ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 239/2024

Ședința publică din data de 7 februarie 2024

Din examinarea actelor din dosar, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 22 august 2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la plata sumei de 8.649 RON, daune materiale și la suma de 100.000 euro (echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății), cu titlu de daune morale; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București – secția a V-a Civilă în dosar nr. x/2019, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a completului de judecată, a fost înaintat dosarul secției a VI-a Civilă, în vederea repartizării unui complet specializat în materia litigiilor cu profesioniști.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă sub nr. x/2019*.

Prin sentința civilă nr. 1090 din 13 mai 2022, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1047A din 16 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1090 din 13 mai 2022, pronunțate de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În susținerea motivelor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., după descrierea situației de fapt, recurenta-reclamantă arată că instanța de apel, deși a reținut faptul că intervenientul forțat nu folosea avertizarea luminoasă pentru că nu se afla într-o situație urgentă, a considerat că nu i se poate imputa o culpă în accidentul rutier.

De asemenea, contrar aspectelor reținute de instanța de apel, recurenta-reclamantă arată că, astfel cum reiese din procesul-verbal la fața locului, intervenientul forțat a recunoscut faptul că la data de 10.11.2016, în jurul orei 8:40, în timp ce conducea autoturismul x, a surprins și a accidentat o persoană de sex feminin.

Potrivit recurentei-reclamante, în mod surprinzător, instanța de apel, deși s-a raportat la actele și probele dosarului penal, precum și la recunoașterea intervenientului forțat, a respins cererea de chemare în judecată, considerând că nu a fost dovedită pretinsa faptă ilicită.

Cu privire la oferta de despăgubire înaintată de 23.02.2021, recurenta-reclamantă solicită instanței să observe că nicio parte din dosar nu a negat existența faptei, cel mult pârâta B. S.A. a făcut trimitere la o culpă comună, dar nu la inexistența faptei.

De asemenea, recurenta-reclamantă subliniază faptul că mențiunea societății de asigurare "oferta valabilă 10 zile de la comunicare, în condițiile în care nu apar alte elemente relevante" nu este de natură să conducă la ideea că asigurătorul avea în vedere culpa exclusivă a reclamantei. Potrivit recurentei-reclamante, este imposibil ca în termenul de 10 zile, stabilit de asigurător, să rezulte o altă situație de fapt. Dacă răspunsul asigurătorului ar fi fost unul prin care să fie refuzat la plată dosarul de despăgubire, având în vedere culpa exclusivă a reclamantei, hotărârea instanței de apel ar fi fost întemeiată.

Mai susține recurenta-reclamantă că are dreptul de a formula cererea de chemare în judecată, pentru repararea prejudiciului material și moral suferit prin vătămarea corporală, în temeiul prevederilor art. 1.357 și urm. C. civ.. Potrivit acestor prevederi legale, prejudiciul este unul dintre elementele răspunderii civile delictuale, alături de fapta ilicită, vinovăția, raportul de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, această materie fiind guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului.

În opinia recurentei-reclamante, condițiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite, reieșind din actele de cercetare penală efectuate în Tribunalul Militar București, respectiv din procesul-verbal de cercetare la fața locului, ca și din ordonanța de începere a urmăririi penale și din raportul de expertiză medico-legal.

Mai precizează recurenta-reclamantă că instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal, în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite, conform dispozițiilor art. 1.365 C. civ., iar pârâta a achiesat prin înaintarea unei oferte de despăgubire pe cale amiabilă.

În ceea ce privește prejudiciul, recurenta-reclamantă invocă dispozițiile art. 1.357 și art. 1.381 C. civ.

Sub un ultim aspect, recurenta-reclamantă subliniază faptul că în apel a solicitat administrarea probei cu expertiza tehnică auto, cerere respinsă de instanță, pentru ca ulterior să fie respinsă cerere de chemare în judecată, considerându-se că nu s-a făcut dovada vinovăției intervenientului forțat.

Recursul a fost comunicat intimaților, iar la 27 septembrie 2023, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile Legii nr. 310/2018, iar în subsidiar a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante la 26 octombrie 2023, iar aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, analizând cu prioritate chestiunea timbrajului, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 24 alin. (1) și (2), coroborat cu art. 32 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, reține următoarele:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Totodată, dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 stabilesc că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege, iar art. 33 statuează că acestea se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

Pe de altă parte, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În cauză, a fost stabilită în sarcina recurentei-reclamante obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4.531,13 RON.

Astfel, recurentei-reclamante i s-a pus în vedere prin adresa comunicată la 30 august 2023, potrivit dovezii existente la dosar, să depună la dosar taxa judiciară de timbru de 4.531,13 RON.

Recurenta-reclamantă a formulat cerere de ajutor public judiciar, care a fost respinsă prin încheierea din cameră de consiliu din 4 octombrie 2023, pronunțată în dosar nr. x/2019.

Împotriva acestei încheieri, recurenta-reclamantă a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă prin încheierea din 16 noiembrie 2023, pronunțată în dosar nr. x/2019.1.

Recurenta-reclamantă nu a îndeplinit obligația de a achita taxa judiciară de timbru datorată în cauză.

Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de timbrare ce îi revenea până la acest termen de judecată și că nu operează scutirea legală de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor art. 32 și art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum și prevederilor art. 494, coroborat cu art. 197 C. proc. civ. și să dispună anularea recursului, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1047A din 16 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 februarie 2024.