ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 599/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 599/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 6 aprilie 2023
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin încheierea de dezbateri din 2 iunie 2020, Judecătoria Bacău a amânat pronunțarea la 9 iunie 2020.
Prin sentința civilă nr. 1750 din data de 09.06.2020, Judecătoria Bacău a dispus următoarele:
A respins excepția necompetenței generale, materiale și teritoriale a Judecătoriei Bacău.
A respins excepția tardivității contestației la executare.
A admis contestația la executare formulată de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., prin Sucursala de Transport Bacău, în contradictoriu cu intimata A..
A constatat prescris dreptul intimatei de a cere executarea silită pentru sumele neachitate reprezentând salarii indexate, majorate și reactualizate, precum și a tuturor celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat
A anulat toate actele de executare silită emise în dosar execuțional nr. 8/2020 al B..
A respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării silite.
A dispus întoarcerea executării silite, sens în care a obligat intimata să restituie către contestatoare suma de 974,01 RON, actualizată cu dobânda legală calculată de la data de 6 februarie 2020 și până la data plății efective.
În temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. a aplicat intimatei creditoare A. sancțiunea amenzii judiciare, în cuantum de 500 RON, pentru formularea cu rea-credință a cererii de executare silită la B..
A obligat intimata să plătească către B. suma de 86,87 RON, contravaloare fotocopii dosar executare silită.
La rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate a dispus restituirea către contestatoare a taxei de timbru achitată în cauză în sumă de 200 RON (chitanța nr. x/12.02.2020, în sumă de 100 RON, chitanța nr. x/12.02.2020, în sumă de 50 RON, chitanța nr. x/12.02.2020, în sumă de 50 RON).
Calea de atac formulată în cauză
Împotriva acestei hotărâri a promovat cerere de revizuire revizuenta A., invocând ca și motiv de revizuire dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de revizuire, revizuenta a arătat, în esență, că hotărârile atacate sunt potrivnice următoarelor hotărâri: decizia civilă nr. 1012/22.06.2011, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2010, decizia civilă nr. 1643/02.11.2011, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2010, decizia civilă nr. 2055/04.06.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2013, decizia civilă nr. 43/25.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, decizia civilă nr. 21/CM/25.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, decizia civilă nr. 1200/18.06.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, încheierile de ședință din camera de consiliu de la 13.06.2016 și 27.06.2016 ale Tribunalului Bacău, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2016, încheierea de ședință din 24.08.2016 și 27.06.2016 a Tribunalului Bacău, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015, dezvoltând, pe larg, istoricul cauzei.
Apărările formulate de părți
Intimata Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., prin Sucursala de Transport Bacău a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile netimbrării, tardivității și nulității cererii de repunere în termenul de declarare a căii extraordinare de atac și a cererii de revizuire, precum și a inadmisibilității revizuirii, iar în subsidiar, respingerea cererii de revizuire, ca nefondată. Totodată, solicită amendarea revizuentei pentru formularea cu rea-credință a cererii de repunere în termen și a celei de revizuire.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Cu privire la cererea de revizuire, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere următoarele:
În ce privește excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată prin întâmpinare de către intimată, Înalta Curte are a observa că cererea de revizuire ce îi este adresată se întemeiază pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea se poate cere atunci când "există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Astfel cum doctrina și jurisprudența au stabilit în mod consecvent, una dintre condițiile de admisibilitate a revizuirii ce are ca fundament prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este aceea ca în cel de-al doilea litigiu al părților să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat, iar dacă aceasta a fost totuși invocată, instanța să fi omis să o analizeze.
O asemenea interpretare se impune întrucât dacă în cel de-al doilea proces excepția a fost invocată și soluționată, dezlegarea oferită de instanță dobândește ea însăși autoritate de lucru judecat, fiind necesară și obligatorie respectarea ei în orice altă judecată ulterioară. Astfel fiind, rezultă și că, într-o asemenea situație, formularea unei cereri de revizuire prin care să se propună reanalizarea excepției autorității de lucru judecat, tinzându-se la obținerea unei alte soluții asupra acesteia decât aceea pronunțată anterior, nu ar putea fi primită, fiind inadmisibil a se încerca o nouă analiză a unei (unor) chestiuni care, tranșate fiind, intră sub înalta protecție acordată de lege lucrului judecat.
Or, în legătură cu prezenta cerere de revizuire trebuie observat că exceptând decizia civilă nr. 1012 din 22.06.2021 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în dosarul nr. x/2010, celelalte hotărâri judecătorești invocate de revizuentă cu argumentul că ar fi fost nesocotite cu privire la unele dezlegări ale lor intrate în autoritatea lucrului judecat, au fost examinate sub aceste aspecte prin sentința civilă nr. 1750/09.06.2020 a Judecătoriei Bacău, pronunțată în dosarul nr. x/2020, concluzia instanței fiind aceea că prin sentința civilă nr. 760/05.02.2016 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 271/30.03.2017 a Tribunalului Bacău, s-a stabilit că executarea silită este lipsită de obiect întrucât contestatoarea Compania Națională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica S:A și-a îndeplinit în mod legal obligația ce derivă din titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1643/2011 a Tribunalului Bacău, pronunțată în dosarul nr. x/2010, astfel că a fost admisă contestația la executare, iar formele de executare anulate.
Aceste dezlegări cuprinse în sentința civilă nr. 1750 din 09.06.2020 a Judecătoriei Bacău au fost menținute prin decizia civilă nr. 67/A din 2022 a Tribunalului Bacău, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de actuala revizuentă împotriva acestei sentințe, în considerentele deciziei lipsind dezlegări care să contrazică ori să infirme concluziile primei instanțe asupra excepției autorității de lucru judecat; împrejurarea că instanța de apel nu a procedat ea însăși la o analiză a excepției autorității de lucru judecat este, în circumstanțele cauzei, irelevantă, câtă vreme soluția și considerentele primei instanțe cu privire la aceste aspecte nu au fost invalidate.
În consecință, examinarea în cadrul prezentei cereri a unei afirmate contrarietăți între hotărârile judecătorești menționate apare ca inadmisibilă, aceasta fiind, după cum s-a arătat mai sus, deja invocată, analizată și decisă prin sentința civilă nr. 1750/09.06.2020 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 67/A/07.02.2022 a Tribunalului Bacău.
În legătură cu decizia civilă nr. 1012 din 02.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2010, cu privire la care revizuenta afirmă, de asemenea, că s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte observă că revizuenta nu arată în concret dezlegările cuprinse în această decizie care, beneficiind de autoritate de lucru judecat, ar fi fost nesocotite prin hotărârea atacată cu revizuire. Or, admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., înțeleasă în relație cu o adecvată și neechivocă învestire a instanței competente a soluționa cererea de revizuire, nu ar putea fi avută în vedere decât atunci când revizuenta nu se mărginește la a afirma existenta motivului de revizuire, ci, esențial, când își întregește aceste afirmații cu argumente în fapt și în drept care să demonstreze, în cuprinsul unui raționament juridic îndeajuns de amplu și coerent, că, într-adevăr, a existat o nesocotire a autorității de lucru judecat a hotărârii sau hotărârilor date în procese anterioare.
Or, în prezenta cauză revizuenta s-a limitat la a evoca decizia civilă nr. 1012/22.06.2011 a Curții de Apel Bacău, fără însă a expune argumentele juridice în raport de care ar putea fi reținută incidența motivului de revizuire în discuție.
Astfel fiind, nu s-ar putea considera că sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru admiterea cererii de revizuire prin raportare la decizia civilă nr. 1012/22.06.2011 a Curții de Apel Bacău.
În fine, Înalta Curte înțelege a arăta, în ce privește atacarea cu revizuire a încheierii de ședință din data de 02 iunie 2020 a Judecătoriei Bacău, că nu pot fi identificate rațiunile pentru care prin intermediul acestei încheieri s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești anterioare, în condițiile în care această încheiere nu cuprinde dezlegări care să vină în opoziție cu soluția ori considerentele decisive ori decizorii conținute în alte hotărâri date cu privire la părțile în litigiu. Prin urmare, cererea de revizuire nu este admisibilă nici cu privire la acest aspect al ei.
Față de toate cele arătate mai sus, cerere de revizuire se impune, deci, a fi respinsă.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată solicitate de intimată în prezenta cerere, Înalta Curte înțelege să menționeze că deși intimata este, în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care a câștigat procesul, nu îi pot fi totuși acordate cheltuielile de judecată solicitate, respectiv suma de 727,95 RON, reprezentând costul cazării în municipiul București și al transportului între municipiul Bacău și municipiul București pentru consilierul juridic al intimatei.
Are în vedere Înalta Curte că potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ., doar "cheltuielile necesare pentru buna desfășurare a procesului" îi pot fi acordate părții câștigătoare, ceea ce, per a contrario, înseamnă că cheltuielile care, în circumstanțele concrete ale cauzei, nu au acest caracter, neputând fi socotite ca rezonabil necesare pentru desfășurarea în bune condiții a judecății în raport cu partea care le solicită, nu i-ar putea fi acordate acestei părți în temeiul prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.
Nu trebuie ignorat, sub acest aspect, că inclusiv cheltuielile făcute de părți (inclusiv, desigur, de către partea câștigătoare) în cadrul unui proces rămân supuse principiului fundamental afirmat prin dispozițiile art. 12 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți.
Prin urmare, cheltuielile de judecată excesive sau nejustificate pot fi considerate ca nefiind necesare bunei desfășurări a procesului, devenind nerezonabile, astfel că acordarea lor către partea câștigătoare poate fi refuzată.
În cauză, intimata a preferat să își asigure reprezentarea în instanță printr-un consilier juridic care își desfășoară activitatea în cadrul sucursalei sale din municipiul Bacău, deși față de faptul că sediul principal al intimatei este situat în municipiul București, unde se află și o parte a corpului său de consilieri juridici, un comportament procesual pe deplin onest, consonant atât cu principiul exercitării cu bună credință a drepturilor sale procesuale, cât și cu dispozițiile art. 459 alin. (1) C. proc. civ. în partea lor privitoare la caracterul necesar al cheltuielilor de judecată efectuate, făcea oportună reprezentarea sa în proces printr-un consilier juridic ce activa la sediul său din municipiul București, aceasta și în condițiile în care dificultatea litigiului este cel mult moderată. Dacă ar fi procedat în acest fel, intimata ar fi putut evita cu ușurință efectuarea unor cheltuieli de judecată care să fie puse în sarcina revizuentei, ca parte care a pierdut procesul, totodată fără a-și periclita propria apărare în proces.
Astfel fiind, apreciază Înalta Curte că, prin raportare la dispozițiile legale evocate în precedent, intimatei nu-i pot fi acordate cheltuieli de judecată, deși are calitatea de parte care a câștigat în cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva încheierii din 2 iunie 2020 și a sentinței civile nr. 1750 din 9 iunie 2020 pronunțate de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2020.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., prin Sucursala de Transport Bacău.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 aprilie 2023.