ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 288/2023 din data de 13 septembrie 2023 a Judecătoriei Alba Iulia, pronunțată în dosarul nr. x/2022, în baza art. 396 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 80 din C. pen. s-a renunțat la aplicarea pedepsei față de inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de produse contrafăcute prevăzută de art. 102 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 84/1998 republicată.

În baza art. 396 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 80 din C. pen. s-a renunțat la aplicarea pedepsei față de inculpata S.C. B. S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de produse contrafăcute prevăzută de art. 102 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 84/1998 republicată.

În baza. art. 81 alin. (1) și (2) din C. pen. raportat la art. 80 alin. (3) și art. 81 alin. (3) din C. pen. s-a aplicat fiecăreia dintre cele două inculpate câte un avertisment, executarea acestuia urmând a avea loc în condițiile art. 575 alin. (2) din C. proc. pen., prin comunicarea către inculpate a unei copii a prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive a acesteia.

S-a atras atenția inculpatelor asupra dispozițiilor art. 82 alin. (3) din C. pen. referitor la art. 581

1

din C. proc. pen. privind anularea beneficiului renunțării la aplicarea pedepsei. Mai precis, s-a atras atenția inculpatelor că, "Dacă în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei se descoperă că persoana față de care s-a luat această măsură săvârșise anterior rămânerii definitive a hotărârii o altă infracțiune, pentru care i s-a stabilit o pedeapsă chiar după expirarea acestui termen, renunțarea la aplicarea pedepsei se anulează și se stabilește pedeapsa pentru infracțiunea care a atras inițial renunțarea la aplicarea pedepsei, aplicându-se apoi, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară".

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a dispus confiscarea specială a celor 340 de bunuri purtând marca C., ridicate de la inculpate și depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Alba, conform dovezii seria x, nr. x din data de 06.12.2019.

S-a respins acțiunea formulată de S.C. D. S.R.L., ca inadmisibilă.

În baza art. 404 alin. (4) lit. e) din C. proc. pen. raportat la art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a obligat pe fiecare dintre cele două inculpate la plata a câte 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 400 RON reprezintă cheltuieli în cursul urmăririi penale și 400 RON reprezintă cheltuieli în cursul camerei preliminare și judecății.

În esență, prima instanță a reținut că, la data de 04.12.2019 s-a identificat că inculpatele A., în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., au pus în vânzare, în magazinul aparținând S.C. B. S.R.L., un număr de 340 de produse contrafăcute care purtau însemnele mărcii C., fără a avea caracteristicile unor produse originale.

Deși inculpata A. și mandatarul inculpatei S.C. B. S.R.L. au negat săvârșirea infracțiunii, arătând, în principal, că nu cunoșteau că bunurile ridicate erau contrafăcute, s-a reținut că din probele administrare reiese contrariul.

Instanța de fond a constatat că declarația de conformitate depusă la dosarul cauzei de către inculpate nu conține semnătura și ștampila emitentului, astfel încât nu a putut aprecia că acest înscris emană de la S.C. E. S.R.L. În ceea ce privește înscrisurile depuse de către inculpate, constând în "contracte de licență", s-a remarcat faptul că acestea privesc bunuri aparținând altor mărci, iar nu mărcii "C.", astfel încât nu prezintă utilitate pentru soluționarea cauzei.

S-a mai reținut că, în cuprinsul plângerii penale, persoana vătămată S.C. D. S.R.L. a precizat că, în urma expertizării fotografiilor transmise și în urma unor cercetări amănunțite, s-a concluzionat că bunurile reținute de la S.C. B. S.R.L. încalcă drepturile asupra mărcii Uniunii Europene înregistrate cu nr. x C., fiind contrafăcute, iar ca urmare a solicitării organului de urmărire penală, la data de 12.10.2021 a comunicat că produsele contrafăcute au următoarele caracteristici diferite de cele originale: - configurația ambalajelor nu corespunde celei utilizate pe ambalajele produselor originale; - mărcile (logo-urile) au un aspect diferit de modul cum sunt desenate pe ambalajele produselor originale, având o execuție defectuoasă;- produsele în sine au aspectul unor produse de calitate inferioară produselor originale.

În ceea ce privește distribuitorii autorizați ai produselor C. în România, abia în cursul judecății persoana vătămată a comunicat faptul că singurul distribuitor autorizat este S.C. F. S.R.L. (G.). Nu în ultimul rând, s-a reținut că s-a menționat și faptul că unele dintre produsele care au fost ridicate de la inculpata S.C. B. S.R.L. nu au echivalent în catalogul produselor originale, fără însă a se menționa care sunt acelea în mod explicit, dar acest aspect a fost de natură să întărească concluzia că bunurile reținute cu ocazia controlului sunt contrafăcute.

Cu referire la apărarea inculpatei A., din cuprinsul declarației date în faza de urmărire penală, în sensul că nu a cunoscut că produsele sunt contrafăcute, deoarece nu știa că este un brand protejat, iar nici de la distribuitorii care susțineau că produsele sunt originale nu a primit un certificat de originalitate, instanța de fond a reținut că este de notorietate faptul că bunurile care poartă diverse inscripționări specifice desenelor animate sunt produse sub egida unor mărci protejate. În circumstanțiere, Judecătoria Alba Iulia a reținut faptul că la dosarul cauzei au fost depuse facturi care atestă și achiziționarea de bunuri marca C. la prețuri similare celor indicate de către mandatarul persoanei vătămate în cuprinsul cererii de constituire de parte civilă. Astfel, cu toate că au fost identificate și bunuri contrafăcute, societatea a achiziționat și bunuri cu privire la care a existat prezumția de originalitate prin prisma prețului de vânzare. De asemenea, a observat că unele bunuri au fost achiziționate de la societăți comerciale cu sediul în incinta complexului H. din București, acestea având prețuri semnificativ mai mici decât cele achiziționate, spre exemplu, de la furnizorul I., sub rezerva faptului că, în cuprinsul facturilor emise de către vânzătorul din București nu s-a menționat în mod explicit codul bunurilor și nici denumirea detaliată pentru a putea verifica dacă este vorba despre exact aceleași jucării. Totuși, însăși achiziționarea unor bunuri din incinta acelui complex comercial putea să atragă atenția inculpatelor cu privire la riscul ca jucăriile achiziționate să nu fie originale.

Referitor la prezumția că inculpata A. cunoștea riscul ca unele dintre bunuri să fie originale, instanța de fond a remarcat împrejurarea că, în cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 4.12.2019 s-a consemnat că aceasta a declarat că deținea spre vânzare jucării marca LOL de la un furnizor care are calitatea de distribuitor oficial al mărcii, făcând referire expresă la S.C. I. S.R.L., care a emis facturile seria x nr. x/28.11.2019 și y/06.09.2019 . Chiar dacă acest furnizor nu este autorizat în România pentru distribuirea produselor C., astfel cum rezultă din cuprinsul răspunsului mandatarului persoanei vătămate, s-a reținut că este evident faptul că inculpata A. cunoștea că doar unele dintre produsele care au fost puse în vânzare în magazinul aparținând S.C. B. S.R.L. provin de la un distribuitor oficial.

A mai reținut prima instanță că, în drept, fapta inculpatelor A., săvârșită în calitate de administratori la S.C. B. S.R.L. și fapta inculpatei S.C. B. S.R.L., constând în punerea în vânzare, în data de 04.12.2019, în magazinul aparținând S.C. B. S.R.L. a unui număr de 340 de produse contrafăcute care purtau însemnele mărcii C., însă fără a avea caracteristicile unor produse originale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, prevăzută de art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, s-a reținut că elementul material constă în acțiunea de a pune în vânzare, în magazinul aparținând S.C. B. S.R.L. a unui număr de 340 de produse contrafăcute care purtau însemnele mărcii C., însă fără a avea caracteristicile unor produse originale, cunoscând că acestea sunt contrafăcute.

Instanța de fond a mai reținut că infracțiunea este una de pericol abstract, care se consumă în momentul expunerii spre vânzare a produselor purtând însemnele unor mărci înregistrate care au fost realizate fără acordul deținătorilor de drepturi asupra mărcilor. Incriminarea implică existența unui risc de confuzie din partea publicului, riscul de confuzie incluzând și riscul de asociere între semn și marcă, fără a fi necesar să există și o acțiune efectivă de inducere în eroare a publicului.

În ceea ce privește similitudinea vizuală dintre produsele care fac obiectul prezentei cauze și cele care poartă o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, s-a apreciat că acest aspect rezultă din imaginile fotografice efectuate în cursul urmăririi penale, aflate la dosar, produsele purtând însemne similare ce pot crea un risc de confuzie cu produsele originale.

Cu privire la latura subiectivă, instanța de fond a apreciat că inculpatele au săvârșit infracțiunea cu intenție indirectă, conform art. 16 alin. (3) lit. b) din C. pen., prevăzând și acceptând că prin acțiunea acestora pot induce în eroare publicul, care ar fi putut crede că respectivele bunuri sunt originale.

La individualizarea pedepsei, în conformitate cu prevederile art. 74 din noul C. pen., instanța de fond a avut în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, orientându-se după criteriile indicate expres de textul legal indicat, respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În ceea ce privește inculpata persoană juridică, instanța de fond a reținut că aceasta este la prima interacțiune cu legea penală, iar din înscrisurile existente la dosarul cauzei nu rezultă că aceasta ar mai fi fost sancționată contravențional pentru fapte similare.

În ceea ce privește inculpata persoană fizică, s-a reținut că aceasta are studii 12 clase, are calitatea de administrator al S.C. B. S.R.L., nu figurează cu antecedente penale și nu a recunoscut săvârșirea faptei.

Referitor la pedeapsa ce a fost aplicată, s-a reținut că, atât aplicarea pedepsei amenzii, cât și amânarea aplicării pedepsei închisorii ori suspendarea executării pedepsei închisorii ar constitui sancțiuni excesive raportat la modalitatea concretă de săvârșire a faptei și la urmările produse. În susținerea acestei concluzii, instanța de fond a avut în vedere faptul că nu există dovada faptului că inculpatele ar mai fi săvârșit asemenea infracțiuni, precum și faptul că nu a fost pus în vânzare un număr mare de bunuri contrafăcute (39 de modele, 340 bunuri) raportat la numărul total de coduri (5000) care se presupune că există la nivelul societății comerciale.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au exercitat calea de atac a apelului Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba-Iulia și inculpatele A. și S.C. B. S.R.L. prin reprezentant legal J..

Prin decizia penală nr. 33/2024 din data de 16 ianuarie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia, secția Penală a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, împotriva sentinței penale nr. 288/2023, pronunțată la 13.09.2023, în dosarul penal nr. x/2022 al Judecătoriei Alba Iulia, și în consecință:

A fost desființată în parte sentința penală atacată, sub aspectul laturii penale, și rejudecând cauza în aceste limite:

În baza art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 republicată, raportat la art. 83 din C. pen., s-a stabilit, pentru inculpata A., pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

În baza art. 83 alin. (1) din noul C. pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 din noul C. pen., de 2 ani de la data pronunțării prezentei decizii.

În baza art. 85 alin. (1) din noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune Alba;

b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) s-a comunicat Serviciului de Probațiune Alba.

În baza art. 86 alin. (2) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, supravegherea obligației prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. b) urma a se face de Serviciului de Probațiune Alba.

În baza art. 404 alin. (3) din C. pen. i s-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 republicată, a fost condamnată inculpata S.C. B. S.R.L. pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a celor 340 de bunuri purtând marca C., ridicate de la inculpate și depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Alba conform dovezii seria x, nr. x din data de 06.12.2019.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate care nu contravin prezentei decizii.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatele S.C. B. S.R.L. și A. împotriva sentinței penale nr. 288/2023, pronunțate la 13.09.2023, în dosarul penal nr. x/2022 al Judecătoriei Alba Iulia.

În esență, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că, inculpatele A. și S.C. B. S.R.L., au fost trimise în judecată prin rechizitoriul emis la 06.09.2022 în dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, republicată, respectiv punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

S-a arătat că, prin actul de sesizare, s-a reținut, ca stare de fapt, că inculpata A., în calitate de administrator al inculpatei S.C. B. S.R.L. a pus în vânzare, la data de 04.12.2019, în magazinul aparținând inculpatei S.C. B. S.R.L. un număr de 340 produse contrafăcute care purtau însemnele mărcii "C.", fără ca acestea să aibă caracteristicile unor produse originale.

În susținerea acestor acuzații, procurorul a avut în vedere probele administrate de organele de cercetare penală, respectiv procesul-verbal de constatare a infracțiunii; planșele foto ale produselor identificate cu ocazia controlului, precum și adresele emise de S.C. D. S.R.L.; înscrisurile depuse de către ONRC, declarațiile luate inculpatei A. și martorilor K. și L. și împrejurarea că inculpatele nu au recunoscut comiterea faptei.

În ceea ce privește poziția inculpatelor, curtea a reținut că, atât din declarația dată de inculpata A., în faza de urmărire penală, cât și din declarațiile ambelor inculpate date în fața primei instanțe, rezultă că, deși acestea nu neagă explicit comiterea infracțiunilor sub aspectul laturii obiective (admițând posibilitatea că printre produsele puse în vânzare să fi existat unele contrafăcute), ambele inculpate neagă faptul că ar fi avut cunoștință despre aceste produse, respectiv contestă elementul de tipicitate subiectivă al faptei de care sunt acuzate.

În argumentarea acestei poziții, inculpatele au invocat, în principal, faptul că produsele identificate ca fiind contrafăcute au fost achiziționate cu respectarea normelor fiscale în vigoare (achiziții făcute pe bază de facturi fiscale, care au fost înregistrate în evidențele contabile ale societății inculpate și pentru care au fost plătite taxele și impozitele datorate bugetului de stat).

Deși nu a apreciat că S.C. B. S.R.L. a desfășurat activități comerciale fără a respecta normele fiscale în vigoare, totuși a reținut că simpla respectare a acestora nu face și dovada respectării normelor impuse de Legea nr. 84/1998, republicată, privind mărcile și indicațiile geografice, deoarece prin acestea din urmă sunt protejate alte raporturi sociale decât cele vizate de normele privind fiscalitatea.

Pe de altă parte, a apreciat că susținerile inculpatelor în sensul că probele avute în vedere de către organele de urmărire penală nu sunt în măsură să facă dovada comiterii fapte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, sunt nefondate. Sub acest aspect, contrar celor susținute de inculpate instanța de apel a apreciat că din planșele foto existente la dosar, rezultă diferențele dintre cele două categorii de produse, iar raportat tocmai la experiența îndelungată pe care o au inculpatele în derularea comerțului cu jucării, a considerat că acestea aveau cunoștință de faptul că erau prezentate spre vânzare, atât produse originale, purtând marca C., cât și produse contrafăcute, purtând o marcă similară.

Totodată, instanța de apel a apreciat că, așa cum au recunoscut și inculpatele, doar diferența de preț dintre produsele similare achiziționate de la diferiți furnizori nu este în măsură să conducă la concluzia că produsele mai ieftine sunt contrafăcute însă, având în vedere că diferențele respective de preț erau în unele cazuri semnificative, acest aspect ar fi trebuit să trezească cel puțin o suspiciune inculpatelor, cu privire la autenticitatea lor.

În acest context, instanța de apel nu a reținut susținerile inculpatelor potrivit cărora, singurul răspunzător, în caz de nerespectare a normelor privind mărcile și indicațiile geografice, ar fi importatorul, deoarece, dacă s-ar accepta această susținere, s-ar ajunge la situația în care, odată introdus în țară un produs contrafăcut, acesta ar putea circula legal în circuitul comercial, ceea ce ar fi de neacceptat.

Deși un produs achiziționat de pe piața internă se bucură de prezumția că ar fi intrat legal și cu respectarea tuturor normelor legale, inclusiv a celor privind mărcile și indicațiile geografice, această prezumție nu este una absolută, iar toți comercianții care se aprovizionează cu produs purtând mărci protejate, trebuie să depună un minim de diligență în vederea respectării acestor norme legale.

Totodată, a apreciat că înscrisurile depuse la dosar de către inculpate nu demonstrează faptul că acestea au depus diligențele minime pentru a nu se aproviziona cu produse contrafăcute. Astfel, cum în mod corect a reținut și prima instanță, declarația de conformitate depusă la dosarul cauzei de către inculpate nu conține semnătura și ștampila emitentului, iar în ceea ce privește conținutul înscrisurilor reprezentând contracte de licență, acestea nu privesc marca "C.".

Pentru toate aceste considerente Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că în cauză s-a făcut dovada, dincolo de orice rezonabilă în sensul prevederilor art. 396 alin. (2) și (4) din C. proc. pen., că faptele de care sunt acuzate inculpatele există, au fost comise de acestea și întrunesc elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă a infracțiunilor de care sunt acuzate acestea, apelurile inculpatelor fiind nefondate.

În ceea ce privește apelul declarat de procuror, instanța de control a reținut că acesta vizează doar individualizarea sancțiunilor pe care prima instanță le-a aplicat inculpatelor, susținându-se că acestea sunt prea blânde.

Sub acest aspect, s-a reținut că, pentru a-și îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului prevăzut de lege, pedeapsa, și în general orice sancțiune penală, trebuie să corespundă, printre altele și sub aspectul duratei (în cazul închisorii), atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența constrângerilor inerente pedepsei aplicate. Doar o pedeapsă sau o sancțiune justă și proporțională este de natură să creeze aptitudinea subiectivă a inculpatei de a se corija și elibera de deprinderile antisociale care au antrenat-o pe calea săvârșirii de infracțiuni.

Astfel s-a apreciat că, pentru infracțiunile comise de către inculpate, prima instanță a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 80 și urm. din C. pen., pronunțând în favoarea inculpatelor soluții de renunțare la aplicarea pedepsei, sancționând infracțiunile comise prin aplicarea câte unui avertisment, în condițiile art. 81 din C. pen., fiecăreia dintre inculpate.

Totuși, curtea a considerat că în cauză nu este îndeplinită condiția pozitivă prevăzută de art. 80 alin. (1) din C. pen., respectiv, infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit, precum și dacă în raport cu persoana infractorului, cu conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, cu eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și cu posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

În acest sens a avut în vedere împrejurarea că, prin comercializarea produselor contrafăcute inculpatele au procedat la exploatarea ilicită a mărcii înregistrate "C.", activitate comercială desfășurată prin încălcarea drepturilor exclusive ale titularilor, obținând astfel beneficii materiale.

Relevant în acest sens s-a apreciat a fi aspectul legat de contextul în care a fost săvârșită infracțiunea, respectiv faptul că inculpatele dețineau aceste articole expuse spre vânzare în magazinul propriu, loc deschis publicului și destinat comerțului, fiindu-le practic indiferent faptul că o parte dintre produse erau contrafăcute, prețul de achiziție al acestora fiind semnificativ mai mic, fără a avea încheiat un contract de colaborare cu titularul mărcii pentru a valorifica produsele respective.

Totodată, curtea a considerat că urmarea periculoasă s-a produs prin comercializarea produselor purtând fără drept o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice cu cele pentru care marca a fost înregistrată prejudiciind persoana vătămată.

La individualizarea pedepsei pentru inculpata A. pentru infracțiunea săvârșită, s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În privința circumstanțelor personale ale inculpatei s-a reținut că aceasta se află la primul contact cu legea penală și că este o persoană relativ bine integrată în societate, fiind, totodată, de notorietate faptul că fenomenul comercializării unor produse contrafăcute este deosebit de extins motivat în principal de faptul că nu sunt trase la răspunderea penală persoanele care comit aceste infracțiuni, începând de la marii comercianți, până la micii comercianți, fiecare fiind responsabil de fapta săvârșită și contribuind la extinderea acestui fenomen, astfel că se impune intervenția statului.

În acest context însă, raportat la întinderea fenomenului la nivel global, cu concursul și permisivitatea organelor statelor în comercializarea en-gros a unor astfel de bunuri, nu s-a putut reține că inculpata a comis infracțiunea datorită înclinației sale pentru comiterea unor fapte antisociale, ci ca urmare a unui complex de împrejurări care au contribuit ca aceasta să se abată de la conduita sa obișnuită.

Așadar, ținând cont întreg acest context în care a fost comisă infracțiunea, curtea a apreciat că se impune a fi stabilită, pentru inculpata A. o pedeapsă cu închisoarea în cuantum minim legal pentru infracțiunea comisă, respectiv 3 luni închisoare, pedeapsă a cărei aplicare va fi amânată, în condițiile art. 83 și urm. din C. pen.

Pentru aceleași considerente, a apreciat că se impune pentru inculpata S.C. B. S.R.L., condamnarea acesteia la pedeapsa amenzii în cuantum minim legal, respectiv 120 zile amendă, în sumă de câte 100 RON fiecare, adică o amendă în sumă de 12.000 RON.

Decizia penală nr. 33/2024 din data de 16 ianuarie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia, secția Penală a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba la data de 18 ianuarie 2024, inculpatelor S.C. B. S.R.L. și A. la data de 22 ianuarie 2024, persoanei vătămate M. prin reprezentant S.C. D. S.R.L. la data de 26 ianuarie 2024.

Împotriva acestei decizii au formulat cereri de recurs în casație inculpatele S.C. B. S.R.L. și A., invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. potrivit căruia, hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

a) În dezvoltarea motivelor de recurs în casație inculpata A., prin apărător ales, a susținut că, instanța nu a analizat întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, conform normei de incriminare, ci a apreciat, general, că S.C. B. S.R.L. nu a făcut dovada respectării normelor impuse de Legea nr. 84/1998, aspect ce excede cadrului procesual penal, instanța trebuind să pronunțe o hotărâre de condamnare exclusiv în condiția dovedirii, dincolo de orice dubiu, a săvârșirii unei fapte penale, nu a respectării sau nerespectării unor norme generale ale unui legi.

În continuare, inculpata a mai susținut că, în privința sa, instanța de apel nu a identificat și menționat care este fapta personală săvârșită cu vinovăție, care să întrunească elementele constitutive ale infracțiunii din legea specială, instanța, în fapt, apreciind că aceleași fapte au fost săvârșite de către inculpată și societate, nu într-o formă de participare, ci printr-o suprapunere forțată și în afara legii a celor două entități distincte: persoana fizică și persoana juridică.

A arătat că, în ceea ce o privește nu există latura obiectivă a infracțiunii sub două aspecte esențiale:

Or, neavând calitate de comerciant nu avea cum să pună și nu putea pune în vânzare niciun fel de obiect, toate bunurile aflate la punctul de lucru al societății S.C. B. S.R.L. aparținând acesteia și fiind puse în vânzare prin intermediul vânzătoarelor, inculpata A. neavând o atare calitate.

În continuarea argumentării a mai arătat că, în sistemul de drept român cumulul răspunderii penale a persoanei juridice cu răspunderea penală a persoanei fizice își găsește aplicabilitate, dar exclusiv cu respectarea principiului caracterului personal al răspunderii penale, ce imprimă obligativitatea participării efective a persoanei fizice la săvârșirea faptului ilegal, adică o formă de participare (autorat, complicitate, instigare).

De aceea, atunci când infracțiunea a fost comisă în îndeplinirea obiectului de activitate și în interesul colectiv al persoanei juridice, este logic și conform cu principiul caracterului personal ca sancțiunea să fie aplicată acesteia (persoanei juridice) și nu conducătorilor, persoane fizice (administratorii).

Or, conform actului de trimitere în judecată, unica faptă reținută în sarcina comună, atât a societății inculpate, cât și a recurentei inculpate persoană fizică a fost fapta punerii în vânzare, în data de 04.12.2019, în magazinul aparținând S.C. B. S.R.L., faptă ce nu poate fi imputată inculpatei recurente A. care, așa cum rezultă din dosar, nu are calitate de vânzător în cadrul magazinului, pentru a exista fapta personală a acesteia.

A susținut că, potrivit art. 102 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 84/1998, constituie infracțiune punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. Săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 republicată este condiționată de o situație premisă, care constă în preexistența unei mărci înregistrate pentru produse identice sau similare dovedită legal cu certificatul de înregistrare a mărcii sau indicației geografice, pentru produsele în discuție, aflată în perioada de valabilitate.

Această situație premisă, prin prisma diferențierii între existența sau nu a infracțiunii, este în fapt asimilată laturii obiective a infracțiunii, de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare.

În concret, a învederat că instanța de apel nu a analizat îndeplinirea condiției existenței laturii obiective, concluzionând, că latura obiectivă există/este îndeplinită fără a analiza situația premisă (existența mărcii înregistrate pentru produsele identice sau similare) a faptei de punere în circulație.

În opinia recurentei, nelegalitatea hotărârii pronunțate sub acest aspect rezidă în faptul că, în verificarea îndeplinirii condiției existenței laturii obiective instanța a aplicat procedeul prezumțiilor simple, apreciind că elementul de tipicitate obiectivă al infracțiunii (punerea în circulație a unui produs ce încalcă o marcă înregistrată) este realizat (instanța reținând că "din analiza planșelor foto rezultă fără prea mare dificultate diferențele dintre cele două categorii de produse") cu toate că, în cazul de față, un atare procedeu nu putea fi aplicat, instanța trebuind să analizeze din perspectiva procedeului probator al verificării existenței situației premisă, ce conferă tipicitate infracțiunii, respectiv a verificării existenței mărcii înregistrate. Atât timp cât existau mijloacele de probă specifice dovedirii unei împrejurări (certificat înregistrare marcă), prezumțiile simple nu pot fi admise de legea procesuală penală ca mijloc de probă, căci dacă am accepta această teză, ar însemna să infirmăm aplicarea principiului prezumției de nevinovăție.

De aici și nelegala reținere a instanței că "prin comercializarea produselor contrafăcute inculpatele au procedat la exploatarea ilicită a mărcii înregistrate C., activitate comercială desfășurată prin încălcarea drepturilor exclusive ale titularilor, obținând astfel beneficii materiale", reținere ce a dus la aprecierea ca îndeplinită a laturii obiective a infracțiunii și la condamnarea, atât a inculpatei recurente, cât și a inculpatei persoană juridică.

Inexistența mărcii înregistrate cu privire la produsele comercializate de către societatea inculpată S.C. B. S.R.L., al cărei administrator este, și ridicate de către organele de poliție, marcă înregistrată obligatoriu a exista pentru a fi îndeplinită tipicitatea obiectivă a infracțiunii reținute în sarcina societății și a recurentei, rezultă din lipsa unui atare certificat de marcă înregistrată de la dosarul cauzei, fără de care instanța nu avea posibilitatea legală de a reține îndeplinirea laturii obiective, și fără de care fapta nu este prevăzută de legea penală.

Pentru verificarea în concret a inexistenței situației premisă, a depus atașat Certificatul de înregistrare al mărcii EUIPO nr. x, cererea inițială a titularului (în engleză, urmând să depunem traducerea în cel mai scurt timp posibil), extras de pe site-ul EUIPO la data formulării prezentului recurs (în engleză și în română), toate aceste acte certificând că:

Într-o apărare subsidiară, a arătat că niciunul dintre criteriile menționate în adresa înaintată de reprezentantul părții vătămate, ca dovedind așa-zisa contrafacere a produselor nu are o înregistrare validă la OSIM sau EUIPO, pentru a exista cel puțin termenul de comparație, partea inducând, iar instanța achiesând la o confuzie și la un amalgam între marcă, produse protejate, semn distinctiv, logo, atât timp cât marca EU cu nr. x nu are caracteristici de identificare prin simboluri, desene, culori care să asigure diferențierea, marca la care se referă fiind o marcă verbală și nu o marcă figurativă. Ca atare, aceste aspecte nu pot face obiectul afirmațiilor de contrafacere. Dacă logo-ul nu este înregistrat, acesta nu este marcă și implicit nu beneficiază de protecția aferentă, ca atare, orice trimitere la logo, făcută de instanța de apel în susținerea caracterului contrafăcut este nelegală și contrară dispozițiilor legale incidente din Legea specială nr. 84/1998 care incriminează fapta de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

b) Inculpata S.C. B. S.R.L., a arătat că, în cauză, nu există latura obiectivă a infracțiunii, din perspectiva tipicitătii obiective a legii speciale.

Astfel, a susținut că, potrivit art. 102 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 84/1998, constituie infracțiune punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. Săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 republicată este condiționată de o situație premisă, care constă în preexistența unei mărci înregistrate dovedită legal cu certificatul de înregistrare a mărcii sau indicației geografice aflată în perioada de valabilitate.

Această situație premisă, prin prisma diferențierii între existența sau nu a infracțiunii, este în fapt asimilată laturii obiective a infracțiunii, de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare.

În continuarea argumentării, a învederat aceleași motive expuse și de recurenta inculpată A., subliniind faptul că protecția acordată de marca înregistrată cu nr. x, privind clasa de produse 28 se referă exclusiv la "jocuri de masă, cărți de joc, jucării de pluș, jucării sub formă de puzzle-uri, trotinete, pălării de hârtie pentru petreceri", fără a include/cuprinde totalitatea jucăriilor de orice formă și material.

A făcut referire și la actul depus în probațiune de S.C. D. S.R.L., în calitatea acestuia de mandatar cu procură (cu referire exclusiv la mandatarea reprezentării în fața instituțiilor statului vizând formularea de demersuri în acest sens) act aflat la pag. 15 verso și 16 din dosarul de urmărire penală, depus trunchiat, în care s-a subliniat la clasa 16 Clasificare NISA (pe actul depus în engleză si netradus) cuvântul toys din sintagma "magazines in the fields of fashion, toys and fantasy", subliniere ce a fost făcută de către organele de urmărire penală sau de către instanță (fond sau apel), în stabilirea aspectului de tipicitate a laturii obiective (în concret în stabilirea produselor pentru care există protecție) și care a dus la o aparență nereală și nelegală a existenței protecției asupra unui produs ce, în fapt, nu este protejat prin marca înregistrată 017924894.

Cu referire la inexistența unei confirmări legale a unui pretins caracter contrafăcut, raportat la lipsa calității de reprezentant legal al M. în persoana S.C. D. S.R.L., a susținut că depunerea informațiilor privind marca EU (script depus exclusiv în engleză de către S.C. D. S.R.L., la filele x verso 16 dosar de urmărire penală) s-a făcut trunchiat de către acest mandatar cu procură (în fața altor instituții decât EUIPO), tocmai pentru a ascunde informații privind reprezentantul legal al M., care se identifică în persoana unui alt reprezentant decât S.C. D. S.R.L., astfel cum rezultă din documentele atașate prezentului recurs. Recurenta a apreciat că această precizare și această lipsă de calitate de reprezentant legal, numit și înregistrat la EUIPO al S.C. D. S.R.L. duce la imposibilitatea interogării acestuia cu privire la caracterul contrafăcut al produselor.

Tot în conformitate cu legislația în vigoare, respectiv art. 111 din Secțiunea 3 privind informarea publicului și a autorităților statelor membre, din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017, privind marca Uniunii Europene (act legislativ ce a stat la baza înregistrării mărcii cu nr. x) și de Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 84/1998, Regula 4, numele și adresa reprezentantului, orice modificare a acestuia sau a datelor de identificare ale acestuia, trebuie înregistrate în Registrul mărcilor UE, cu precizarea adusă de dispozițiile legii naționale, respectiv aceea că "solicitantul sau titularul nu poate avea decât un singur mandatar" (alin. (7) Regula 4). în ce privește marca EU cu nr. x, la data prezentului dosar reprezentantul titularului mărcii, era identificat ca fiind persoana juridică N.., cu sediul în Olanda.

Ca atare, aprecierea făcută de S.C. D. S.R.L., prin adresa înregistrată la dosarul de urmărire penală, fila x vizând aspectele sub care această persoană iuridică apreciază ca fiind contrafăcute produsele, nu poate sta la baza îndeplinirii premisei, instanța de apel în mod eronat reținând caracterul contrafăcut, atât timp cât persoana juridică interogată nu are calitate de reprezentant legal al M..

Pe de altă parte, ca o apărare subsidiară, a susținut că niciunul dintre criteriile menționate în înscrisul de la fila x, ca "dovedind" așa-zisa contrafacere a produselor nu are o validă înregistrate la OSIM sau EUIPO, pentru a exista cel puțin termenul de comparație, partea inducând și instanța achiesând la o veritabilă confuzie și amalgam între marcă, produse protejate, semn distinctiv, logo, atât timp cât marca EU cu nr. x nu are caracteristicile de identificare prin simboluri, desene, culori, care să asigure diferențierea, marca la care a făcut referire fiind o marcă verbală (astfel cum apare menționat expres) și nu o marcă figurativă sau o marcă combinată sau o marcă de culoare (prin cod de culoare aferent Pantone sau RAL), ca atare aceste aspecte nu pot face obiectul afirmațiilor de contrafacere. Dacă logo-ul nu este înregistrat, acesta nu este marcă și implicit nu beneficiază de protecția aferentă, ca atare orice trimitere la logo, făcută de către instanța de apel în susținerea caracterului contrafăcut este nelegală și contrară dispozițiilor legale incidente din Legea nr. 84/1998 care incriminează fapta cu privire la care recurenta a fost condamnată.

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia a dispus comunicarea cererilor de recurs în casație, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

În cauză au fost depuse concluzii scrise de către partea civilă M.. prin mandatar S.C. D. și apărător ales O. la data de 07 martie 2024, prin care s-a susținut că este îndeplinită condiția vizând existența laturii obiective a faptei penale, astfel cum este reglementată de art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea Mărcilor nr. 84/1998.

S-a mai susținut că aspectele invocate de recurente nu sunt întemeiate, deoarece Marca P. nu acoperă produsele reținute a face obiectul plângerii. Produsele reținute sunt jucării sub forma unor "bile cu surprize" și respectiv "păpuși". Aceste produse sunt clasificate conform Clasificării de la Nisa în clasa 28 și sunt aferente categoriei generale "jucării", acoperind următoarele produse:

"jocuri de masă; cărți de joc; jucării de pluș; jucării sub formă de puzzle-uri; trotinete; pălării din hârtie pentru petreceri".

S-a mai arătat că, potrivit practicii EUIPO, produsele "jucării de pluș" și "păpuși" sunt identice (Anexa 1). Aceste produse au același scop și același public, sunt comercializate de aceleași entități și au același producător, fiind ambele "jucării", bilele cu surprize C. reprezentând un pachet atractiv pentru copii conținând păpuși și accesoriile lor. Aceste "bile" nu sunt mingiuțe pentru jocuri sau mingiuțe pentru sport. Reprezintă de asemenea jucării și, în fapt, sunt doar ambalajul pentru păpuși și accesoriile lor. Astfel, produsele reținute sunt, fie identice produselor pentru care este protejată marca, fie înalt similare acestora, fiind îndeplinite condițiile stipulate de art. 102 alin. (1) lit. b).

În continuare, partea civilă a susținut că inițierea urmăririi penale pentru fapta prevăzută de art. 102 din Legea Mărcilor se face din oficiu, nefiind necesară depunerea unei plângeri penale, astfel că instrumentarea prezentului caz de punere în circulație de produse contrafăcute s-ar fi făcut și în absența plângerii depuse de aceasta.

A mai susținut că Marca P. este o marcă verbală C. iar produsele reținute poartă logo-ul C., marca verbală fiind întotdeauna considerată ca având un grad crescut de similaritate cu o marcă combinată (element verbal + element figurativ), prin utilizarea aceluiași element verbal care este principalul identificat prin citire și este cel utilizat în vorbire.

Ca atare, a arătat că întemeierea plângerii penale pe marca P. verbală se subsumează prevederilor articolului 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 care prevede că marca folosită pe produse poate fi identică dar și similară cu marca înregistrată.

Având în vedere cele de mai sus, a considerat că sunt îndeplinite condițiile pentru reținerea existenței laturii obiective a faptei penale reglementate de dispozițiile legale antemenționate.

În temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. a solicitat respingerea recursului în casație în ceea ce privește existența laturii obiective a faptei penale și menținerea dispozițiilor deciziei penale nr. 33/2024 a Curții de Apel Alba-Iulia în ceea ce privește confiscarea bunurilor.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției Penale la data de 26 martie 2024.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilității cererilor, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., până la data de 04 aprilie 2024.

Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 04 aprilie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpatele S.C. B. S.R.L. și A. împotriva deciziei penale nr. 33/2024 din data de 16 ianuarie 2024 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția Penală.

S-a trimis cauza Completului C10, în vederea judecării cererilor de recurs în casație, fiind stabilit termen la data de 30 mai 2024.

Pentru a se dispune astfel, completul a reținut în sinteză ceea ce au reținut prima instanță și instanța de apel, precum și aspectele menționate în raportul magistratului asistent.

Totodată, a apreciat că cererile de recurs în casație sunt introduse în termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel, conform dispozițiilor art. 435 din C. proc. pen., de către inculpatele A. și S.C. B. S.R.L., potrivit dispozițiilor art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., împotriva unei hotărâri care poate fi atacată cu recurs în casație conform art. 434 din C. proc. pen., fiind îndeplinite și cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menționate numele și prenumele inculpatei (A.), respectiv denumirea inculpatei persoane juridice (SC B. SRL) hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 33/2024 din data de 16 ianuarie 2024 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția Penală), precum și domiciliul, respectiv sediul recurentelor inculpate, cererile de recurs în casație fiind semnate de apărătorul ales al acestora.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a arătat că, în cuprinsul cererilor inculpatelor este indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și motivarea acestuia, recursurile fiind admisibile în principiu.

Examinând cererile de recurs în casație formulate de inculpatele S.C. B. S.R.L. și A. împotriva deciziei penale nr. 33/2024 din data de 16 ianuarie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia, secția Penală, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prealabil analizei recursurilor în casație formulate de inculpate se impun a fi făcute câteva scurte considerații de ordin teoretic cu privire la natura juridică a recursului în casație și referitor la cazul de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Astfel, prin C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, recursul în casație a devenit o cale de atac extraordinară, având ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Altfel spus pe calea recursului în casație nu se pot remedia o greșită apreciere a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, nu se judecă procesul propriu-zis, ci se verifică numai dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Legiuitorul român a prevăzut în conținutul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. că "Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menționat este aplicabil doar în acele situații în care condamnarea inculpatului s-a realizat strict pentru o faptă, care, la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de apel, nu mai era prevăzută ca și infracțiune. Simpla abrogare a unor texte de lege nu echivalează însă cu dezincriminarea faptelor, întrucât această operațiune presupune doar ieșirea din vigoare a unei dispoziții legale. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancționează penal o faptă, aceasta nu își mai găsește corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziție legală în vigoare.

De asemenea, s-a statuat în doctrină dar și pe cale jurisprudențială că se subsumează noțiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăției prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I "fapta nu este prevăzută de legea penală". Același temei include și situațiile referitoare la lipsa situației - premisă a infracțiunii sau neîntrunirea condițiilor privind subiecții acesteia.

Totodată, așa cum rezultă din doctrină și din jurisprudența constantă a instanței supreme, pe calea recursului în casație baza factuală stabilită de către instanța de apel are caracter definitiv, nu mai pot fi reanalizate mijloacele de probă care au fost examinate de către instanța ordinară de apel, în raport, cu natura juridică și specificul căii extraordinare de atac a recursului în casație prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând recursurile în casație declarate de inculpatele A. și S.C. B. S.R.L., în limitele criticilor formulate, Înalta Curte con