ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2585/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la 7 iunie 2017, sub număr de dosar x/2017, reclamanta A.. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 120.910,94 USD (echivalent în RON 493.848,64 RON) reprezentând prejudiciul ce a rezultat ca urmare a plății indemnizației de asigurare către asiguratul reclamantei, precum și la plata dobânzii legale începând cu data de 09.04.2016 până la data plății efective a debitului. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, întrucât diferă denumirile asiguraților în scrisoarea C. și polița de asigurare (C.). S-a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu pârâta a efectuat transportul mărfii incendiate, ci societatea D. S.R.L., potrivit comenzii de transport internațional marfă depusă la dosar. Casa de expediții E. a fost cea care a lansat comanda de transport rutier internațional de mărfuri către D. S.R.L., iar ansamblul auto IS24GMT/IS25GMT era la data incidentului proprietatea D. S.R.L., potrivit contractului de vânzare-cumpărare depus la dosar, urmând ca în luna aprilie 2016, după ce ansamblul auto se întorcea din cursă de pe ruta Turcia-Rusia, să se efectueze formalitățile de radiere de la înmatriculări. Deci transportatorii succesivi implicați în cursa din 08.04.2016 împotriva cărora reclamanta ar trebui să se îndrepte sunt F. și D. S.R.L..

Pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune, potrivit art. 32 alin. (1) din Convenția din 19 mai 1956 referitoare la transportul internațional de mărfuri pe șosele, potrivit căruia acțiunile derivând din transporturile supuse prezentei convenții se prescriu în termen de un an.

SC D. S.R.L. a formulat cerere de intervenție în interes accesoriu în favoarea pârâtei. În motivare s-a arătat că este proprietara ansamblului auto IS24GMT/IS25GMT, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. x/25.09.2015. În calitate de proprietar al acestui ansamblu auto a contractat cu casa de expediții E. comanda de transport având ca obiect mărfurile aparținând reclamantei și a efectuat cursa, în desfășurarea căreia s-a produs evenimentul asigurat. Intervenienta susține admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, excepția prescripției.

La termenul din 17 ianuarie 2018 a fost admisă în principiu cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtei, formulată de intervenienta S.C. D. S.R.L..

Prin sentința civilă nr. 1640 din 31 octombrie 2017, Tribunalul Iași a respins excepțiile lipsei calității procesuale active, a lipsei calității procesuale pasive și a prescripției dreptului material la acțiune.

A admis în parte cererea formulată de reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. și cu intervenienta S.C. D. S.R.L.; a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 120.910,94 USD (echivalent în RON potrivit cursului schimb BNR de la data plății) sumă ce va fi actualizată cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății efective a debitului.

A obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 33.671,84 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru.

A respins ca rămasă fără obiect cererea intervenientei S.C. D. S.R.L. de intervenție în interesul pârâtei S.C. B. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe, dar și a încheierii pronunțate la 29 noiembrie 2017 prin care s-a respins excepția necompetenței funcționale a secției I Civile a Tribunalului Iași, a formulat apel S.C. B. S.R.L solicitând instanței de control judiciar, admiterea apelului, anularea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanței competente.

A apreciat soluția instanței de fond cu privire la competența funcțională de a soluționa litigiul, astfel cum este aceasta reținută prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din 29 noiembrie 2017, ca fiind nelegală.

Împotriva acelorași hotărâri, a formulat apel și S.C. D. S.R.L., în calitate de intervenientă.

Prin decizia civilă nr. 762/2019 din 17 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Iași, secția Civilă au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de S.C. B. S.R.L. și de S.C. D. S.R.L. împotriva încheierii din 29 noiembrie 2017, precum și împotriva sentinței civile nr. 1640 din 31 octombrie 2018 pronunțate de Tribunalul Iași.

Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere de repunere în termenul de recurs și recurs împotriva deciziei civile nr. 762/2019 din 17 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Iași, secția Civilă.

Prealabil, în ceea ce privește cererea de repunere în termenul de recurs, se susține că, în raport cu art. 186 C. proc. civ., se impune admiterea acesteia, având în vedere că pârâtei nu i-a fost comunicată decizia atacată.

În ceea ce privește cererea de recurs, pârâtă B. S.R.L. se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (pct. 5), respectiv când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (pct. 8).

În dezvoltarea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se susține, în esență, că instanța de apel a soluționat în mod greșit excepția calității procesuale pasive invocate de pârâtă, încălcând art. 36 C. proc. civ. și, totodată, a modificat temeiul de drept al pretențiilor reclamantei apreciind că în cauză este vorba de o răspundere contractuală, în condițiile în care reclamanta a indicat faptul că pretențiile au la bază răspunderea civilă delictuală, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 9 C. proc. civ. și art. 478 alin. (1) C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține, în esență, că instanța a aplicat în mod greșit normele de drept material prevăzute în Convenția CMR pentru soluționarea litigiului, în condițiile în care reclamanta a precizat natura juridică a acțiunii ca fiind o răspundere delictuală.

În această situație, apreciază recurenta, instanțele trebuiau să analizeze aplicabilitatea sau nu a dispozițiilor legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 1349 și urm. C. civ., în special condițiile privitoare la autorul prejudiciului și vinovăția acestuia și în nici un caz dispozițiile prevăzute de Convenția CMR.

De asemenea, în opinia recurentei, în mod greșit au fost aplicate normele de drept material în ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune.

Pentru calcularea termenului de prescripție, susține recurenta, instanța de apel trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 2521 alin. (2) C. civ.

Fiind vorba de o subrogare în drepturi a asigurătorului, acesta avea la dispoziție termenul de un an pentru introducerea acțiunii, termen calculat de la data evenimentului rutier, respectiv 09.04.2016. Cum acțiunea a fost introdusă la 31.05.2017 (data poștei), recurenta apreciază ca fiind prescrisă cererea de despăgubiri.

Solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

Intimata-reclamantă A.. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului, solicitând admiterea acesteia și, în consecință, respingerea recursului, ca tardiv formulat. Pe fondul recursului, solicită, în esență, respingerea acestuia, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 9 iunie 2021, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Recurenta S.C. B. S.R.L. a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză.

Examinând cu prioritate cererea de repunere în termenul de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ.:

"partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

În cauză, recurenta a invocat caracterul fondat al cererii de repunere în termenul de recurs motivat de împrejurarea că decizia atacată nu i-a fost comunicată.

Contrar susținerilor recurentei, se constată că hotărârea a fost comunicată la sediu procesual ales indicat de către aceasta atât prin cererea de apel, cât și prin notele scrise transmise la 15 decembrie 2020, respectiv la Cabinet Individual de avocat "G." situat în Iași, str. x bis.

Prin urmare, cererea de repunere în termenul de declarare a recursului va fi respinsă.

Analizând excepția tardivității declarării recursului, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, raportat la prevederile art. 485 cu referire la art. 181 din același act normativ, reține următoarele:

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, acest termen urmând a fi calculat pe zile, fără a intra în calcul ziua în care începe să curgă termenul, nici ziua când aceasta se împlinește, în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Termenul de recurs instituit de art. 485 C. proc. civ. este un termen legal, imperativ (peremptoriu) și absolut, astfel că, nerespectarea lui atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita recursul, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că atunci "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Se constată că recursul a fost declarat la 26 iunie 2020, iar în raport cu data comunicării hotărârii recurate, la 14 februarie 2020 (potrivit procesului-verbal de predare aflat la dosar apel), acesta a fost formulat cu depășirea termenului imperativ de 30 de zile prevăzut de art. 485 C. proc. civ., fapt ce atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Este de menționat că potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ. părțile au obligația ca, în condițiile legii, să îndeplinească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.

Cum în cauză, recursul a fost declarat cu depășirea termenului imperativ de 30 zile de la comunicarea hotărârii atacate, iar recurenta nici nu a dovedit că întârzierea s-a datorat unor motive temeinic justificate, pentru a putea fi incidente prevederile art. 186 C. proc. civ., cererea de repunere în termenul de recurs fiind respinsă, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 185 C. proc. civ., urmează să respingă ca tardiv, recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 762/2019 din 17 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Iași, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs.

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 762/2019 din 17 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Iași, secția Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2021.