ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 694/2024

Ședința publică din data de 08 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 25 iunie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 alin. (2) din C. pen., formulată de inculpatul A..

În esență, pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reținut că, prin cererea depusă la data de 07 mai 2024, inculpatul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 alin. (2) C. pen., învederând că acestea încalcă prevederile art. 23 alin. (9) din Constituția României.

S-a reținut că inculpatul a susținut că infracțiunea prevăzută de art. 304 alin. (2) din C. pen. face parte din categoria infracțiunilor de serviciu prevăzute la Cap. II - Titlul V din C. pen. și se referă la răspunderea penală a funcționarilor publici. Or, în cauză, inculpatul nu a exercitat prerogativa unei puteri publice, respectiv nu a avut nicio calitate în cadrul Serviciului de Ambulanță Județeană Teleorman sau în cadrul Consiliului Județean Teleorman.

Ca atare, a apreciat că sintagma "de către cel care ia la cunoștință" trebuie înlocuită cu sintagma "de către cel care are acces la informații prin exercitarea prerogativei de putere publică".

Inculpatul a considerat că dispozițiile art. 304 alin. (2) C. pen. încalcă prevederile art. 23 alin. (9) din Constituție, potrivit cărora "Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii", iar în cazul în care aceste dispoziții nu ar fi analizate de către Curtea Constituțională, ar putea fi condamnat în baza unui text de lege care nu are corespondent juridic cu celelalte infracțiuni care fac parte din capitolul care reglementează infracțiunile de serviciu, deoarece nu avea nicio atribuție de serviciu în acest sens, respectiv nu avea acces la informațiile secrete de serviciu ale comisiei de concurs.

În vederea soluționării cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată a fost format dosarul asociat nr. x/2021

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul A., cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 alin. (2) C. pen., Înalta Curte a constatat că aceasta este inadmisibilă, reținând în ceea ce îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, faptul că, deși excepția a fost invocată în fața unei instanțe de judecată învestită cu soluționarea unei cauze de către inculpatul A., vizând un text de lege în vigoare, aspectele invocate în legătură cu dispozițiile art. 304 alin. (2) C. pen. nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, s-a reținut că autorul excepției a invocat în mod formal că prevederile criticate contravin dispozițiilor art. 23 alin. (9) din Constituția României, având în vedere că acestea reglementează principiul legalității aplicării pedepsei, deși, în realitate, tinde la modificarea elementelor de tipicitate ale infracțiunii incriminate în art. 304 alin. (2) C. pen., care, în opinia sa, ar trebui să reglementeze divulgarea fără drept, a unor informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicității "de către persoana care are acces la informații prin exercitarea prerogativei de putere publică", nu "de către cel care ia la cunoștință" de aceste informații, cum prevede în prezent textul de lege.

Așadar, a constatat instanța că de fapt ceea ce urmărește inculpatul prin intermediul acestui mijloc procesual nu este armonizarea textului de lege criticat cu norma fundamentală, ci modificarea conținutului constitutiv al infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice în sensul restrângerii ilicitului penal doar la infracțiunile săvârșite de persoanele care exercită prerogative ale puterii publice, ceea ce ar echivala, însă, cu o încălcare a separației puterilor în stat, întrucât instanța de contencios constituțional s-ar transforma într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit de Constituție și de legea organică care-i reglementează organizarea și funcționarea.

Astfel, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă [restrângerea subiecților activi ai infracțiunii prevăzute de art. 304 alin. (2) C. pen..], Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate de inculpat nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

În consecință, constând că nu sunt întrunite toate cerințele prevăzute de normele legale, iar remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de inculpat în scopul și finalitatea sa, situație în care un asemenea demers este inadmisibil, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curți Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 alin. (2) C. pen. formulată de inculpat, prin apărător ales.

*****

Împotriva încheierii din data de 25 iunie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în cauză, în termen legal, a declarat recurs recurentul inculpat A..

Prin motivele de recurs depuse la dosarul cauzei, recurentul A., prin apărător, a solicitat să se constate că excepția formulată în cauză este admisibilă și în consecință a solicitat să se dispună sesizarea Curții Constituționale, arătând în esență, că dispozițiile art. 304 alin. (2) din C. pen. sunt în contradicție cu dispozițiile art. 23 alin. (9) teza I din Constituție care prevăd că "Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii" cu remarca că teza I a textului constituțional se referă la legiuitor, care stabilește pedeapsa în condițiile legii, iar teza II a se referă la instanțe, care aplică pedeapsa în temeiul legii.

Ori, consideră apărarea recurentului inculpat că dispozițiile art. 304 alin. (2) din C. pen. stabilesc pedeapsa cu închisoarea sau amenda pentru "cel care ia la cunoștință de informațiile de serviciu secrete sau nedestinate publicității și le divulgă fără drept", adică pentru orice persoană.

În opinia apărării, condiția legii este ca textul normativ să stabilească pedepse numai pentru "cel care exercită prerogativa unei puteri publice" deoarece art. 304 alin. (2) din C. pen. face parte din gama infracțiunilor de serviciu iar răspunderea penală nu o poate avea decât funcționarul public sau asimilatul acestuia, adică cel care exercită prerogativa unei puteri publice și are acces la informații secrete.

A menționat că, în speță, răspunderea trebuie să o aibă membrii comisiei de examinare care au divulgat confidențialitatea subiectelor propuse.

De aceea, consideră apărarea că sintagma "de către cel care a luat la cunoștință" trebuie înlocuită cu sintagma "de către cel care are acces la aceste informații, prin exercitarea prerogativei de putere publică".

În concluzie, prin motivele de recurs, s-a susținut că sunt îndeplinite cumulativ cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, solicitând admiterea cererii de sesizare și suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 25.07.2024, sub nr. x/2021/a2.1, când s-a stabilit termen în cauză în vederea soluționării recursului la data de 08.10.2024, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării recurentului și ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind redate pe larg în cuprinsul părții introductive a prezentei decizii.

Examinând recursul formulat în cauză de recurentul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, se constată că în mod judicios prima instanță, examinând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea cererii de sesizare formulată în cauză de inculpatul A., a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 alin. (2) din C. pen. nu respectă cumulativ condițiile reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât în concret, ceea ce se urmărește prin intermediul excepției invocate nu este înlăturarea vreunei neconcordanțe a textului legal cu Constituția, ci modificarea acestuia, inculpatul fiind nemulțumit de modul de redactare a dispozițiilor legale care incriminează infracțiunea privind divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 alin. (2) din C. pen., ce face obiectul cercetărilor în cauza penală aflată pe rolul instanței.

În concret, reținând că inculpatul solicită prin intermediul excepției modificarea conținutului constitutiv al infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice în sensul restrângerii ilicitului penal doar la infracțiunile săvârșite de persoanele care exercită prerogative ale puterii publice, respectiv restrângerea subiecților activi ai infracțiunii prevăzute de art. 304 alin. (2) din C. pen., Înalta Curte, în recurs, apreciază că în mod întemeiat s-a concluzionat că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, astfel că, pentru argumentele prezentate, în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă - art. 304 alin. (2) din C. pen. - prevăd că (2) Divulgarea, fără drept, a unor informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicității, de către cel care ia cunoștință de acestea, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

În opinia apărării recurentului A., dispozițiile legale criticate, anterior menționate, nu sunt compatibile cu dispozițiile constituționale prevăzute de art. 23 alin. (9) din Constituția României, potrivit cărora "Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii".

Consideră apărarea că, în baza acestor dispoziții, "condiția legii este ca acest text de lege să stabilească pedepse numai pentru cel care exercită prerogativa unei puteri publice, deoarece art. 304 alin. (2) din C. pen. face parte din gama infracțiunilor de serviciu, iar răspunderea penală nu o poate avea decât funcționarul public sau asimilatul acestuia, adică cel care exercită prerogativa unei puteri publice și are acces la informații secrete". În ceea ce îl privește pe inculpat, s-a susținut că nu avea nicio atribuție de serviciu în acest sens, respectiv nu avea acces la informațiile secrete de serviciu ale comisiei de concurs, menționând că, în speță, răspunderea trebuie să o aibă membrii comisiei de examinare care au divulgat confidențialitatea subiectelor propuse.

Ca atare, în raport de cele expuse, în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, apărarea inculpatului A. a concluzionat faptul că sintagma "de către cel care a luat la cunoștință" trebuie înlocuită cu sintagma "de către cel care are acces la aceste informații, prin exercitarea prerogativei de putere publică".

Rezultă astfel că, așa cum a fost formulată în cauza de față cererea de sesizare, prin excepția invocată se critică reglementarea legiuitorului în materia incriminării infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 304 alin. (2) din C. pen., apărarea urmărind modificarea conținutul normei de incriminare întrucât, în opinia sa, art. 304 alin. (2) din C. pen. ar trebui să reglementeze divulgarea, fără drept, a unor informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicității "de către persoana care are acces la informații prin exercitarea prerogativei de putere publică", nu "de către cel care ia la cunoștință" de aceste informații, cum prevede în prezent textul de lege.

Or, Înalta Curte, față de cele reținute, în acord cu prima instanță, constată că prin motivele aduse în susținerea excepției de neconstituționalitate, rezultă că, în realitate, recurentul A. contestă conținutul reglementărilor legiuitorului din cuprinsul dispozițiilor legale ale art. 304 alin. (2) din C. pen., prin excepția invocată tinzându-se la modificarea textului de lege în sensul dorit de acesta, cu consecința modificării conținutului constitutiv al infracțiunii ce face obiectul cercătorilor în ceea ce îl privește.

Sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care prin excepția invocată se tinde la constatarea neconformității unei prevederi dintr-o lege cu Constituția României, iar nu și atunci când se urmărește modificarea sau completarea acesteia, situație în care competența îi revine în exclusivitate, conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanța de contencios constituțional este chemată să se pronunțe numai asupra constituționalității actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, așa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

În aceste condiții, în speță, se constată că excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul inculpat A. nu îndeplinește condițiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestuia în sensul anterior menționat, situație care însă este atributul exclusiv al legiuitorului, excedând obiectului sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, iar în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Așadar, față de cele anterior reținute, Înalta Curte constată că prin excepția invocată nu se formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci se susțin aspecte care țin de modificarea legislativă a unui text de lege pe care autorul excepției îl contestă, atribut care revine doar puterii legislative, nu și Curții Constituționale, care nu poate modifica, adăuga sau abroga prevederi legale.

Ca urmare, având în vedere că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de către recurentul inculpat A. în scopul și finalitatea sa, respectiv pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, se constată neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, recursul de față fiind astfel apreciat ca neîntemeiat.

Pentru considerentele expuse, apreciind că nu există motive de reformare a soluției primei instanțe, instanța de control judiciar va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 25 iunie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021.

Față de soluția dispusă, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 25 iunie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 octombrie 2024.