ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2674/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2674/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017, disjunsă din dosarul nr. x/2017, reclamantele A., B., C., D., E., F., G., H., I., personal auxiliar de specialitate, J., tehnician criminalist, K. și L., specialiști IT din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, din circumscripția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - Buzău, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și D.I.I.C.O.T - București, solicitând următoarele: - obligarea pârâților să le plătească diferențele de salariu pe baza valorii de referință sectorială de 405 RON pe perioada 04.04.2014-01.12.2015; - obligarea pârâților la plata diferenței dintre venitul efectiv plătit si venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015. începând cu data de 01.12.2015 si pana la data de 01.10.2016; - actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală aferentă, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată a fiecărui venit lunar si până la data plătii efective.

Prin sentința civilă nr. 28 din 10.01.2018 pronunțata de Tribunalul Buzău, secția I civila - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Buzău privind pe reclamanți și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

În motivare s-a reținut, în esență, că reclamanților le sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., precum și prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, conform cărora personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila cu același număr x/2017, la data de 12.02.2018.

La termenul de judecată din data de 24.04.2018, în raport de dispozițiile art. 131, art. 127 C. proc. civ. și Decizia RIL nr. 7/2016 a ICCJ, prin raportare și la obiectul cauzei, Tribunalul Brăila a constatat că este competent material și teritorial să judece cauza doar în privința reclamanților A., B., C., D., E., F. și G. - aceștia având calitatea de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău. Prin încheiere a dispus disjungerea cauzei în privința celorlalți reclamanți, respectiv: J., K., L., H. și I., fiind format prezentul dosar nr. x/2018, cu privire la care instanța a rămas în pronunțare pe excepția de necompetență teritorială.

Prin sentința civilă nr. 225 din 24.04.2018, Tribunalul Brăila, secția I civilă a declinat competența de soluționare, în favoarea Tribunalului Buzău, a cauzei privind pe reclamanții J., K., L., H., I., având ca obiect drepturi bănești - disjuns din dosar nr. x/2017 și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competența între cele două instanțe.

Instanța a reținut că niciunul dintre reclamanții din prezenta cauză nu se încadrează - prin prisma funcțiilor pe care le îndeplinesc sau a unităților de Parchet la care își desfășoară activitatea - în dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., pentru a se putea declina competența în favoarea unei alte instanțe (tribunal) din raza unei alte Curți de Apel.

În aceste condiții, raportat și la dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, a constatat că nu este competent teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății, motiv pentru care a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Buzău, sesizând Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență între cele două instanțe.

Analizând conflictul de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017, disjunsă din dosarul nr. x/2017, reclamantele A., B., C., D. E., F., G., H., I., personal auxiliar de specialitate, J., tehnician criminalist, K. și L., specialiști IT din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, din circumscripția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - Buzău, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și D.I.I.C.O.T - București, solicitând următoarele: - obligarea pârâților să le plătească diferențele de salariu pe baza valorii de referință sectorială de 405 RON pe perioada 04.04.2014-01.12.2015; - obligarea pârâților la plata diferenței dintre venitul efectiv plătit si venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015. Începând cu data de 01.12.2015 și pana la data de 01.10.2016; - actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală aferentă, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată a fiecărui venit lunar și până la data plătii efective.

Raportat la obiectul său, acest litigiu face parte din categoria celor date de lege în competența jurisdicției muncii, astfel cum este definită de art. 266 Codul muncii, reprezentând un conflict individual de muncă, conform art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (...) (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Prin decizia nr. 7 din 16.05.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță. De asemenea, a statuat că art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul reclamanților care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.

Așadar, dispozițiile art. 127 C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitore a cauzei din pricine calității părții. Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv, când una dintre aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) - cazul în speță și când are legitimare procesuală pasivă (este pârât). în cea dintâi situație, incidență în prezenta cauză, potrivit legii, reclamantul va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă, potrivit legii, să judece litigiul sau de procuror ori grefier la parchetul care funcționează pe lângă această instanță.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, "Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT".

În cauză, acțiunea introductivă de instanță având ca obiect drepturi salariale a fost formulată de mai mulți reclamanți, printre care și K. și L. - specialiști IT din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, respectiv M. și I., personal auxiliar de specialitate, persoane care fac parte, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, din sfera personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea la care face referire art. 127 C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 7 din 16.05.2016, pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

În speță, cu referire la reclamantul J., sunt incidente dispozițiile art. 59 C. proc. civ., conform cărora "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauza ori dacă între ele există o strânsă legătură".

Art. 269 alin. (3) din Codul muncii prevede că, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Astfel, în speță, sunt îndeplinite condițiile privind coparticiparea procesuală facultativă, obiectul procesului fiind reprezentat de dobândirea unor drepturi care au aceeași cauză, între care există o strânsă legătură, caz în care devin incidente și dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii anterior evocate, care recunosc competența de soluționare a cauzei, după criteriile prevăzute de lege.

Se mai reține că cererea de chemare în judecată a fost adresată de reclamanți Tribunalului Buzău, care, luând în considerare dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., a declinat la Tribunalul Brăila, ca instanță judecătorească de același grad aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea reclamanții.

Prin urmare, astfel conturat raportul juridic litigios, din care fac parte și reclamanții J., K., L., H. și I., se apreciază că Tribunalul Brăila a fost în mod corect și legal învestit, date fiind dispozițiile legale incidente cauzei mai sus redate.

De vreme ce, la data învestirii sale, Tribunalul Brăila a fost legal învestit în virtutea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 127 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.