proces-verbal în acest sens, în conformitate cu dispozițiile legale sus-menționate.

Susținerile recurenților - reclamanți în sensul unei nelegale comunicări a hotărârii judecătorești, față de lipsa semnăturii avocatului și a ștampilei cabinetului de avocat, nu pot fi primite din perspectiva dispozițiilor art. 165 pct. 1 din C. proc. civ. potrivit cu care "Procedura se socotește îndeplinită: 1. la data semnării dovezii de înmânare ori, după caz, a încheierii procesului-verbal prevăzut la art. 164, indiferent dacă partea a primit sau nu citația ori alt act de procedură personal".

Întrucât comunicarea din data de 15 decembrie 2020 a fost făcută cu respectarea dispozițiilor legale, cererea de recomunicare a hotărârii judecătorești nu prezintă nicio relevanță pentru calculul termenului procedural în care se poate exercita apelul.

Prin urmare, față de faptul că hotărârea instanței de fond a fost comunicată la data de 15 decembrie 2020, iar apelul a fost declarat la data de 23 decembrie 2021, soluția de respingere a acestuia, ca tardiv, este legală.

În al doilea rând, celelalte critici formulate de recurenți referitoare la încălcarea principiilor, care guvernează procesul civil și că la conduita abuzivă a autorităților intimate vor fi cenzurate de către Înalta Curte, întrucât se raportează la sentința pronunțată în primă instanță, nefiind invocate în legătură cu activitatea de judecată desfășurată în fața instanței de apel.

Se relevă că obiectul judecății în calea de atac a recursului îl constituie exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

Prin urmare, dat fiind că dispozițiile legale indicate de recurenții - reclamanți au fost aplicate, în mod corect, de către instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de către recurenții - reclamanți B., A. și C., prin reprezentant legal A., împotriva deciziei civile nr. 1074 A din 30 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții - reclamanți B., A. și C., prin reprezentant legal A., împotriva deciziei civile nr. 1074 A din 30 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2023.