ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1277/2024

Ședința publică din data de 11 iunie 2024

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 410/2020 din 10 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte cererea.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 194.214,10 RON la care se adaugă TVA, reprezentând diferență neachitată din comisionul de agenție de 7 % din bugetele media derulate, potrivit art. 2.3.1 din Contractul cadru nr. ADE 001/07.05.2015 și a sumei de 56.082,63 RON, reprezentând dobânda legală pentru perioada nr. 31.12.2016-26.08.2019.

A fost respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, proporțional gradului de admitere al cererii formulate.

Prin sentința nr. 850/2020 din 8 septembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea de completare a dispozitivului formulată de reclamantă.

A fost completat dispozitivul sentinței civile nr. 410/10.06.2020 în sensul obligării pârâtei și la încetarea folosirii fără drept a ambalajelor produsului C., creat de reclamantă, respectiv retragerea tuturor ambalajelor de C. din magazine și din rețeaua de distribuție, până la momentul plății diferențelor de preț și a dobânzii la care a fost obligată, sub sancțiunea de daune cominatorii de 2%/zi.

De asemenea, împotriva aceleiași sentințe a formulat apel și pârâta B. S.R.L.

Prin decizia nr. 250 din 23 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a fost respins apelul pârâtei.

A fost admis apelul reclamantei, fiind schimbată în parte sentința apelată, în sensul obligării pârâtei să plătească reclamantei și sumele de 62.773,77 RON, reprezentand debit și 23.202,86 RON, reprezentând dobândă legală aferentă acestuia.

De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 15.337,6 RON.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.

Totodată, a fost obligată apelanta-pârâtă să platească apelantei-reclamante cheltuieli de judecată efectuate în apel în sumă de 8.190 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 712 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 714 alin. (3) și art. 715 alin. (3) C. proc. civ.

Prin sentința nr. 378 din 14 decembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția inadmisibilității.

A fost respinsă contestația la titlu, ca neîntemeiată.

Totodată, a fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 20.367,68 RON, reprezentând onorariu avocat.

Prin încheierea din 27 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a fost admisă excepția nulității motivelor de apel, invocată de intimată.

A fost constatată nulitatea motivelor de apel depuse de către contestatoare la curtea de apel.

Prin decizia nr. 230/2023 din 7 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a fost admis apelul contestatoarei.

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată contestatoarea, de la suma de 20.367,68 RON la suma de 10.000 RON.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.

De asemenea, a fost respinsă cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel, ca neîntemeiată.

Mai întâi, recurenta a expus istoricul litigios între părți și a reiterat pe larg motivele promovării contestației la titlu, susținând, în esență, că, deși a obținut un titlu executoriu în anul 2021, se află în imposibilitatea de a-l pune în executare silită, întrucât, ca urmare a nemotivării respectiv motivării necorespunzătoare a hotărârilor pronunțate pe fondul cauzei, nu se poate deduce momentul de la care curge penalitatea de 2%/zi, stabilită ca urmare a folosirii de către intimată fără drept a ambalajelor produsului C..

În susținerea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a criticat, în esență, faptul că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanța de apel mulțumindu-se doar să precizeze faptul că titlul executoriu nu cuprinde dispoziții ambigue ce necesită a fi lămurite, fără însă a motiva în fapt și în drept soluția.

De asemenea, a arătat că instanța de apel, contrar dispozițiilor legale, a respins contestația la titlu, fără să facă trimitere la considerentele care lămuresc sau rezolvă chestiunea în discuție.

În opinia recurentei, având în vedere că există mai multe litigii care privesc același aspect - perioada pentru care sunt datorate penalitățile de 2%/zi -, nu este suficientă o soluție de respingere sau admitere a cererii, care să lase părțile în aceeași ambiguitate în care se aflau și înainte, ci se impune a le oferi acestora o motivare, care să lămurească chestiunea dedusă judecății.

În caz contrar, titlul executoriu obținut de recurentă ar fi iluzoriu și golit de conținut iar intimata care a folosit fără drept creația intelectuală a recurentei în perioada cuprinsă între momentul scadenței - 2015 și momentul plății restului de preț - 2022 ar rămâne nesancționată.

În dezvoltarea motivulelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., s-a invocat încălcarea autorității de lucru judecat.

Recurenta a arătat că se află în imposibilitatea de a pune în executare titlul executoriu, fiind de neconceput, în lipsa lămuririi acestuia, să se stabilească cuantumul penalităților. Or, în această situație, se încalcă autoritatea de lucru judecat a însuși titlului executoriu care, practic, rămâne fără obiect, nefiind posibilă punerea în executare a penalităților de 2%/zi de întârziere.

De asemenea, au fost criticate considerentele instanței de apel conform cărora contestația la titlu nu poate fi primită în cazul în care dispozitivul hotărârii nu este clar sau este echivoc, în raport cu dispozițiile art. 712 alin. (2) C. proc. civ., sens în care a fost invocată decizia nr. 529 din 13 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

A mai relevat recurenta că prin contestația la titlu nu s-a urmărit să se modifice situația lămurită definitiv, cu putere de lucru judecat, ci s-a avut în vedere lămurirea, prin raportare la motivul pentru care s-au dispus aceste penalități de 2%/zi de întârziere, a perioadei corecte pe durata căreia intimata este obligată să le achite.

S-a argumentat că, deși obligația de încetare a folosirii fără drept a ambalajelor produselor C. (inclusiv retragerea din magazine) și de plată a penalităților de 2% pe zi de întârziere până la plata integrală a prețului a fost în mod definitiv stabilită, în cadrul contestației la executare introduse de intimată, instanța de executare a repus în discuție conținutul titlului executoriu, apreciind că penalitatea de 2%/zi nu ar fi putut fi acordată de prima instanță în litigiul de fond, prin raportare la dispozițiile art. 907 C. proc. civ.. De asemenea, s-a arătat că instanța de executare a repus în discuție și întinderea titlului executoriu, cu consecința exonerării intimatei de la plata penalităților, în pofida faptului că din 2015 și până în 2021 a folosit creația intelectuală a recurentei, fără a plăti prețul convenit.

Astfel, instanța de executare a calificat obligația intimatei drept obligație de a nu face, apreciind că penalitatea de 2%/zi nu ar fi putut fi acordată de prima instanță în litigiul de fond, prin raportare la dispozițiile art. 907 C. proc. civ., lipsind astfel de efecte juridice însuși titlul executoriu și a reținut că penalitățile nu pot curge decât de la data rămânerii definitive a hotărârii.

La data de 5 decembrie 2023 intimata B. S.R.L. a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat anularea recursului pentru nemotivare, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

De asemenea, intimata a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin rezoluția din 10 noiembrie 2023 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2024, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părți, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au formulat punct de vedere.

Prin încheierea din 9 aprilie 2024, a fost admis în principiu recursul și a fost stabilit termen de judecată la 11 iunie 2024, cu citarea părților, fiind prorogată discutarea excepției nulității recursului, invocată de intimată.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ., potrivit cu care "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat".

Se reține că, deși a fost indicat și cazul de casare prevăzut la punctul 8 al aceluiași articol, recurenta a precizat în fața instanței de recurs că nu a formulat critici circumscrise acestuia, motivul fiind indicat din eroare.

În consecintă, recursul va fi analizat numai din perspectiva cazurilor de casare prevăzute la punctele 6 și 7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Asupra excepției nulității recursului, instanța supremă reține că în cuprinsul memoriului de recurs au fost relevate și critici de nelegalitate, apte să fie încadrate în motivele de casare în mod expres și limitativ prevăzute de lege, astfel că va respinge excepția nulității, urmând ca recursul să fie analizat în cele ce urmează.

Subsumat motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține, în esență, că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanța de apel rezumându-se doar să arate că titlul executoriu nu cuprinde dispoziții ambigue ce necesită a fi lămurite, fără însă a motiva în fapt și în drept soluția.

Totodată, recurenta critică faptul că instanța de apel, contrar dispozițiilor legale, a respins contestația la titlu, fără să facă trimitere la considerentele care lămuresc sau rezolvă chestiunea în discuție.

Înalta Curte notează, într-o primă observație, faptul că indicarea motivelor de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. presupune și obligația părții de a justifica punctual incidența ipotezelor de casare invocate, prin argumente concrete și verificabile.

În cauză, recurenta critică în termeni generali și vagi faptul că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, constatându-se că susținerile formulate în dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate urmăresc, preponderent, a se ilustra doctrina și jurisprudența pe aspectul nemotivării hotărârii judecătorești, și nu pretinsele deficiențe de motivare imputate propriu-zis instanței de apel.

Pe de altă parte, critica este neîntemeiată, tot astfel cum este și cea privind faptul că instanța de apel ar fi validat soluția de respingere a contestației la titlu, fără să facă trimitere la considerentele a căror lămurire a fost solicitată.

Înalta Curte reține că prin încheierea din 27 aprilie 2023 s-a constatat nulitatea motivelor de apel, ca urmare a depunerii acestora în mod neprocedural, direct la instanța de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 471 alin. (1) C. proc. civ.. Așadar, instanța de apel, făcând aplicarea dispozițiilor art. 476 alin. (2) din același cod, s-a pronunțat asupra legalității și temeiniciei sentinței de respingere a contestației la titlu exclusiv din perspectiva motivelor și apărărilor formulate în primă instanță.

Prin contestația la titlu recurenta a solicitat instanței să analizeze natura juridică și scopul penalității de 2%/zi la care a fost obligată intimata, în calitate de debitoare, prin sentința nr. 410/10.06.2020, astfel cum a fost completată prin sentința nr. 850/08.09.2020, precum și să stabilească perioada corectă pe durata căreia trebuie calculate penalitățile, respectiv de la momentul scadenței obligației de plată a diferenței de preț - 15.12.2015 și până la plata integrală a acestor diferențe de preț - 13.04.2022.

De altfel, după cum însăși partea a argumentat în cuprinsul cererii de recurs, motivul promovării contestației la titlu rezidă în faptul că, în cadrul contestației la executare propriu-zise introduse de intimată, ce face obiectul dosarului nr. x/2022, instanța de executare a reținut că, prin raportare la dispozițiile art. 907 C. proc. civ., intimata nu putea fi obligată la plata daunelor cominatorii și, mai mult, că penalitățile acordate nu pot curge decât de la data rămânerii definitive a hotărârii ce reprezintă titlul executoriu, și nu începând din decembrie 2015, așa cum, implicit, se înțelege că a pretins creditoarea să îi fie plătite aceste penalități pe cale silită.

Or, instanța de apel, examinând titlul executoriu a cărui lămurire a fost solicitată, respectiv sentința nr. 410/10.06.2020, astfel cum a fost completată prin sentința nr. 850/08.09.2020, prin care intimata a fost obligată să plătească suma de 194.214,10 RON plus TVA, reprezentând diferență de preț neachitată și dobânda legală de 56.082,63 RON și, suplimentar, să înceteze folosirea fără drept a ambalajelor produselor C. și să le retragă de la vânzare, până la momentul plății diferenței de preț și a dobânzii legale aferente la care a fost obligată, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 2%/zi, a concluzionat că acesta este clar și nu cuprinde dispoziții ambigue ce necesită a fi lămurite.

Mai mult, a reținut că scopul vizat de parte prin introducerea contestației la titlu nu este lămurirea titlului executoriu, așa cum în mod formal se susține, ci schimbarea situației juridice lămurite definitiv, în dosarul nr. x/2018, cererii părții opunându-i-se, însă, principiul autorității de lucru judecat.

Prin aceste considerente, instanța de apel a validat dezlegările primei instanțe în sensul că, pe calea contestației la titlu, s-a urmărit, în realitate, să se stabilească natura juridică a penalității de 2%/zi, față de constatările instanței de executare în sensul că nu se puteau acorda daune cominatorii, precum și faptul că această penalitate curge începând din decembrie 2015 și până la plata integrală a diferenței de preț neachitate, și nu de la data rămânerii definitive a sentinței nr. 410/10.06.2020, astfel cum a fost completată prin sentința nr. 850/08.09.2020, contrar a ceea ce reiese cu evidență din dispozitivul și considerentele a acestor hotărâri, partea vizând, practic, revizuirea situației stabilite cu putere de lucru judecat, în dosarul de fond, cu consecința modificării titlului executoriu.

Instanța de apel, consolidând raționamentul tribunalului, a accentuat astfel că natura juridică a penalității de 2%/zi nu poate fi repusă în discuție în prezentul dosar, precum și că titlul executoriu, prin care intimata a fost obligată, de la data rămânerii definitive a hotărârii pentru viitor, să înceteze a mai folosi și să retragă de la vânzare produsele aparținând recurentei iar, în cazul nerespectării acestor obligații, să plătească, evident, tot de la data rămânerii definitive, daune de 2%/zi, nu poate fi modificat în sensul obligării intimatei la plata penalității începând cu decembrie 2015, astfel cum urmărește creditoarea, în caz contrar, încălcându-se autoritatea de lucru judecat a hotărârilor din dosarul de fond și, implicit, principiul securității raporturilor juridice.

Față de cele expuse, Înalta Curte impune concluzia că decizia recurată cuprinde motivele pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția, motivarea, deși succintă, este suficientă, clară și inechivocă, respectând exigențele art. 425 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în raport cu natura cererii de contestație la titlu, cu motivele care au stat la baza acesteia, având în vedere și constatarea nulității motivelor de apel depuse, precum și cu toate circumstanțele cauzei.

Totodată, se constată că, prin invocarea acestui motiv de casare, recurenta vizează reevaluarea soluției de respingere a apelului și de menținere a sentinței primei instanțe, fiind nemulțumită de dispozițiile titlului executoriu pe care l-a obținut împotriva intimatei, întrucât a întâmpinat piedici la executarea silită a hotărârii. Însă, așa cum corect a argumentat și instanța de apel, pe calea lămuririi nu se pot invoca motive privitoare la raportul juridic fundamental, vizând drepturile și obligațiile părților, stabilite cu titlu definitiv, în scopul modificării acestora. Dimpotrivă, se poate apela la această procedură numai atunci când titlul executoriu este ambiguu, fiind necesare explicații, deslușiri ori lămuriri ale acestuia și numai în limitele judecății care s-a soldat cu pronunțarea sa.

Prin urmare, nu se poate invoca cu succes nemotivarea atunci când se critică, de fapt, concluziile la care a ajuns instanța de apel și care au fundamentat soluția de respingere a apelului.

Subsumat motivului prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta pretinde că decizia recurată, confirmând soluția de respingere a contestației la titlu, încalcă puterea de lucru judecat a titlului executoriu pe care îl deține, fără însă a argumenta pretinsa contrarietate a acestor hotărâri.

Se reține că sentința nr. 850/08.09.2020 a fost pronunțată cu privire la cererea formulată de recurentă, în vederea completării sentinței anterioare nr. 410/10.06.2020, și în ceea ce privește obligarea intimatei la încetarea folosirii și la retragerea de la vânzare a produselor aparținând recurentei, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 2%/zi.

Or, în cadrul aceleiași cauze, nu se poate susține valabil că, prin respingerea contestației la titlu formulate în scopul lămuririi hotărârii s-ar aduce atingere per se autorității de lucru judecat a sentinței a cărei lămurire a fost solicitată, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă a fost pronunțată într-o procedură de completare, cazul de casare fiind invocat formal.

În cele din urmă, se observă că, în rest, susținerile recurentei, prin care sunt reiterate motivele contestației la titlu sau sunt contrazise dezlegările primei instanțe, nu conturează critici de nelegalitate cu privire la decizia recurată.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 230/2023 din 7 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Totodată, constatând culpa procesuală a recurentei, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile și în recurs, va obliga recurenta A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a sumei de 31.347,05 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 230/2023 din 7 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a sumei de 31.347,05 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2024.