ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1973/2024

Ședința publică din data de 31 octombrie 2024

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, societatea reclamantă A. S.A. a solicitat obligarea pârâților MUNICIPIUL MANGALIA și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MANGALIA la plata sumei de 20.226.132,30 RON reprezentând penalități de întârziere conform clauzei penale din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 25 octombrie 2012 încheiat între părți.

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 288 din 16.03.2023, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins integral, ca nefondată, acțiunea formulată de societatea reclamantă A. S.A. în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL MANGALIA și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MANGALIA.

C. Calea de atac împotriva hotărârii Tribunalului Constanța.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.A., solicitând admiterea căii de atac și schimbarea, în tot, a sentinței atacate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și obligării pârâților la plata sumei de 20.226.132,30 RON.

D.Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 190/LP din 8 decembrie 2023, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 288 din 16 martie 2023 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, ca nefondat.

E.Considerentele hotărârii instanței de apel.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Introducând prezenta acțiune întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, apelanta-reclamantă A. S.A. s-a prevalat de dispozițiile art. 1022 alin. (2) C. proc. civ.

Rațiunea pentru care creditorului nu i se impune, cu autoritate de lucru judecat, soluția de respingere a cererii formulate în procedura specială rezidă în prevederile art. 1021 și art. 1022 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora, respingerea cererii creditorului se dispune fie în situația în care apărările debitorului, formulate prin întâmpinare, sunt întemeiate, fie în situația în care apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la aliniatul 1 (înscrisuri, explicații și lămuririle părților), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, fie în situația în care instanța apreciază că doar o parte din pretențiile creditorului sunt întemeiate, cazuri în care, pentru diferența apreciată neîntemeiată, se poate formula acțiunea întemeiată pe dreptul comun.

În toate ipotezele legale menționate anterior, dreptul creditorului de a recurge la procedura de drept comun implică respingerea (integrală sau a unei părți) de către instanță a cererii, urmare aprecierii instanței expusă în considerentele hotărârii, în sensul reglementat prin art. 1021 și art. 1022 alin. (2) C. proc. civ.

Dat fiind că, în cazul reglementat de prevederile art. 1021 alin. (1) C. proc. civ., instanța analizează apărările formulate pe fondul cererii de către debitor, hotărârea pronunțată în procedura specială a ordonanței de plată va avea autoritate de lucru judecat în fața instanței de drept comun cu privire la apărările respective.

Este tocmai situația regăsită în prezentul litigiu.

Curtea constată că prin considerentele sentinței civile nr. 914/27.08.2021 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr. x/2020, instanța nu a constatat netemeinicia cererii consecința inexistenței creanței sau necesității suplimentării probatoriului, reținând, dimpotrivă, existența deplină a creanței solicitată de creditoarea A. S.A., constând în penalitățile de întârziere în cuantumul solicitat, aferente debitului principal în valoare de 1.639.070,69 RON, iar admiterea, în parte, a acțiunii a fost consecința aplicării în cauză a dispozițiilor art. 1541 alin. (2) lit. a) C. civ., urmare analizării apărărilor formulate de debitoare și aprecierii instanței că, prin raportare la cuantumul total al penalităților de întârziere, al penalităților de întârziere deja achitate creditoarei pentru alte tranșe ce fac parte din același preț, în valoare totală de peste 8.000.000 RON, al principiului executării obligațiilor cu bună credință și cu respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri, se impune reducerea penalităților, de la valoarea acestora, la valoarea debitului principal.

În consecință, sub un prim aspect, creditoarei nu i s-a reținut netemeinicia părții din creanță (pretinsă în prezentul litigiu), pentru a fi incidente dispozițiile art. 1022 alin. (2) C. proc. civ. ce permit formularea acțiunii de drept comun, iar sub un alt aspect, este evident că în prezenta cauză, considerentele expuse în sentința civilă nr. 914/27.08.2021, în referire strict la incidența prevederilor art. 1541 alin. (2) lit. a) C. civ., se impun cu putere de lucru judecat, conform prevederilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., dându-se dezlegare problemei identice de drept ce vizează chiar fondul litigiului, a aplicabilității în cauză a prevederilor art. 1541 alin. (2) lit. a) C. civ., apărări invocate în manieră identică de debitoarele MUNICIPIUL MANGALIA prin PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MANGALIA și în prezentul litigiu.

A aprecia în sensul contrar, al inexistenței puterii de lucru judecat, ar echivala cu a solicita instanței, în prezentul litigiu, în premisa juridică identică celei reținute în cauza anterioară nr. 6174/118/2020 - a recunoașterii dreptului reclamantei la penalitățile integrale de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 1.639.070,69 RON - să aprecieze, pe fondul litigiului în sensul contrar celui reținut de instanță, a inaplicabilității prevederilor art. 1541 alin. (2) lit. a) C. civ., ceea ce evident, ar înfrânge autoritatea de lucru judecat a considerentelor reținute în privința apărărilor de fond similare formulate în ambele litigii de către intimatele pârâte.

Tocmai împrejurarea că aceiași apărare de fond a fost invocată în dosarul având ca obiect emiterea ordonanței de plată pentru același debit constând în penalitățile de întârziere aferente aceleiași ultime tranșe din prețul contractual atrage incidența autorității de lucru judecat a considerentelor.

Chiar procedând la analiza temeiniciei considerentelor reținute prin sentința civilă apelată, Curtea apreciază că întemeiat a reținut prima instanță că, prin hotărâri anterioare, apelanta creditoare a beneficiat de penalități de întârziere într-o valoare ce depășește cu mult valoarea debitului principal și excede oricărui prejudiciu rațional încercat de reclamantă și care putea fi prevăzut la încheierea contractului.

Toate penalitățile acordate apelantei, ce depășesc nivelul de 9.439.476,68 RON, în prezent, cum corect a reținut prima instanță, corespund, în final, unui unic debit principal, provenit dintr-o unică relație contractuală; ori, prin raportare la prețul integral stipulat, valoarea cumulată a penalităților acordate apelantei reclamante depășește 215 % din prețul inițial stipulat, ceea ce înfrânge principiul bunei credințe și solidarității contractuale ce trebuie să guverneze încheierea și executarea contratelor civile; așadar, în mod corect, a dispus prima instanță respingerea acțiunii.

F. Calea de atac împotriva deciziei Curții de Apel Constanța.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.A. prin administrator judiciar B. prin C., precum și prin avocat D., existând așadar două cereri de recurs formulate de doi avocați care invocă în esență aceleași motive de nelegalitate ale deciziei recurate, respectiv:

Instanța de apel a respins apelul și a reținut în mod greșit autoritatea de lucru judecat în procedura ordonanței de plată, fără să fi invocat în prealabil și fără să fi pus în discuția contradictorie a părților excepția autorității de lucru judecat.

Au fost încălcate astfel dispozițiile art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ., precum și dreptul la apărare, așa cum este reglementat de art. 13 alin. (3) C. proc. civ.

Instanța a depășit limitele investirii în apel întrucât excepția autorității de lucru judecat nu a fost invocată prin motivele de apel și au fost încălcate dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Pe de altă parte, instanța a făcut o greșită aplicare a normelor de drept și a reținut motive străine de natura cauzei, întrucât în speță nu există autoritate de lucru judecat. Hotărârile pronunțate în procedura specială a ordonanței de plată nu au autoritate de lucru judecat, astfel cum reiese din teza finală a art. 1022 alin. (2) C. proc. civ.. Acest text de lege reglementează posibilitatea formulării cererii potrivit dreptului comun, fără a distinge după cum s-a dat sau nu relevanță art. 1541 C. civ. și fără a distinge după cum s-a dat sau nu relevanță diverselor ipoteze ale acestui text.

Decizia instanței de apel este contradictorie întrucât face abstracție și de apărările apelanților în care au invocat puterea de lucru judecat a altor hotărâri judecătorești definitive ce au fost emise anterior hotărârii din prezenta cauză și în care instanțele s-au pronunțat asupra aceleiași problematici a penalităților și a reducerii penalităților datorate în temeiul art. 8.1 din contractul de vânzare nr. x/2012. Instanța a reținut puterea de lucru judecat a unei hotărâri pronunțată ulterior hotărârilor invocate în motivele de apel și nu a motivat înlăturarea acelor motive de apel.

În materia autorității sau puterii de lucru judecat, legea dă întotdeauna prevalență hotărârii definitive mai vechi.

Penalitățile acordate în alte dosare nu pot avea relevanță legală în prezenta cauză, în condițiile în care acțiunea prezentă vizează alte sume reprezentând debite neachitate la scadență. Pe de altă parte, nici asupra acestei categorii de critici invocate în apel, instanța nu s-a pronunțat.

Decizia recurată încalcă dispozițiile art. 1541 alin. (2) C. civ. care stabilesc că "În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), penalitatea astfel redusă trebuie însă să rămână superioară obligației principale.

Solicitarea de reducere a penalităților motivată de faptul că întârzierea plății debitului principal nu s-ar datora culpei pârâtei se impunea a fi respinsă ca neîntemeiată pentru că pârâta nu invocă un temei de drept în susținerea acestei solicitări.

Părțile au prevăzut prin contractul încheiat o clauză penală prin care au stabilit în mod convențional prejudiciul suferit prin executarea cu întârziere a debitului principal.

Suma foarte mare rezultată din calculul penalităților care face obiectul acțiunii este rezultatul exclusiv al culpei debitoarei fiind efectul direct al faptului că aceasta a amânat plata debitului principal pentru o perioadă de aproape șapte ani, din 2014 până în 2021.

Cuantumul de 0,50% al procentului de penalități stabilit de părți nu este unul "vădit excesiv" și pe care părțile nu l-au putut aprecia la momentul încheierii contractului.

În cauză nu are aplicabilitate art. 1541 alin. (1) lit. a) întrucât acest text de lege se aplică doar pentru situația în care nu a fost executată deloc o parte din obligația principală și nici nu mai poate fi executată sau debitorul nu poate fi obligat să execute acea parte din obligația principală.

Prin hotărârea atacată se face o greșită aplicare a legii, instanța de apel confirmă implicit și faptul că pârâtele nu ar avea o culpă în plata cu întârziere a debitului principal în cuantum de 1.639.070,69 RON. Criticile aduse prin motivele de apel cu privire la aceste considerente nu au fost analizate.

Nu există nici un element care să poată contura cea mai mică culpă a reclamantei pentru plata cu întârziere a debitului principal făcută de către pârâtă.

Soluțiile pronunțate în contestațiile formulate de reclamantă împotriva actelor emise de debitoarea pârâtă dovedesc faptul că autoritățile locale, profitând de poziția privilegiată și de drepturile și atribuțiile pe care le au în calitate de autorități locale, au "inventat" motive, au emis acte și au folosit orice tertipuri cu scopul de a amâna sau a scăpa de plata sumelor la care s-au obligat la încheierea contractului nr. x/2012.

Compensarea la care se face trimitere în hotărârile pronunțate în prezenta cauză, s-a dispus de organele fiscale din cadrul autorităților pârâte în temeiul unei decizii de compensare emisă în conformitate cu dispozițiile fiscale, iar această compensare nu putea opera întrucât cele două debite aveau naturi diferite, unul pur civil, iar celălalt fiscal.

Culpa și reaua intenție a pârâtelor în plata cu întârziere a debitului principal rezultă și din faptul că nu a efectuat nici un demers pentru asigurarea la buget a sumei necesare efectuării plății la scadență.

În anul 2019 autoritățile au formulat plângeri penale în legătură cu derularea raporturilor dintre părți. Cercetările penale s-au soluționat prin clasarea cauzei dispusă de Parchet, iar această atitudine din partea intimatelor trebuie sancționată de instanță în prezenta cauză.

Sunt invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

G. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat și acesta urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Aceste dispoziții constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură și include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Recurenta susține că instanța de apel nu a pus în discuția părților excepția autorității de lucru judecat și a soluționat cauza reținând în mod greșit autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate prin ordonanța de plată. Critica aceasta este întemeiată.

Într-adevăr, în cauză nu a fost pusă în discuția părților autoritatea de lucru judecat a hotărârii nr. 914 din 27 august 2021 pronunțată de Tribunalul Constanța prin care s-a dispus obligarea debitorilor la plata către creditoare a sumei de 1.639.070,69 RON, reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 15 aprilie 2014 - 4 august 2021, în cuantumul redus de instanță la nivelul debitului principal, prin ordonanță de plată.

Procedând în acest mod, instanța de apel a încălcat principiul contraditorialității, respectiv dispozițiile art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ. potrivit cărora:,,(5) Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.

(6) Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii".

Pe de altă parte, instanța de apel a reținut în mod greșit autoritatea de lucru judecat a ordonanței de plată, contrar dispozițiilor legale în materie.

Astfel alin. (1) al art. 1021 C. proc. civ. reglementează situația în care apărările debitorului sunt întemeiate și duc la respingerea cererii de ordonanță de plată, în timp ce alin. (2) reglementează cazul în care instanța nu se poate lămuri cu privire la caracterul cert, lichid, exigibil al creanței, aspecte pentru lămurirea cărora ar fi nevoie de administrarea unor probe invocate de debitor, dar inadmisibile pe calea specială a ordonanței de plată. Alin. (3) prevede posibilitatea creditorului să introducă acțiunea pe drept comun în ambele cazuri, de unde se poate reține concluzia că în toate cazurile, încheierea de respingere a cererii de ordonanță de plată este lipsită de autoritate de lucru judecat.

În cazul reglementat de alin. (2) nu se poate pune problema unei autorități de lucru judecat. În ipoteza prevăzută de alin. (1), însă, instanța analizează apărările debitorului și le consideră întemeiate, astfel încât soluționează anumite chestiuni litigioase care ar putea avea putere de lucru judecat într-o viitoare acțiune pe dreptul comun. Astfel, dacă debitorul a invocat compensația legală și instanța constată stingerea creanței pretinse de creditor, această soluție nu poate fi ignorată de instanța sesizată ulterior cu o acțiune de drept comun.

Pe de altă parte, intervenirea prescripției sau plata creanței odată constatate de instanță constituie impedimente pentru derularea unei acțiuni de drept comun.

În speță, prin sentința civilă nr. 914 din 27 august 2021, sentință definitivă, Tribunalul Constanța a admis în parte cererea creditorului și a somat debitorii la plata către creditoare a sumei de 1.639.070,69 RON, reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 15 aprilie 2014 - 4 august 2021, în cuantumul redus de instanță la nivelul debitului principal, fiind fixat un termen de plată de 20 de zile de la data comunicării ordonanței.

Această ordonanță de plată nu beneficiază de putere de lucru judecat cu privire la pretențiile respinse legate de diferența penalităților de întârziere.

Așa fiind, în mod greșit a reținut Curtea de Apel tocmai împrejurarea că aceiași apărare de fond a fost invocată în dosarul având ca obiect emiterea ordonanței de plată pentru același debit constând în penalitățile de întârziere aferente aceleiași ultime tranșe din prețul contractual atrage incidența autorității de lucru judecat.

De asemenea, în mod greșit a reținut instanța de apel că a aprecia în sensul contrar, al inexistenței puterii de lucru judecat, ar echivala cu a solicita instanței, în prezentul litigiu, în premisa juridică identică celei reținute în cauza anterioară - a recunoașterii dreptului reclamantei la penalitățile integrale de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 1.639.070,69 RON - să aprecieze, pe fondul litigiului în sensul contrar celui reținut de instanță, a inaplicabilității prevederilor art. 1541 alin. (2) lit. a) C. civ., ceea ce evident, ar înfrânge autoritatea de lucru judecat a considerentelor reținute în privința apărărilor de fond similare formulate în ambele litigii de către intimatele pârâte.

Ordonanța de plată nu beneficiază de putere de lucru judecat cu privire la pretențiile respinse legate de diferența penalităților de întârziere, astfel că instanța de apel trebuia să analizeze solicitarea formulată de intimate prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond în ceea ce privește reducerea cuantumului penalităților în temeiul dispozițiilor art. 1541 C. civ. și nu să rețină autoritatea de lucru judecat a considerentelor ordonanței de plată în privința aplicării acestor dispoziții legale pentru reducerea penalităților.

Nu se poate reține încălcarea principiului disponibilității prin aceea că intimatele nu ar fi indicat temeiul de drept al cererii privind reducerea penalităților, câtă vreme acesta este indicat în întâmpinare, iar instanța avea posibilitatea să ceară lămuriri în măsura în care considera că nu este precizat temeiul de drept al cererii.

În realitate, instanța de apel a pronunțat decizia recurată reținând în mod greșit puterea de lucru judecat a considerentelor hotărârii pronunțate în procedura specială a ordonanței de plată și nu a analizat motivele de apel în integralitatea lor și nici apărările invocate de intimate, cu atât mai mult cu cât în sentința civilă nr. 914 din 27 august 2021 s-au reținut următoarele: "Prin urmare, nu vor mai fi analizate argumentele părților legate de deciziile de impunere și decizia de compensare a creanțelor emise de autoritățile locale, litigiile purtate anterior între părți cu privire la legalitatea acestora și alte impedimente pe care debitorii susțin că le-au întâmpinat în achitarea prețului restant, iar creditoarea le contestă, invocând culpa exclusivă a debitorilor.

Instanța reține doar faptul că, din prețul total de 4.383.209,05 RON stabilit prin contract și factura nr. x din 24 octombrie 2012, s-a achitat de debitori tranșa I, de 1.100.000 RON".

Așadar, din această perspectivă, decizia recurată apare ca fiind nemotivată, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite cerințele art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ., astfel că recursul va fi admis, se va casa decizia recurată și va fi trimisă cauza spre o nouă judecată, instanței de apel, care urmează să analizeze toate motivele de apel și apărările formulate în cauză, în ceea ce privește temeinicia pretențiilor reclamantei, respectiv a penalităților de întârziere solicitate pe calea dreptului comun, a cererii formulate de intimate întemeiate pe dispozițiile art. 1541 C. civ., respectiv a caracterului vădit excesiv al penalităților solicitate, a culpei și relei credințe a debitorului, a deciziilor de compensare și a demersurilor judiciare formulate împotriva acestora. Toate acestea reprezintă motive de apel și apărări asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat, instanța reținând în mod greșit puterea de lucru judecat a considerentelor hotărârii pronunțate în procedura specială a ordonanței de plată și doar o motivare sumară în care se arată că valoarea cumulată a penalităților acordate depășește 215% din prețul inițial stipulat, ceea ce înfrânge principiul bunei credințe și solidarității contractuale ce trebuie să guverneze încheierea și executarea contractelor civile.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., odată ce Înalta Curte a reținut nemotivarea deciziei recurate, nu se poate analiza dacă au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material, respectiv dispozițiile art. 1541 C. civ.

De altfel, cu privire la art. 1541 C. civ., instanța de apel a reținut doar că nici criticile ce vizează necesitatea ca, reținând incidența art. 1541 alin. (2) C. civ., debitul astfel redus să fi rămas superior debitului principal nu pot fi reținute, cât timp instanța a reținut incidența prevederilor art. 1541 alin. (1) lit. a) C. civ., doar pentru situația reglementată la art. 1541 alin. (1) lit. b) fiind instituită, prin alin. (2) al aceluiași articol, necesitatea ca penalitatea astfel redusă să rămână superioară obligației principale.

Aplicabilitatea prevederilor art. 1541 alin. (2) lit. a) C. civ. a fost reținută ca fiind evidentă întrucât dacă s-ar aprecia în sens contrar s-ar înfrânge autoritatea de lucru judecat a considerentelor reținute în privința apărărilor de fond similare formulate în ambele litigii de către intimatele pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin administrator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 190/LP din 8 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 31 octombrie 2024.