ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4784/2024

Ședința publică din data de 24 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, la data de 10.01.2023, sub numărul x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., în contradictoriu cu pârâții Direcția Națională de Probațiune (DNP) și Ministerul Justiției, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită ordin de ministru, prin care să rectifice OMJ 28/2020, în sensul stabilirii valorii de referință sectorială în sumă de 605,225 RON pentru tot personalul de probațiune în intervalul de referință 01.08.2016-31.12.2017, precum și în continuare, cu toate consecințele juridice ce decurg din aplicarea noii valori, precum și obligarea pârâtei DNP să execute întocmai și cu celeritate atribuțiile ce-i revin ca ordonator terțiar de credite, ca urmare a stabilirii noii valori de referință sectorială.

În cauză, s-a formulat o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, înregistrată la data de 09.03.2023, prin care reclamanții au înțeles să modifice motivarea și să solicite modificarea primului capăt de cerere, în sensul obligării pârâtului Ministerul Justiției la emiterea de ordin de ministru cu stabilirea unei valorii de referință sectorială în sumă de 605,225 RON, pentru personalul de probațiune, în intervalul de referință 01.08.2016 - 31.12.2017, precum și în continuare, cu toate consecințele juridice ce decurg din aplicarea noii valori.

Totodată, reclamanții au înțeles să înlocuiască, în cuprinsul cererii inițiale, sintagma "rectificarea OMJ nr. 28/2020", cu "solicitarea de a emite OMJ cu o valoare de referință sectorială de 605,225 RON pentru perioada menționată în capătul de cerere și în continuare".

Cu privire la această cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că motivele de fapt se mențin, în drept, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 204 din C. proc. civ.

2.1. Prin sentința nr. 91 din 16 mai 2023 a Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei având ca obiect "obligare emitere act administrativ", formulată de către reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., în contradictoriu cu pârâții Direcția Națională de Probațiune și Ministerul Justiției, în favoarea Tribunalului Buzău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, analizând obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum acesta a fost modificat, Curtea a apreciat că, în realitate, acesta vizează solicitarea formulată de reclamanți de plată a unor drepturi salariale pretins cuvenite acestora, fără a se contesta propriu-zis un act administrativ (tipic), respectiv ordinul de salarizare emis acestora sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâților de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004).

Prin urmare, prezentul litigiu nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, astfel cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, având în vedere faptul că, în cuprinsul acțiunii, nu se formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu se solicită anularea unor astfel de acte și nu se critică un eventualul refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci se solicită, în principal, obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale pe care reclamanții le consideră necuvenite și neplătite.

Deși reclamanții pretind că au efectuat demersuri individuale prin care s-ar fi solicitat emiterea unui ordin de către Ministerul Justiției pentru acordarea VRS de 605.225 RON, demersuri urmate de refuzul nejustificat al pârâților de a emite un ordin de salarizare în sensul solicitat de aceștia, nu au fost administrate dovezi concludente în acest sens.

2.2. Prin Sentința 514/2024 din 18 septembrie 2024 a Tribunalului Buzău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a fost declinată competența de soluționare a prezentei cauze, în favoarea Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Buzău și Curtea de Apel Ploiești.

A fost suspendată din oficiu judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut, în esență, că reclamanții sunt încadrați în funcția de consilier de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune Buzău, iar prin cererea de chemare în judecată au susținut că drepturile lor salariale au fost nelegal calculate de la data de 01.08.2016 și în continuare, pârâtul Ministerul Justiției refuzând să emită un ordin de salarizare prin care indemnizația de încadrare să fie stabilită în raport de valoarea de referință sectorială de 605,225 RON.

Prin cererea depusă la dosar la data de 18.03.2024, reclamanții au precizat că își modifică primul capăt de cerere în sensul că solicită obligarea pârâtului Ministerul de Justiție la emiterea unui ordin de ministru cu stabilirea unei valori de referință sectorială în sumă de 605,225 RON, precum și în continuare, cu toate consecințele ce decurg din aplicarea noii valori.

Având în vedere că reclamanții dețin calitatea de consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune Buzău, având statutul profesional reglementat de Legea nr. 123/2006, iar prin cererea dedusă judecății au solicitat, în esență și în principal, obligarea pârâților la emiterea actelor administrative cu caracter individual (ordine) privind încadrarea și stabilirea drepturilor salariale în raport de valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, regulile de determinare a instanței competente sunt, din punct de vedere material, cele reglementate de art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, prin aplicarea criteriului rangului autorității vizate de capătul principal al cererii, îndreptat împotriva unei autorități publice centrale, iar, din punct de vedere teritorial, cele reglementate de alin. (3) al aceluiași text normativ, reclamanții având domiciliul pe raza județului Buzău.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., în contradictoriu cu pârâții Direcția Națională de Probațiune și Ministerul Justiției, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită ordin de ministru, prin care să rectifice OMJ 28/2020, în sensul stabilirii valorii de referință sectorială în sumă de 605,225 RON pentru tot personalul de probațiune în intervalul de referință 01.08.2016 -31.12.2017, precum și în continuare, cu toate consecințele juridice ce decurg din aplicarea noii valori, precum și obligarea pârâtei Direcției Naționale de Probațiune să execute întocmai și cu celeritate atribuțiile ce-i revin ca ordonator terțiar de credite, ca urmare a stabilirii noii valori de referință sectorială.

În cauză, s-a formulat o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, înregistrată la data de 09.03.2023, prin care reclamanții au înțeles să modifice motivarea și să solicite modificarea primului capăt de cerere, în sensul obligării pârâtului Ministerul Justiției la emiterea de ordin de ministru cu stabilirea unei valorii de referință sectorială în sumă de 605,225 RON, pentru personalul de probațiune, în intervalul de referință 01.08.2016 - 31.12.2017, precum și în continuare, cu toate consecințele juridice ce decurg din aplicarea noii valori. Totodată, reclamanții au înțeles să înlocuiască, în cuprinsul cererii inițiale, sintagma "rectificarea OMJ nr. 28/2020", cu "solicitarea de a emite OMJ cu o valoare de referință sectorială de 605,225 RON pentru perioada menționată în capătul de cerere și în continuare".

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă".

Conform prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

În ceea ce privește determinarea instanței competente material să soluționeze în fond un litigiu de contencios administrativ, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, și în jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în mod constant și unitar, s-a reținut că dispozițiile respective prevăd două criterii distincte, după cum urmează:

- criteriul rangului autorității emitente, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ, competența materială este stabilită în favoarea curții de apel sau a tribunalului, după cum actul a fost emis de o autoritate centrală sau locală;

- criteriul valoric, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ fiscal care privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența este stabilită în funcție de criteriul valoric, fără a mai fi avut în vedere criteriul rangului autorității emitente.

Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată, în speță acesta fiind reprezentat de solicitarea de obligare a pârâților la emiterea actelor administrative cu caracter individual (ordine) privind încadrarea și stabilirea drepturilor salariale în raport de valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, regulile de determinare a instanței competente fiind, din punct de vedere material, cele reglementate de art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, prin aplicarea criteriului rangului autorității vizate de capătul principal al cererii, care este îndreptat împotriva unei autorități publice centrale, iar, din punct de vedere teritorial, cele reglementate de alin. (3) al aceluiași text normativ, reclamanții având domiciliul pe raza județului Buzău.

În concluzie, Înalta Curte reține că, în cazul de față, competența materială de soluționare a cauzei, în primă instanță, aparține Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții E., B., I., L., F., J., C., G., N., O., D., M., H., A., K. și intervenienta P. în contradictoriu cu pârâții Direcția Națională de Probațiune și Ministerul Justiției în favoarea Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.