ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2265/2024

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă la data de 30.08.2021, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., cu citarea intervenientului-forțat D., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamanți a sumei de 250.000 euro, la cursul B.N.R. din data plății, reprezentând daune materiale, cu cheltuieli de judecată.

La 02.12.2021, reclamanții au depus o cerere precizatoare, indicând că pârâta a achitat fiecăruia suma de 120.000 RON, adică 24.000 de euro, cu titlu de daune morale, precum și daunele materiale survenite până la acel moment. Astfel, au indicat că își diminuează pretențiile, în sensul că reclamantul A. solicită cu titlu de daune morale suma de 150.000 euro, iar B. suma de 100.000 euro.

Prin sentința civilă nr. 961/2022 din 06.05.2022, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanții au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 512A/2023 din 31.03.2023, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a admis apelul, a anulat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 2035/22.09.2023, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata sumei de 10.000 euro către reclamantul B. și a sumei de 12.000 euro către reclamantul A.; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON.

Împotriva acestei sentințe civile, toate părțile au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 528/A/26.03.2024, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a respins ca nefondate apelurile.

Împotriva acestei decizii civile, reclamanții au declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivarea recursului, recurenții au arătat că au invocat dispozițiile art. 1.385 C. civ. privind întinderea reparației și că instanța de apel a evaluat "proporționalitatea" despăgubirilor acordate victimelor fără a ține cont de temeiul legal invocat. Astfel, instanța a înlăturat din analiza sa prejudiciul reparabil reprezentat de câștigul pe care recurenții l-ar fi putut realiza în condiții obișnuite și de care au fost privați, ținând cont de împrejurările și situația victimelor.

Recurenții au susținut că instanța de apel a analizat cauza și a aplicat normele de drept material într-o manieră discreționară, apreciind că posibila pierdere a locului de muncă, ca urmare a intervenirii pandemiei, poate fi privită pe același plan cu posibilitatea menținerii acestuia.

De asemenea, recurenții au evidențiat că pretențiile lor nu pot fi considerate exagerate, având în vedere că limita maximă de acoperire a poliței de asigurare este semnificativ mai mare decât suma solicitată; prin urmare, daunele solicitate nu reprezintă venituri nejustificate și nici o măsură împovărătoare pentru asigurător, neputând fi calificate drept o îmbogățire fără justă cauză.

În final, au făcut invocat decizia nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru judecarea recursului în interesul legii, subliniind, totodată, necesitatea pronunțării asupra cheltuielilor de judecată.

În drept, au invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 08.07.2024, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând în mod prioritar, potrivit art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar conform art. 27 din același Cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speță, reclamanții au învestit Tribunalul București – secția a VI-a Civilă la 30.08.2021 cu o cerere în materia asigurărilor.

Având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, în speță sunt incidente dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin acest act normativ, potrivit cărora "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (...) în cererile în materia asigurărilor".

Întrucât, obiectul recursului îl constituie o decizie pronunțată în apel, în cadrul unei cereri în materia asigurărilor, Înalta Curte constată că decizia atacată era definitivă încă de la pronunțare, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Prin urmare, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 528/A/26.03.2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A. și intimata-intervenientă D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2024.