ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1910/2024

Ședința publică din data de 17 octombrie 2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la 28 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 848.356,45 USD, reprezentând despăgubiri cuvenite pentru prejudiciile produse societății reclamante prin neasigurarea adâncimilor prevăzute pentru Portul Midia, în intervalul 10 ianuarie 2015 - 10 mai 2015 și a sumei de 1.741.873 USD, reprezentând costul efectiv achitat de reclamantă pentru operațiunile de dragaj efectuate în perioada 30 aprilie 2015 - 11 mai 2015, pentru readucerea Portului Midia la adâncimile prevăzute, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 4 martie 2016, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței funcționale a completelor specializate în materie maritimă și fluvială, a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității acțiunii, prescripției dreptului material la acțiune, lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 882 din 19 mai 2017, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă, în echivalent în RON la cursul de schimb interbancar euro/leu stabilit de Banca Națională a României în ziua plății, a sumei de 1.570.000 de euro, cu titlu de preț achitata de reclamantă pentru serviciile de dragaj efectuate în perioada 30 aprilie 2015 - 11 mai 2015, precum și a sumei de 78.673,27 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 73.173,27 de RON - taxă judiciară de timbru și 5.500 de RON - onorariile experților judiciari.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.A. a declarat apel, iar pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. a promovat apel împotriva încheierii din 4 martie 2016 și a sentinței civile sus-menționate.

Prin decizia civilă nr. 822 din 27 decembrie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte hotărârea primei instanțe, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 37.620,48 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel Constanta sau, constatând că interesele bunei administrări a justiției o cer, oricărei alte instanțe de același grad.

În susținere, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., arătând că instanța de apel a încălcat regulile imperative de procedură prevăzute de art. 9, 22, 30, 36, 153, 389 si 397 C. proc. civ., aceasta pronunțându-se asupra unui lucru care nu a făcut obiectul judecății, în absența unei sesizări legale și fără citarea părții împotriva căreia se rețin unele responsabilități în cuprinsul hotărârii.

În acest sens, a afirmat că singurul motiv reținut de instanța de apel pentru pronunțarea deciziei recurate se referă la eventuala culpă a unui terț, care nu a fost parte în proces.

În continuare, recurenta a precizat că normele și principiile evocate în cuprinsul cererii de recurs au fost în mod grav încălcate prin hotărârea pronunțată care atribuie armatorilor navei o responsabilitate pentru toate cheltuielile cu dragajul, inclusiv pentru cele impuse de către pârâtă în acvatoriile portului, fără ca acești armatori să fi fost chemați în judecată de către cei care pretind astfel de concluzii, fără ca aceștia să fi fost așadar parte a vreunei judecați și fără să fi fost citați într-o asemenea procedură și pentru o asemenea finalitate.

A mai susținut că textele de lege invocate de recurentă și reținute chiar și de către instanța de apel - O.G. nr. 22/1999 și H.G. nr. 517/1998-, stabileau responsabilități și răspunderi primare ale pârâtei față de reclamantă, independente de existența unor incidente sau eventuale răspunderi ale terților.

Printr-o altă critică, recurenta a arătat că decizia instanței de apel este nelegală, întrucât este în vădită contradicție cu soluția menținută de către aceeași instanță, de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive.

Potrivit recurentei, în mod nelegal și vădit contradictoriu, instanța de apel a pronunțat și motivat o hotărâre prin care a atribuit unor persoane străine de cauză responsabilități juridice, în măsura în care ambele instanțe de fond au confirmat calitatea procesuală pasive a pârâtei.

A mai arătat că situația expusă de către instanța de apel, în sensul constatării calității procesuale pasive a pârâtei și reținerii vinovăției unor altor persoane, pentru alte considerente de fapt și de drept decât cele invocate de către reclamantă în acțiunea sa, echivalează și o motivare străină de cauză.

Autoarea căii de atac a afirmat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material privind răspunderea civilă delictuală, întrucât fapta ilicită nu se referea la eșuarea navei "B.", ci viza nerespectarea de către pârâtă a prevederilor art. 5 alin. (1) și art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 22/1999 și art. 1

2

din H.G. nr. 517/1997 - neasigurarea de către pârâtă a dragajului de întreținere, a sumelor necesare pentru dragaj și a adâncimii comunicate pentru portul Midia, cu consecința încălcării obligației sale de punere la dispoziție a portului în condițiile legii.

În opinia recurentei, eșuarea unei nave nu era de natură să înlăture răspunderea pârâtei pentru reducerea pescajului, limitarea accesului și necesitatea dragajului.

De asemenea, a precizat că în cauză nu s-a făcut dovada întreținerii a adâncimilor prin dragaje sau a previzionării și bugetării unor asemenea cheltuieli.

Prin urmare, hotărârea este nelegală, întrucât pretinsa culpă a unui terț, dacă ar fi putut fi reținută de către instanță, ar privi doar situația serialului navigabil, respectiv a locului unde eșuase nava "B.", iar nu a întregului acvatoriu portului Midia.

În continuare, recurenta a afirmat că instanța de prim control judiciar nu s-a pronunțat asupra acțiunii prin prisma temeiului juridic al gestiunii de afaceri, în cuprinsul hotărârii recurate neregăsindu-se nicio referire la acesta. Din această perspectivă, a apreciat că au fost încălcate regulile imperative de procedură prevăzute de art. 9, 22, 30, 36, 153. 389 si 397 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că pronunțarea unei hotărâri contrare în apel constituie motiv de nelegalitate ce poate fi încadrat în una dintre ipotezele de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din același Cod și o încălcare a dreptului la un proces echitabil și previzibil, ce se impune a fi sancționată cu casarea hotărârii.

Prin întâmpinarea depusă la 2 octombrie 2018, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, în raport cu prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât litigiile privind activitatea în porturi nu sunt supuse recursului, În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepției pentru motivele indicate în cuprinsul memoriului de recurs. Totodată, a subliniat că, în cazul în care se va aprecia că aceste motive nu sunt suficiente pentru a releva caracterul admisibil al recursului, invocă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) Cod procedură ciivlă, în ceea ce privește sintagma "în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi". Pe fond, a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost promovat.

Prin încheierile din 28 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis cererea recurentei din cauza de față și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și a suspendat judecata recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Prin decizia nr. 21 din 30 ianuarie 2024, Curtea Constituțională a respins cererea de sesizare ca inadmisibilă.

Constatând că motivele care determinat măsura suspendării procesului în cauză nu mai subzistă, în considerarea dispozițiilor art. 415 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să repună cauza pe rol.

În continuare, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional prin art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în cuprinsul art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma prevăzută de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 (a cărui incidență a fost prelungită succesiv prin O.U.G. nr. 62/2015 și prin O.U.G. nr. 95/2016), aplicabile în speță în temeiul art. 27 C. proc. civ., prevăd că nu sunt supuse recursului, inter alia, hotărârile pronunțate în cererile privind navigația civilă și activitatea în porturi.

Textul de lege reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

În speță, reclamanta a învestit Tribunalul Constanța cu o acțiune în răspundere civilă delictuală derivată din neasigurarea de către pârâtă a funcționalității infrastructurii de transport naval prin neexecutarea de către aceasta a lucrărilor de dragaj pentru a menține adâncimile minime a senalelor de navigație în Portul Midia la cotele de proiect. Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile C. civ., O.G. nr. 22/1999, H.G. nr. 517/1998 și ale Legii nr. 21/1996.

Titulara acțiunii este o persoană juridică română, ce face parte din grupul de întreprinderi C.. în cadrul căruia reclamanta operează D., obiectul principal de activitate fiind producția de produse petroliere, societatea E. S.R.L. asigură manipularea și transbordarea produselor petroliere, iar F.. realizează activitățile de comerț internațional cu aceleași produse petroliere.

În vederea desfășurării activității reclamanta a încheiat, în calitate de chiriaș, 4 operațiuni juridice de închiriere cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A., nr. MMT1031/.1 din 11 februarie 2002, nr. RRC1031 din 29 decembrie 2004, nr. RRC1031.2 din 7 octombrie 2005 și nr. RRC1031.3 din 1 iunie 2006, în temeiul cărora, societatea reclamantă beneficiază de dreptul de folosință a unor platforme și terenuri situate în Portul Midia (Danele 1-4 și 9), pentru încărcarea/descărcarea navelor și a depozitarelor de produse.

Pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. s-a înființat prin preluarea tuturor drepturilor și obligațiilor Regiei Autonome "Administrația Portului Constanța", în baza H.G. nr. 517/1998, ca persoană juridică, sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, având ca obiect de activitate activități de interes public național, în calitate de autoritate portuară în porturile a căror infrastructură i-a fost concesionată de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Fapta ilicită imputată pârâtei vizează obligațiile instituite în sarcina sa de legiuitor pentru asigurarea funcționalității infrastructurii portuare - art. 5, art. 6, art. 7, art. 24 alin. (1) lit. d), art. 27 alin. (1) lit. c), alin. (2) și alin. (3), art. 36-38 din O.G. nr. 22/1999 și art. 1

2

alin. (1) lit. d) și art. 11 alin. (1) și alin. (1

1

) din H.G. nr. 517/1998 -, prejudiciul reclamat fiind, potrivit reclamantei, consecința directă a nerespectării lor prin neefectuarea dragajului de întreținere în Portul Midia.

Potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/1999, actul normativ se aplică în porturi și pe căile navigabile interioare, tuturor navelor și tuturor activităților de transport naval și conexe acestora care se desfășoară în aceste zone.

În atare condiții, raportând elementele concrete ale cauzei expuse anterior la cadrul legal ce fundamentează demersul judiciar al reclamantei, Înalta Curte apreciază că litigiul de față este în directă legătură cu activitatea portuară, dragajul de întreținere pentru asigurarea adâncimilor în porturi și pe căile navigabile interioare fiind inclusă în categoria activităților auxiliare activităților de transport naval, conform art. 19 alin. (1) lit. c) pct. 1 din O.G. nr. 22/1999.

Relevante sub acest aspect sunt și precizările titularei acțiunii din primă etapă procesuală, când, în susținerea competenței materiale procesuale a instanței civile maritim-fluviale, aceasta a indicat în mod expres că activitatea de dragaj de întreținere, a cărei neexecutare îmbracă forma delictului civil în cauza de față, este o activitate auxiliară activităților de transport naval, conform normei legale enunțate anterior.

Cum toate aspecte relevate conduc indubitabil la concluzia că prezentul litigiu este în legătură cu activitatea din domeniul portuar, iar art. 483 alin. (2) C. proc. civ. exclude dreptul la recurs în litigiile privind activitatea în porturi, decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., împotriva acesteia recurenta neavând deschisă calea de atac a recursului.

În consecință, constatând că decizia atacată nu este susceptibilă de a fi cenzurată pe calea recursului, Înalta Curte, cu respectarea principiului legalității căilor de atac, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma prevăzută de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, va respinge ca inadmisibil recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Repune cauza pe rol.

Admite excepția inadmisibilității recursului.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 822 din 27 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2024.