ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 453/2023

Ședința publică din data de 09 martie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 27.08.2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând obligarea societății pârâte la plata sumei de 55500 euro, cu titlu de penalitate contractuală.

Prin sentința nr. 2700/2021 din 03 decembrie 2021, Tribunalul Iași a admis cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta B. S.R.L. să achite reclamantei A. S.R.L. suma de 55500 euro, reprezentând clauză penală contractuală și suma de 6291 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 260/2022 din 06 iunie 2022, Curtea de Apel Iași, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta B. S.R.L..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta B. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate pentru motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe invocând dispozițiilor art. 1788 alin. (3) C. civ., fără a avea în vedere dispozițiile legale aplicabile în situația de fapt și de drept din prezenta cauză.

A susținut că prin sentința pronunțată în mod nelegal, instanța de fond a considerat ca motivele invocate de către recurenta-pârâtă în vederea încetării raporturilor contractuale a fost forța majoră, deși aceasta a susținut și a probat imposibilitatea folosirii bunului în vederea desfășurării activității de producere si comercializare a betonului.

Contrar aspectelor reținute de instanța de fond și de către instanța de apel, consideră recurenta că a încercat să mențină bunul în stare de funcționare, că a intervenit de nenumărate ori prin reparații repetate, care deși efectuate la timp au condus, datorită vechimii și folosinței îndelungate, la imposibilitatea de a mai fi utilizată stația de betoane.

Astfel, recurenta a arătat că stația de betoane devenise aproape neutilizabilă și nu datorită funcționării necorespunzătoare, ci datorită vechimii utilajului (defecțiuni în lanț), astfel că scopul pentru care a încheiat contractul de închiriere nu mai putea fi atins și, mai mult, nu mai putea fi realizat obiectul contractului.

Drept urmare, a considerat ca instanța de fond trebuia să de-a eficiență și dispozițiilor art. 1818 alin. (1) si (2) din C. civ. privind imposibilitatea folosirii bunului și, ca urmare, să cerceteze și să administreze probele și în acest sens.

În continuare, făcând trimitere la probele administrate în cauză, precum și la interpretarea acestora de către prima instanță, recurenta a solicitat să se constate că stația de betoane nu a fost predată în stare corespunzătoare de funcționare la data încheierii contractului de închiriere, obligație care ii incumba reclamantei, fapt ce a condus la lipsa de folosință a bunului.

Concluzionând, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., susținând că prin memoriul de recurs au fost formulate numai critici de netemeinicie și nu de nelegalitate. În subsidiar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 septembrie 2022 și a fost repartizat aleatoriu completului nr. 10 care, prin rezoluția din data de 21 noiembrie 2022, a stabilit termen la data de 09 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției nulității recursului, invocată de instanță din oficiu, în considerarea dispozițiilor art. 248 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și având în vedere și prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ.

În cauză, prin decizia civilă nr. 260/2022 din 06 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta B. S.R.L..

Un examen atent al aspectelor critice inserate în cererea de recurs reliefează că motivele invocate de recurentă vizează modalitatea de soluționare a cauzei de către prima instanță și reprezintă o reiterare a criticilor cu același obiect adusă sentinței civile pronunțate în dosar, în apel, ce au primit deja dezlegare jurisdicțională din partea primei instanțe de control judiciar, motivația identică fiind de natură a ignora existența judecății anterioare, finalizate prin decizia recurată, și inaptă a răspunde cerințelor art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Or, o astfel de manieră de formulare a criticilor în recurs, contravine principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac, părțile litigante având obligația de a-și întemeia criticile pe considerentele expuse în hotărârea atacată cu recurs și nu pe considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță.

Totodată, se constată că recurenta a susținut că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 1788 alin. (3) C. civ., însă, simpla afirmație a părții, în sensul încălcării de către instanță a normelor de drept material este lipsită de valențe juridice, în lipsa unei argumentări care să reflecte greșelile anume imputate instanței în judecarea apelului, în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru a fi incident vreunul dintre motivele de casare prevăzute de dispozițiile legale anterior menționate, nu este suficient ca recurenta-reclamantă să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

În realitate, recurenta-pârâtă nu a formulat critici care să se grefeze pe raționamentul curții de apel ce a determinat respingerea apelului promovat de către aceasta și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, motivele de recurs invocate antamând aspectele dezlegate de tribunal, partea rezumându-se a relua aspectele ce țin de situația de fapt.

Astfel cum arată chiar recurenta, prin cererea de recurs (ultimele trei paragrafe de la pag. 2 și primele 3 paragrafe de la pag. 3 din memoriul de recurs), aspectele critice expuse vizează pretinsa apreciere eronată a primei instanțe în privința situației de fapt și reprezintă o reiterare a acestor critici cu același obiect adusă sentinței civile pronunțate de primă instanță, în apel.

În acest context al analizei este de menționat că simpla reiterare a aceleiași critici formulate prin apelul îndreptat împotriva hotărârii primei instanțe în cuprinsul memoriului de recurs, fără însă a indica care sunt normele de drept ar fi fost încălcate de instanța de apel, nu are aptitudinea de a învesti legal instanța de recurs cu analiza acestora.

O astfel de manieră de formulare a criticilor în recurs, contravine principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac, părțile litigante având obligația de a-și întemeia criticile pe considerentele expuse în hotărârea atacată cu recurs și nu pe considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță.

Totodată, lecturarea memoriului de recurs relevă că începând cu pagina 3 până la finalul declarației de recurs, recurenta a prezentat situația de fapt, făcând referire la probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile de la dosarul pricinii, interogatoriul și declarația martorului audiat, tinzând astfel la o cenzurare a aprecierii date de prima instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, aspect care excedează limitelor controlului judiciar posibil a fi exercitat în recurs, circumscris verificării legalității, nu și temeiniciei hotărârii atacate, din perspectiva motivelor de recurs prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Este de reamintit că atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor aparține în mod exclusiv instanțelor de fond, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege, câtă vreme obiectul și scopul recursului sunt reglementate, în mod imperativ, de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța de apel și încadrarea acestora în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul judiciar eficient.

Așadar, obiectul recursului constituindu-l decizia civilă nr. 260/2022 din 06 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raționamentul instanței în soluția de respingere a apelului, ca nefondat, așa încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și nu se grefează pe conținutul deciziei atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.

Față de soluția pronunțată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 2.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimată, reprezentând onorariu de avocat, acestea fiind dovedite cu chitanța nr. x din 12.10.2022, aflată la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 260/2022 din 06 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenta la plata sumei de 2.900 lei‚ cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 09 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.