ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 611/2024

Ședința publică din data de 18 septembrie 2024

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 153/A din data de 03 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, a fost respinsă contestația la executare formulată de persoana condamnată A., împotriva sentinței penale nr. 238/PI/05.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2022, rămasă definitivă la data de 11.11.2022, prin neapelare.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, la Curtea de Apel Timișoara, secția Penală a fost înregistrată contestația la executare formulată de persoana condamnată A. întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., solicitând scăderea perioadei de 1 an și 17 zile închisoare din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, care este parte componentă din pedeapsa totală recunoscută de România.

Analizând motivele invocate de persoana condamnată care a susținut că prin sentința penală nr. 238/PI/05.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2022, rămasă definitivă la data de 11.11.2022 prin neapelare, nu a fost dedusă o perioadă pe care ar fi executat-o, respectiv din data de 03.05.2017 până în data de 19.05.2018.

Din cuprinsul deciziei de executare de pedepse concurente cu mandat de încarcerare emisă de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Pordenone la data de 20.01.2021, având numărul de referință SIEP 25/2021, aflată la în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Timișoara, a rezultat că au fost deduse următoarele perioade de arest executate de contestator în Italia, ca măsuri preventive sau pedepse astfel: din sentința de condamnare din 08.10.2014 emisă de Judecătorul de Instrucție de la Tribunalul din Pordenone, irevocabilă la data de 08.11.2014, în baza căreia contestatorul a fost condamnat la 1 an, 6 luni închisoare și 800 euro amendă; de la 03.07.2015 la 19.11.2015-"perioadă considerată calculabilă în legătură cu dosarul nr. x/2014 SIEP al acestei procuraturi"; de la 20.11.2015 la 13.05.2016 -"perioada de executare a pedepsei în legătură cu dosarul nr. x/2014 SIEP al acestei procuraturi"; din sentința de condamnare din 28.09.2015 emisă de Tribunalul din Treviso, irevocabilă la data de 16.05.2016, în baza căreia a fost condamnat la 20 zile închisoare și 100 euro amendă; de la 14.05.2016 la 02.06.2016 -"perioadă considerată calculabilă în legătură cu dosarul nr. x/2014 SIEP al Procuraturii Republicii din Treviso"; din sentința de condamnare din 21.02.2018 emisă de Tribunalul din Pordenone, irevocabilă la data de 30.03.2018, în baza căreia a fost condamnat la 11 luni închisoare și 1.100 euro amendă: de la 03.06.2016 la 01.05.2017 -"perioadă considerată calculabilă în legătură cu dosarul nr. x/2018 SIEP al acestei procuraturi"

Potrivit aceleiași decizii, din dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Timișoara, contestatorul s-a aflat în arest la domiciliu din data de 03.05.2017 până în data de 19.05.2018, o durată de 1 an și 17 zile, până în momentul evadării, iar despre această perioadă s-a menționat că poate fi atribuită sentinței nr. 3523/2016 pronunțată de Curtea de Apel Venezia la data de 18.10.2016, reprezentând o "perioadă preexecutată".

Astfel la, în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Timișoara în care s-a pronunțat hotărârea de recunoaștere a sentințelor de condamnare din Italia și a fost adaptată pedeapsa rezultantă, (paragraful 3 din decizia de executare de pedepse concurente cu mandat de încarcerare emisă de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Pordenone la data de 20.01.2021), a rezultat la modul evident din precizarea "Deduse perioadele pre-executate pentru un total de 1 an și 17 zile" că perioada invocată de contestator a fost dedusă din pedeapsa rezultantă de 11 ani și 11 luni de autoritățile italiene, rezultând că restul de pedeapsă rămas de executat a fost de 10 ani 10 luni și 13 zile.

Împotriva sentinței penale nr. 153/A din data de 03 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2024 a formulat contestație persoana condamnată A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 19.07.2024, stabilindu-se termen de judecată la 18 septembrie 2024. În dezbateri, contestatorul A. a solicitat admiterea contestația formulate, desființarea sentinței atacate și rejudecând cauza, deducerea perioadei de la data de 03.07.2017-19.05.2018 atribuită pedepsei rezultante de 2 ani și 9 luni, pedeapsă aplicată printr-o sentință recunoscută de Curtea de Apel Timișoara, fiind vorba de perioada anterioară de arest până la momentul la care se susține că ar fi evadat.

Examinând contestația formulată de condamnatul A. Înalta Curte constată următoarele:

Contestația la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura coformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba sau modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte reamintește că procedura jurisdicțională a contestației la executare este menită să rezolve situațiile juridice care afectează executarea unei hotărâri penale. Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În cauza de față, Înalta Curte constată că autoritățile judiciare italiene au solicitat recunoașterea hotărârilor judecătorești străine și executarea pedepsei închisorii într-un penitenciar din România privind persoana condamnată A.. Această solicitare a făcut obiectul dosarului nr. x/2022, rămasă definitivă la data de 11.11.2022 prin neapelare care a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani și 9 luni închisoare din totalul unei pedepse de 11 ani, 11 luni închisoare+1 lună de arest, a cărei executare a început la data de 14.11.2018, deducând perioada executată la zi.

Prin cererea formulată, contestatorul condamnat A. și-a exprimat nemulțumirea cu privire la faptul că nu a fost dedusă o perioadă pe care ar fi executat-o, respectiv din data de 03.05.2017 până în data de 19.05.2018, pedeapsă aplicată printr-o sentință recunoscută de Curtea de Apel Timișoara, fiind vorba de o perioadă anterioară de arest până la momentul la care se susține că ar fi evadat, criticând raționamentul instanței avut în vedere la momentul deducerii.

În acest context, așa cum în procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competență de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne adaptându-se atunci când este cazul la normele interne, cu atât mai mult aceluiași stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în procedura contestației la executare, prerogative suplimentare de repunere în discuție a legalității soluției.

Înalta Curte subliniază că pe calea contestației la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat, stabilității raporturilor juridice.

Contestația la executare constituie un remediu procesual având ca obiect exclusiv chestiuni descoperite cu prilejul punerii în executare sau ivite în cursul executării, fiind exclusă posibilitatea de a antama pe această cale chestiuni relative la legalitatea și temeinicia hotărârilor definitive în baza cărora se face executarea.

Din cuprinsul deciziei de executare de pedepse concurente cu mandat de încarcerare emisă de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Pordenone la data de 20.01.2021, având numărul de referință SIEP 25/2021, aflată la în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Timișoara, a rezultat că au fost deduse următoarele perioade de arest executate de contestator în Italia, ca măsuri preventive sau pedepse astfel: din sentința de condamnare din 08.10.2014 emisă de Judecătorul de Instrucție de la Tribunalul din Pordenone, irevocabilă la data de 08.11.2014, în baza căreia contestatorul a fost condamnat la 1 an, 6 luni închisoare și 800 euro amendă; de la 03.07.2015 la 19.11.2015-"perioadă considerată calculabilă în legătură cu dosarul nr. x/2014 SIEP al acestei procuraturi"; de la 20.11.2015 la 13.05.2016 -"perioada de executare a pedepsei în legătură cu dosarul nr. x/2014 SIEP al acestei procuraturi"; din sentința de condamnare din 28.09.2015 emisă de Tribunalul din Treviso, irevocabilă la data de 16.05.2016, în baza căreia a fost condamnat la 20 zile închisoare și 100 euro amendă; de la 14.05.2016 la 02.06.2016 -"perioadă considerată calculabilă în legătură cu dosarul nr. x/2014 SIEP al Procuraturii Republicii din Treviso"; din sentința de condamnare din 21.02.2018 emisă de Tribunalul din Pordenone, irevocabilă la data de 30.03.2018, în baza căreia a fost condamnat la 11 luni închisoare și 1.100 euro amendă: de la 03.06.2016 la 01.05.2017 -"perioadă considerată calculabilă în legătură cu dosarul nr. x/2018 SIEP al acestei procuraturi"

Potrivit aceleiași decizii, din dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Timișoara, contestatorul s-a aflat în arest la domiciliu din data de 03.05.2017 până în data de 19.05.2018, o durată de 1 an și 17 zile, până în momentul evadării, iar despre această perioadă s-a menționat că poate fi atribuită sentinței nr. 3523/2016 pronunțată de Curtea de Apel Venezia la data de 18.10.2016, reprezentând o "perioadă preexecutată".

Astfel, în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Timișoara în care s-a pronunțat hotărârea de recunoaștere a sentințelor de condamnare din Italia și a fost adaptată pedeapsa rezultantă, (paragraful 3 din decizia de executare de pedepse concurente cu mandat de încarcerare emisă de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Pordenone la data de 20.01.2021), a rezultat la modul evident din precizarea "Deduse perioadele pre-executate pentru un total de 1 an și 17 zile" că perioada invocată de contestator a fost dedusă din pedeapsa rezultantă de 11 ani și 11 luni de autoritățile italiene, rezultând că restul de pedeapsă rămas de executat a fost de 10 ani 10 luni și 13 zile.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 153/A din data de 03 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 360 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției, conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 153/A din data de 03 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul-persoana condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoana condamnată, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2024.