ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 323/2025

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 februarie 2020 pe rolul Tribunalului Bacău - Secția I Civilă, sub nr. x/110/2020, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” S.A., să se dispună: a) decăderea pârâtei din dreptul de a mai aplica sancțiunea dispusă prin decizia civilă nr. 1643/02.11.2011; b) radierea sancțiunilor dispuse prin decizia de sancționare nr. 62/31.05.2010 și decizia de concediere nr. 105/01.09.2010, modificată în decizie de sancționare prin decizia civilă nr. 1643/02.11.2011; c) aplicarea de penalități pentru refuzul de reintegrare în postul deținut anterior și refuzul acordării tuturor drepturilor salariale/nesalariale și actualizărilor la data plății parțiale efective din data de 08.11.2012, având în vedere cererile repetate ale reclamantei adresate pârâtei în perioada 2011-prezent, atât direct, cât și prin executor judecătoresc; d) acordarea de despăgubiri morale/daune interese în cuantum de 800.000 lei pentru descalificarea forțată și obligarea sa de a se adresa instanțelor de judecată în mod repetat pentru a-și recupera drepturile încălcate cu rea-credință de către pârâtă; e) plata drepturilor salariale/nesalariale la nivelul ultimei clase de salarizare la data plății efective, pentru funcția deținută în perioada 01.04.2008-01.09.2010, deoarece în data de 01.09.2010 reclamanta era salarizată la nivelul clasei maxime pentru funcția deținută; f) acordarea tuturor cheltuielilor efectuate de reclamantă în vederea executării deciziei civile nr. 1643/02.11.2011 pronunțată în dosarul civil nr. x/110/2010. B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 298 din 19.04.2023, pronunțată de Tribunalul Bacău - Secția I Civilă – litigii de muncă, în dosarul nr. x/110/2020, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și, pe cale de consecință, au fost respinse capetele de cerere 1, 2, 3 și 5 ca fiind prescrise; A fost admisă excepțiile autorității și a puterii de lucru judecat în ceea ce privește capătul 4 al cererii de chemare în judecată și a fost respins ca atare acest capăt de cerere. C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe dar și împotriva încheierilor de ședință din data de 20.03.2023 și din data de 04.04.2023, cât și împotriva încheierii de ședință din data de 24.11.2021, pronunțate în dosarul nr. x/110/2020/a1, a declarat apel reclamanta A. D. Cererile de recuzare formulate în calea de atac a apelului.

În ședința publică din 4 martie 2024, apelanta A a formulat, oral, cerere de recuzare a completului de judecată.

Prin încheierea din 4 martie 2024, în vederea soluționării cererii de recuzare a membrilor completului de judecată, curtea de apel a amânat pronunțarea la data de 19 martie 2024 și a pus în vedere apelantei-reclamante să depună la dosar cererea de recuzare a membrilor completului de judecată și să achite taxa judiciară de timbru aferentă acestei cereri, câte 100 de lei pentru fiecare judecător recuzat.

La data de 3 aprilie 2024, apelanta A a depus, în scris, o cerere de recuzare a completului (completul x). E. Soluția pronunțată de instanța de apel în cererile de recuzare.

Instanța de apel (completul y) a amânat, succesiv, pronunțarea până la data de 10 aprilie 2024, când a constatat inexistența unei cereri de recuzare până la momentul închiderii dezbaterilor în dosarul nr. x/110/2020 și a admis excepția tardivității cererii de recuzare depuse de petenta A la 3 aprilie 2024, după închiderea dezbaterilor și, în consecință, a respins această cerere ca tardiv formulată.

Prin cererea formulată la data de 5 aprilie 2024 în dosarul nr. x/110/2020 al acestei instanțe, petenta A a arătat că înțelege să recuze completul de judecată compus din domnul judecător B și d-na judecător C (membri ai completului y), învestit cu soluționarea cererii de recuzare a membrilor completului de judecată x. Totodată, petenta a formulat concluzii cu privire la excepția tardivității formulării cererii de recuzare a completului x, ridicată de judecătorii recuzați ai completului y.

Prin încheierea din 9 aprilie 2024, Curtea de Apel Bacău - Secția I Civilă (completul z) a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de petenta A împotriva membrilor completului de judecată y. F. Calea de atac împotriva încheierilor pronunțate de instanța de apel în cererile de recuzare.

Prin cererea înregistrată la data de 7 august 2024, reclamanta-recurentă A a declarat recurs împotriva încheierilor de ședință din 9 aprilie 2024 și respectiv 10 aprilie 2024 pronunțate în dosarul nr. x/110/2020.

Recurenta-reclamantă a criticat încheierile respective pentru următoarele motive:

În ce privește încheierea de ședință din 9 aprilie 2024 (pronunțată de judecătorii D și E membri ai completului z), referitoare la recuzarea judecătorilor C și B membri ai completului y, s-a arătat că motivele de recuzare au constat în acelea că respectivii judecători au pronunțat soluții care au condus la imposibilitatea punerii în executare a două titluri executorii pronunțate încă din anul 2011, motivele de recuzare pentru acești judecători fiind aceleași ca în cazul judecătorilor F și G membri ai completului x, judecători pe care i-a recuzat inițial, cerere în legătură cu care s-a pus problema tardivității formulării.

S-a criticat soluția pronunțată în ce privește reținerea inadmisibilității cererii, nefiind de acord cu argumentul reținut de completul care a pronunțat această încheiere, în sensul că putea fi recuzat doar completul care judeca pricina repartizată spre soluționare, iar nu și completul care trebuia să soluționeze cererea de recuzare.

În ce privește încheierea de ședință din 10 aprilie 2024, s-au formulat următoarele critici:

În mod greșit a reținut completul care a soluționat cererea de recuzare, ca aceasta ar fi fost tardiv formulată, după închiderea dezbaterilor, la data de 3 aprilie 2024, când, în realitate cererea a fost formulată, inițial, verbal la data de 4 martie 2024, fiind, într-adevăr, motivată în scris și depusă la instanță în data de 3 aprilie 2024. G. Considerentele instanței de recurs.

Analizând încheierile recurate, prin raportare la motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

În ce privește încheierea din 10 aprilie 2024, pronunțată de completul y, referitor la recuzarea completului x, în mod greșit s-a reținut excepția tardivității formulării cererii de recuzare, cât timp chiar din cuprinsul încheierii de ședință din 4 martie 2024, din practicaua acesteia rezultă faptul că reclamanta a formulat cerere de recuzare, pe cale verbală, a completului de judecată, or, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recuzare se poate formula și verbal, în ședință.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, ulterior, la termenul din 3 aprilie 2024, reclamanta, în calitatea ei de apelantă a depus și în scris cererea de recuzare, astfel încât completul de judecată învestit cu soluționarea cererii de recuzare trebuia să pronunțe o hotărâre pe fondul cererii, iar nu să admită excepția tardivității.

În ce privește încheierea din 9 aprilie 2024, pronunțată de completul z, Înalta Curte constată o dublă nelegalitate.

Astfel, pe de o parte, din cuprinsul dispozițiilor art. 46 C. proc. civ., rezultă că, într-adevăr, pot fi recuzați numai judecătorii care fac parte din completul căruia pricina i-a fost repartizată spre soluționare, însă, din cuprinsul acestui text nu rezultă faptul că „pricina” se referă doar la cauza dedusă judecății pe fond, în acest caz „pricina” fiind cererea de recuzare, iar pe de altă parte, dacă cererea de recuzare ar fi fost inadmisibilă, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (4) C. proc. civ., inadmisibilitatea trebuia constatată chiar de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat, iar nu de completul cu numărul imediat următor.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 488 alin. (1) pct. 5, raportat la art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierile recurate și va trimite cauza spre o nouă rejudecare a cererilor de recuzare, la aceeași instanță de apel.

În ce privește solicitarea intimatei de aplicare a unei amenzi judiciare recurentei, pentru formularea cu rea-credință a cererilor de recuzare, Înalta Curte consideră că nu se impune aplicarea sancțiunii amenzii judiciare recurentei, având în vedere soluția pronunțată în prezenta cale de atac.