ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1854/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin decizia civilă nr. 1944 din 2 decembrie 2013 Curtea de Apel Alba-Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanta M.E. și de pârâta SC U. SRL Alba-Iulia împotriva sentinței civile nr. 410 din 12 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Alba. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că în speță, prin contractul individual de muncă încheiat între părți și înregistrat în registrul general de evidență a salariaților din 2010, părțile au negociat un salariu de 600 RON, spor vechime de 6%, spor 100% ore suplimentare. Potrivit art. 91 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate înregistrat la D.M.S.S.

Alba din 22 ianuarie 2012, salariul cuprinde potrivit art. 155 C. muncii salariul de bază, indemnizațiile precum și alte adaosuri, iar potrivit art. 95 din același act sporurile care se acordă în condițiile acestui contract colectiv de muncă sunt pentru orele suplimentare, spor vechime de 6% pentru toți salariații care au peste 3 ani vechime. Alte venituri sunt menționate la art. 96 ca fiind tichetele de masă acordate conform prevederilor legale. În art. 93 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, așa cum a fost modificat prin actul adițional din 5 septembrie 2008 se stabilește forma de organizare a muncii și salarizare care se aplică în cadrul societății după cum urmează: în regie pentru personalul TESA, și în cota procentuală din vânzări pentru lucrătorii din chioșcurile de distribuție presa și carte, având în vedere și realizarea unui volum minim de vânzări în vederea acoperirii fondului de salarii necesar.

Aceste clauze contractuale au fost interpretate corect de către instanța de fond, în sensul că prin acestea a fost stabilită o modalitate de determinare a câștigurilor salariale lunare ale salariaților și nici de cum voința reală a părților nu a fost în sensul solicitat de reclamantă de cumul a salariului de încadrare, a sporului de vechime și spor ore suplimentare cu suma rezultată în urma aplicării procentelor din vânzări.

Ca atare, în mod justificat instanța de fond a stabilit cuantumul drepturilor salariale cuvenite reclamantei ca fiind în sumă de 892 RON, conform concluziilor expertului din raportul de expertiză inițial, fundamentate pe actul adițional la Contractul colectiv de muncă din 5 septembrie 2008. Cât privește recursul declarat de pârâtă, a reținut că prima instanță a determinat corect cuantumul cheltuielilor de judecată, că suma de 550 RON, reprezentând contravaloarea 5 zile de lucru pierdute cu ocazia procesului, este rezonabilă, dacă ne raportăm și la veniturile lunare realizate de reclamantă reieșite din probele dosarului. Totodată, admiterea în parte a pretențiilor reclamantei nu justifică diminuarea cheltuielilor, dată fiind natura acestora (contravaloare transport, contravaloare zi de lucru pierdută).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, susținând că instanțele de fond și de recurs au înlăturat nefondat concluziile raportului de expertiză, motivând incoerent și insuficient hotărârile, fără a indica probele pe care și-au fundamentat convingerea, că expertul contabil nu a verificat toate documentele depuse, chiar dacă a făcut obiecțiuni la raportul de expertiză. Pentru aceste argumente a solicitat rejudecarea cauzei. Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva unei hotărâri irevocabile. Analizând cu prioritate admisibilitatea recursului declarat de reclamanta M.E. , în raport de dispozițiile art. 137 raportat la art. 299 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor legale mai sus invocate, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Decizia atacată cu recurs a fost pronunțată în condițiile art. 208 și art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 cu modificările și completările ulterioare, referitoare la competența materială și la căile de atac în materia litigiilor de muncă, fiind o decizie irevocabilă, potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Pentru aceste considerente recursul urmează a fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta M.E. împotriva deciziei civile nr. 1944 din 2 decembrie 2013 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2014.