ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2139/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2139/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1498 din 19 aprilie 2012, Tribunalul Covasna a admis excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului special Asociația pentru Salvarea Patrimoniului MTS SA și a dispus anularea acțiunii formulate de administratorul special Asociația pentru Salvarea Patrimoniului MTS SA în numele acționarilor SC MTS SA, privind rectificarea de carte funciară a imobilelor înscrise în CF nr. 5022 și CF nr. 6227 Târgu Secuiesc, respectiv a acțiunii în revendicare imobiliară, evacuare a SC S.I. SRL, și numirea Asociației pentru Salvarea Patrimoniului MTS SA ca administrator sechestru.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că potrivit art. 47 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii insolvenței ridică debitoarei SC MTS SA dreptul de administrare, iar conform art. 18 teza a II-a din aceeași lege, după ridicarea dreptului de administrare, debitoarea este reprezentată de administratorul judiciar sau de lichidator care îi conduce și activitatea comercială, mandatul administratorului special fiind redus la a reprezenta interesele acționarilor sau ale asociaților. Totodată, în raport de dispozițiile din Legea nr. 85/2006, și față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reclamanta SC MTS SA avea ca lichidator judiciar Casa de Insolvență Transilvania SPRL, intrarea în faliment, desemnarea lichidatorului și dizolvarea societății fiind hotărâte prin Sentința civilă nr. 755 din 22 februarie 2012 a Tribunalului Specializat Cluj.
Față de această împrejurare, instanța a mai reținut că ridicarea de drept a dreptului de administrare și numirea administratorului judiciar, cu atât mai mult a lichidatorului judiciar, și a mandatului administratorului special a fost redus la competențele pe care i le recunoaște art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, aceste atribuții limitate neoferindu-i posibilitatea de a reprezenta SC MTS SA pentru a introduce prezenta cerere de chemare în judecată. Față de această împrejurare, instanța în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a admis excepția lipsei calității de reprezentat a administratorului special Asociația pentru Salvarea Patrimoniului MTS SA în raport cu SC MTS SA și ulterior, cu acționarii acestei societăți, iar în raport de dispozițiile art. 161 alin. (2) C. proc.
civ., a anulat cererea introductivă de instanță. Împotriva acestei hotărârii a declarat apel reclamanta SC MTS SA prin reprezentant Asociația pentru Salvarea Patrimoniului MTS SA invocând greșita aplicare a prevederilor legale. Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de apel și actele dosarului, în baza art. 296 C. proc. civ. Curtea de Apel Brașov, prin Decizia civilă nr. 118A din 26 septembrie 2012 a respins apelul declarat de către reclamată, reținând următoarele: Potrivit Sentinței civile nr. 755 din 22 februarie 2012 pronunțate de Tribunalul specializat Cluj, față de societatea debitoare SC MTS SA a fost deschisă procedura falimentului, numindu-se lichidator judiciar Casa de Insolvență Transilvania SPRL.
Prevederile art. 18 din Legea nr. 85/2006 care enumeră atribuțiile speciale ce revin administratorului special au fost corect aplicate de instanța de fond. În mod greșit apelanta reclamantă a arătat că acțiunea formulată a fost însușită de lichidatorul judiciar potrivit art. 43 alin. (2) C. proc. civ. Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat ca lichidatorul judiciar Casa de Insolvență Transilvania SPRL a însușit acțiunea ce formează obiectul Dosarului nr. 3467/203/2010, iar fostul administrator judiciar BFS SPRL a acordat mandat doar pentru efectuarea demersurilor de punere în executare a Încheierii nr. 8413/com din 11 decembrie 2006 privind accesul administratorului judiciar la imobilele dobândite de la SC MTS SA și ridicarea actelor contabile ale societății.
Obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă acțiunea în rectificarea înscrierilor de carte funciară și revendicare imobiliară, numirea administratorului sechestru, evacuarea pârâtei SC S.I. SRL, inventarierea bunurilor și efectuarea unei expertize pentru constatarea prejudiciilor cauzate în imobil. Această acțiune este formulată în temeiul dispozițiilor dreptului comun, iar nu în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC MTS SA. Or, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, administratorul special are atribuțiile de a propune planul de reorganizare, de a reprezenta debitorul în acțiunile prevăzute de art. 79 și art. 80 din Legea nr. 85/2006, de a formula contestații în cadrul procedurii insolvenței, de a participa la inventar și la ședința de aprobare a raportului lichidatorului judiciar și de a primi notificarea închiderii procedurii.
Prin urmare, pentru promovarea acțiunilor de drept comun în numele debitoarei supuse procedurii falimentului, administratorul special avea nevoie de mandatul lichidatorului judiciar, acesta fiind singurul în drept să reprezinte societatea debitoare potrivit art. 3 pct. 28 din Legea nr. 85/2006. Textul de lege mai sus menționat nu permitea administratorului special să reprezinte debitoarea în acțiunile judiciare formulate în afara procedurii insolvenței, iar în lipsa confirmării actelor procedurale de către administratorul judiciar al debitoarei în conformitate cu prevederile art. 43 C. proc. civ., soluția pronunțată de instanța de fond este corectă, hotărârea judecătorească urmând a fi menținută ca legală și temeinică.
La data de 28 februarie 2014 (data poștei), Asociația pentru Salvarea Patrimoniului MTS SA Târgu Secuiesc a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu cererea de revizuire a acestei decizii pronunțate în apel, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., solicitând și anularea Deciziei nr. 1498 din 19 aprilie 2012 a Tribunalului Covasna, secția I civilă. La termenul de judecată din data de 3 iulie 2014, Înalta Curte a supus dezbaterii excepțiile invocate de intimată prin întâmpinare. Învestită cu judecarea cererii de revizuire Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., reține incidente cauzei excepțiile tardivității cererii de revizuire în raport motivul prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.
civ., și excepția necompetenței materiale, în raport motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocate de intimata Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Târgu Secuiesc prin Primar. Potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de introducere a cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, în cazul în care ultima hotărâre este a instanței de recurs, este de o lună și curge de la pronunțarea acestei hotărâri. În speță, ultima hotărâre dintre cele pretins potrivnice, a cărei anulare s-a solicitat pe calea revizuirii, este o hotărâre pronunțată în recurs, respectiv Decizia civilă nr. 118A din 26 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.
În raport de data pronunțării acestei hotărâri - 26 septembrie 2012, termenul legal de revizuire, calculat potrivit regulii prescrise de art. 101 alin. (3) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe luni, s-a împlinit la data de 26 octombrie 2012. Cererea de revizuire a fost, însă, formulată la data de 28 februarie 2014, deci peste termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Întrucât este vorba despre un act de procedură trimis la instanță prin poștă, ca dată a formulării cererii de revizuire s-a luat în calcul, conform art. 104 C. proc. civ., data ștampilei poștei și nu data înregistrării cererii la grefa instanței, respectiv 3 martie 2014. Așa fiind, Înalta Curte urmează să dispună respingerea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.
civ., ca tardivă, făcând astfel aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac. Cu privire la excepția necompetenței materiale în soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține a fi incidente în cauză prevederile art. 323 alin. (1) potrivit căruia cererile de revizuire, cu excepția motivului prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se depun la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere. În cauza de față, se constată că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ. privește o decizie pronunțată de Curtea de Apel Brașov.
În aplicarea dispozițiile legale mai sus avocate, competentă a soluționa cererea de revizuire formulată de Asociația pentru Salvarea Patrimoniului MTS SA Târgu Secuiesc împotriva Deciziei civile nr. 118A din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale și întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ., este Curtea de Apel Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 118/Ap din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, formulată de revizuenta Asociația pentru Salvarea Patrimoniului MTS SA. Declină competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ. formulată împotriva aceleiași decizii, în favoarea Curții de Apel Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iulie 2014. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.