ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2278/2024

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă la data de 20.03.2023, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâții la recunoașterea stării de discriminare în care se află în materie salarială, în calitate de personal auxiliar de specialitate din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", pentru perioada august 2018 până în prezent și în continuare, ca urmare a neacordării salariului de bază brut lunar, precum și a cuantumurilor sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și de confidențialitate și sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase, raportat la specialiștii IT - personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, și, în consecință uniformizarea calcului drepturilor salariale; a solicitat recalcularea și plata diferențelor salariale, începând cu luna august 2018 și până în prezent, precum și pentru viitor, până la recunoașterea efectivă a drepturilor, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 284/MAS/01.03.2024, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția I civilă.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că reclamanta este angajată în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele, context în care competența teritorială nu se poate determina în raport cu prevederile art. 127 C. proc. civ., ci potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Prin sentința civilă nr. 1233/2024 din 23.10.2024, Tribunalul Buzău, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov; constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, evocând art. 269 din Codul muncii și art. 127 C. proc. civ., precum și decizia nr. 77/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a reținut că reclamanta și-a exercitat opțiunea de alegere între mai multe instanțe deopotrivă competente prin sesizarea inițială a Tribunalului Brașov.

De asemenea, a reținut că art. 127 alin. (2) și (3) C. proc. civ. reglementează o competență de ordine privată, context în care doar pârâtul ar fi putut invoca excepția de necompetență teritorială, nu și instanța din oficiu.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 11.11.2024.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea are ca obiect obligarea pârâților la recalcularea indemnizației reclamantei și la plata diferențelor salariale, fiind astfel dedus judecății un conflict de muncă.

Potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal".

Astfel, competența de soluționare în primă instanță a litigiilor de muncă revine tribunalelor.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar conform alin. (3) al aceluiași articol "Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Pornind de la aceste texte de lege, instanța supremă reține că reclamanta activează în calitate de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele.

Din acest punct de vedere, competența nu poate fi evaluată în raport cu art. 127 alin. (1) C. proc. civ., deoarece acțiunea nu este în competența instanței unde reclamanta își desfășoară activitatea ori în competența unei instanțe inferioare acesteia.

De asemenea, nu este aplicabil nici art. 127 alin. (2

1

) C. proc. civ., care prevede că "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât". Aceasta deoarece printre pârâții chemați în judecată figurează numai parchete de pe lângă tribunal și curte de apel, nu și instanțe de judecată.

Nefiind incidente dispozițiile referitoare la competența teritorială facultativă, instanța competentă teritorial trebuie stabilită conform prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii ori ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, așa încât competența aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

De aceea, în considerarea locului de muncă al reclamantei, văzând dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, Înalta Curte va stabili, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența Tribunalului Buzău în soluționarea litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2024.