ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 203/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 203/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 8325 din 7 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 735/119/2007 al Tribunalului Comercial Cluj, s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant a Asociației pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. SA, și în consecință s-a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC M.T.S. SA în contradictoriu cu pârâții D.G.F.P. Covasna, A.V.A.S. București, SC E.C.G. SRL, și E.E. Tribunalul Comercial Cluj, în considerentele hotărârii, arată că prin cererea formulată de Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. SA în calitate de reprezentant legal al SC M.T.S. SA și în calitate de administrator special al SC M.T.S.
SA, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Covasna, A.V.A.S. București și SC E.C.G. SRL, a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor să precizeze de urgență numele și adresa administratorului sau reprezentantului avut de SC M.T.S. SA de la data demisiei din mai 2004, a ultimului administrator, și după numirea lui E.C.G. SRL până la demiterea acestuia din data de 22 mai 2006. Prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor din data de 11 august 2006, Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. SA a fost desemnată ca și administrator special al SC M.T.S. SA potrivit prevederilor art. 18 din Legea nr. 85/2006. Noul administrator judiciar al SC M.T.S.
SA precum și Asociația Pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. SA nu au găsit pe nimeni la sediul societății și nu au primit de la fostul administrator judiciar, T.L., datele privind evidența contabilă a societății. Pârâtele sunt cele care posedă informații cu privire la administrarea și reprezentarea intereselor și drepturilor patrimoniale ale SC M.T.S. SA. Cererea de chemare în judecată nu a fost motivată în drept. Cererea a fost înregistrată sub nr. 735/119/2007 la Tribunalul Covasna, iar prin sentința civilă nr. 791 din 18 iunie 2007 s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Constanța, în considerentele hotărârii arătându-se că cererea reclamantei vizează modul de desfășurare a procedurii insolvenței SC M.T.S.
SA, iar toate procedurile prevăzute de Legea nr. 85/2006 sunt de competența tribunalului în a cărei rază teritorială se desfășoară procedura insolvenței, iar ca urmare a admiterii cererii de strămutare, procedura insolvenței SC M.T.S. SA se desfășoară la Tribunalul Constanța. Reclamanta a depus în ședința publică din 19 mai 2008 o extindere a cererii de chemare în judecată împotriva pârâtului E.E. (fila 37 din dosarul Tribunalului Constanța). Prin întâmpinarea formulată de pârâta D.G.F.P. Covasna s-a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, deoarece obiectul acesteia nu vizează un atribut al administratorului special, astfel cum sunt reglementate atribuțiile acestuia în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 85/2006 (filele 60 - 61 din dosarul Tribunalului Constanța).
Prin sentința civilă nr. 3047 din 27 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, reținându-se faptul că prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus strămutarea cauzei comerciale înregistrată sub nr. 358/118/2005, cauză având ca obiect procedura insolvenței SC M.T.S. SA, de la Tribunalul Constanța la Tribunalul Comercial Cluj. Prin încheierea din ședința publică din data de 29 septembrie 2009 dosarul înregistrat sub nr. 735/119/2007 a fost trimis la dosarul înregistrat sub nr. 380/118/2005 având ca obiect procedura insolvenței debitoarei SC M.T.S. SA, în vederea discutării excepției de conexitate (fila 9 din dosarul Tribunalului Comercial Cluj).
Prin încheierea din ședința publică din data de 3 februarie 2010 judecătorul sindic a respins excepția conexării dosarului nr. 735/119/2007 la dosarul de insolvență nr. 380/118/2005, reținându-se că cererea formulată nu are legătură cu procedura insolvenței (fila 57 din dosarul Tribunalului Comercial Cluj). Recursul formulat de SC M.T.S. SA prin Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. SA împotriva încheierii civile prin care s-a respins excepția de conexitate a fost respins ca inadmisibil de Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 2002 din 13 septembrie 2010. Reclamanta a formulat o completare a cererii de chemare în judecată, solicitând prin înscrisul depus la dosar la data de 21 decembrie 2009 să se dispună declararea simulației mandatului de administrare și de reprezentare a SC M.T.S.
SA însușit de pârâtul E.E. cu complicitatea celorlalte pârâte din cauză, scopul real al mandatului fiind delapidarea patrimoniului SC M.T.S. SA și fraudarea drepturilor și intereselor legitime ale acesteia în interesul ilicit al pârâtului E.E. (fila 40 - 47 din dosarul Tribunalului Comercial Cluj). La termenul de judecată din data de 9 noiembrie 2010 s-a dispus citarea reclamantei pentru termenul de judecată din data de 7 decembrie 2010 cu mențiunea că la acest termen se va pune în discuție natura juridică a cererii formulate, respectiv dacă cererea privește procedura insolvenței SC M.T.S. SA sau este o cerere întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, precum și o eventuală excepție a lipsei calității de reprezentant a administratorului special pentru formularea cererii ce face obiectul dosarului nr. 735/119/2007.
La data de 6 decembrie 2010 pârâtul E.E. a formulat întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al Asociației pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. SA față de SC M.T.S. SA și s-a solicitat respingerea cererii formulate de reclamantă ca fiind netemeinică și nelegală (filele 101 - 102 dosarul Tribunalului Comercial Cluj). În ședința publică din data de 7 decembrie 2010 judecătorul sindic a calificat cererea formulată de Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. SA ca o cerere având ca obiect obligația de a face și declararea simulației. Apreciind în conformitate cu dispozițiile art. 84 C. proc. civ. că cererea formulată nu este o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006, ci pe dreptul comun, s-a reținut cauza în pronunțare pe excepția lipsei calității de reprezentant a Asociației pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S.
SA. Analizând excepția lipsei calității de reprezentant, instanța a reținut următoarele: Față de SC M.T.S. SA a fost deschisă procedura insolvenței în dosarul nr. 380/118/2005, dosar aflat în prezent pe rolul Tribunalului Comercial Cluj. Din cuprinsul hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor SC M.T.S. SA din data de 11 august 2006 rezultă că s-a desemnat administrator al SC M.T.S. SA Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. SA, iar în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 342/2006 s-a publicat notificarea numirii în calitate de administrator special al debitoarei SC M.T.S. SA a Asociației pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. SA (filele 7 - 8 din dosarul Tribunalului Covasna).
În cererea de chemare în judecată, Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. SA a arătat că formulează cererea în calitate de administrator special al debitoarei desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 85/2006. Din dispozițiile art. 3 pct. 26 și art. 18 din Legea nr. 85/2006 rezultă că administratorul special reprezintă interesele societății aflate în procedura insolvenței și ale acționarilor debitorului și este împuternicit să efectueze în cadrul procedurii insolvenței actele de administrare necesare în perioada în care debitorului i se permite să își administreze activitatea și să reprezinte interesele acționarilor în procedură pe perioada în care debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.
Din aceste dispoziții legale rezultă că dreptul administratorului special de a reprezenta debitorul și interesele asociaților se limitează la actele exercitate în cadrul procedurii insolvenței. Pentru cererile care exced acestei proceduri, administratorul special nu mai poate exercita acte de reprezentare a debitoarei și a asociaților. Cererea de chemare în judecată formulată de Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. SA în calitate de administrator special al SC M.T.S.
SA nu este o cerere reglementată de dispozițiile Legii nr. 85/2006 și care să fie soluționată în conformitate cu regulile speciale de procedură reglementate de această lege, ci este o cerere care se supune normelor de drept comun, având ca obiect obligația de a face, respectiv obligarea pârâților să furnizeze informații în legătură cu persoana care a avut calitatea de administrator al debitoarei în perioada 2004 - 2006, precum și declararea simulației care este o cerere reglementată de dispozițiile Codului civil. Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanța a apreciat că administratorul special al SC M.T.S. SA nu poate reprezenta interesele acestei societăți, astfel încât, reținând lipsa calității de reprezentant în conformitate cu dispozițiile art. 161 C. proc.
civ., a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC M.T.S. SA în contradictoriu cu pârâții D.G.F.P. Covasna, A.V.A.S. București, SC E.C.G. SRL și E.E. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 83/201 din 10 mai 2011 a respins apelul declarat de Asociația pentru Salvarea Patrimoniului pentru M.T.S. S.A., împotriva sentinței civile nr. 8325 din 7 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 735/119/2007 al Tribunalului Comercial Cluj pe care a menținut-o în întregime. Examinând apelul, instanța a constatat următoarele: Prin hotărârea apelată s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant a Asociației pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S.
SA și s-a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M.T.S. SA, instanța reținând că Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. SA are calitate de administrator special al SC M.T.S. SA și că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 18 alin. (1) coroborat cu art. 3 pct. 26 și pct. 30 al Legii nr. 85/2006. Potrivit art. 18 din Legea nr. 85/2006, administratorul special reprezintă interesele societății și ale acționarilor/asociaților debitorului și participă la procedură pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților.
Deci odată cu deschiderea procedurii insolvenței și numirea administratorului judiciar, mandatul administratorului special se reduce la reprezentarea intereselor acționarilor/asociaților și limitat la atribuțiile cuprinse în alin. (2) al art. 18 din Legea nr. 85/2006. Potrivit art. 161 C. proc. civ., reprezentantul părții are obligația de a face dovada calității sale, putând fi acordat un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri sub sancțiunea anulării cererii. În lipsa dovezii calității de reprezentant, și în raport de obiectul acțiunii, obligația de a face, în mod legal s-a anulat cererea de chemare în judecată. Împotriva menționatei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. M.T.S. S.A. prin Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S.
S.A. Târgu Secuiesc, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei din apel și a sentinței instanței de fond, și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Comercial Cluj. În criticile formulate, recurenta reclamantă susține în esență următoarele: Curtea de Apel Cluj în mod greșit a reținut că odată cu deschiderea procedurii insolvenței, mandatul administratorului special s-a redus la reprezentarea intereselor acționarilor/asociaților doar la atribuțiile cuprinse în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, încălcându-se prevederile art. 21 din Constituția României care stabilește accesul liber al oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime.
În opinia sa, soluția instanței de apel este contrară prevederilor art. 47 din Legea nr. 85/2006 și situației de fapt, existente în cauză fără să aibă în vedere că SC E.C.G. SRL este fostul administrator judiciar, al M.T.S. S.A. și al altor societăți comerciale, iar din informațiile obținute de la Oficiul Registrului Comerțului Covasna rezultă că nu există un reprezentant unic al acesteia. La data de 27 decembrie 2011 intimata D.G.F.P. Covasna – Sf. Gheorghe a depus note scrise, iar la data de 18 ianuarie 2012, respectiv la data de 24 ianuarie 2012, intimații S.C. E.C.G. S.P.R.L. Odorheiul Secuiesc în calitate de fost administrator judiciar al S.C. M.T.S. S.A., S.A.O. SA precum și Z.C. SA, și E.E., prin întâmpinările depuse la dosar au invocat excepția lipsei calității de reprezentant al Asociației pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S.
S.A. Târgu Secuiesc față de M.T.S. S.A., în raport de disp. art. 115 și art. 161 C. proc. civ., precum și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 și pe cale de consecință, menținerea ca legale a deciziei instanței de apel și sentinței pronunțate de instanța de fond. Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție excepția lipsei calității de reprezentant legal al S.C. M.T.S. S.A., a administratorului special Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. S.A. Târgu Secuiesc, în temeiul art. 316 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și art. 161 C. proc. civ. Astfel, potrivit art. 161 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., când instanța constată lipsa capacității de exercițiu al drepturilor procedurale a părții sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea.
Or, susnumita, Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. S.A. Târgu Secuiesc are calitatea de administrator special al debitoarei S.C. M.T.S. S.A., fiind desemnată, conform dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, în timp ce este desemnat administrator judiciar o altă societate comercială. Din analiza acestui text de lege rezultă că administratorul special reprezintă interesele societății și ale acționarilor debitorului și participă la procedură pe seama debitorului, iar după ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator, mandatul administratorului special reducându-se la reprezentarea intereselor acționarilor și limitat la atribuțiile cuprinse în alin. (2) al art. 18 din Legea nr. 85/2006.
Administratorul special, printre alte atribuții legate strict de desfășurarea procedurii de faliment, participă, în calitate de reprezentant al debitorului și la judecarea acțiunilor prevăzute la art. 79 și art. 80 din lege. Conform art. 20 alin. (1) lit. h) din același act normativ, administratorul judiciar are în atribuție introducerea de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum și a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operațiuni comerciale încheiate de debitor și a constituirii unor garanții acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor. Aceleași atribuții le prevăd art. 79, art. 80 și art. 81 din Legea nr. 85/2006, în sarcina administratorului judiciar.
În concluzie, administratorul judiciar și nu administratorul special arc calitatea de a reprezenta societatea aflată în procedura insolvenței în cadrul formulării și susținerii unor acțiuni cum este și cea de față. Avându-se în vedere, în cauza de față și obiectul acțiunii, obligația de a face, respectiv obligarea pârâților să furnizeze informații în legătură cu persoana care a avut calitatea de administrator al debitoarei în perioada 2004 - 2006, precum și declararea simulației, cerere care excede prevederilor Legii nr. 85/2006, condițiile de reprezentare legală nu sunt îndeplinite.
În speță, constatând că a fost ignorată împrejurarea că prin deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, s-a desemnat administratorul judiciar care a preluat toate atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, că mandatul administratorului special, față de textul menționat s-a redus la atribuțiile cuprinse în aceste dispoziții legale și că obiectul acțiunii de față nu se încadrează în cele prevăzute de art. 79 și art. 80 din Legea nr. 85/2006, iar Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. S.A. Târgu Secuiesc nu și-a dovedit calitatea de reprezentant legal nici la fond, nici în apel și nici în recurs, Înalta Curte potrivit art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 161 alin. (1) C. proc.
civ., urmează a da eficiență alin. (2) al aceluiași articol și, pe cale de consecință, va admite excepția lipsei calității de reprezentant al S.C. M.T.S. S.A. Târgu Secuiesc a Asociației pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. S.A. Târgu Secuiesc, iar recursul va fi respins pentru lipsa calității de reprezentant al Asociației pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. S.A. Târgu Secuiesc. Prin urmare, față de soluția preconizată, examinarea criticilor referitoare la fondul litigiului este inutilă și lipsită de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite excepția lipsei calității de reprezentant al M.T.S. S.A. a ASOCIAȚIEI PENTRU
SALVAREA PATRIMONIULUI M.T.S. SA TÂRGU SECUIESC.
Respinge recursul declarat de reclamanta M.T.S. S.A. PRIN ASOCIAȚIA PENTRU SALVAREA PATRIMONIULUI M.T.S. S.A. TÂRGU SECUIESC împotriva deciziei civile nr. 83/2011 din 10 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa calității de reprezentant a
ASOCIAȚIEI PENTRU SALVAREA PATRIMONIULUI M.T.S. S.A. TÂRGU SECUIESC.
Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.