ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 664/2024

Ședința publică din data de 01 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024, s-a dispus scoaterea de pe rol și trimiterea cauzei având ca obiect contestație formulată de contestator A. împotriva actelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Ploiești la secția civilă a Curții de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța această soluție, s-a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 18 iunie 2024, A. a formulat contestație la executare întrucât a fost obligat la plata sumei de 100 de RON cheltuieli judiciare către stat în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Ploiești, secția Penală, motivând că în respectivul proces penal, prin încheierea din data de 05.08.2021 s-a stabilit că toate cheltuielile avansate de stat în respectivul proces penal rămân în sarcina acestuia.

Curtea de apel, față de obiectul cererii și de dispozițiile art. 600 alin. (3) C. proc. pen.., conform cărora "Contestația împotriva actelor de executare se soluționează de către instanța civilă potrivit legii civile, a constatat că titlul executoriu îl reprezentă adresa emisă în baza încheierii din 28.06.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, prin care titularul contestației a fost obligat la plata sumei de 100 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, astfel că este aplicabil textul de lege invocat, care atrage competența de soluționare a cauzei în favoarea secției civile a Curții de Apel Ploiești.

Împotriva încheierii din 16 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024, a formulat contestație petentul A..

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind acordat termen, în urma repartizării aleatorii, la data de 01 octombrie 2024.

În dezbateri, petentul A. a arătat că, în realitate, a formulat o cerere de constatare a nulității absolute, a cărei competență de soluționare revine secției penale din cadrul Curții de Apel Ploiești, și nu o contestație.

De asemenea, în raport de prevederile art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., a invocat incompatibilitatea membrilor completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei, susținând că i se încălcă dreptul la apărare, atât de aceștia, cât și de procurorul de ședință.

Reprezentantul Ministerului Public a susținut că nu se poate constata nulitatea absolută a cauzei întrucât o astfel de prevedere nu este consacrată nici de C. proc. pen., nici de C. proc. civ., ci eventual numai o nulitate absolută a unei instituții de drept procesual penal sau civil.

În ceea ce privește competența, având în vedere că încheierea atacată a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția Penală, a opinat că în mod corect, competența de soluționare a căii de atac revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală.

De asemenea, a solicitat respingerea cererii de recuzare a membrilor completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei, ca inadmisibilă, având în vedere că petentul nu a arătat în mod concret motivele pentru care judecătorii ar fi în fapt incompatibili de a soluționa cauza pendinte.

Examinând cauza în baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, în ceea ce privește cererea de recuzare formulată de petentul A., se constată următoarele:

Instituția recuzării se justifică prin imperativul asigurării unei judecăți imparțiale, în care părțile să fie protejate de eventuala părtinire a judecătorului.

Înalta Curte constată că în cadrul ședinței de judecată petentul din cauza de față a formulat cerere de recuzare a membrilor completului de judecată, susținând că i se încălcă dreptul la apărare.

Potrivit ar. 67 alin. (4) C. proc. pen.., cererea de recuzare se formulează oral sau în scris, cu arătarea, pentru fiecare persoană în parte, a cazului de incompatibilitate invocat și a temeiurilor de fapt cunoscute la momentul formulării cererii. Cererea de recuzare formulată oral se consemnează într-un proces-verbal sau, după caz, în încheierea de ședință.

Alin. (5) al aceluiași text de lege prevede că nerespectarea condițiilor prevăzute la alin. (2) - (4) sau formularea unei cereri de recuzare împotriva aceleiași persoane pentru același caz de incompatibilitate cu aceleași temeiuri de fapt invocate într-o cerere anterioară de recuzare, care a fost respinsă, atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. Inadmisibilitatea se constată de procurorul sau de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare.

Drept urmare, în baza art. 67 alin. (5) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca fiind inadmisibilă, cererea de recuzare formulată împotriva membrilor completului de judecată, constatând că aceasta nu întrunește cerințele impuse de art. 67 alin. (4) C. proc. pen.., respectiv petentul nu a precizat, pentru fiecare membru al completului de judecată, motivul de incompatibilitate invocat și temeiurile de fapt ce stau la baza cererii de recuzare.

În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală invocată de petentul A., se constată următoarele:

Potrivit art. 40 alin. (1) C. proc. pen.. Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță infracțiunile de înaltă trădare, infracțiunile săvârșite de senatori, deputați și membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curții Constituționale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe.

Alin. (2) al aceluiași text de lege prevede că Înalta Curte de Casație și Justiție judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de curțile de apel, de curțile militare de apel și de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen.., necompetența materială sau după calitatea persoanei a instanței inferioare celei competente potrivit legii atrage sancțiunea nulității absolute, excepția de necompetență putând fi invocată în tot cursul judecății, până la pronunțarea hotărârii definitive, în timp ce necompetența materială sau după calitatea persoanei a instanței superioare celei competente potrivit legii atrage nulitatea relativă, excepție ce poate fi invocată până la începerea cercetării judecătorești.

În speță, petentul A. a formulat o cale de atac împotriva încheierii din 16 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024, prin care s-a dispus scoaterea de pe rol și trimiterea cauzei având ca obiect contestație formulată de contestator A. împotriva actelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Ploiești la secția civilă a Curții de Apel Ploiești.

Or, având în vedere obiectul cauzei, dispozițiile legale privind necompetența materială nu sunt incidente, Înalta Curte fiind competentă să judece cauza în lumina dispozițiilor art. 40 alin. (2) C. proc. pen.

Pe fondul cauzei, se constată că în respectarea principiului fundamental al legalității, căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

În speța dedusă judecății, așa cum s-a reținut mai sus, contestația este formulată împotriva unei încheieri prin care s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea unei alte instanțe spre soluționare (respectiv, de la secția penală către secția civilă a Curții de Apel Ploiești), hotărâre care este definitivă.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Așadar, căile de atac fac parte din mijloacele procesuale care apară părțile în proces. Obiectul căilor de atac este format din hotărârea judecătorească dată de către instanță și trebuie să se respecte principiul legalității caii de atac.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, astfel că nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii (Decizia penală nr. 1780 din data de 25 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

În consecință, Înalta Curte constată că petentul A. a exercitat calea de atac a recursului împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare.

Pentru considerentele expuse, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de petentul A..

Va respinge excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală invocată de același petent.

Va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de același petent împotriva încheierii din 16 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de petentul A..

Respinge excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală invocată de același petent.

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de același petent împotriva încheierii din 16 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 octombrie 2024.