ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 895/2024

Ședința publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 8 decembrie 2019 sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C. și D. în contradictoriu cu pârâții E. S.R.L., F. și G. S.R.L., au solicitat instanței să dispună atragerea răspunderii contractuale și/sau delictuale a pârâților și obligarea acestora la plata daunelor-interese în cuantum de 120.000 Euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății respectiv câte 30.000 Euro pentru fiecare reclamant, din care 24.000 Euro reprezintă daune materiale și 6.000 Euro daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 10 decembrie 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a dispus trimiterea dosarului secției a VI-a Civilă a Tribunalului București.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 16 decembrie 20219, sub nr. x/2019*.

Prin sentința civilă nr. 1157 din 24 mai 2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a luat act de renunțarea reclamanților la judecata cererii față de pârâta G. S.R.L..

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului F. în raport de capătul de cerere având ca obiect răspunderea civilă contractuală, fiind respins acest capăt de cerere, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă ca nefondată cererea introductivă de instanță în raport de ambele temeiuri ale răspunderii, respectiv contractuală și delictuală, precum și cu privire la plata daunelor interese în contradictoriu cu pârâta E. S.R.L..

A fost respinsă ca nefondată cererea introductivă de instanță formulată în contradictoriu cu pârâtul F. pe temeiul răspunderii civile delictuale și plătii daunelor interese.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a chemaților în garanție H. și I. J., fiind respinsă această cerere, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Au fost respinse ca nefondate capetele de cerere vizând daunele morale precum și cu privire la intrarea în legalitate a imobilului situat în str. x, sector 1 București.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel doar reclamantul A., astfel că, pretențiile formulate de ceilalți reclamanți nu fac obiectul judecății în apel.

Prin decizia civilă nr. 1643 A din 6 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1157 din 24 mai 2023 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019 în contradictoriu cu intimații E. S.R.L. și F..

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei instanței de apel, spre o nouă judecată, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul redă pasaje din hotărârea atacată și arată că deși instanța și-a întemeiat raționamentul pe o premisă corectă - incidența evicțiunii, concluzia instanței de apel este contradictorie premisei, întrucât prin decizie s-a reținut că nu rezultă cum au fost afectate de evicțiune drepturile nepatrimoniale indicate în cerere. În continuare, se arată că, recurentul a dovedit o astfel de legătură de cauzalitate.

S-a mai reținut că prejudiciul afirmat la acest moment este unul viitor și incert, astfel că nu poate face obiectul reparației din perspectiva dispozițiilor art. 1385 C. civ., iar ca o consecință a aspectelor evocate, intimații au fost exonerați de orice răspundere civilă.

Referitor la motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de apel a încălcat și a aplicat greșit normele de drept material, referitoare la răspunderea intimatului F., prejudiciile încercate de recurent și garanția contra viciilor ascunse.

În ceea ce privește răspunderea delictuală ce incumbă intimatului F., recurentul arată că deși sunt invocate expres dispozițiile art. 219 alin. (1) C. civ., sunt ignorate fără justificare prevederile alin. (2) al aceleiași norme "faptele ilicite atrag și răspunderea personală și solidară a celor care le-au săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de terți".

În acest context, recurentul susține că intimatul F. a acționat cu precădere în nume personal și doar în siajul încheierii contractului de vânzare în calitate de reprezentant al E. Oferta prezentată recurentului, negocierile prealabile, expunerea situației de fapt și de drept cu privire la imobil, toate fiind întreprinse direct de intimatul F..

Astfel, contrar considerentelor dezvoltate prin decizia atacată, se impune atragerea răspunderii delictuale a intimatului F., în considerarea faptului că acesta a fost direct implicat în demersurile prealabile, concomitente și ulterioare încheierii contractului de vânzare, răspunzând personal și solidar față de prejudiciile cauzate recurentului.

Cu referire la prejudiciile actuale și certe încercate de recurent, se arată că instanța de apel a reținut că tulburarea de drept este "actuală", astfel cum se arată expres prin considerentele deciziei recurate, așa încât nu poate fi temeinică teza unor prejudicii "viitoare și incerte".

Astfel, ignorând prevederile 1.385 alin. (1) - (4) și art. 1.532 alin. (1) - (3) C. civ., recurentul susține că. În optica instanței instanța de apel a ajuns la neîntemeiata concluzie a absenței oricărui prejudiciu încercat de recurent în prezent, nu există nicio diferență între recurentul proprietar al imobilului fără autorizație de construire și orice altă persoană fizică proprietară a unui imobil cu autorizație de construire validă.

Se mai arată că între elementele determinante pentru exprimarea acordului recurentului de a contracta s-a aflat validitatea Autorizației de Construire menționate în cuprinsul contractului de vânzare, iar dacă intimații E. și F. ar fi informat corespunzător recurentul cu privire la existența și obiectul litigiului privind anularea Autorizației de Construire, decizia de a contracta ar fi fost cântărită într-un mod radical diferit, recurentul probând faptul că intimații au acționat cu rea-credință la data încheierii contractului de vânzare și ulterior respectivei date.

Mai susține recurentul că, în aprecierea cuantumului despăgubirilor, trebuie avut în vedere și prejudiciul invocat de proprietara imobilului învecinat, societatea K.. Dacă acesta se va menține la valoarea de peste 100.000 Euro, suma de bani va trebui să fie achitată fie în mod egal de toți cei paisprezece proprietari, fie inegal, doar de către cei care înțeleg să contribuie pentru obținerea acordului K., necesar în vederea reautorizării.

Așadar, suma de bani solicitată de recurent cu titlu de despăgubiri va acoperi inclusiv oricare și toate cheltuielile pe care acesta va fi nevoit să le suporte în vederea emiterii unor acte juridice care să aducă imobilul în legalitate.

Sub aspectul prejudiciului moral, se susține că deși acesta nu este prevăzut expres prin dispozițiile art. 1.701 și art. 1.702 C. civ., astfel cum se arată prin decizia atacată, nu înseamnă că este exclus de către legiuitor. O atare concluzie nu ar putea fi primită decât în temeiul unei norme exprese, imperative, ceea ce nu este cazul textelor de lege invocate. Astfel, incertitudinea și permanenta presiune au determinat nașterea și menținerea unei stări afective caracterizate prin tulburări constante ale recurentului, deoarece conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei: 1) Imobilul nu beneficiază de o autorizație de construire validă; 2) Recurentul este nevoit să întreprindă demersuri juridice și administrative în vederea intrării în legalitate; 3) Imobilul nu poate fi valorificat printr-o eventuală vânzare; 4) Imobilul nu poate fi asigurat corespunzător în lipsa Autorizației de Construire; 5) Imobilul nu poate fi primit drept garanție pentru acordarea unui credit bancar; 6) K. a formulat acțiunea civilă având ca obiect demolarea Ansamblului Rezidențial și implicit a imobilului aparținând recurentului, punând în practică notificările anterioare; 7) K. nu a fost obligată pe cale judiciară la exprimarea acordului pentru intrarea în legalitate, situația imobilului rămânând astfel în impas; 8) Recurentul încearcă sentimente puternice de frustrare și neputință, aflându-se sub permanenta apăsare a incertitudinii cu privire la situația imobilului.

Prin urmare, prejudiciile invocate, materiale și morale sunt certe, directe și personale, vinovăția intimaților este dincolo de orice dubiu, iar legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite și nașterea prejudiciilor este irefragabilă.

În ceea ce privește garanția contra viciilor ascunse, recurentul arată că prin decizia atacată, s-a reținut că "(...) în aprecierea instanței de apel, viciul se referă la bunul în materialitatea sa, iar nu la dreptul asupra bunului". Chiar și în ambianța acestei interpretări, nu se poate ignora faptul că bunul în materialitatea sa a fost afectat de vicii ascunse pe care recurentul nu putea să le cunoască la data achiziției.

În raport de dispozițiile art. 1707 alin. (1) și (2) C. civ., recurentul susține că este evident faptul că prin constatările judiciare care au determinat anularea Autorizației de Construire - în special cele referitoare la nerespectarea limitei dintre proprietăți - se consacră o deficiență a Ansamblului Rezidențial și implicit a imobilului parte integrantă a acestuia, de o asemenea amploare încât dacă ar fi fost cunoscută de recurent ar fi schimbat radical fie decizia sa de a contracta, fie condițiile încheierii contractului de vânzare.

Așadar, considerentele deciziei recurate prin care este înlăturată răspunderea intimaților pentru viciile ascunse nu se pot reține ca fiind corespunzătoare.

În acest context, recurentul se consideră îndreptățit să solicite admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei instanței de apel, spre o nouă judecată.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare de către intimații-pârâți E. S.R.L. și F..

La termenul din 18 aprilie 2024, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același Cod.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că, instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situației de fapt.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie.

Astfel, în expunerea argumentelor vizând analiza incorectă făcută de instanța de apel, recurentul-reclamant face considerațiuni cu privire la existența prejudiciului, la modul de stabilire al acestuia, aprecieri referitoare la cuantumul despăgubirilor și la modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate.

Din această perspectivă, susținerile ce vizează pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. nu pot fi primite, întrucât criticile evocate de recurent privind contradictorialitatea referitoare la prejudiciul moral nu pot fi primite, în contextul în care, cheltuielile legate de intrarea în legalitate a construcției nu au fost încă efectuate, realizarea lor în viitor fiind una eventuală, condiționată de realizarea unui acord cu K. S.R.L., sens în care, prejudiciul afirmat la momentul respectiv nu putea face obiectul reparației din perspectiva dispozițiilor art. 1385 C. civ.

In ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de apel a încălcat și a aplicat greșit normele de drept material, referitoare la răspunderea intimatului F., prejudiciile încercate de recurent și garanția contra viciilor ascunse.

În ceea ce privește răspunderea intimatului F., se constată că instanțele judecătorești au apreciat că acesta nu poate avea calitate procesuală pasivă în acțiunea în răspundere contractuală, neavând calitatea de parte în contract.

Referitor la invocarea garanției pentru vicii ascunse s-a apreciat că anularea autorizației de construire nu reprezintă un viciu în sensul art. 1707 C. civ., iar cu privire la prejudiciul pretins de reclamant s-a reținut că acesta nu îndeplinește condițiile pentru a fi reparat, context în care a fost menținută soluția de respingere a cererii de chemare în judecată.

Din argumentele expuse de recurent nu se pot desprinde care ar fi greșelile instanței de apel și nici că încadrarea acestora se poate subsuma motivelor de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speță, nu se poate considera că afirmațiile recurentului din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanța de apel în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Criticile expuse de recurent nu pot fi încadrate și analizate prin prisma dispozițiilor care conțin o enumerare expresă și limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziții speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută motivarea căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situația în speță, din moment ce susținerile recurentului vizează netemeinicia soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, soluție menținută în apel.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condițiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1643 A din 6 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1643 A din 6 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți E. S.R.L. și F..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2024.