ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1695/2024

Ședința publică din data de 8 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 27.11.2019 prima instanță a respins cererea pârâtei de administrare a probei testimoniale și a probei cu expertiză judiciară evaluatorie.

Prin sentința civilă nr. 1588/2021 din 25.06.2021, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesual active invocată de pârâta B. S.R.L.

A admis acțiunea formulată de reclamanta A. și a obligat pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 91.044 lire sterline, reprezentând despăgubirea achitată de reclamantă asiguratului său D. în baza poliței de asigurare C530.383 precum și la plata dobânzii anuale de 5%, care se va calcula asupra sumei de 91.044 lire sterline din ziua reclamației adresate în scris pârâtei (08 mai 2019) până la data plății efective.

A constatat că reclamanta și-a exprimat opțiunea de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

A respins ca fiind neîntemeiată cererea pârâtei B. S.R.L. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B. S.R.L. în contradictoriu cu E. S.A., ca fiind neîntemeiată și a constatat că societatea chemată în garanție nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 16.05.2022 Curtea de Apel Iași, secția Civilă a admis cererea formulată de chemata în garanție E. S.A., prin lichidator judiciar F.. și a disjuns apelul formulat în contradictoriu cu această parte, suspendând totodată judecata în temeiul dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

De asemenea, instanța de apel a respins cererea apelantei-pârâte de administrare a probei cu expertiză evaluatorie mobiliară și de administrare a probei testimoniale ca fiind lipsite de concludență și pertinență în soluționarea litigiului.

Prin decizia civilă nr. 314/2022 din 27 iunie 2022 Curtea de Apel Iași, secția Civilă a respins apelul pârâtei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 9 februarie 2024.

La 21 martie 2024, intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, respingerea recursului ca inadmisibil în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) prin raportare la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că litigiul izvorăște din materia asigurărilor, instanța de judecată fiind învestită cu o acțiune în regres formulată de societatea de asigurare împotriva persoanei răspunzătoare de producerea prejudiciului.

Intimata-reclamantă a mai invocat excepția netimbrării recursului cu consecința anulării acestuia ca netimbrat potrivit art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 24 alin. (2) prin raportare la art. 3 alin. (1) lit. f), art. 32 și art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin rezoluția din 30 mai 2024 a fost stabilit, pentru soluționarea recursului, termen de judecată la 8 octombrie 2024 cu citarea părților în ședință publică.

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte va examina cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și art. 248 alin. (1) din același cod, excepția inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinare.

Prin acțiunea promovată la data de 09.07.2019, reclamanta A. a solicitat instanței obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata despăgubirii achitate de reclamantă asiguratului acesteia, societatea D., proprietarul mărfurilor furate pe timpul transportului efectuat de către pârâtă, precum și la plata dobânzii anuale.

La data de 19.11.2018, între societatea G., în calitate de casă de expediții, și societatea D. a fost încheiată comanda de transport nr. x, având ca obiect transportul rutier de articole de papetărie, cu loc de încărcare în Anvers, Belgia și loc de descărcare în H., Anglia. La data de 27.11.2018, G. a încredințat transportul pârâtei B. S.R.L., printr-o comandă de transport cu aceleași coordonate, marfa fiind transportată în temeiul contractului de transport conținut și probat prin scrisoarea de trăsura CMR datată Praga, 27.11.2018, având ca părți G. în calitate de expeditor, societatea D., beneficiar și pârâta B. S.R.L., în calitate de transportator.

D. are calitatea de asigurat al reclamantei A. în ce privește marfa ce a făcut obiectul transportului efectuat de către pârâtă, contractarea poliței de asigurare fiind făcută prin intermediul casei de expediții G., în numele și în contul expeditorului D..

Reclamanta A. a acționat în cauza dedusă judecății în calitate de asigurător subrogat în toate drepturile și acțiunile asiguratului său, societatea D., solicitând plata despăgubirilor achitate în baza poliței de asigurare C530.383.

Astfel, contrar susținerilor recurentei-pârâte, se observă că litigiul dedus judecății aparține materiei asigurărilor, în condițiile în care acțiunea în regres formulată de asigurător în vederea recuperării sumei de la pârâta din prezenta cauză își are izvorul în contractul de asigurare.

Aspectul existenței răspunderii contractuale a asigurătorului (reclamanta-intimată) este avut în vedere și cu ocazia analizării dreptului societății de asigurare de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana considerată răspunzătoare de producerea prejudiciului (pârâta-recurentă).

Prin urmare, natura și obiectul litigiului intră sub incidența materiei asigurărilor, care este individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, neavând relevanță apărările invocate în legătură cu competența materială procesuală a instanței de fond.

Înalta Curte notează că, potrivit art. 24 C. proc. civ., "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar conform prevederilor art. 27 din același cod, "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Prin urmare, legiuitorul a stabilit regula potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii procesului.

În cauză, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanțelor de judecată la 9 iulie 2019, fiind astfel aplicabile dispozițiile Legii nr. 134 din 2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018.

Prin modificările prevederilor art. 483 alin. (2) teza I C. proc. civ., aduse prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește hotărârile pronunțate în litigiile izvorând din materia asigurărilor.

De asemenea, potrivit art. 483 alin. (2) teza II-a din același cod, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate și având în vedere data introducerii acțiunii (9 iulie 2019), rezultă că hotărârea prin care se soluționează în primă instanță o acțiune în materia asigurărilor este supusă numai apelului, fiind exclusă calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei pronunțate în apel.

În consecință, întrucât dispozițiile legale enunțate exclud dreptul la recurs în materia asigurărilor, rezultă că decizia recurată este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile justițiabililor, iar recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Înalta Curte constată că, deși dispozitivul deciziei atacate cuprinde mențiunea "cu drept de recurs", aceasta nu îndreptățește recurenta să declare calea de atac pe care legea nu o prevede, față de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Cât privește recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 16.05.2022, prin care instanța de apel a respins cererea apelantei-pârâte de administrare a probei cu expertiză evaluatorie mobiliară și a probei testimoniale, a admis cererea formulată de chemata în garanție E. S.A., prin lichidator judiciar F.. și a disjuns apelul formulat în contradictoriu cu această parte, suspendând totodată judecata în temeiul dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, Înalta Curte reține că această încheiere este una premergătoare, în sensul prevederilor art. 235 C. proc. civ., ce precede hotărârea, având ca scop pregătirea soluționării cauzei.

Potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ. "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel".

De asemenea, potrivit art. 494 din același cod "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică în instanța de recurs în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune".

În consecință, ca regulă, încheierile de ședință premergătoare, indiferent de felul lor, preparatorii sau interlocutorii, pot fi atacate odată cu fondul, cu aceeași cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii judecătorești prin care cauza a fost soluționată, aspect ce decurge din prevederile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., aplicabile în recurs în temeiul art. 494 din aceași cod.

În raport cu prevederile legale evocate anterior în legătură cu recursul declarat împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, pentru identitate de rațiune, rezultă că nici încheierea premergătoare din 16 mai 2022 nu este supusă recursului.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 16.05.2022 și a deciziei civile nr. 314/2022 din 27 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierii din 16.05.2022 și a deciziei civile nr. 314/2022 din 27 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2024.