ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2209/2023

Ședința publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă la data de 15 iunie 2022, sub numărul x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței ca, în temeiul dispozițiilor art. 998 - 999 din C. civ., coroborate cu prevederile Legii nr. 31/1990, să dispună atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului B. și, astfel, să fie obligat la plata sumei de 424.901 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat societății reclamante prin lipsa din gestiunea societății a bunurilor mobile enumerate în anexele atașate.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat, în principal, excepția inadmisibilității acțiunii în răspundere delictuală pe dreptul comun, susținând că pretențiile lichidatorului judiciar trebuiau valorificate în cadrul procedurii de faliment, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiunea în răspundere delictuală, în condițiile în care lichidatorul trebuia și putea să aibă cunoștință despre existența bunurilor mobile a căror lipsă este imputată pe calea cererii sale încă de la data la care avea obligația inventarierii patrimoniului debitoarei, potrivit dispozițiilor art. 113 din Legea nr. 85/2006, respectiv imediat după deschiderea procedurii de faliment, care s-a dispus în anul 2013.

În subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, având în vedere că nu este îndeplinită una din condițiile esențiale ale atragerii răspunderii delictuale, respectiv existența unui prejudiciu, sens în care a susținut că nu există niciun prejudiciu care să poată fi reclamat de către lichidatorul judiciar, în condițiile în care toate creanțele înscrise la masa credală a debitoarei au fost achitate.

La termenul din 26 septembrie 2022, conform încheierii de la acea dată, instanța a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, constatând că, din motivarea cererii de chemare în judecată, răspunderea incidentă de care se prevalează reclamanta este aceea reglementată de dispozițiile art. 73 din Legea nr. 31/1990, respectiv răspunderea administratorului față de societate, răspundere distinctă de aceea reglementată de Legea nr. 85/2006, ce vizează exclusiv faptele care au condus la starea de insolvență. Or, prin prezenta cerere de chemare în judecată se invocă presupuse fapte de sustragere de bunuri, ulterioare deschiderii procedurii, care excedează cazurilor de răspundere ale foștilor administratori, reglementate de legea insolvenței. Totodată, constatând că, din înscrisurile depuse, toate creanțele înscrise au fost stinse, a pus în discuție chestiunea interesului în promovarea acțiunii.

Prin sentința nr. 53 din 3 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei de interes și a respins, ca fiind lipsită de interes, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B..

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. C., a declarat apel, solicitând admiterea apelului, casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță, iar, în rejudecare, obligarea intimatului-pârât la plata sumei de 421.091 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat societății prin faptele culpabile săvârșite în legătură cu atribuțiile exercitate în calitate de gestionar de fapt al societății reclamante, urmând ca despăgubirea ce va fi obținută să se transfere creditorilor săi curenți (bugetul de stat) în procedura de lichidare, iar valoarea reziduală să fie distribuită asociatului.

Prin decizia nr. 52 din 17 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență C., împotriva sentinței civile nr. 53 din data de 03 octombrie 2022 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022; a anulat sentința atacată și a dispus trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva acestei decizii, la 17 martie 2023, pârâtul B. a declarat recurs, prin care a susținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Detaliind, recurentul a arătat că instanța de control judiciar a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., în sensul în care a reținut că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, deși, în realitate, în cauză, instanța de fond a intrat în judecata fondului pentru analiza lipsei de interes, care este, în esență, o excepție de fond.

Astfel, în opinia recurentului, aceasta nu poate atrage incidența prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. și, prin urmare, trimiterea cauzei spre rejudecare, nefiind incidentă nicio ipoteză normativă din această categorie, întrucât prima instanță a realizat o cercetare asupra fondului acțiunii, circumstanțe în care nu se poate dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, chiar dacă apelanta și-a manifestat voința în acest sens.

Așadar, recurentul conchide în sensul că, pentru analiza excepției lipsei de interes, instanța a analizat fondul cauzei, astfel încât nu ne aflăm în situația reglementată de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., în care nu s-a intrat în judecata fondului pentru a fi posibilă trimiterea spre rejudecare.

În continuare, recurentul a dezvoltat unele aspecte pe fondul cauzei, reluând, practic, în integralitate, apărările formulate prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

În cauza dedusă judecății, calea de atac a recursului a fost formulată împotriva deciziei prin care curtea de apel a admis apelul formulat de reclamantă, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., reținând, în esență, atât faptul că prima instanță a soluționat în mod greșit procesul fără a intra în judecata fondului (ca urmare a admiterii excepției lipsei de interes), dar și că apelanta a solicitat în cuprinsul memoriului de apel trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe.

Prin cererea de recurs formulată în cauză, recurentul-pârât critică modalitatea în care, interpretând dispoziții de procedură, instanța de apel a anulat sentința apelată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, cu toate că, în opinia sa, instanța de fond, respingând cererea de chemare în judecată, a intrat în judecata fondului pentru analiza excepției lipsei de interes, care este, în esență, o excepție de fond.

Așadar, recurentul-pârât susține că, pentru analiza excepției lipsei de interes, instanța a analizat fondul cauzei, astfel că nu era incidentă niciuna dintre ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. pentru a fi posibilă trimiterea spre rejudecare, iar dacă aprecia că analiza fondului impunea altă soluție, instanța de apel trebuia să rețină cauza spre rejudecare, analizând toate argumentele aduse de părți și celelalte excepții invocate.

Pentru început, Înalta Curte observă că, raportându-se la dispoziții de procedură pretins a fi fost greșit aplicate de instanța de apel, și nu la norme de drept material, critica formulată de recurentul-pârât se impune a fi analizată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, referitor la critica privind soluția instanței de apel, de trimitere a cauzei spre rejudecare, Înalta Curte reține că textul art. 480 alin. (3) C. proc. civ. prevede trimiterea spre rejudecare în cele două cazuri expres reglementate (necercetarea fondului sau nelegala citare), dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.

În speță, prin hotărârea de primă instanță, a fost admisă excepția lipsei de interes și, pe cale de consecință, a fost respinsă ca fiind lipsită de interes cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar, în contradictoriu cu pârâtul B., iar împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, solicitând trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță.

Soluția instanței de apel, de trimitere spre rejudecare, s-a fundamentat pe faptul că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, dar și ca apelanta a solicitat în cuprinsul memoriului de apel trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță.

Situațiile în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, adică în baza unei excepții de procedură sau de fond (cum este cazul în speță) se circumscriu ipotezei art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Cu privire la cea de-a doua condiție, textul art. 480 alin. (3) C. proc. civ. stabilește expres că trimiterea cauzei spre rejudecare către prima instanță se poate face numai la cererea a cel puțin uneia dintre părți, ca expresie a principiului disponibilității. În astfel de situații, legiuitorul a dat prevalență voinței părților, singurele în măsură să evalueze, potrivit propriilor interese legitime, care este parcursul procesual oportun, iar instanțele de apel nu pot cenzura această opțiune, trimiterea cauzei spre rejudecare nefiind o facultate, ci chiar o obligație în cazul admiterii apelului și formulării unei astfel de cereri exprese de către una dintre părți, în situația în care nu a mai existat anterior, în cursul procesului, o altă trimitere a cauzei spre rejudecare.

În concluzie, reținând că legiuitorul nu distinge în funcție de natura excepției care a dus la necercetarea fondului cauzei (dacă acea excepție este una de procedură sau de fond), Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a formulat critici punctuale raportate la considerentele deciziei atacate, prin care instanța de apel a arătat în ce constă folosul practic pe care reclamanta îl poate obține și de ce justifică un interes în promovarea prezentei acțiuni.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu pot fi reținute aspectele de nelegalitate deduse judecății, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 52 din 17 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 52 din 17 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2023.