ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2564/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2564/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2024
Asupra conflictului negativ, constată următoarele:
I. Cererea:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 9 septembrie 2024 pe rolul Judecătoriei Brașov, petentul Biroul executorului judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite, în temeiul titlului executoriu constând în contractul de închiriere nr. x/11.07.2024 înregistrat la organul fiscal AJFP Brașov, privind pe creditorul B. și pe debitoarea C..
II. Hotărârea Judecătoriei Brașov:
Prin sentința civilă nr. 9193 din 17 septembrie 2024, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești.
În motivare, instanța a reținut că domiciliul debitoarei C. este, din data de 21 iunie 2019, în comuna Ștefan cel Mare, județul Bacău.
În aplicarea dispozițiilor art. 661 C. proc. civ., raportat la art. 91 C. civ., instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești, în a cărei circumscripție are domiciliul debitorul.
III. Hotărârea Judecătoriei Onești:
Învestită prin declinare, Judecătoria Onești a pronunțat sentința civilă nr. 1639 din 10 septembrie 2024, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, a constatat ivit conflictul negativ și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.
În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a reținut că, în fapt, la data sesizării executorului judecătoresc debitoarea locuia pe raza localității Brașov, noțiunea de domiciliu raportându-se la locuința unde se găsește în fapt acea persoană și care nu corespunde elementelor ce interesează evidența populației, respectiv la mențiunile din cartea de identitate.
IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
În speță, petentul Biroul executorului judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite a debitoarei C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de închiriere nr. x/11.07.2024 înregistrat la organul fiscal AJFP Brașov, la solicitarea creditorului B..
Referitor la normele de competență aplicabile cauzei, astfel cum au reținut ambele instanțe aflate în conflict, devin aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., ce instituie un caz de competență teritorială exclusivă:
"instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."
Înalta Curte constată că instanțele din conflict nu se află în dezacord în ceea ce privește dispozițiile legale care stabilesc competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul debitoarei, ci în privința locului unde se află situat acest domiciliu, respectiv dacă în stabilirea competenței de soluționare a cauzei se are în vedere domiciliul în fapt al părții sau domiciliul înscris în cartea de identitate.
Noțiunea de domiciliu este definită de dispozițiile art. 87 din C. civ. - "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală".
De asemenea, art. 91 din același Cod prevede că "dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate".
În cuprinsul cererii de încuviințare a executării civile cu care a înțeles să învestească instanța, petentul Biroul executorului judecătoresc A. a indicat numele, CNP-ul și adresa debitoarei ca fiind în Brașov, Calea x, județul Brașov, preluând datele menționate în cererea de executare silită formulată de creditor, deși la dosarul de executare silită există copie a cărții de identitate a debitoarei și copie a titlului executoriu, respectiv a contractului de închiriere, în care domiciliul debitoarei este menționat ca fiind în comuna Ștefan cel Mare, județul Bacău .
Înalta Curte reține că pentru determinarea instanței competente teritorial în cauza dedusă judecății urmează a fi avut în vedere domiciliul înscris în cartea de identitate a debitoarei, existentă în copie la dosarul de executare silită nr. x/2024, domiciliu valid la data înregistrării cererii de executare silită (5 septembrie 2024).
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești, instanță în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2024.