ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 9/2024

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin hotărârea arbitrală nr. 122 din 10.12.2019, Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate – Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciștilor din România, Colegiul Medicilor Dentiști din România a respins acțiunea reclamantei ca netemeinică și nelegală.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24, cap. XIII din contractul nr. x/2018, înregistrat la C.A.S. Prahova sub nr. x/24.04.2018, art. 1270 alin. (1) C. civ. și art. 255 din Legea nr. 95/2006, art. 567, art. 608 și urm. C. proc. civ.

În ședința publică din data de 16.02.2023, instanța a luat act de precizarea acțiunii în anulare, formulată de reclamanta A. S.R.L. prin răspunsul la întâmpinare, în sensul că, în calitate de pârâtă figurează Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, iar nu organul arbitral Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Prin sentința civilă nr. 18F din 16 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.R.L. 3. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, anularea hotărârii nr. 122 din 10.12.2019 a Comisiei Centrale de Arbitraj și trimiterea dosarului Tribunalului Prahova, instanță competentă să judece cauza.

Pe fondul cauzei recurenta a solicitat admiterea acțiunii în anularea măsurii consemnate în adresa nr. x/25.04.2019 și în notificarea x/07.05.2019, respectiv de reținere de la A. S.R.L. a sumei de 17.743,91 RON.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta a apreciat că sentința recurată este nelegală din prisma motivelor contradictorii și străine de natura cauzei.

A susținut că, deși a invocat și argumentat încălcarea prevederilor art. 608 lit. e) C. proc. civ., instanța de fond a apreciat, în mod nelegal, că sentința arbitrală a fost pronunțată și redactată la data de 10.12.2019, înăuntrul termenului arbitrajului statuat de art. 567 C. proc. civ.

În continuare, recurenta-reclamanta a reluat criticile formulate în cadrul acțiunii în anulare, susținând, în esență, că nu există un site/portal al Comisiei Centrale de Arbitraj, unde să se poată afla soluția și data pronunțării acesteia și niciun secretariat sau un alt compartiment similar arhivei instanțelor, unde să poată consulta dosarul sau existența unei condici în care să fie consemnate hotărârile și data pronunțării acestora.

De asemenea, a apreciat nelegala constituire a Comisiei, întrucât numirea președintelui a fost făcută de C.N.A.S. fără consultarea părților, așa cum prevede legea, existând dubii asupra imparțialității membrilor Comisiei care sunt și angajați ai C.N.A.S., având în vedere calitatea de pârâtă a acesteia, prin C.A.S. Prahova, unitate subordonată.

Titulara memoriului de recurs a învederat că activitatea de îngrijiri medicale la domiciliu se desfășoară în baza unui contract cu C.A.S. Prahova, subliniind că programul de lucru, convenit în anexa nr. 3, a fost acceptat fără obiecțiuni de C.A.S. Prahova. A evidențiat că raportul de control nr. x/25.04.2019 a generat confuzie, nefiindu-i adus la cunoștință raportul de audit nr. x/10.10.2018. Reclamanta solicită anularea măsurilor impuse în adresa nr. x/25.04.2019, iar raportul de audit nr. x/29.01.2019, care poartă același număr cu cel menționat anterior, a fost anunțat abia în 28.02.2019, la încheierea actului adițional pentru luna curentă.

A mai arătat că a solicitat anularea măsurii consemnate în adresa nr. x/25.04.2019, atât timp cât au fost respectate prevederile contractuale, iar serviciile efectuate s-au încadrat în valorile de contract stabilite prin actele adiționale generate de C.A.S. Prahova și care au fost acceptate la plată.

A mai susținut autoarea cererii de recurs că prin sentința arbitrală s-a insistat pe încălcarea de către reclamantă a unor prevederi din Codul muncii, respectiv art. 113 și art. 137, fără a fi puse în discuție prevederile art. 114 din același act normativ. A apreciat că activitatea angajaților s-a desfășurat în conformitate cu legile și programul de lucru comunicat și validat de C.A.S. Prahova. Recurenta a mai invocat neconcordanța dintre măsurile impuse prin adresa nr. x/25.04.2019 și respectarea prevederilor contractuale, cu mențiunea că actele adiționale au fost generate de C.A.S. și acceptate de furnizor, în baza programului de lucru care a fost comunicat, acceptat și care nu a suferit modificări.

Intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Prahova a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 24 august 2023.

Prin rezoluția din 16 noiembrie 2023 a fost stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursului la 16 ianuarie 2024 cu citarea părților în ședință publică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate va analiza excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, excepție care va fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil trebuie precizat, cu referire la cadrul judecății, că obiectul prezentului recurs îl constituie sentința prin care a fost respinsă acțiunea recurentei în anularea unei hotărâri arbitrale.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

A motiva recursul înseamnă nu doar indicarea cazului de nelegalitate, dintre cele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., din acest punct de vedere se observă că formal recurenta indică dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci și dezvoltarea în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat prin memoriul de recurs, deci în legătură cu motivarea sentinței.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte subliniază că aceste critici este necesar să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs, ipoteză incidentă în speță.

În cauză, prin motivele de recurs, recurenta nu a arătat și în ce constă nelegalitatea sentinței atacate prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel, respectiv în raport cu temeiurile acțiunii în anulare, cele ale art. 608 lit. e) C. proc. civ., ci s-a limitat, în esență, să facă referiri cu privire la data pronunțării sentinței arbitrale, la modul de constituire a Comisiei de Arbitraj, la conformitatea serviciilor prestate cu contractul și legislația aplicabilă, precum și la interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor Codului muncii.

De fapt, întregul memoriu de recurs este conceput în forma unei reluări de facto a apărărilor formulate în cadrul procesului desfășurat la instanța arbitrală, privind fondul pretențiilor, reiterate în cadrul acțiunii în anulare și, prin urmare, nu privește sentința instanței de apel care formează obiectul recursului, ci hotărârea tribunalului arbitral.

Pretinsele motive de recurs subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu se referă, în realitate, la nelegalitatea sentinței recurate, prin care acțiunea în anulare formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Curtea de apel a făcut, de altfel, referire la motivele de strictă interpretare ale acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, care nu permit decât cenzurarea acesteia pentru nelegalitate și nu pentru netemeinicia sentinței pronunțate.

Astfel, s-a reținut, făcând aplicarea dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. e), art. 567 alin. (1) și art. 568 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., că termenul arbitrajului nu a fost depășit, cum susține reclamanta, neintervenind caducitatea acestuia, întrucât cererea de arbitrare a fost înregistrată la data de 25.07.2019, tribunalul arbitral a fost constituit la data de 31.10.2019, iar sentința arbitrală a fost pronunțată la 10.12.2019. Prin urmare, a constatat curtea de apel că cererea de arbitrare a fost soluționată într-un termen de 5 luni de la data înregistrării sale, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 567 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, instanța a mai reținut că niciuna dintre părți nu a invocat caducitatea arbitrajului, fiind incidentă sancțiunea decăderii prevăzută de art. 568 alin. (1) C. proc. civ.

Curtea de apel a mai arătat că nu corespunde realității susținerea reclamantei în sensul că hotărârea arbitrală ar fi fost pronunțată în luna septembrie 2022, atât timp cât, în cuprinsul acesteia, se menționează data pronunțării ca fiind 10.12.2019. A mai reținut instanța că nu se poate concluziona că a intervenit caducitatea arbitrajului din faptul că sentința arbitrală a fost comunicată părților abia la data de 12.09.2022, o atare sancțiune invocându-se în interiorul termenului prevăzut de art. 568 alin. (1) C. proc. civ., respectiv până la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, în fața tribunalului arbitral, orice invocare ulterioară nemaifiind posibilă, ca urmare a incidenței sancțiunii decăderii din dreptul de a invoca această caducitate.

S-a mai apreciat că nu pot fi primite susținerile legate de existența unor dubii cu privire la imparțialitatea arbitrilor, întrucât, pe de-o parte, în acțiunea în anulare nu este indicat motivul de nulitate prevăzut la art. 608 C. proc. civ. în care ar putea fi încadrate astfel de critici, iar pe de altă parte, reclamanta A. S.R.L. nu a uzat de instituția recuzării arbitrilor.

A mai reținut curtea de apel că toate celelalte susțineri din cadrul acțiunii în anulare vizează aspecte de fapt ce țin de interpretarea și coroborarea probatoriului administrat în fața instanței arbitrale, reprezentând critici de netemeinicie a sentinței arbitrale, iar nu de nelegalitate. Astfel, valorificarea probatoriului, interpretarea contractului supus judecății și stabilirea incidenței normelor contractuale și legale reprezintă chestiuni care țin de aprecierea drepturilor și obligațiilor părților în proces, și, implicit, a temeiniciei sau netemeiniciei cererii arbitrale formulate, aspecte ce nu atrag anularea sentinței pronunțate prin prisma dispozițiilor art. 608 C. proc. civ.

Totodată, curtea de apel a arătat că nefiind învestită cu o acțiune în anulare întemeiată pe argumentul că hotărârea arbitrală ar încălca ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii, prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., nu poate fi efectuată o analiză cu privire la modul de interpretare și aplicare a prevederilor legale imperative care reglementează timpul de lucru săptămânal al asistenților medicali.

Au fost înlăturate și criticile legate de neaplicarea prevederilor art. 114 din Codul muncii, întrucât instanța arbitrală le-a avut în vedere și le-a aplicat situației de fapt dedusă judecății, reținând încălcarea lor pentru faptul că reclamanta a declarat un program de lucru săptămânal de 8 ore zilnic, timp de 7 zile pe săptămână, inclusiv sâmbăta și duminica, cu încălcarea timpului de repaus săptămânal pentru angajați.

A concluzionat curtea de apel că prin acțiunea în anulare reclamanta a criticat, în realitate, modalitatea de interpretare și aplicare de către instanța arbitrală a unor clauze contractuale, acestea fiind exclusiv critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, ce nu pot fi încadrate în motivele de nulitate prevăzute de art. 608 C. proc. civ.

Simpla reiterare prin recurs a argumentelor și criticilor valorificate la prima instanță privind interpretarea prevederilor contractuale și a dispozițiilor legale incidente, depășirea termenului prevăzut de art. 567 alin. (1) C. proc. civ. pentru soluționarea cererii arbitrale, imparțialitatea membrilor comisiei de arbitraj, apărări privind timpul de lucru săptămânal al asistenților medicali și neincidența prevederilor art. 114 din Codul muncii, care au primit deja o soluționare din partea curții de apel, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., nefiind relevate critici de nelegalitate punctuale ale hotărârii ce formează obiectul recursului, prin evocarea greșelilor de judecată săvârșite de curtea de apel în soluționarea acțiunii în anulare, cu referire la motivul de nelegalitate invocat al art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod.

Astfel, recurenta a invocat doar formal motivele prevăzute de art. 488 alin, (1) pct. 6 C. proc. civ. din moment ce nu relevă nici cuprinderea doar a unor considerente străine de pricină și nici nu sunt evidențiate contradicții între considerente și dispozitiv ori considerente care se exclud reciproc, motivul de casare fiind de strictă interpretare.

Întrucât în motivele expuse prin memoriul de recurs nu pot fi identificate nici alte critici apte să fie încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivarea necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată și că nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod.

În consecință, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul reclamantei A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 18F din 16 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 18F din 16 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2024.