ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2621/2024

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II a civilă și de contencios administrativ și fiscal la data de 15.11.2017, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., admiterea acțiunii în repararea pagubei cauzate prin fapta ilicită săvârșită de pârâți și emiterea unei hotărâri care să constitui titlu executoriu în temeiul art. 707 alin. (2) C. proc. civ. pentru prejudiciul cauzat de intimați prin fapte penale, prejudiciu stabilit în dosarul penal nr. x/2004, soluționat prin sentința penală nr. 74/D/02.03.2010, definitivă prin decizia penală nr. 3326/30.10.2013.

În faza de regularizare a cererii, reclamanta a formulat precizări prin care a arătat că invocă prevederile art. 707 alin. (2) C. proc. civ., art. 2528 C. civ.

Prin încheierea nr. 11/23.04.2018, Tribunalul Bacău, secția a II a civilă și de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea sectiei I civile a Tribunalului Bacău, instanță pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017* la data de 17.05.2018.

Prin sentința nr. 794/20.12.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bacău-Sectia I civilă a admis exceptia prescripției dreptului material la acțiune; a respins acțiunea, ca prescrisă; a admis, în parte, cererea pârâților B., C., D., E. și G. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, prin reducerea cheltuielilor constând în onorariu avocat solicitate de fiecare pârât în parte, de la 1.500 RON la 1.000 RON; a obligat reclamanta să plătească pârâților B., C., D., E., G. și F. câte 1.000 RON fiecăruia cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

Prin decizia nr. 557/11.11.2020, Curtea de Apel Bacău-Sectia I civilă a respins apelul reclamantei împotriva sentinței, ca nefondat; a obligat apelanta să plătească intimatei F. suma de 1.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 616/25.04.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul reclamantei împotriva deciziei mai sus menționate; a casat decizia și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Prin decizia nr. 851/04.12.2023 pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel Bacău-Sectia I civilă a admis apelul reclamantei împotriva sentinței nr. 794/20.12.2019 a Tribunalului Bacău, secția I civilă; a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului G. și, în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că este eronat raționamentul instanței de apel potrivit căruia reclamanta a cunoscut încă din anul 2001 atât faptele ilicite cât și persoanele care au săvârșit aceste fapte. Anul 2001 nu poate fi reținut ca fiind momentul de la care se calculează, în prezentul dosar, termenul pentru a putea formula o acțiune în răspundere civilă delictuală.

Recurenta pretinde că nu a rămas în pasivitate, ci a sesizat organele de cercetare penală competente, iar în cadrul dosarului penal nr. x/2004 s-a constituit parte civilă, fiind necesară o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată de instanțele judecătorești competente, care să îi permită inițierea procedurilor de executare, în baza unui titlu executoriu ce trebuia să fie redactat și care sa aibă un caracter definitiv, irevocabil și executoriu.

Potrivit art. 19 din C. proc. pen. din 1968 acțiunea penală ar fi suspendat o acțiune civilă în răspundere delictuală, demarată distinct de către societatea bancară, în calitate de parte vătămată.

Constituirea de parte civilă într-un dosar penal nu echivalează cu recunoașterea dreptului părții vătămate/părții civile, de a i se repara prejudiciul creat prin faptele penale, ci era necesară o soluție definitivă care să soluționeze latura civilă și o hotărâre redactată, care să poată fi pusă în executare pentru recuperarea prejudiciului material, dincolo de soluționarea laturii penale a cauzei.

Prin decizia penală nr. 136/31.10.2012, Curtea de Apel Bacău a soluționat pentru prima dată și latura civilă, obligând inculpații la plata de despăgubiri civile, însă decizia nu era definitivă pentru a putea fi pusă în executare.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, sens în care se impune a se distinge între prescripția dreptului de a obține executarea silită împotriva unui titlu executoriu și prescripția dreptului material de a obliga pârâții la repararea prejudiciului produs reclamantei prin fapta ilicită a acestora constatată printr-o sentință penală.

În ceea ce privește prescripția dreptului de a obține executarea silită, regula instituită de art. 706 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că "împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea face ca orice titlu executoriu să își piardă puterea executorie", însă art. 707 alin. (2) din același cod instituie o excepție "în cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, dacă dreptul de a obține obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după caz, nu s-a prescris, creditorul poate obține un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepția autorității de lucru judecat."

Întrucât dreptul la acțiune, în sens material, de a obține obligarea pârâților nu s-a prescris (și aceasta prin raportare la data de 27.11.2015 reprezentând data redactării deciziei penale nr. 3326/30.10.2013) recurenta, în calitate de creditor, poate obține un nou titlu executoriu pe calea unui nou proces fără a i se putea opune excepția autorității de lucru judecat.

În prezenta cauză, ce nu are ca obiect o contestație la executare silită, nu se va repune în discuție fondul dreptului dedus judecății, ci se are în vedere valorificarea aspectului pozitiv al autorității de lucru judecat care îi permite recurentei să se prevaleze de dreptul recunoscut prin sentința penală nr. 74/D/02.03.2010 pronunțată în cadrul dosarului penal nr. x/2004 (nr. în format vechi 2907/2004), rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3326/30.10.2013, pentru obligarea debitorilor de a executa obligația la care au fost condamnați anterior prin hotărârea care și-a pierdut puterea executorie.

Recurenta pretinde că se află în ipoteza în care dreptul material la acțiune se calculează începând cu un alt moment (respectiv cel al redactării decizie penale nr. 3326/30.10.2013), față de termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită (care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii din ultima cale de atac), caz în care trebuie să i se recunoască părții interesate posibilitatea de a introduce o nouă acțiune în valorificarea aceluiași drept, în vederea constituirii unui nou titlu, fără a i se opune excepția autorității de lucru judecat decurgând din hotărârea pronunțată anterior.

Recurenta a expus aspecte teoretice privind funcțiile prescripției (mobilizatoare, educativă, sancțiune) și a arătat că, în prezenta cauză, nu i se poate opune pasivitatea titularului unui drept subiectiv pentru a-și conserva sau realiza acel drept pe calea acțiunii în justiție, întrucât această sancțiune nu poate opera atunci când cauze obiective îl pun pe titularul dreptului în imposibilitatea de a acționa sau când acesta se preocupă efectiv de apărarea dreptului sau prin intermediul organului jurisdicțional, ci s-a aflat în imposibilitatea de a pune în aplicare dispozițiile art. 632 C. proc. civ. și de a demara procedura de executare silită și, în aceste condiții, consideră că sancțiunea prescripției dreptului material la acțiune pentru creditorul lipsit de diligență nu-și mai atinge scopul în speța dedusă judecății.

În cauză, dreptul material la acțiune nu este mai lung decât dreptul de a cere executarea silită, termenul fiind cel general de 3 ani, însă diferența rezultă din momentul în care acesta începe să curgă. Astfel, dacă dreptul de a cere executarea silită curge de la data rămânerii definitive a hotărârii, dreptul la acțiunea în repararea pagubei cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă, în conformitate cu dispozițiile art. 2528 C. civ., de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Recurenta arată că nu este împlinit termenul de prescripție întrucât a cunoscut condițiile răspunderii civile delictuale (cuantumul prejudiciului și persoanele responsabile) la data de 27.11.2015, reprezentând data redactării hotărârii definitive în dosarul penal nr. x/2004 Dacă ar fi încercat să recupereze prejudiciul înainte de comunicarea respectivei decizii, exista riscul expunerii la eventuale acuzații de "hărțuire fără temei, titlu și îndreptățire" din partea foștilor angajați, cu posibile consecințe civile și reputaționale.

Față de aceste considerente, recurenta solicită respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată.

Cu privire la fondul cauzei, recurenta susține că fapta ilicită a intimaților i-a cauzat un prejudiciu semnificativ, constatat în cadrul dosarului penal nr. x/2004 soluționat definitiv prin decizia penală nr. 3326/30.10.2013, dar care a fost redactată abia în data de 27.11.2015, astfel că are dreptul de a solicita, în cadrul acțiunii dedusă judecății, repararea pagubei cauzată prin fapte ilicite, deoarece sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Arată că faptele penale săvârșite de intimați sunt detaliate în sentința penală nr. 74/D/2010, că prejudiciul este cert, fiind stabilit în cadrul dosarului penal nr. x/2004, în care s-a angajat răspunderea solidară a intimaților, iar între fapte și prejudiciu există o legătură de cauzalitate, faptele fiind imputabile pârâților.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin rezoluție, a fost fixat termen în cameră de consiliu, fără citare părți, pentru soluționarea recursului, la data de 20.11.2024.

Recurenta a formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate, solicitând respingerea excepției de nulitate a recursului, despre care a arătat că se încadrează în motivele de recurs invocate, cu consecința admiterii căii de atac astfel cum a fost formulată și motivată prin memoriul de recurs.

Prin întâmpinare, intimații I. și G.-decedat, prin avocat L. în calitate de curator, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Totodată, au invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de faptul că suma solicitată de către reclamantă a fost acordată printr-o sentință penală definitivă prin care s-a soluționat latura civilă a cauzei.

Au arătat că demersul reclamantei de a încerca să obțină un nou titlu executoriu, cu privire la aceeași sumă, afectează stabilitatea raporturilor juridice, iar recurenta urmărește, de fapt, reformarea hotărârilor pronunțate în cadrul contestației la executare.

Prin întâmpinare, intimata F. a invocat excepția nulității recursului și, în subidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Relativ la excepția nulității recursului, intimata F. a învederat că deși prin memoriul de recurs sunt invocate 2 motive de casare, reclamanta, pe de o parte, a invocat aceleași apărări în susținerea acestora, iar, pe de altă parte, s-a rezumat la a reitera motivele de apel care au primit deja o dezlegare.

În subsidiar, intimate a solicitat a se aprecia că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune s-a împlinit la 30.10.2016, în raport de data rămânerii definitive a deciziei penale nr. 74/D/2.03.2010 a Tribunalului Bacău (30.10.2013), fiind lipsită de relevanță data redactării deciziei penale nr. 3326/30.03.2013 (27.11.2015).

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinările formulate în cauză, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, arătând că a formulat critici ce pot fi analizate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat înlăturarea apărărilor din cadrul întâmpinărilor și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, cerință ce este prevăzută sub sancțiunea nulității, în conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din același cod.

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reține că instanța de recurs are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În cauză, în debutul memoriului de recurs (argumentele structurate la pct. I din cerere) recurenta invocă motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta pretinde că raționamentul instanței de apel este eronat cât privește împrejurarea potrivit căreia reclamanta a cunoscut încă din anul 2001 atât faptele ilicite...cât și persoanele care au săvârșit aceste fapte… și învederează, în esență, că nu se poate reține că aceasta ar fi data de referință de la care se calculează, în prezentul dosar, termenul pentru a putea formula o acțiune civilă în răspundere delictuală.

Argumentele astfel formulate nu constituie aspecte ce pot susține tezele motivului de casare evocat: hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Pe cale de consecință, în contextul în care recurenta nu invocă, punctual, critici privind nerespectarea exigențelor motivării, astfel cum rezultă ele din dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., exprimarea nemulțumirii părții față de hotărârea pronunțată, nu poate fi încadrată în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În egală măsură, deși recurenta-reclamantă a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condițiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care să vizeze raționamentul instanței de apel.

Se constată că întreaga argumentație dezvoltată la pct. II din memoriul de recurs reprezintă o reluare cvasi ad litteram a susținerilor cuprinse în cererea de apel.

În memoriul de recurs, reclamanta invocă prevederile art. 706 alin. (1) și art. 707 alin. (2) C. proc. civ. și arată că dreptul material la acțiune se calculează începând cu un alt moment (respectiv cel al redactării deciziei penale nr. 3326/30.10.2013), față de termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită (care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii din ultima cale de atac), fără a expune raționamentul logico-juridic care să susțină o pretinsă încălcare sau o aplicare greșită a respectivelor dispoziții legale de către instanța de apel.

Curtea de Apel Bacău a reținut incidența prevederilor art. 707 alin. (2) C. proc. civ. și art. 417 C. proc. pen. de la 1973 și a concluzionat în sensul că de la data pronunțării deciziei penale nr. 3326/2013 de către Înalta Curte de Casație și Justiție (30.10.2013) a început să curgă atât termenul de prescripție pentru cererea de executare silită a hotărârii, cât și un nou termen, distinct, dar de aceeași întindere, respectiv de 3 ani, în care reclamanta putea introduce o acțiune care să aibă drept obiectiv obținerea unui nou titlu executoriu.

Nesocotind aceste dezlegări ale instanței de apel, fără să le combată în vreun fel, partea a reluat în cuprinsul memoriului de recurs argumentele din cuprinsul cererii de apel, or, motivele din apel nu pot fi invocate tale quale în cadrul recursului, întrucât, procedând astfel, practic recurenta critică soluția primei instanțe.

În calea extraordinară de atac a recursului, ceea ce constituie obiect al judecății este exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept, iar în lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă.

Anume, recurenta nu a dezvoltat critici și nu a indicat dispoziții legale care să susțină argumentele acesteia potrivit căreia dreptul material la acțiune se calculează de la data redactării deciziei penale nr. 3326/30.10.2013 în contextul în care instanța de apel a analizat ultima teză a alin. (2) al art. 707 C. proc. civ.

Cum recurenta nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, simplele susțineri formulate prin cererea de apel și reiterate, ca atare, prin memoriul de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanței de recurs, ca fiind critici de nelegalitate.

În atare situație, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegalitate concrete ale recurentei privitoare la considerentele hotărârii atacate, respectiv în ce au constat în mod efectiv greșelile instanței pentru a putea fi, eventual, încadrate în motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 851 din 4 decembrie 2023 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 851 din 4 decembrie 2023 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2024.