ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2481/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2481/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 06 noiembrie 2024
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
În data de 16 octombrie 2023, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2024/a1.1, contestația formulată de petentul A. privind tergiversarea dosarului nr. x/2024 al Curtii de Apel Craiova, secția I civilă.
În motivare, petentul a arătat că s-a dispus suspendarea eronată a cauzelor sale, fiind nesocotită obligația de a soluția cauzele într-un termen rezonabil, componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, curtea de apel a invocat greșit prescripția ori perimarea contrar art. 423 C. proc. civ. și deciziei nr. 9/04.04.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
O astfel de întârziere, imputabilă exclusiv autorităților, poate conduce la o atingere a dreptului la un proces echitabil, astfel încât se impune admiterea contestației privind tergiversarea procesului.
În drept, contestatorul nu a indicat temeiul juridic al cererii formulate.
În 16 octombrie 2024, contestatorul a depus, la dosar, precizări, reluând argumentele din cuprinsul cererii inițiale.
Analizând contestația privind tergiversarea procesului formulată de petenți, Înalta Curte constată următoarele:
Contestația privind tergiversarea procesului reprezintă un mijloc procedural particular destinat a înlătura dificultățile ivite în soluționarea cauzelor civile într-un termen optim și previzibil.
Rațiunea reglementării contestației la tergiversarea procesului a fost aceea de a asigura dreptul părții la o procedură echitabilă, eficientă, desfășurată cu celeritate, prin sancționarea conduitelor procesuale care se îndepărtează de la aceste rigori.
În conformitate cu prevederile art. 522 alin. (1) C. proc. civ., "Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată."
La alin. (2) al aceluiași text de lege sunt prevăzute cazurile în care poate fi formulată contestația, motivele vizând atât culpa, cât și atitudinea instanței față de neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces ori a terților care aveau obligații legale sau judiciare.
Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. este pasivitatea instanței de judecată care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.
Potrivit art. 525 alin. (6) C. proc. civ., "Dacă instanța găsește contestația întemeiată, va dispune ca instanța care judecă procesul să îndeplinească actul de procedură sau să ia măsurile legale necesare, arătând care sunt acestea și stabilind, când este cazul, un termen pentru îndeplinirea lor."
În cauză, contestatorul critică măsura luată de Curtea de Apel Craiova privind suspendarea cauzei, ceea ce aduce atingere, în opinia părții, obligației de a soluționa cauzele într-un termen rezonabil, componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Trebuie subliniat că împotriva măsurii suspendării judecății, partea avea deschisă calea de atac specifică reglementată de art. 414 C. proc. civ., acest aspect neputând fi contestat pe calea cererii deduse judecății.
Din verificările efectuate în sistemul informatic de evidență a dosarelor ECRIS, Înalta Curte constată că dosarul nr. x/2024 al Curții de Apel Craiova, secția I civilă, a fost suspendat în data de 5 septembrie 2024, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar la momentul soluționării prezentei contestații, dosarul este repus pe rol și are termen de judecată stabilit în 14 noiembrie 2024.
Dacă contestatorul considera că termenul de judecată stabilit nu este unul util, acesta avea posibilitatea de a uza de prevederile art. 230 C. proc. civ. pentru a solicita instanței, dacă existau motive temeinice, preschimbarea termenului de judecată stabilit.
Este adevărat că dosarele având ca obiect suspendare executare se judecă de urgență și cu precădere potrivit art. 717 alin. (3) C. proc. civ. care reglementează procedura de judecată a contestației la executare, inclusiv cu cererile incidentale, însă stabilirea termenelor de judecată este atributul completului căruia i-a fost repartizată cauza spre soluționare, ținându-se cont de planificarea și încărcătura ședințelor de judecată.
Pentru aceste considerente, cum la momentul judecării prezentei cereri, dosarul nr. x/2024 este repus pe rol și are termen de judecată stabilit în 14 noiembrie 2024, Înalta Curte, în temeiul art. 525 alin. (5) C. proc. civ., urmează a respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel Craiova, secția I civilă, formulată de contestatorul A..
Fără cale de atac.
Pronunțată astăzi, 06 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.