ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1280/2024

Ședința publică din data de 11 iunie 2024

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin hotărârea arbitrală nr. 168 din 10 decembrie 2022 pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate împreună cu Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciștilor din România și Colegiul Medicilor Dentiști din România a fost respinsă cererea de arbitrare, ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 119/F din 24 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2023 a fost respinsă acțiunea în anulare, ca nefondată.

Sub un prim aspect, recurentul-reclamant a criticat faptul că în mod greșit prima instanță a reținut că neindicarea în hotărârea arbitrală a locului pronunțării nu reprezintă motiv de anulare a hotărârii arbitrale, fiind încălcate normele de drept material și procesual, cu consecința incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a susținut că indicarea sediului comisiei în cuprinsul Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei centrale de arbitraj nu înlătură posibilitatea ca lucrările comisiei să se desfășoare în altă parte.

Potrivit părții, art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. prevede că hotărârea arbitrală trebuie să indice "locul pronunțării" iar cunoașterea sediului Comisiei de arbitraj nu echivalează cu "locul pronunțării".

Prin urmare, în cauză este incidentă ipoteza nulității intrinseci condiționate potrivit art. 175 alin. (2) C. proc. civ., respectiv o nulitate expresă, vătămarea fiind prezumată, prima instanță analizând vătămarea numai din perspectiva competenței teritoriale.

Sub un alt aspect, s-a imputat primei instanțe faptul că în mod greșit a reținut că prin notele scrise înregistrate la dosarul arbitral la 04.11.2020 au fost invocate motive noi, relativ la faptul că partea adversă nu putea reține sumele de 1.384,96 RON și 539,41 RON, astfel încât instanța arbitrală nu era ținută să răspundă acestor motive, fiind incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Reclamantul a argumentat că niciuna dintre instanțele anterioare nu a observat că s-a afirmat ilegalitatea unui astfel de demers al părții adverse, susținându-se că reprezintă un abuz, care a fost explicitat în cursul dezbaterii asupra fondului și prin notele scrise.

S-a mai arătat că neinvocarea de către instanța arbitrală a acestui temei de drept, în vederea punerii în discuția părților, demonstrează că acest motiv nu a fost analizat, deși se impunea a fi, potrivit art. 22 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

În final, s-a apreciat că, prin confirmarea operațiunii ilicite de reținere forțată a unor sume în absența unui titlu executoriu, au fost încalcate ordinea publică și dispozițiile imperative ale legii, fiind incident motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

La data de 26 martie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Prahova.

La data de 23 aprilie 2024 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de recurentul-reclamant Spitalul Orășenesc "Sfânta Filofteia" Mizil.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., potrivit cu care, "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) când, prin hotărărea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; (...) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material.

Sub un prim aspect, recurentul-reclamant critică dezlegarea primei instanței în sensul că, în cauză, neindicarea locului pronunțării în hotărârea arbitrală nu reprezintă motiv de anulare a acesteia, partea apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Critica privind neindicarea locului pronunțării hotărârii arbitrale, reiterată în recurs și vizând pretinsa încălcare a unor dispoziții de procedură, se circumscrie motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu și ipotezei de casare prevăzute la pct. 8 al aceluiași articol, acest motiv de nelegalitate fiind invocat numai formal.

Prima instanță a respins acest motiv al acțiunii în anulare, reținând că, deși indicarea locului pronunțării prezintă importanță din perspectiva instanței competente să judece calea de atac admisă de lege împotriva unei hotărâri arbitrale, în speță, litigiul fiind supus arbitrajului instituționalizat, sediul comisiei și, implicit, locul pronunțării este prevăzut la art. 1 alin. (3) din Regulamentul din 2014 de organizare și funcționare al Comisiei centrale de arbitraj, respectiv municipiul București, Calea x, Regulamentul neprevăzând posibilitatea ca lucrările comisiei să se desfășoare și în altă parte decât la sediul acesteia.

Curtea de apel a stabilit astfel că, în cauză, locul pronunțării nu poate fi decât sediul Comisiei, stabilit în București, reținând, totodată, că părții nu i-a fost adusă nicio vătămare, câtă vreme aceasta nu a întâmpinat dificultăți în a identifica instanța competentă să soluționeze acțiunea în anulare.

Înalta Curte reține caracterul judios al acestor dezlegări, criticile părții fiind neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare.

Arbitrajul instituționalizat este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 616 alin. (1) C. proc. civ., acea formă de jurisdicție arbitrală care se constituie și funcționează în mod permanent pe lângă o organizație sau instituție internă, pe baza unui regulament propriu aplicabil tuturor litigiilor ce îi sunt supuse spre soluționare.

Potrivit art. 569 C. proc. civ., "Părțile stabilesc locul arbitrajului. În lipsa unei asemenea prevederi, locul arbitrajului se stabilește de tribunalul arbitral. De asemenea, art. 575 alin. (1) din același cod prevede că judecata arbitrală se desfășoară potrivit regulilor arbitrale stabilite la art. 576, text de lege care, în ceea ce privește arbitrajul instituționalizat, face trimitere la dispozițiile art. 619.

Astfel, conform art. 619 alin. (1) C. proc. civ., regulile de procedură ale arbitrajului instituționalizat se adoptă de către conducerea acestuia potrivit normelor sale de funcționare stabilite prin actul de înființare iar, conform alin. (2) al aceluiași articol, prin desemnarea unui anumit arbitraj instituționalizat ca fiind competent în soluționarea unui anumit litigiu sau tip de litigii, părțile optează automat pentru aplicarea regulilor sale de procedură.

Prin sintagma "locul arbitrajului" se înțelege acel loc în care se desfășoară, de regulă, procedura arbitrală și în care sentința arbitrală urmează a fi pronunțată.

Locul arbitrajului se determină în mod diferit în funcție de caracterul ad-hoc sau instituționalizat al arbitrajului. În cazul arbitrajului ad-hoc acest loc este cel stabilit de părți ori, în lipsa unei stipulații a acestora, cel stabilit de tribunalul arbitral, în timp ce, în cazul arbitrajului instituționalizat, ipoteză incidentă în speță, legea asociază locul pronunțării cu locul arbitrajului.

În cauză, arbitrajul a fost soluționat de către Comisia centrală de arbitraj organizată pe lângă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, conform Regulamentului de organizare și funcționare al Comisiei centrale de arbitraj din 31.07.2014, parte integrantă a Hotărârii nr. 650/2014, care, la art. 1 alin. (3) prevede că sediul comisiei este în București.

Litigiul fiind dedus judecării pe calea arbitrajului instituționalizat, acesta nu putea fi soluționat altfel decât pe baza Regulamentului și cu respectarea prevederilor acestuia. Or, în lipsa unor prevederi contrare, care să dispună diferit sau care să lase loc de alternative, rezultă că sediul Comisiei este, în același timp, locul arbitrajului și, implicit, cel al pronunțării hotărârii.

În continuare, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, locul pronunțării prezintă relevanță, în special, din perspectiva determinării instanței competente teritorial să soluționeze acțiunea în anulare potrivit art. 610 C. proc. civ., în speță altă vătămare procesuală cu excepția necunoașterii instanței de competente nefiind posibilă.

Instanța competentă să soluționeze acțiunea în anulare formulată de recurentul-reclamant este Curtea de Apel București, instanță pe care partea a și sesizat-o, de altfel, cu soluționarea căii de atac împotriva hotărârii arbitrale.

Potrivit dispozițiilor art. 175 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară." iar conform art. 177 alin. (1) din același cod, "Ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităților actului de procedură."

Nulitatea vizată de textul art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. este o nulitate expresă, fiind anume prevăzută de dispozițiile legii și intrinsecă hotărârii arbitrale, sancționând nerespectarea condițiilor proprii actului de procedură privitoare la conținutul său, vătămarea fiind prezumată, însă, pentru anularea actului, se impune ca vătămarea să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desființarea acestuia.

Or, în cauză, nu este necesară anularea hotărârii arbitrale, neexistând vătămare, de vreme ce partea s-a adresat instanței competente.

Prin urmare, în mod judicios s-a reținut că, din moment ce recurentul-reclamant s-a adresat instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze acțiunea în anulare, neindicarea în cuprinsul hotărârii arbitrale a locului pronunțării care, în speță, nu poate fi decât sediul Comisiei, prevăzut de regulamentul său de organizare și funcționare, nu i-a cauzat părții nicio vătămare, nejustificându-se anularea hotărârii.

Ca o consecință, este corectă argumentația primei instanțe potrivit căreia prezumția de vătămare a fost răsturnată, întrucât partea nu a întâmpinat dificultăți în a identifica instanța competentă teritorial să judece calea de atac împotriva hotărârii arbitrale.

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant critică faptul că în mod greșit curtea de apel a reținut că cererea de arbitrare a fost completată cu motive noi prin notele scrise înregistrate la dosarul arbitral la 04.11.2020, stabilind eronat că instanța arbitrală nu era ținută să răspundă acestor motive.

Potrivit recurentului-reclamant, prin notele scrise au fost explicitate motivele invocate în cerere privitor la abuzul părții adverse, astfel încât, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța arbitrală era obligată să le analizeze, în cauză fiind incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Constatând că și această critică reprezintă reiterarea în recurs a unuia dintre motivele acțiunii în anulare, Înalta Curte reține caracterul judicios al considerentelor primei instanțe asupra limitelor legalei învestiri a Comisiei centrale de arbitraj, corect arătându-se că motivele formulate prin notele scrise înregistrate la 04.11.2020 sunt motive nou invocate, fiind formulate cu ignorarea dispozițiilor art. 571 și art. 572 C. proc. civ., astfel că instanța arbitrală nu era ținută să le analizeze.

Prin aceste note scrise recurentul-reclamant și-a completat cererea de arbitrare, invocând caracterul nelegal al reținerilor de sume efectuate de intimata-pârâtă, acestea nefiind restituite de bunăvoie și nici încasate prin executare silită.

Potrivit art. 571 C. proc. civ., acțiunea arbitrală va cuprinde motivele de fapt și de drept ale cererii, cerere care, conform art. 572 din același cod, se comunică părții adverse. Totodată, art. 592 alin. (2) C. proc. civ. prevede că orice cereri și orice înscrisuri vor fi depuse cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate.

De asemenea, conform art. 575 alin. (2) C. proc. civ., principiile fundamentale ale procesului civil prevăzute la art. 5 alin. (2), art. 8-10, art. 12-16, art. 19-21, art. 22 alin. (1), (2), (4), (5) și (6) și la art. 23 sunt aplicabile în mod corespunzător și în procedura arbitrală.

Rezultă astfel că, și în cadrul procedurii arbitrale, similar regulilor aplicabile procedurii de judecată de drept comun, părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege.

În cauză, cererea de arbitrare putea fi completată sau modificată numai până la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, nu și ulterior, motivele invocate cu ignorarea prevederilor aplicabile procedurii arbitrale neimpunându-se a mai fi puse în discuția părților, în vederea asigurării contradictorialității procedurii și a dreptului la apărare ori analizate pe fond.

Ca o consecință, constatând că motivele noi, în completarea cererii de arbitrare, au fost invocate în mod neprocedural, prima instanță a reținut în mod corect că, față de limitele legalei învestiri în arbitraj, nu poate proceda la examinarea criticilor privind pretinsa incidență a motivului de anulare prevăzut la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., formulate de recurentul-reclamant în subsecvența celor referitoare la nemotivarea hotărârii arbitrale. Din aceleași rațiuni, atare critici nu pot face valabil nici obiectul analizei în recurs.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Spitalul Orășenesc "Sfânta Filofteia" Mizil împotriva sentinței civile nr. 119/F din 24 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Spitalul Orășenesc "Sfânta Filofteia" Mizil împotriva sentinței civile nr. 119/F din 24 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2024.