ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1854/2014

Deliberând, în condițiile

art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin decizia civilă nr. 1944 din 2 decembrie 2013

Curtea de Apel Alba-Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale,

a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanta M.E. și de pârâta SC

U. SRL Alba-Iulia împotriva

sentinței

civile nr. 410 din 12 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Alba.

Pentru a decide astfel,

instanța de recurs a reținut că

în speță, prin contractul individual de muncă

încheiat între părți și înregistrat în registrul general de evidență a salariaților

din 2010, părțile au negociat un salariu de 600 RON, spor vechime de 6%, spor 100%

ore suplimentare.

Potrivit art. 91 din Contractul

colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate înregistrat la D.M.S.S. Alba din

22 ianuarie 2012, salariul cuprinde potrivit art. 155 C. muncii salariul de bază,

indemnizațiile precum și alte adaosuri, iar potrivit art. 95 din același act sporurile

care se acordă în condițiile acestui contract colectiv de muncă sunt pentru orele

suplimentare, spor vechime de 6% pentru toți salariații care au peste 3 ani vechime.

Alte venituri sunt menționate la art. 96 ca fiind tichetele de masă acordate conform

prevederilor legale.

În art. 93 alin. (1) din

Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, așa cum a fost modificat

prin actul adițional din 5 septembrie 2008 se stabilește forma de organizare a muncii

și salarizare care se aplică în cadrul societății după cum urmează: în regie pentru

personalul TESA, și în cota procentuală din vânzări pentru lucrătorii din chioșcurile

de distribuție presa și carte, având în vedere și realizarea unui volum minim de

vânzări în vederea acoperirii fondului de salarii necesar.

Aceste clauze contractuale

au fost interpretate corect de către instanța de fond, în sensul că prin acestea

a fost stabilită o modalitate de determinare a câștigurilor salariale lunare ale

salariaților și nici de cum voința reală a părților nu a fost în sensul solicitat

de reclamantă de cumul a salariului de încadrare, a sporului de vechime și spor

ore suplimentare cu suma rezultată în urma aplicării procentelor din vânzări.

Ca atare, în mod justificat

instanța de fond a stabilit cuantumul drepturilor salariale cuvenite reclamantei

ca fiind în sumă de 892 RON, conform concluziilor expertului din raportul de expertiză

inițial, fundamentate pe actul adițional la Contractul colectiv de muncă din 5

septembrie 2008.

Cât privește recursul

declarat de pârâtă, a reținut că prima instanță a determinat corect cuantumul cheltuielilor

de judecată, că suma de 550 RON, reprezentând contravaloarea 5 zile de lucru pierdute

cu ocazia procesului, este rezonabilă, dacă ne raportăm și la veniturile lunare

realizate de reclamantă reieșite din probele dosarului. Totodată, admiterea în parte

a pretențiilor reclamantei nu justifică diminuarea cheltuielilor, dată fiind natura

acestora (contravaloare transport, contravaloare zi de lucru pierdută).

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamanta, susținând că instanțele de fond și de recurs au înlăturat

nefondat concluziile raportului de expertiză, motivând incoerent și insuficient

hotărârile, fără a indica probele pe care și-au fundamentat convingerea, că expertul

contabil nu a verificat toate documentele depuse, chiar dacă a făcut obiecțiuni

la raportul de expertiză. Pentru aceste argumente a solicitat rejudecarea cauzei.

Intimata-pârâtă a depus

întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat

împotriva unei hotărâri irevocabile.

Analizând cu prioritate

admisibilitatea recursului declarat de reclamanta

M.E.

, în raport de dispozițiile art. 137 raportat

la art. 299 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor

legale mai sus invocate, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel,

cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor

organe cu activitate jurisdicțională.

Decizia atacată cu recurs

a fost pronunțată în condițiile art. 208 și art. 214 din Legea dialogului social

nr. 62/2011 cu modificările și completările ulterioare, referitoare la competența

materială și la căile de atac în materia litigiilor de muncă, fiind o decizie irevocabilă,

potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Recunoașterea unei căi

de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare

a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității

în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de

drept.

Or, normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele

competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului

stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora

fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea

lor.

Pentru aceste considerente

recursul urmează a fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil

recursul declarat de reclamanta M.E. împotriva deciziei civile nr. 1944 din 2 decembrie

2013 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 iunie 2014.