ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2223/2022

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin încheierea din 10.02.2021, Tribunalul Iași, secția I civilă a încuviințat probele cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei și a respins proba testimonială și cea cu expertiză contabilă.

Prin sentința civilă nr. 1150/13.05.2021, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins acțiunea și a obligat reclamantele să achite pârâtei suma de 15.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 10.02.2021 și a sentinței, au declarat apel reclamantele, criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

În motivare, evocând încălcarea dispozițiilor art. 1.284-1.286 și ale art. 1.341 C. civ., a susținut că instanța de apel, deși a constatat ca fiind dovedită stipulația pentru altul, nu a aplicat mecanismele de sancționare pe care le implică această instituție atunci când promitentul nu-și îndeplinește obligația, ci a recurs la dispozițiile plății nedatorate, în condițiile în care plata sumei de 789.078,75 RON efectuată de către intimata-reclamantă B. S.R.L. a fost făcută în mod expres cu scopul stingerii debitului rezultat din facturile nr. x/2019 și nr. y/2019.

A mai arătat că în cazul nerespectării condițiilor speciale ale stipulației pentru altul, consecința este aceea că stipulația profită stipulantului fără a agrava însă sarcina promitentului, în raport cu art. 1.285 C. civ., iar același efect se realizează și pentru situația în care intervine caducitatea stipulației pentru altul ca urmare a neacceptării dreptului stipulat de către terț.

Potrivit recurentei, instanța de apel nu a verificat dacă terțul beneficiar, B. S.R.L., a acceptat sau nu dreptul stipulat în favoarea sa, ci, dimpotrivă pentru a justifica temeiul de drept aplicat respectiv cel al plății nedatorate golește de valoare probatorie un document fiscal, cu referire la factură, reținându-se în motivarea hotărârii faptul că în cauză nu a fost dovedită de către recurentă existența unui contract încheiat cu intimata-reclamantă B. S.R.L. privind achiziția de utilaje.

În continuare, a relevat că instanța de apel nu a făcut nicio analiză asupra pretinsei erori invocate de aceasta în plata celor două facturi, în condițiile în care structura acționariatului celor două intimate este în mare parte similară.

Recurenta a mai susținut că, în cazul stipulației pentru altul, terțul beneficiar acceptant are la îndemână o acțiune directă împotriva promitentului, nicidecum o acțiune în repetițiune, de natura căreia este plata nedatorată.

În opinia recurentei, plata efectuată de intimata-reclamantă B. S.R.L. are o dublă semnificație în cauză, respectiv terțul beneficiar, așa cum se pretinde aceasta, nu a acceptat stipulația făcută în favoarea sa, iar plata a cărei repetițiune este solicitată în cauză a fost făcută în considerarea unui raport obligațional care exista din punct de vedere juridic.

În continuare, a arătat că acceptarea expresă a dreptului stipulat apare ca o condiție obligatorie și din perspectiva cerințelor de formă și de fond pe care trebuie să le respecte donațiile indirecte; din susținerile intimatelor referitoare la obligația recurentei de a transfera cu titlu gratuit către intimata-reclamantă utilajele inserate în facturile aflate în discuție se desprinde ideea că stipulația în folosul acesteia trebuia să se concretizeze printr-o liberalitate care îmbracă forma unei donații indirecte.

Recurenta a subliniat că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că între intimata-reclamantă și recurentă ar fi existat o convenție în virtutea căreia aceasta din urmă ar fi transferat suma de 789.078,75 RON în scopul de a achiziționa utilajele enumerate în facturile nr. x/2019 și nr. y/2019, pentru ca ulterior aceste utilaje să facă obiectul unei liberalități către aceasta.

Conchizând, a subliniat că diferența de sumă ce depășește 288.000 euro reprezintă plăți făcute de către intimata-reclamantă D., în baza contractului nr. x/01.04.2019 care are o durată stabilită de 5 ani, intimatele urmărind în realitate restituirea sumelor achitate pentru anul 2020 în derularea contractului de cânepă, dar, pentru a nu-și invoca propria lor culpă în executarea contractului au configurat o apărare întemeiată pe două instituții de drept, stipulația pentru altul și plata nedatorată, străine atât situației de fapt, cât și raporturilor contractuale existente între părți.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 03.06.2022 intimatele au depus la dosar întâmpinare, prin care au arătat că se înscriu în fals față de înscrisurile depuse de recurentă, cu referire la facturile nr. x/30.10.2020 și nr. y/14.12.2020 și că invocă excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului.

La 08.07.2022 recurenta a răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului, asupra căreia, în conformitate cu art. 248 C. proc. civ., reține următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiția legală fiind aceea ca dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin prisma primului motiv de casare invocat, deși recurenta a indicat dispozițiile legale care ar fi fost încălcate de instanța de apel, respectiv art. 1.284-1.286 și ale art. 1.341 C. civ., analiza cererii de recurs relevă, însă, că nu au fost dezvoltate critici ce ar putea fi circumscrise art. 488 alin. (1) C. proc. civ., autoarea căii de atac criticând hotărârea atacată din perspectiva elementelor probatorii de la dosar și a modului în care instanța de apel a apreciat asupra lor.

Astfel, recurenta a afirmat că instanța de apel a golit de valoare probatorie facturile fiscale, înregistrate în contabilitatea ambelor societăți și că nu a făcut nicio analiză asupra pretinsei erori invocate de intimata-reclamantă B. S.R.L. în plata celor două facturi, arătând că nu sunt întrunite condițiile privind stipulația pentru altul deoarece plata facturilor nr. x/2019 și nr. y/2019 de către aceasta ar avea semnificația faptului că reclamanta nu a acceptat stipulația. Totodată, a susținut că nu a fost dovedit caracterul cert și neîndoielnic al stipulației pentru altul, în condițiile în care plata a fost făcută în considerarea unui raport obligațional care exista din punct de vedere juridic.

Recurenta a mai relevat aspecte referitoare la conduita intimatelor care au invocat stipulația pentru altul și plata nedatorată, afirmând că suma de 789.078,75 RON a fost plătită în avans pentru anul 2020, în baza contractului nr. x/10.04.2019.

Aceste susțineri nu răspund exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestită cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Instanța de prim control judiciar a evaluat înscrisurile aflate la dosar a argumentat că sunt îndeplinite condițiile stipulației pentru altul și că terțul beneficiar a acceptat stipulația în favoarea sa.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de fond, recurenta urmărește, în realitate, să provoace un control de fond, de netemeinicie, care nu este compatibil cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care recursul urmărește să supună instanței competente examinarea în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Așa fiind, în lipsa unor critici de nelegalitate, Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural. O astfel de situație intervine și în cauza deoarece, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

Întrucât recurenta a pierdut procesul, aceasta urmează să fie obligată, la cererea intimatei-reclamante, în baza art. 451, 452 și 453 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., la plata sumei de 11.766,24 RON, reprezentând cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 33/26.01.2022, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata-reclamantă B. S.R.L. a sumei de 11.766,24 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 noiembrie 2022.