ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3387/2025

Ședința publică din data de 12 iunie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel Galați, la data de 10.01.2023, sub nr. x/2023 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită ordin de ministru prin care să rectifice O.M.J. 28/2020 în sensul stabilirii valorii de referința sectorială în sumă de 605,225 RON pentru tot personalul de probațiune în intervalul de referință 01.08.2016 - 31.12.2017 precum și în continuare, cu toate consecințele juridice ce decurg din aplicarea noii valori și obligarea pârâtei Direcția Națională de Probațiune să execute întocmai și cu celeritate atribuțiile ce-i revin ca ordonator terțiar de credite, ca urmare a stabilirii noii valori de referință sectorială.

La data de 31.01.2023 reclamanții au formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care au arătat că înțeleg să modifice primul capăt de cerere, în sensul obligării pârâtului Ministerul Justiției la emiterea de ordin de ministru cu stabilirea unei valori de referința sectorială în suma de 605,225 RON, pentru personalul de probațiune, în intervalul de referința 01.08.2016 - 31.12.2017, precum și în continuare, cu toate consecințele juridice ce decurg din aplicarea noii valori. Totodată, s-a solicitat modificarea în cuprinsul cererii inițiale a sintagmei "rectificarea O.M.J. nr. 28/2020" cu "solicitarea de a emite O.M.J. cu o valoare de referință sectorială de 605,225 RON pentru perioada menționată în capătul de cerere și în continuare".

Prin sentința civilă nr. 223 din 06 octombrie 2023 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii pentru neparcurgerea procedurii prealabile și excepția tardivității cererii, invocată de pârâtul Ministerul Justiției.

Unește cu fondul excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Justiției.

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, pentru pretențiile aferente perioadei 01.08.2016 - 09.01.2020.

Respinge ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată, în ceea ce privește pretențiile aferente perioadei 01.08.2016 - 09.01.2020.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției București și Direcția Națională de Probațiune București, având ca obiect obligare emitere act administrativ.

Obligă pârâtul Ministerul Justiției să emită în favoarea reclamanților un ordin de ministru cu stabilirea unei valori de referință sectorială în sumă de 605,225 RON, începând cu data de 10.01.2020 și în continuare.

Obligă pârâta Direcția Națională de Probațiune (DNP) la plata drepturilor salariale ale reclamanților, în conformitate cu noul ordin de ministru ce va fi emis în temeiul prezentei hotărâri, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării cu rata inflației aferente sumelor restante stabilite de la data de 10.01.2020 până la data plății efective.

Obligă pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, către reclamanți, la plata sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată"

Împotriva sentinței a declarat recurs recurenții-pârâți Direcția Națională de Probațiune și Ministerul Justiției, căile de atac promovate fiind întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât Ministerul Justiției a apreciat, prin recursul promovat, că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) Cap. VIII Secțiunea 1 din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 7 lit. c) Cap. I Secțiunea a 3-a, art. 8 și 9 Cap. VIII, Secțiunea a 2-a din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017, art. 1 alin. (3) Cap. 1 Secțiunea 1 din Legea nr. 153/2017, art. 44 pct. 11 și pct. 20 din Legea nr. 153/2017, precum și a celor ale art. 32 și 33 C. proc. civ.

Astfel, instanța a respins, în mod greșit, excepția inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile și, pornind de la această soluție, a respins și excepția tardivității.

Intimații-reclamanți nu au învestit instanța de contencios cu controlul legalității hotărârii prin care s-a soluționat contestația împotriva ordinelor prin care li s-a stabilit indemnizația de încadrare, ci au formulat acțiunea solicitând exclusiv emiterea unui nou ordin de salarizare, cu eludarea dispozițiilor art. 7 din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017. În plus, acțiunea a fost formulată în afara termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, impunându-se casarea hotărârii, iar în rejudecare respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru neparcurgerea procedurii prealabile și, în subsidiar, ca tardiv formulată.

Recurentul a apreciat că intimații-reclamanți nu pot justifica un interes în promovarea acțiunii, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și faptul că aceștia sunt salarizați la nivelul maxim prevăzut de Legea-cadru de salarizare încă din 01.01.2018.

A mai apreciat recurentul că instanța a dispus, în mod greșit, obligarea la emiterea unui nou ordin de salarizare a reclamanților prin raportare la VRS 606.225 RON, având în vedere că personalul de probațiune a fost primul și unicul beneficiar din cadrul sistemului de justiție care a primit creșterea salarială de 25%. prin art. III din O.U.G. nr. 20/2016, prin admiterea acțiunii ajungându-se la o dublă aplicare a procentului de 25%.

Creșterea salarială de 25% a fost aplicată începând cu data de 01.08.2016, în toate ordinele de ministru pentru stabilirea drepturilor salariale, un exemplu în acest sens fiind O.M.J. nr. 2883/C/2028 (emis pentru recalcularea salariului de bază prin raportare la o VRS 421,36 RON aferentă perioadei 09.04.2015 - 30.11.2015 și prin raportare la o VRS de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017), respectiv O.M.J. nr. 28/C/2020 (emis pentru recalcularea salariul de bază calculat prin raportare la o VRS de 484,18 tei pentru perioada 01.12.2016-31.12.2017).

Cu toate că legiuitorul a acordat creșterea de 25% numai personalului de probațiune, nu și altor categorii profesionale din familia ocupațională Justiție, aplicând această creștere strict la cuantumul brut al salariilor de bază, celelalte categorii profesionale din familia ocupațională "Justiție" au pretins acordarea aceleiași creșteri salariate, însă cu aplicare asupra valorii de referință sectorială, care este o parte componentă a cuantumului brut al salariului de bază/indemnizatiei de încadrare. Prin urmare, aplicarea acestei creșteri procentuale la VRS de 484,18 RON a condus pentru celelalte categorii profesionale la o VRS de 605,225 RON.

Prin urmare, personalul de probațiune are deja inclusă creșterea de 25% în cuantumul brut al salariului de bază, prin admiterea acțiunii ajungându-se la o dublă aplicare a procentului de 25%, întrucât acesta se regăsește deja inclus în drepturile salariale ale reclamanților.

De asemenea, salarizarea personalul de probațiune a atins plafonul stabilit de Legea-cadru nr. 153/2017, în acest moment drepturile salariate nemaifiind calculate prin raportare la VRS.

Astfel, prin emiterea O.M.J. nr. 3396/C/30.08.2018, Direcția Națională de Probațiune a aplicat prevederile art. 38 alin. (3) coroborat cu alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. În concret, salariul de bază de la data de 31.12.2017 din O.M.J. nr. 2882/C/2018, care a fost calculat cu o VRS de 463,5 RON a fost indexat cu 25% și comparat cu salariul maxim din anul 2022 prevăzut în anexa la lege. Prin urmare, începând cu data de 01.01.2018, consilierii de probațiune beneficiază de drepturile salariale maxime prevăzute pentru în grila de salarizare din anexa la Legeacadru nr. 153/2017. Începând cu data de 01.01.2018, salariul de bază al reclamanților nu se mai calculează pe baza valorii de referință sectorială, ci este cel stabilit în anexa la legea-cadru de salarizare, iar nesocotirea plafonului instituit de lege echivalează cu o încălcare a normelor legale în materie de salarizare, atrăgând nulitatea hotărârii judecătorești.

Recurentul a arătat și faptul că Decizia CCR nr. 794/2016 nu este aplicabilă în cauză, întrucât aceasta se referă la neconstituționalitatea unor texte de lege abrogate, respectiv art. 3

1

alin. (1

1

) din O.U.G. nr. 57/2015 și, chiar dacă ar mai fi în vigoare, ele nu ar fi aplicabile în speță, întrucât salariul de bază al intimaților-reclamanți este cel prevăzut în anexa la lege unică de salarizare.

Prin urmare, instanța de fond a obligat, în mod greșit, Ministerul Justiției la emiterea unui ordin de ministru pentru acordarea VRS de 605.225 RON, fără să țină cont de faptul că un asemenea act nu ar produce efecte juridice concrete de ordin patrimonial, fiind lipsit de cauză juridică și, în consecință, lovit de nulitate absolută, întrucât prin actul emis nu s-ar realiza o aplicare a legii, ci dimpotrivă, s-ar produce tocmai o nesocotire a acesteia.

În condițiile în care ministrul justiției ar proceda la emiterea unui ordin prin care să majoreze valoarea de referință sectorială la 605,225 RON și, totodată, în baza aceluiași ordin s-ar decide să se revină la metoda de calcul a drepturilor salariale aplicabilă anterior, tot acest mecanism ar fi încadrabil în definiția fraudei la lege.

Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și înlăturarea obligației stabilite în sarcina pârâtului Ministerul Justiției de a emite un nou ordin de salarizare și de plată a cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune a formulat critici de nelegalitate similare, criticând, la rândul său, modul de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, a excepției tardivității și a lipsei de interes a reclamanților, precum și soluția pronunțată asupra fondului acțiunii deduse judecății.

În plus, recurenta a apreciat că pentru perioada ulterioară datei de 3.08.2023 acțiunea reclamanților a rămas fără obiect, având în vedere emiterea O.M.J. nr. 1407/C/3.08.2023, prin care s-a dispus stabilirea drepturilor salariale ale personalului de probațiune prin egalizare cu cele acordate consilierilor de probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune Timiș, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Fiind legal citați, intimații-reclamanți au depus precizări/note scrise, solicitând, în esență, respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Demersul judiciar inițiat de reclamanții din prezenta cauză vizează solicitarea de obligare a pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui ordin prin care să se stabilească o valoare de referință sectorială în sumă de 605,225 RON, pentru personalul de probațiune, în intervalul de referință 01.12.2016 - 31.12.2017 și în continuare, cu toate consecințele juridice ce decurg din aplicarea noii valori, precum și obligarea pârâtei Direcția Națională de Probațiune să execute întocmai și cu celeritate atribuțiile ce-i revin ca ordonator terțiar de credite, ca urmare a stabilirii noii valori de referință sectorială.

Fiind învestită cu soluționarea recursurilor declarate de pârâții din prezenta cauză, Înalta Curte va răspunde criticilor formulate prin argumente comune, dată fiind similitudinea acestora:

În privința argumentului de nelegalitate ce a vizat modul de soluționare a excepției inadmisibilității, instanța de control judiciar reține că finele de neprimire a acțiunii este susținut de pretinsa neparcurgere a procedurii reglementate de dispozițiile art. 7 alin. (1)-(2) din Capitolul VIII din Anexa nr. V din Legea nr. 153/2007, în legătură cu ordinele de salarizare anterioare, eludând procedura prevăzută de lege pentru modificarea actelor administrative.

În acord cu cele reținute de prima instanță Înalta Curte constată, pe de o parte, că acțiunea, astfel cum a fost precizată, nu vizează anularea unui ordin de salarizare emis de către recurentul-pârât, reclamanții solicitând recunoașterea dreptului la salarizarea cu valorificarea VRS 605,225 RON și emiterea, în consecință, a unor ordine de salarizare prin care să se recalculeze astfel drepturile salariale.

Pe de altă parte, reclamanții au depus la dosar corespondența purtată cu ministerul pârât în acest sens (cereri, solicitări, petiții) și răspunsurile negative primite, ceea ce atestă că în scopul obligării acestuia la emiterea de noi ordine au fost formulate cereri administrative prealabile, existând un refuz de soluționare favorabilă a acesteia, contestat ulterior în instanță.

În aceste împrejurări, având în vedere că obiectul acțiunii este reprezentat de obligarea la emiterea unui nou act administrativ de salarizare, ca urmare a anulării refuzului autorității de a proceda în acest sens, condiția de admisibilitate constând în parcurgerea procedurii prealabile invocată de recurenții-pârâți nu este incidentă, reclamanții regăsindu-se în situația premisă avută în vedere prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 22/14.09.2020, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, stabilindu-se că în litigiile de funcție publică vizând obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate, precum și atunci când angajatorul nu a emis un act administrativ ori actul respectiv nu a fost comunicat funcționarului public, acesta se poate adresa direct instanței de contencios administrativ, fără a fi necesar ca anterior sesizării instanței să fi solicitat angajatorului acordarea acelorași drepturi. În același sens sunt și statuările din cuprinsul Deciziilor nr. 9/2017 - Completul competent să judece recursul în interesul legii și nr. 54/2018 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pentru aceleași considerente se apreciază ca fiind nefondate și susținerile recurenților referitoare la tardivitatea acțiunii reclamanților, invocată în subsidiar, prima instanță reținând în mod corect că termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu a început să curgă, raportat la adresele de răspuns emise de pârâtul Ministerul Justiției, la modalitatea concretă prin care se solicită recunoașterea drepturilor reclamanților, dar și față de împrejurarea că la dosar nu există dovezi care să ateste data comunicării adreselor invocate.

O altă critică formulată de recurenții-pârâți a vizat modul de soluționare a excepției lipsei de interes a reclamanților în promovarea acțiunii, ca urmare a faptului că aceștia au atins nivelul maxim de salarizare reglementat prin Legea nr. 153/2017.

Înalta Curte reține cu caracter prioritar că excepția lipsei de interes a fost unită cu fondul cauzei, apreciindu-se că aspectele privitoare la consecințele salarizării la nivel maxim a reclamanților sunt în strânsă legătură cu modul de soluționare a fondului. Or, din această perspectivă, soluția instanței de fond este una corectă, în condițiile în care argumentele invocate de recurenți în susținerea excepției lipsei de interes au legătură directă cu apărările pe fondul cererii de emitere a actului de salarizare, fiind în legătură directă cu modul de stabilire a indemnizațiilor lunare și cu faptul că reclamanții ar fi beneficiat deja de majorarea de 25% a indemnizației brute de încasare, ceea ce a condus la atingerea nivelului maxim de salarizare.

Înalta Curte nu poate primi nici susținerea recurentei-pârâte Direcția Națională de Probațiune, referitoare la rămânerea fără obiect a acțiunii reclamanților, ca urmare a O.M.J. nr. 1407/C/3.08.2023, constatând că solicitarea de stabilire a unei valori de referința sectoriala în suma de 605,225 RON a fost formulată pentru intervalul de referința 01.08.2016-31.12.2017 și în continuare, interval ce nu se suprapune în totalitate perioadei vizate de ordinul invocat.

Nu în ultimul rând, se constată că soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.08.2016-9.01.2020 nu a fost recurată de către reclamanți, astfel încât aceasta a devenit definitivă.

În ceea ce privește fondul cauzei însă, respectiv solicitarea de obligare a Ministerului Justiției la emiterea unor ordine de salarizare cu stabilirea unei valori de referință sectorială în sumă de 605,225 RON și la alocarea către Direcția Națională de Probațiune a sumelor necesare plății drepturilor salariale astfel stabilite, urmată de plata efectivă către reclamanți a acestor sume, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile formulate prin cele două cereri de recurs, referitoare la necesitatea verificării modului de stabilire a drepturilor salariale ale intimatilor reclamanti.

Astfel, recurenții-pârâți au arătat că, admițând în parte acțiunea reclamanților, prima instanță a încălcat prevederile art. III din O.U.G. nr. 20/2016 raportat la dispozițiile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, care statuează neechivoc că majorarea de 25% se aplică la "cuantumul brut al salariilor de bază" iar nu la VRS.

În concret, în prezenta cauză, prin O.M.J. nr. 28/C/07.01.2020, la art. 1 alin. (1) s-a stabilit că "în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017 personalul de probațiune beneficiază de un salariu de bază lunar stabilit prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON, drepturile salariale recalculându-se în mod corespunzător", iar reclamanții contestă valoarea acestei VRS de 484,18 RON, susținând că valorii de referință sectoriale de 484,18 RON (iar nu indemnizației brute lunare) trebuie i se aplice majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015, rezultând astfel VRS de 605,225 RON.

Pe de altă parte, argumentul principal al recurenților-pârâți constă în aceea că reclamanții au beneficiat deja de majorarea de 25 % reglementată de O.U.G. nr. 20/2016 prin aplicarea ei la "cuantumul brut al salariilor de bază", astfel că o nouă majorare de 25%, aplicată de această dată asupra valorii de referință sectorială, reprezintă un dublu beneficiu pentru personalul Direcției de probațiune, fără a exista o bază legală în acest sens.

Înalta Curte va reține că, pentru a răspunde acestei critici, instanța de fond a apreciat caracterul său nefondat, pe motiv că reprezintă o problemă de executare a hotărârii judecătorești (recalcularea veniturilor salariale) iar nu de recunoaștere a dreptului.

Contrar acestor aprecieri, Înalta Curte va reține că modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, prin actul de salarizare ce se pretinde a fi emis, reprezintă însuși obiectul prezentului litigiu, iar argumentele pârâților, referitoare la existența unei duble aplicări a aceleiași majorări, reglementate de O.U.G. nr. 20/1016, în ipoteza unei eventuale recunoașteri a dreptului la VRS 605,225 RON, nu reprezintă o problemă de executare a hotărârii, ci privește chiar dezlegarea fondului pricinii.

În concret, instanța de fond a fost chemată să stabilească:

- dacă, pentru categoria profesională din care fac parte reclamanții - consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de probațiune Galați, drepturile salariale au fost deja determinate cu aplicarea majorării de 25% reglementate de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 asupra indemnizației brute lunare;

- în caz afirmativ, dacă este posibilă acordarea unei noi majorări de 25%, de această dată aplicată asupra valorii de referință sectorială, având în vedere că dreptul este pretins în temeiul același act normativ, respectiv O.U.G. nr. 20/2016, precum și cu aplicarea dezlegărilor Curții Constituționale date prin Decizia nr. 794/2016.

Aspectele sesizate au legătură directă cu dreptul pretins, în mod nelegal nefăcând obiect al verificărilor primei instanțe, ceea ce echivalează cu o incompletă cercetare a fondului pricinii, de natură a produce efecte inclusiv din perspectiva modului de aplicare a normelor de drept material.

Devine astfel incident cazul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ceea ce va conduce la casarea parțială a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În rejudecare, instanța de fond va analiza situația de fapt relevantă, respectiv aplicarea în concret a majorării de 25% la indemnizația brută lunară a reclamanților, în temeiul art. III din O.U.G. nr. 20/2016, cât și, în funcție de rezultatul cercetărilor, dreptul acestora la majorarea, cu același procent de 25%, a valorii de referință sectorială, urmând a avea în vedere inclusiv temeiul juridic al învestirii.

Totodată, Înalta Curte va constata că de modul de stabilire a drepturilor salariale, respectiv de soluția ce va fi dată solicitării de majorare cu 25% a valorii de referință sectorială, depinde în mod direct și soluționarea capătului de cerere accesoriu vizând obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale astfel calculate, a dobânzilor și a actualizărilor cu rata inflației, astfel că soluția de casare cu trimitere spre rejudecare se va extinde și asupra acestei cereri accesorii.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile promovate de recurenții-pârâți, va casa în parte sentința recurată și va trimite spre rejudecare fondul pricinii, menținând soluțiile pronunțate asupra excepțiilor analizate de prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune București împotriva sentinței civile nr. 223 din 06 octombrie 2023 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Menține dispozițiile sentinței vizând soluția pronunțată asupra excepțiilor.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 12 iunie 2025.