ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 903/2023

Ședința publică din data de 25 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la 31 iulie 2018, sub nr. x/2018, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. - Sucursala de Transport Bacău, a formulat contestație împotriva executării silite care face obiectul dosarului de executare nr. 152/2018 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc B. și a cererii de executare silită din 22.06.2018, a încheierii de admitere a cererii de executare silită nr. 152 din 25.06.2018 (necomunicată), a cererii de încuviințare a executării silite (necomunicată), a încheierii de executare silită din 04.07.2018 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2018, a somației nr. x/13.07.2018, a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită nr. x/13.07.2018.

Contestatoarea a cerut și sancționarea intimatei cu amendă judiciară de 1000 RON pentru solicitarea cu rea-credință a executării silite din 22.06.2018, cu consecința întârzierii cu 6 ani a executării deciziilor civile nr. 1643/02.11.2011, 1012/22.06.2011 pronunțate în dosarele nr. x/2010, y/2010, conform dispozițiilor art. 188 alin. (2), art. 189, art. 190 C. proc. civ., precum și acordarea de despăgubiri morale în cuantum de 500.000 RON pentru refuzul intimatei de a executa timp de 6 ani deciziile civile nr. 1643/02.11.2011, 1012/22.06.2011, conform dispozițiilor art. 189 și art. 190 C. proc. civ.

Instanța a invocat la termenul de judecată din 14.11.2018 (în dosarul nr. x/2018), excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bacău sub aspectul capătului de cerere privind obligarea intimatei la plata de despăgubiri morale în sumă de 500.000 RON, pe care a admis-o, reținând incidența prevederilor art. 99 alin. (1) raportat la art. 95 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că acest capăt de cerere care are ca obiect despăgubiri morale în sumă de 500.000 RON pentru refuzul intimatei de a executa timp de 6 ani deciziile civile nr. 1643/2011 și 1012/2011, determină competența Tribunalului Bacău, fiind un capăt de cerere principal și fără legătură cu contestația la executare.

Ca urmare a admiterii excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Bacău sub acest aspect, a fost disjuns capătul de cerere având ca obiect "despăgubiri morale în cuantum de 500.000 RON", formându-se dosarul nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 7007/2018 din 29 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Bacău, secția Civilă a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. Sucursala de Transport Bacău, în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă.

Prin decizia nr. 430/2020 din 7 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bacău, secția I Civilă a respins, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea A. împotriva sentinței civile nr. 7007/2018 din 29 noiembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2018.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău, secția I Civilă la 10 ianuarie 2019, sub același număr de dosar.

Prin încheierea din 16 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bacău, secția I civilă a constatat că prezenta cauză nu este un litigiu de muncă și a dispus trimiterea dosarului la repartizare aleatorie, pe completele civile.

Cauza a fost repartizată aleatoriu unui complet de cauze civile, iar, la primul termen de judecată stabilit (13.01.2020), contestatoarea a formulat în ședință publică cerere de recuzare a completului de judecată.

Prin încheierea de cameră de consiliu din 20 mai 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bacău, secția I Civilă a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a doamnei judecător C., formulată de petenta A..

Ulterior soluționării cererii de recuzare, la termenul din 2 septembrie 2020, reclamanta a invocat excepția necompetenței generale și materiale a Tribunalului Bacău.

Prin încheierea de ședință din 2 septembrie 2020, instanța a reținut că este competentă material și teritorial în soluționarea cauzei, după care a acordat cuvântul pe excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând cauza în pronunțare pe această excepție. Totodată, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 16 septembrie 2020.

Prin sentința civilă nr. 391/2020 din 16 septembrie 2020, Tribunalul Bacău, secția I Civilă a admis excepția prescripției dreptului la acțiunea în despăgubiri morale și, în consecință, a respins, ca atare, acțiunea privind pe contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. Sucursala de Transport Bacău.

Împotriva încheierii din 02.09.2020 și sentinței primei instanțe, precum și a încheierii de cameră de consiliu din 20 mai 2020 (prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare a doamnei judecător C.) reclamanta A. a formulat apel, prin care a susținut că prima instanță nu avea competență generală/teritorială de a judeca cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, solicitând anularea sentinței și trimiterea cauzei la Parchet pentru stabilirea persoanelor vinovate de nepunerea în executare a hotărârilor pronunțate în dreptul muncii.

În situația respingerii excepției necompetenței primei instanțe, apelanta a solicitat admiterea apelului și acordarea despăgubirilor solicitate în cuantum de 800.000 RON conform cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

A mai învederat că cererea de recuzare soluționată prin încheierea din 20.05.2020 a fost greșit respinsă, întrucât magistratul care a soluționat cauza în primă instanță s-a pronunțat în alte dosare, menținându-și punctul de vedere în sensul respingerii cererii.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, apelanta a susținut că aceasta trebuia respinsă în raport de probatoriul depus la dosarul cauzei.

De asemenea, a mai arătat că prezenta cauză a fost judecată de o instanță necompetentă, întrucât acordarea daunelor morale solicitate rezultă din neexecutarea unor decizii pronunțate în dreptul muncii, astfel încât, în opinia sa, cauza trebuie soluționată de o instanță de dreptul muncii, care să aplice dispozițiile legale cu privire la litigii de dreptul muncii.

La termenul din 16 iunie 2021, apelanta-reclamantă A. a arătat că înțelege să formuleze cerere de recuzare a membrilor completului de judecată, respectiv, împotriva doamnei judecător D. și a domnului judecător E..

Prin încheierea de cameră de consiliu din 7 iulie 2021, Curtea de Apel Bacău, secția I Civilă a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a membrilor completului A2, respectiv a doamnei judecător D. și a domnului judecător E., formulată de petenta A..

Prin decizia nr. 490/2021 din 8 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul promovat de apelanta-reclamantă A. împotriva încheierii (de amânare a pronunțării) din 02 septembrie 2020 și a sentinței civile nr. 391/16 septembrie 2020 pronunțate de Tribunalul Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Compania Națională de Transport a Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. - Sucursala de Transport Bacău.

Prin încheierea din 7 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis sesizarea din oficiu privind îndreptarea de eroare materială strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 490 din 08.09.2021, arătând că din eroare s-a trecut mențiunea "Definitivă", în loc de "Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bacău".

Împotriva încheierii de cameră de consiliu din 7 iulie 2021, deciziei nr. 490/2021 din 8 septembrie 2021 și încheierii din 7 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I Civilă în dosarul nr. x/2018, reclamanta A. a declarat recurs, solicitând: admiterea recursului, constatarea necompetenței generale a instanței care a dispus respingerea apelului, casarea în tot a deciziei nr. 490/2021 din 8 septembrie 2021 și a încheierii din 7 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I Civilă în dosarul nr. x/2018 având în vedere că instanța care le-a pronunțat a menținut o sentință/încheiere de ședință pronunțate de instanțe necompetente general/teritorial cu aplicarea procedurii de drept comun, și nu de drept al muncii/penal; casarea în tot a încheierii de cameră de consiliu din 7 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2018; casarea în tot a încheierii din 2.09.2020/sentinței civile nr. 391/16.09.2020, pronunțate de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2018 ca fiind pronunțate de o instanță necompetentă general/teritorial; casarea încheierii de ședință din 20.05.2020 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2018; trimiterea cauzei Parchetului competent pentru stabilirea persoanelor/motivelor pentru care refuză din anul 2012 executarea deciziilor 1643/2011, 1012/2011 - în situația stabilirii necompetenței generale a instanțelor mai sus amintite sau, după caz, trimiterea cauzei spre judecare unei instanțe de același grad care să aibă secție specializată în dreptul muncii - în situația stabilirii necompetenței teritoriale a primei instanțe care a dispus respingerea cererii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 (disjuns din dosarul nr. x/2018).

În continuare, recurenta reproduce pasaje din practicaua deciziei recurate, reiterând solicitările/apărările formulate de ambele părți în fața instanței de apel, precum și aspectele reținute de aceeași instanță.

Cu privire la necompetența generală/teritorială a instanțelor care au respins cererile de recuzare/privind pretențiile - în primă instanță - care au făcut obiectul dosarului nr. x/2018 (disjuns din dosarul nr. x/2018) și care au fost soluționate pe dreptul comun, și nu pe dreptul muncii, recurenta solicită să se constate că, deși instanța de apel a încadrat litigiul din dosarul nr. x/2018 în categoria litigiilor de muncă, menținând soluția pronunțată de o instanță de drept comun prin aplicarea exclusivă a dispozițiilor C. civ., și nu pe cele de drept al muncii/drept penal pe care le-a invocat, care trebuiau completate cu dispozițiile C. civ./ C. proc. civ. care nu erau contrare dispozițiilor Codului muncii/CP, recurenta susține că, în realitate, instanța de apel a încălcat competența de ordine publică a instanței de drept al muncii/parchetului competent care ar fi trebuit să stabilească persoanele/motivele pentru care refuză din anul 2012 executarea deciziilor pronunțate în dreptul muncii nr. 1643/2.11.2011 definitivă, executorie, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 1500/7.09.2012 pronunțate în Dosarul nr. x/2010; decizia civilă nr. 1012/22.06.2011 irevocabilă, executorie, pronunțată în Dosarul nr. x/2010.

De asemenea, susține că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, motivele reținute fiind contradictorii.

Referitor la necompetența generală reținută de instanța de apel la alin. (2)-(4) de la pagina 2 din decizia nr. 490/8.09.2021, recurenta arată că susținerile sale au fost reținute la modul general, nicidecum așa cum le-a precizat în apel.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, recurenta arată că, în menținerea soluției primei instanțe de fond, susținerile sale nu au fost consemnate de instanța de apel așa cum au fost formulate, în opinia recurentei, motivele reținute fiind străine de natura cauzei, conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

De asemenea, recurenta învederează și faptul că instanța de apel din dosarul nr. x/2018 nu a reținut considerentele sentinței civile nr. 1379/7.11.2014 din dosarul nr. x/2013, pe care le reproduce.

Cu privire la acest dosar, arată că instanța nu a judecat cauza pe fond, ci a respins cererea ca fiind lipsită de interes, fiind în termenul de prescripție pentru obținerea executării silite a deciziilor 1012/22.06.2011, 1643/2.11.2011 pronunțate în dosarele nr. x/2010, y/2010, neputând stabili cu autoritate de lucru judecat că, la data de 10.09.2012, se făcuse reintegrarea pe postul deținut în perioada 1.04.2008-1.10.2010 și pentru că, prin cererea de chemare în judecată/1.04.2013 nu solicitase acest lucru - în acest sens indică alin. (8) - paginile 2, 3 din sentința civilă nr. 1379/7.11.2014.

Mai arată că executarea silită a fost indicată drept cale procedurală de urmat pentru deciziile nr. 1012 și nr. 1643, în respectiva procedură putându-se stabili în ce măsură mai existau drepturi acordate prin titlu și neexecutate de intimat.

În continuare, recurenta reproduce ceea ce a arătat în fața instanței de apel cu privire la cererea de recuzare formulată împotriva doamnei judecător C., arătând că motivele expuse în cererea de recuzare/apel nu se regăsesc în soluția pronunțată de Curtea de Apel Bacău, care a menținut încheierea de ședință din camera de consiliu din 20.05.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2018 de o instanță nealcătuită conform dispozițiilor legale, aplicând o procedură de drept comun cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motivele invocate de către instanța de apel pentru menținerea încheierii de cameră de consiliu din 20.05.2020 fiind generale, impersonale, neparticularizate.

Față de cele mai sus arătate, recurenta consideră că decizia recurată nr. 490/8.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2018 îndeplinește condițiile de casare impuse de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. deoarece, deși instanța a apreciat litigiul ca fiind unul de dreptul muncii, menținând soluțiile de primă instanță pronunțate pe dreptul comun, după regulile de drept comun, de instanțe alcătuite contrar dispozițiilor legale, nespecializate în dreptul muncii/drept penal, a încălcat competența de ordine publică a unei instanțe specializate în dreptul muncii/parchetului, precum și regulile de procedură de drept material a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, considerentele pe care se întemeiază decizia fiind contradictorii ori străine de natura cauzei. Mai arată că unele dintre motive nu au putut fi invocate pe calea apelului, deoarece nu cunoștea considerentele pe care urma să le aibă în vedere instanța de apel la soluționarea cauzei.

De asemenea, precizează faptul că prima instanță învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2018, specializată în dreptul muncii și compusă conform dispozițiilor legale, și-a declinat competența de soluționare a cauzei pe dreptul muncii prin încheierea de ședință din 16.09.2019 către instanța de drept comun prezidată de doamna judecător C., soluția fiind fără cale de atac.

Totodată, reiterează faptul că prima instanță, pe lângă faptul că a încălcat competența parchetului/unei instanțe specializate în dreptul muncii care să aplice prioritar Codul muncii, nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale dintr-un magistrat judecător specializat în dreptul muncii și doi asistenți judiciari, în opinia recurentei, fiind îndeplinite condițiile de casare potrivit dispozițiilor art. 488 din C. proc. civ., motivele fiind invocate pe calea apelului, dar fiind respinse de instanța de apel.

În ceea ce privește autoritățile de lucru judecat reținute de instanța de apel, recurenta arată că acestea vizau și decizia nr. 2055/4.06.2014/încheierile de ședință/13.06.2016/21.06.2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție/Tribunalul Bacău în dosarele nr. x/2013, y/2016.

În continuare, recurenta face referire și la încheierea de ședință din 7.10.2021, prin care instanța de apel a invocat din oficiu eroarea materială cu privire la mențiunea "definitivă" din decizia 490/8.09.2021, redând conținutul acesteia.

Totodată, referindu-se la încheierea de cameră de consiliu din 7.07.2021, (pagina 27 și următoarele din cererea de recurs), autoarea recursului reproduce conținutul acesteia, reiterând motivele care au determinat-o să formuleze cererea de recuzare împotriva domnilor judecători D. și E..

În încheiere, recurenta arată că, și în cazul cererii de recuzare din 22.06.2021 sunt aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6, 8 din C. proc. civ.

La 10 ianuarie 2022, intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului, în temeiul art. 197 din C. proc. civ. coroborat cu art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, solicitând anularea recursului pentru neîndeplinirea obligației de timbrare. Totodată, a invocat excepția tardivității depunerii recursului, apreciind că termenul maximal de depunere a căii extraordinare de atac era 11.11.2021. Intimata a invocat și excepția nulității recursului pe motiv că niciunul din motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ., în opinia intimatei, recurenta nearătând, în concret, ce anume s-a încălcat prin decizia civilă recurată. În situația respingerii excepțiilor invocate, intimata a solicitat respingerea recursului și a tuturor solicitărilor recurentei A. ca nefondate, precum și cererile de acordare a cheltuielilor de judecată și solicitarea de amendare a intimatei, ca neîntemeiate.

La 28 ianuarie 2022, recurenta a depus, în termen legal, răspuns la întâmpinare, prin care a combătut excepțiile/apărările formulate prin întâmpinare, solicitând respingerea acestora ca nefondate.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor introduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 22 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă, constituită în complet de filtru, a dispus comunicarea raportului, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Față de raportul comunicat, la 9 decembrie 2022, ambele părți litigante au formulat în scris punct de vedere. Astfel, prin punctul de vedere depus la dosar, intimata-pârâtă C.N.T.E.E. "TRANSELECTRICA" S.A. a arătat că nu mai susține excepția nulității pentru lipsa timbrajului și nici excepția tardivității depunerii recursului și, față de opinia exprimată prin raport în privința încadrării criticilor recurentei în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5 și 6 C. proc. civ., a arătat că, în opinia sa, recurenta nu a formulat veritabile motive/critici de nelegalitate; recurenta A. a reiterat cele susținute prin memoriul de recurs.

Prin încheierea din 21 februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă, constituită în complet de filtru, a respins excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă C.N.T.E.E. "TRANSELECTRICA" S.A. - Sucursala de Transport Bacău și, totodată, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii de cameră de consiliu din 7 iulie 2021, deciziei nr. 490/2021 din 8 septembrie 2021 și încheierii din 7 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, stabilind termen de judecată la data de 25 aprilie 2023, ora 10:00, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Verificând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

În speță, recurenta supune analizei instanței de recurs atât o încheiere prin care s-a respins o cerere de recuzare, cât și o decizie și o încheiere de îndreptare eroare materială a deciziei pronunțate în apel, în cadrul unui litigiu având ca obiect pretenții constând în daune morale, pentru refuzul părții adverse de a executa două hotărâri judecătorești, cerere care a fost disjunsă dintr-un dosar având ca obiect contestație la executare (înregistrat inițial pe rolul Judecătoriei Bacău).

Având în vedere că, printr-un prim set de critici, recurenta a susținut, în esență, că instanța de apel a încălcat competența de ordine publică a instanței de dreptul muncii, Înalta Curte reține că, deși în apel, autoarea prezentului demers judiciar a criticat sentința primei instanțe sub aspectul competenței materiale procesuale, solicitând judecarea cauzei de către o instanță de dreptul muncii, la termenul de judecată acordat în cauză (25 aprilie 2023), recurenta, întrebată fiind dacă temeiul invocat inițial, respectiv art. 189 C. proc. civ., este în continuare valabil pentru cererea formulată, aceasta a confirmat, arătând că menține acest temei.

Reținând că obligarea la plata de despăgubiri pentru amânarea procesului, în oricare din cele două etape ale sale - judecata și executarea silită - are la bază, astfel cum se prevede expres în cuprinsul art. 189 C. proc. civ., ideea de vinovăție, sub forma intenției sau culpei, instanța urmând a verifica dacă sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, iar, din punct de vedere procedural, temeiul de drept invocat (art. 189-190 C. proc. civ.) atrage competența instanței (de executare) de drept comun, indiferent de cuantumul pretenției solicitate, Înalta Curte constată că instanțele de fond au calificat în mod corect cererea ca fiind întemeiată pe dreptul comun, astfel încât litigiul nu este supus jurisdicției specifice conflictelor de muncă.

Prin urmare, fiind calificată de instanțe drept o cerere de sine stătătoare (fără legătură cu contestația la executare din care a fost disjunsă) întemeiată pe dreptul comun, în lipsa unor critici referitoare la competența instanței prin raportare la prevederile art. 189-190 C. proc. civ., competența materială procesuală a rămas câștigată Tribunalului Bacău, secția I Civilă (complet nespecializat în litigii de muncă), situație care exclude de plano o pretinsă necompetență generală a instanțelor.

De altfel, nu pot fi primite nici aserțiunile recurentei referitoare la faptul că inclusiv cererile de recuzare au fost soluționate pe dreptul comun, și nu pe dreptul muncii, din moment ce soluționarea cererii de recuzare, care se constituie într-un incident procedural, este supusă reglementării prin dispozițiile art. 42 și art. 44 - 51 C. proc. civ., iar nu dispozițiilor specifice dreptului muncii.

Totodată, se reține că, printr-un alt set de critici, recurenta a arătat că, atât în ce privește necompetența generală reținută de instanța de apel la pagina 2 din decizia recurată, cât și cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, susținerile sale au fost reținute general, nicidecum așa cum le-a precizat, respectiv, nu au fost consemnate de instanța de apel așa cum au fost formulate, în accepțiunea recurentei motivele reținute fiind străine de natura cauzei, conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În realitate, nemulțumirea exprimată de recurentă vizează modul în care au fost sintetizate susținerile/apărările sale. Or, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 461 C. proc. civ., partea are la îndemână posibilitatea formulării căii de atac doar împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii, precum și împotriva considerentelor acesteia, maniera în care au fost redate/consemnate/sintetizate susținerile sale nu poate constitui obiect al unor critici de nelegalitate, acestea nefiind parte din considerentele care au stat la baza pronunțării soluției atacate.

În plus, un eventual demers prin care s-ar urmări îndreptarea hotărârii cu privire la omisiunile referitoare la susținerile sale este, în egală măsură, și inadmisibil a fi dedus, spre examinare, instanței de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 445 C. proc. civ.

Aceleași concluzii se impun, de altfel, și în privința unei alte nemulțumiri exprimate în legătură cu autoritățile de lucru judecat reținute de instanța de apel, recurenta arătând că acestea vizau și alte hotărâri, pe care le indică.

Totodată, nici susținerea referitoare la faptul că instanța de apel din dosarul nr. x/2018 nu a reținut considerentele sentinței civile nr. 1379/7.11.2014 din dosarul nr. x/2013 nu se constituie într-un veritabil motiv de nelegalitate, în condițiile în care autoarea recursului nu argumentează, în concret, modul în care hotărârea judecătorească invocată ar fi influențat soluția din prezentul dosar.

De asemenea, se reține că, printr-o altă critică, recurenta își exprimă nemulțumirea față de maniera în care instanța de apel a răspuns criticilor formulate împotriva soluției de respingere a cererii de recuzare a doamnei judecător C., apreciind considerentele formulate ca fiind generale, impersonale, neparticularizate.

Cu mențiunea că în cadrul analizei ce se poate realiza în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. instanța verifică doar dacă în cuprinsul acesteia se regăsește, formal, raționamentul instanței pentru care a fost adoptată hotărârea, din examinarea deciziei recurate, contrar criticii formulate, Înalta Curte constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., arătând raționamentul pentru care a respins criticile referitoare la încheierea de respingere a cererii de recuzare a doamnei judecător C..

Deși Curtea Europeană acordă o atenție deosebită respectării de către instanțe a obligației de a examina problemele ridicate de către părți ca o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil, totuși, în jurisprudența sa, s-a reținut în mod constant faptul că:

"Art. 6 parag. 1 din Convenție, obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" - Hotărârea Ruiza Torija c. Spaniei.

Prin urmare, reținând că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, maniera de motivare, într-o altă modalitate decât cea agreată de parte, nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, deși recurenta tinde și la invocarea existenței unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei atacate, în sensul că, deși instanța a apreciat litigiul ca fiind de dreptul muncii, a încălcat competența unei instanțe specializate în dreptul muncii, Înalta Curte relevă că, pentru a răspunde exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., contradicția la care se referă textul de lege trebuie să poarte fie între considerente și dispozitiv, fie să se manifeste în cadrul considerentelor, însă de o asemenea manieră încât hotărârea să poată fi apreciată ca fiind, practic, nemotivată.

Însă, din examinarea considerentelor deciziei atacate rezultă că decizia atacată conține considerente expuse într-o manieră logică, coerentă în raport cu motivele invocate prin cererea de apel și explicitează și justifică soluția pronunțată în apel, aceea de păstrare a hotărârii adoptate de prima instanță.

Nu se poate reține lipsa de coeziune a considerentelor deciziei atacate și nici lipsa unei motivări în privința deciziei adoptate. În acest sens, instanța de apel a motivat de ce nu poate valida teza apelantei privind necompetența primei instanțe.

Prin urmare, considerentele deciziei recurate pun în evidență faptul că instanța de apel a expus considerente coerente în fundamentarea deciziei pronunțate, care explică și justifică soluția pe care o conține dispozitivul.

Totodată, se constată că, deși face referire la încheierea de cameră de consiliu din 7 octombrie 2021, prin care instanța de apel a invocat din oficiu eroarea materială cu privire la mențiunea "definitivă", recurenta se rezumă la evoca conținutul acesteia, fără a formula nicio critică de nelegalitate, iar, în privința încheierii de cameră de consiliu din 07 iulie 2021, aceasta procedează în aceeași manieră, reproducând conținutul acesteia și reiterând motivele care au determinat-o să formuleze cererea de recuzare împotriva domnilor judecători D. și E., afirmând că, și în cazul cererii de recuzare din 22.06.2021, sunt aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., fără a formula, în concret, niciun fel de critici care să poată fi circumscrise fie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Cum recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, Înalta Curte reține că, nefiind aduse, în concret, niciun fel de critici încheierilor din 7 iulie 2021 și 7 octombrie 2021, respectivele încheieri sunt formal atacate, punând instanța de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea acestora.

Totodată, se constată că, deși prin cererea de recurs a fost invocat și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acesta a fost invocat formal, recurenta neprecizând acele dispoziții de drept material pretins a fi fost încălcate de instanța de apel.

În concluzie, deși memoriul de recurs se întinde pe un număr considerabil de pagini, cu excepția unor critici care au putut fi analizate, așa cum reiese din considerentele ce preced, în rest, nu au putut fi decelate veritabile motive de nelegalitate întrucât, în cea mai mare parte a acestuia, recurenta nu face decât să reproducă fie conținutul actelor de procedură atacate, fie susținerile sale, făcând și o expunere exhaustivă a stării de fapt, expunând simple judecăți de valoare, precum și istoricul altor pricini în care a avut calitatea de parte, aspecte care nu pot fi examinate de către instanța de recurs întrucât nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Constatând, așadar, că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii de cameră de consiliu din 7 iulie 2021, deciziei nr. 490/2021 din 8 septembrie 2021 și încheierii din 7 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2018.

Față de solicitarea intimatei de aplicare a unei amenzi judiciare, pentru introducerea cu rea-credință a acțiunii și a recursului, Înalta Curte reține că nu este suficient ca cererea să fie respinsă, ci trebuie să fie introdusă cu rea-credință, adică să existe elementul subiectiv dedus din atitudinea ilicită a titularului cererii formulate. Or, în speță, nu poate fi reținută reaua-credință în formularea recursului, atâta timp cât timp autoarea acestuia nu a făcut decât să uzeze de un mecanism procedural reglementat de lege, iar intimata nu a dovedit că recurenta ar fi urmărit un alt scop decât acela de a obține casarea hotărârilor atacate, așa cum, de altfel, a și solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii de cameră de consiliu din 7 iulie 2021, deciziei nr. 490/2021 din 8 septembrie 2021 și încheierii din 7 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 aprilie 2023.